1,175 matches
-
noaste între anii 1408 și 1800... Pe care uliți n-am umblat noi? La câte porți boierești n-am bătut? Pe câți voievozi nu i-am întâlnit? La câte mănăstiri nu ne-am închinat? Cu câți oameni de rând, unii necăjiți, alții plini de înțelepciune, nu ne-am dat binețe? În câte crâșme n-am intrat să-i vedem pe oameni așa cum sunt ei de adevăratelea. La câte școli nu am asistat la paradosirea celor însetați de carte?... În drumurile noastre
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
din București, îi elogia și se bucura că a fost și el unul dintre studenții acestor mari profesori. A fost mai întâi de toate un monah iubitor de pace, prietenos, bun și binefăcător al multora. La ușa sfinției sale veneau oameni necăjiți care-i cereau ajutorul, veneau călugări și călugărițe de la mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei pentru a le rezolva problemele. A ajutat mulți tineri săraci, pe seminariști și pe studenții teologi. Unii dintre ei, printre care mă număr și eu, au crescut
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
Ca să vedem, cum este în vremurile noastre moderne, ia să tragem, cu un singur ochi măcar și spre prea cuvioasa noastră biserică autocefală și să ne minunăm, în plin sezon al sărbătorilor Nașterii Mântuitorului, de imensa ei milă creștinească față de necăjiții acestui popor. Să ascultăm cum îi mângâie pe cei care se plâng și acum, că guvernul Boc i-a lăsat și fără cenușa din vatră. Ca orice păstor, a unui popor care se respectă, I.P.F. Patriarhul Daniel, a ținut și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
pe Margaret, iar noi doi ne vedem mâine, a zis tata. O să ne vedem pe dracu’! am mormăit eu. Discuția părea să se fi încheiat. Noroc că luasem vreo două pastile de Valium. Altfel aș fi fost cu-adevărat foarte necăjită. Margaret stătea lângă mine. De fapt, dacă mă gândeam mai bine, nu mă scăpa o clipă din ochi. După ce a terminat de vorbit cu tata, m-am hotărât să pun capăt întregii istorii. Era momentul să iau din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că era pe punctul de a izbucni în lacrimi. Era momentul să dispar. Și-apoi amândoi au fost internați la nebuni. Mi-am amintit de femeia solidă, cu voce tunătoare, care-l vizitase pe Chris la clinică. — Nu părea deloc necăjită, am zis eu în bătaie de joc. Arăta ca o vită în toată regula. —Judeci pripit... Vocea mamei s-a pierdut în urma mea. —îți închipui că, în afară de tine, toată lumea e fericită. Am fugit ca din pușcă. Picioarele îmi tremurau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
iau la picior spre centru și să-l caut pe Tiernan, am sunat-o pe Nola. Care a venit și m-a luat la o întâlnire. Unde ea și ceilalți m-au calmat spunându-mi că era normal să fiu necăjită. M-au asigurat că aveam să depășesc și momentul ăsta, că și supărarea asta avea să treacă foarte curând. Firește că nu i-am crezut. Eu nu voiam decât să iau droguri. Normal că vrei, a spus Gobnet tușind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
putea fi al oricui. Tolea se și așezase pe un mic taburet, pe care îl trăsese din bucătărie, în vestibul. Știți, coniță... tocmai se dădeau portocale. De fapt, n-aveam nevoie. Dar am văzut coada lungă, cu sute de oameni necăjiți, hai să iau și eu. Așezase cele două pungi cu pui decapitați la picioarele taburetului și le privea. Dacă m-am nimerit pe aici, hai să iau și eu. Portocale, fie și portocale... și arătă spre pungile cu pui de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
științific ca să vezi cât de frumoasă ești. Faci toate măsurătorile astea... — Aha ! spun interesată. Și cât ți-a ieșit ? — Acum fac calculul. Se Încruntă iar la pagină. Deci asta face 53... scădem 20... și asta Înseamnă... O, Doamne ! Privește pagina, necăjită. Mi-a ieșit 33 ! — Din cât ? — Dintr-o sută ! 33 dintr-o sută ! — Ce idioțenie ! — Știu, spune ea serioasă. Sunt urâtă. Știam. Adevărul e că am știut dintotdeauna, În adâncul sufletului, dar... — Nu ! zic, Încercând să-mi Înăbuș râsul. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
