907 matches
-
350. Aproape toți comentatorii au recunoscut însă - pe bună dreptate - natura livrescă a inspirației ivănesciene, aportul covârșitor al memoriei culturale și rolul crucial al intertextualității. Ne aflăm, după câte ne dăm seama, în fața unui scriitor care nu a încetat să nedumerească naturile conformiste, să seducă spiritele avide de ludic și ironie și, mai cu seamă, să se plaseze într-un izbitor contrast cu spiritul dominant al poeziei românești de până la el, un spirit mai degrabă ceremonios, avid de decorativism și de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se agregă formând contururi mai accentuate. Vizitatorul trimite un mesaj acasă În care spune că de fapt vede mari arii verzi interconectate de linii roșii și nu o rețea densă de linii roșii ce leagă puncte verzi. El poate fi nedumerit de faptul că ceea ce vede se numește totuși „economie de piață” și nu „economie organizațională” cum ar sugera-o morfologia structurii. În plus, am spune noi, liniile roșii ce unesc ariile verzi manifestă un grad ridicat de stabilitate și constanță
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
întreagă, pentru că era sâmbătă și castelul avea să fie închis pentru vizitatori. Abia duminică, în prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, avea să se redeschidă. Petrache atinse aripile porților, ele se desfăcură larg, la simpla atingere. Ar fi trebuit să fie nedumerit, dimpotrivă, sufletul i se umplu de o mare împăcare. Intră cu pași înceți, căutând, parcă, vreo urmă pe lespezi. Se așeză pe locul statuii rămas gol și privi prin porțile deschise spre oraș. Poate că erau doar niște simple prevestiri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui. Se simți, dintr-odată, chiar și cu această putere nouă, foarte ostenit. Își strânse veșmintele pe trup, vântul sufla prin ele de parcă ar fi fost zdrențuite. Se ghemui la rădăcina zidului și adormi. Poate că visă și visul îl nedumerea, căci capul i se înclină într-o parte și, tot așa, cununa de spini, ca un cuvânt rostit doar pe jumătate. Iacob, fiul lui Zevedei „Lumina este cea care face diferența. A fi liber se asociază cu un anumit fel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămaseră nemișcați, așteptând. Văd cine e și mă întorc... Întredeschise ușa. În prag se ivi un bărbat îmbrăcat în alb, cu părul tot alb, dar cu sprâncenele negre, o culoare neobișnuită în atmosfera aceea poleită. Se priviră câteva clipe, fiecare nedumerit în felul lui. Bărbatul cu părul alb se aplecă spre el, îi zâmbi, apoi se întoarse și se îndepărtă. Simți o puternică nevoie să-l urmeze. Pantelimon se îndreptă spre masă și deschise telefonul mobil. Vocea îi era limpede, deși
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu fața într-o direcție, alții în partea cealaltă. Grăbiți, încolonați, mânați de la spate, privind unii în sus, spre Universitate, alții în jos, spre Piața Unirii. Oamenii grăbiți sau speriați seamănă între ei. Când tac, iau poziția ghiocelului, când sunt nedumeriți, par niște flori de toamnă. Cărându-și rădăcinile în spate, ca pe niște năvoade. Sau bulbii înfrigurați, la piept. Dar Costică Ologu nu vedea lucrurile în același fel, astăzi privea hăt-departe, peste oameni și lucruri. De aceea întrebă : — Câte picioare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
degeaba, spaimele apar din nou. Numai că eu și spaimele mele trăiam în două lumi care nu erau niciodată simultane, dar aveau legătură una cu alta. Cum ar fi jumătățile unei clepsidre, dacă știi ce e... Pavel Avădanei se arătă nedumerit de dovada acestei explicații pe care, de altfel, o înțelegea prea puțin : o piatră pe care Rada o așeză la mijlocul mesei. O scotea uneori și o privea, rezemată de perete sau culcată pe-o parte, cu genunchii îndoiți. Avea impresia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se țină. Păi, răsăritul nu e de unde pleci, se scărpină Pârnaie, e unde te duci. E cum ar fi o direcție, nu un loc. — Aicea e răsăritul... repetă Isaia, mulțumit că-și regăsise echilibrul. — De unde știi ? întrebă Bunelu, care urmărise nedumerit toată cusătura privirilor lui fără nod la ață. — Da’ voi de unde știți că nu ? replică Isaia. — Păi, nu știm... mărturisi Bunelu. — Atuncea aici e ! hotărî Isaia. De aicea plecăm, de la altar. Ne trebuie prapuri. Puțică se înființară, obișnuiți cu corvoadele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