prietena mea de la personal, urcând treptele În urma mea și gâfâind ușor. Părul roșu și cârlionțat Îi stă În toate direcțiile și are un pantof În mână. Ce naiba s-a Întâmplat ? zic când ajunge sus. — Nenorocitul ăsta de pantof, spune Katie necăjită. Acum câteva zile l-am luat de la reparat și i s-a rupt tocul. Mi-l bagă În față. Am dat șase lire să-mi repare porcăria asta de toc ! Dumnezeule, ce zi de tot rahatul ! Lăptarul a uitat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Glasurile le coboară și mai tare, și acum chiar că nu mai aud absolut nimic. După care Jack se Îndreaptă țintă spre mine. — Emma... Îmi cer mii de scuze. Dar trebuie neapărat să plec. — Să pleci ? Mă holbez la el necăjită. Acum ? — Va trebui să plec pentru câteva zile. Îmi pare rău. Se așază lângă mine, pe bancă. Dar... e destul de important. — A. Am Înțeles. — Sven ți-a chemat o mașină să te ducă acasă. Foarte... drăguț din partea lui, spun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
persoană să rămână să răspundă la telefon În timpul ăsta. Îi cad ochii pe mine. Emma. Poți să rămâi tu. Poftim ? zic alb. — Rămâi tu să răspunzi la telefon, spune Paul. OK ? — Nu ! Adică... vreau să mă uit și eu ! spun necăjită. Nu poate să rămână altcineva ? — Eu una, În nici un caz ! sare Artemis instantaneu. Serios acum, Emma, de ce ești așa egoistă ? Pe tine oricum nu te interesează ce spune. — Ba da, mă interesează ! — Ba nu. Își dă ochii peste cap. — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
surescitarea mi se evaporă. Pe cine Încerc să păcălesc ? Nu m-aș putea niciodată răzbuna pe el. N-aș putea niciodată să-i fac vreun rău. Nu are nici un punct slab. E un ditamai milionarul și e extrem de puternic. Iau necăjită o gură de băutură. Iar eu sunt o ființă care-n-are-nimic-special... un om absolut banal... o nimeni. DOUĂZECI ȘI UNU A doua zi dimineață mă trezesc cuprinsă de spaima cea mai pură. Mă simt exact ca un copil de cinci ani, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
apropii ușor tocmai când clienta întoarce rama invers. Se încruntă la preț și inima îmi tresaltă ușor. — E o ramă foarte frumoasă, zic în treacăt. Foarte neobișnuită. — Da, zice ea și o pune înapoi pe raft. Nu! strig în gând, necăjită. Ia‑o înapoi! — E așa de greu să găsești o ramă frumoasă în zilele noastre, spun, ca să mă bag în vorbă. Nu credeți? Când găsești una, e bine, pur și simplu... s‑o cumperi! Înainte să ți‑o ia altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să slăbești. Razman își duse mâna la frunte într-un salut lipsit de chef, porni motorul și aprinse farurile, dar imediat țeava puștii i se afundă în coaste: — Fără lumini! Le stinse, dar clătină din cap pesimist: — Ești nebun! mormăi necăjit. Complet nebun. Așteptă să i se obișnuiască iarăși ochii cu întunericul și în cele din urmă demară încet, aplecându-se cât mai mult în față, încercând să distingă obstacolele. A fost un drum lent și obositor primele trei ore, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
doamna consultant? mă Întrebă. * * * După-amiaza aceea mi s-a Întipărit În minte mai cu seamă ca momentul În care am aflat că Marks and Spencer Încetase să mai aprovizioneze cu Margarita linia lor de cocktailuri la conservă. Am fost tare necăjită. — De ce? am miorlăit eu jalnic la vânzătoare. — Nu mai aducem așa ceva. — Dar era foarte căutată! Deseori, se vindeau până la ultima. S-a Întâmplat să vin ca să cumpăr una, dar se dăduseră deja toate. Nesimțitoare la durerea mea, femeia Își scărpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
răsuflu ușurată, cel puțin ele vin, dar simt cum mă cuprinde frica în clipa în care le văd trecând prin fața clădirii noastre și continuându-și drumul, aproape că strig în urma lor, haideți la ziua ei de naștere, nu o mai necăjiți, dar în curând dispar, poate că nu se duc decât să îi cumpere cadou și se întorc imediat, încerc eu să mă liniștesc, apoi pe stradă se aud din nou voci de copii, mă aplec pentru a vedea mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la început, când trăia Paulina, când ea se lăfăia în iubirea lor. Viața ei se schimbase după moartea mamei. Se simțea a nimănui. Vedea copiii de vârsta ei bucuroși alături de părinții și frații lor. Ea ce părinți avea? Un tată necăjit și o mamă vitregă. Nici frați nu mai avea cărora le-ar fi putut spune ce are pe suflet. Cui să spună frământările ei? Unui tată preocupat de atâtea probleme, că numai de ea n-avea timp, unei mame vitrege
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
vreo patru kilometri distanță. Pe drum, tot mergând, bătută, plânsă, nemâncată că n-apucase să ia prânzul,a obosit și s-a așezat pe marginea drumului să se odihnească. În timpul acesta a trecut o căruță cu țigani. A văzut-o necăjită, s-au oprit, țiganca a coborât, s-a apropiat de ea și-a întrebat-o ce s-a întâmplat. Ea ia spus c-a bătut-o mama vitregă și-a fugit deacasă. Țiganilor făcându-li-se milă de ea au
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
se mărite. Îți povestesc eu ție. — Dar nu s-a măritat. Ce perspective aveți? — Vreau să mă căsătoresc cât mai reped cu ea. — Ce zice? — A spus că se mai gândește. — Nu-ți face probleme. Vă cunosc pe-amândoi. Vă necăjiți reciproc dintr-o dragoste prea mare pe care vreți s-o simțiți cu toată ființa voastră, atunci când cădeți de acord. Te vrea de soț și în curând vă veți căsători. A doua zi, Teofana și Cezar s-au întâlnit în
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
să cumpere moșia coniței Nadina! Miron Iuga ridică deodată fruntea, zicând mirat: ― Cum s-o cumpere?... Ca s-o cumpere ar trebui să fie întîi de vânzare. ― Apoi așa vorbesc ei, c-ar fi de vânzare. ― Auziși, Grigoriță, râse bătrânul necăjit. ― Auzii, făcu tânărul dând din umeri. ― Mi se pare că de pe la Platamonu ar fi ieșit vorba, continuă arendașul cu importanță. Fiindcă, după câte am prins eu întîmplător de la oameni, parcă și grecu ar umbla s-o cumpere, iar oamenii, ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trebuie să triumfe! ― Se poate, dar până atunci noi vom pieri, răspunse Dragoș cu amărăciune. De sute de ani așteptăm dreptatea, domnule, și nu mai vine. Poate că în realitate nici nu există. O fi numai un basm pentru oamenii necăjiți. 4 Primarul Ion Pravilă dădu buzna la jandarmerie. În odăița de la mijloc era cancelaria, în cea dinspre uliță locuia șeful postului cu nevasta, iar în cea din fund, mai mărișoară, oamenii. ― Ei, domnule șef, acu să te vedem pe unde
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai prelung: ― Păsărelele mamii, păsărele, păsări, păsă... Când deschise portița, auzi din sus un uruit zgomotos și o trâmbiță care tutuia amenințător. Zări în marginea cealaltă a uliței găinile scăldîndu-se într-o pojghiță de pulbere, cu cocoșul lângă ele. Strigă necăjită: ― Păsărelele mamei... Automobilul se apropia în goana mare și găinile nici nu se sinchiseau. Desperată brusc că o să dea mașina peste ele, baba se repezi să treacă, să le ferească de primejdie. Nu apucă însă să ajungă decât până în mijlocul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un copil la țâță și altul, de vreo patru ani, de mână. Băiețelul, desculț ca și mă-sa, împiedicîndu-se în poala cămășii lungi cu care frământa noroiul, scâncea întruna: ― Mi-e foame, mamă! Și femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mână, necăjită: ― Taci, maică, taci-taci! Mașina dispăruse cu mâna albă ca o turturică. Grigore Iuga se cutremură, parcă s-ar fi trezit dintr-un vis. Nu mai auzea decât scâncetul copilului, și mulcomirile femeii, și mormăitul babei: ― Fire-ar al dracului! Capitolul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Izbuti să-i așeze și să le servească câte ceva. Ion Pravilă se înverșuna în gura mare, vorbind despre Babaroaga, că nu-i drept ca unii care-s mai înstăriți de la Dumnezeu să mai ia pământ, iar cei săraci să rămâie necăjiți. ― Uite-așa mă fierbe de un ceas! făcu Luca supărat, către Chirilă Păun. ― D-apoi că are dreptate primarul, se amestecă iarăși Trifon Guju. Ce faci nu faci bine, măi nea Luca! Nu, nu!... Că dacă dumneavoastră umblați să cumpărați
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai ales după ce s-a întors în Amara. Mâine-poimâine va afla tot satul. Cum să iasă între oameni cu rușinea asta în obraz? Se duse la preotul Nicodim, îi povesti, se plânse și-i ceru povață. Preotul era și el necăjit. După ce îi slăbise vederea, acuma începea să-l cam lase și urechile. Când înțelese despre ce e vorba, se miră, se închină și strigă pe fiică-sa: ― I-auzi, Niculino, ce-a pățit bietul Chirilă cu feciorul grecului! Niculina se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]