repezi, femeile își reîntregeau conturul ochilor sau al buzelor, miopii își scoteau ochelarii, chelioșii își acopereau țeasta cu pălăria de pai pusă ștrengărește. Portretul trebuia să fie mai îngăduitor decât imaginea din oglindă. Numai că, primindu-și portretul, oamenii erau nedumeriți. Ei nu arătau așa. Sau, ca să fim mai exacți, în portret erau mai urâți, adică mai bătrâni. Unii chiar mult mai urâți, adică mult mai bătrâni. Și aceștia se supărau cel mai tare. Atunci când nu voiau cu niciun preț să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a trenului este tramvaiul ce se ivește în orașe în secolul XIX și va fi tras la început de cai. Ultimul tramvai cu cai din București e scos pe tușă prin 1930. Îl înlocuiește tramvaiul electric, a cărui funcționare îl nedumerește grav pe Moș Teacă. În tramvai personajele se simt bine. Eroii lui Brăescu intră în vorbă cu necunoscuți și pălăvrăgesc ca în tren. Ai lui I.L.Caragiale se duc la Moși făcând halte de întremare la Zece-Mese. Ai lui Eliade
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
îmbrăcat totdeauna cu o eleganță ușor desuetă, care-i dădea un aer de mesager al unui timp revolut, poetul încuraja cu discreție tentativele de a pătrunde pe teritoriul Polimniei sau al Caliopei. „Vedeta" cenaclului era neuitatul Cezar Drăgoi, care-l nedumerea uneori pe mentorul nostru, scandând versuri în care „băteau vânturi noi". Într-o asemenea companie, abia îndrăzneam să scot la iveală modestele încercări pe care le-am păstrat caligrafiate pe un caiet de dictando: Noapte de tinerețe, Don Quijote, A căzut
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
au mulțumit lui W.H., i-au spus că vor analiza propunerea lui și îl salutară, în timp ce W.H. pleca. Acesta radia: credea că a încheiat vânzarea. Dar, în timp ce W.H. bătea își freca mâinile de bucurie, clienții săi erau nedumeriți. - Ce a spus? și-a întrebat soțul soția cu diplomă de contabil și MBA. - Nu știu, am crezut că tu ai înțeles, doar aprobai. - Așa făceai și tu! Fiecare dintre ei aprobase pentru că nu vroia să facă o proastă impresie
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
trei, patru, șase, nouă. Mă gândeam la ironia că eu aștept, nu chelnerul. Zece, unsprezece, doispr... Gata, îl văd pe chelner! Duce cafeaua la trei mese mai încolo. Cu siguranță mă va remarca! Ei, nu; se depărtează din nou. Sunt nedumerit. Vreau să par calm și politicos în acest cadru elegant și aș vrea să mă cocoț pe scaun, să îmi flutur mâinile ca o majoretă și să țip: „Aici! Aici!”. Stai, chelnerul mă observă! Se pare că își aduce aminte
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
boli misterioase, făcea febră și avea grețuri, s-a diagnosticat singură și s-a tratat în spitalul Bar Harbor în octombrie 1972, mai bine de o lună. A început să țină un jurnal de sănătate. Cu cât doctorii deveneau mai nedumeriți cu atât mai egoistă se făcea ea; se dedicase jelirii propriului ei caracter muritor și s-a axat pe analiza eternității, așa cum va face în Ce? Eternitatea, cel de-al treilea volum de memorii publicat după moartea ei, în 1987
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Puține cărări ale Vechiului Testament sunt atât de pline de enigme ca această Carte a lui Daniel. Deși conține câteva povești biblice bine cunoscute, în nouă dintre cele douăsprezece capitole se consemnează vise stranii și viziuni care de secole îi nedumeresc pe cititori". Nu sunt puține cazurile în care care strategia romancierilor postmoderni se bazează și pe triada de procedee alcătuită din tematizarea parodică a autorului (aceasta constă, altfel spus, în apariția instantanee a autorului, devenit brusc enervant, "sâcâitor și manipulator
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fibre sintetice, răspunse conspirativ aceasta. Tocmai când Bidaru voia să bată în retragere, interveni soțul. Nu vă faceți griji, Săvineștiul nu e mare! O simplă colonie muncitorească. Spuneți-i numele lui de familie. Batin. Gheorghe Batin... repetă în timp ce se uita nedumerit la cei doi soți. Amândoi odată au devenit mai volubili, au început să zâmbească cu înțeles și, după un schimb scurt de replici ce a avut loc între ei, s-au întors cu fața spre interlocutor. Hotărâseră, probabil, ceva împreună
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și migală cuvintele. Până la urmă le nimerea perfect. Cu toate că eram profesoara lui, îl admiram și îl invidiam tocmai pentru felul lui de a fi. Dacă nu mă înșel, era un tip libertin, mai bine spus un nonconformist. O problemă îl nedumerea pe Bidaru. O singură oră de matematică a făcut cu ea în calitate de profesoară. Cu restul clasei, cel mult patru ore. Au trecut și zece ani de atunci. Deci, ea nu și-l putea aminti ca pe un fost elev al
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
În ultimul timp, au fost traduse în limba română câteva lucrări importante ale lui Wittgenstein. Rezultatele abordării directe a studiului lor nu vor fi însă încurajatoare, nici chiar în cazul unor cititori exersați în filozofie. Ceea ce îi va izbi și nedumeri nu vor fi atât ideile ca atare, cât un anumit mod de a gândi. Cititorul lui Wittgenstein trebuie să fie prevenit cu privire la particularități ale orientării gândirii sale, lucru greu de obținut consultând dicționare, enciclopedii sau introduceri generale în filozofia contemporană
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ceva greșit în folosirea obișnuită a cuvântului «cunoaștere». Se pare că noi nu știm ce înseamnă el și că, prin urmare, poate, nu avem nici un drept să-l folosim.“79 În acei ani, Wittgenstein îi spunea lui Drury: „M-a nedumerit că Socrate este socotit un mare filozof. Căci atunci când Socrate întreabă care este semnificația unui cuvânt, iar oamenii îi dau exemple asupra modului cum este folosit cuvântul, el nu este mulțumit și dorește să i se dea o definiție univocă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de a gândi al cititorului, folosindu-se de neasemuitele lui alegorii. Wittgenstein era, desigur, conștient că un filozof care stăruie asupra descrierii unor situații concrete din viața comună, fără să arate ce anume urmărește să obțină prin ele, îi va nedumeri pe cei care-l ascultă sau citesc. Producerea acestei stări de nedumerire, ca și transmiterea imboldului de a o depăși printr-un efort propriu de gândire, făceau însă parte din pedagogia lui. Filozoful adevărat, 256 GÂNDITORUL SINGURATIC pare să fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
obiecte» și «imagini», sau introducea noi expresii, ca «propoziție elementară» și « stare de lucruri atomară», limbajul lecțiilor sale nu prezenta enigme. El folosea limbajul gândirii comune. Nu exista nici o aluzie mistică, nici o referire la ceea ce nu poate fi spus. Ceea ce nedumerea era folosirea de exemple pitorești care în ele însele erau ușor de înțeles, dar la care miza (the point) urmărită putea scăpa. Era ca și cum ai asculta o parabolă fără să fii în stare să extragi morala ei.“5 O relatare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
notabilă fiind eruditul german Wilhelm von Humboldt. Abia în secolul al XX-lea filozofia limbii a fost reluată, însă, de obicei, pe alte principii și cu altă tematică decît se făcuse anterior. Tăcerea misterioasă a lui Kant în legătură cu limba a nedumerit pe cei mai mulți dintre exegeții săi de mai tîrziu, atît pe cei de formație filozofică, cît și pe cei de formație lingvistică. De obicei s-a văzut aici o mare scădere a filozofiei kantiene, dar s-a emis și opinia că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
haosului primordial. Labirinticului dimovian i se opune, în subtext, nevoia de "inedit azur" din visurile lui Al. Philippide. Secvențele năucitoare din Baia sau o eternitate iterativă (în Dialectica vârstelor, 1977) se înnoadă și se interciocnesc; personajul liric (totalmente gol), inocent, nedumerit în drum spre Baie -, subiect de întâmplări neverosimile, rătăcește pe străzile unui oraș; agresat de către necunoscuți, singur într-un "vagon de clasa-ntâi", adăpostit un moment într-un han ("cu streșini albastre și ornamente de porțelan"), damnatul cu plăgi "pline
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
spune: Dar dacă știți citi-n sămânța vremii, Spunând ce bob dă rod, ce bob e sterp, Vorbiți-mi...2 A înțeles-o și Macbeth, care intuiește valoarea „profetică” a vorbelor lor. Și totuși ceva greu de definit, ceva ce nedumerește rămâne tăinuit în miezul acestor spuse, după cum tainice, nedeslușite rămân și consistența, aspectul și forma lor. Când vrăjitoarele dispar în văzduh, ele se imaterializează; tot ceea ce părea „corporal” se evaporă „ca o suflare de vânt”, cum remarcă Macbeth. Cât despre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
următoarele replici: Iartă-mă, mi-e rău. Nu cumva ești însărcinată? Ce? (rîs în hohote prelungite) Crezi, oare, că-i o absurditate? Din păcate, în cazul meu, da. (Mina preia rîsul de bandă și rîde într-o manieră ce-l nedumerește și-l înfurie pe Ilie) Ilie: Ce vrei să spui cu rîsul ăsta prostesc? Mina: (parcă trezindu-se) îmi pare rău... Iartă-mă... fără vreau... Ilie: (preferă să nu afle mai multe, revine la acuzație) Dar mai grav decît toate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]