KorAP: Find »[drukola/base=neoclasic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...53 >

1,301 matches

Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811

spune. Pentru Robbins, întregul comportament uman poate fi relevant pentru știința eco-nomică dacă el răspunde, concomitent, următoarelor trei condiții: a) privește mijloace rare; b) aceste mijloace sunt utilizabile în mai multe scopuri și c) ele satisfac nevoi ierarhizate. În termeni neoclasici, se poate spune că atît consumatorul, cît și producătorul sunt confruntați cu o problemă de maximizare (a utilității, avantajului, profitului etc.) sub constrîngere. Deja pentru Robbins, ca și pentru Alfred Marshall, urmărirea rațională a maximizării cîștigurilor devine un scop în

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
social al omului, chiar al tuturor viețuitoarelor. Această abordare rămîne la nivel de principiu, pentru că ea nu-și poate îndeplini obiectivul decît in abstracto. Într-adevăr, principiul non-risipei nu este fondat pe nici o recunoaștere a societății reale. Cum vedem, analiza neoclasică ce se conformează acestui principiu ajunge la o construcție cu totul abstractă, plecînd de la o psihologie elementară și individualistă. Pentru a evita limitele unei concepții cu implicații atît de restrictive, este caracteristic faptul că manualele de economie cu largă audiență

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
adoptat expresii diferite de-a lungul timpului? Cum putem concilia, în același timp, recunoașterea unui curent ideologic și observarea simultană a ideologiilor concurente ce se recomandă în egală măsură (spre exemplu, formele solidariste și social democrate ale socialismului, sau expresiile neoclasică și neoliberală ale liberalismului)? Prin aceste atribute singulare, certitudinea ideologică prezintă o enigmă cel puțin la fel de redutabilă ca cele ridicate de alte de credințe umane, adeseori repertoriate ca mistere insondabile. O explicație a enigmei ideologice poate fi cercetată în existența

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
alta doar de o manieră precară și revocabilă 45. Singurele realități comunitare pe care ni le prezintă sociologia ultimilor ani sunt rețelele pe care le constituie indivizii. Chiar școala convenționalistă în economic, atît de critică față de naivitățile individualiste ale teoriei neoclasice, nu-și propune o reconstrucție teoretică pe alte baze decît individualismul metodologic. În ciu-da simpatiilor unor convenționaliști pentru Marx sau pentru Louis Dumont, holismul pare, o dată cu ei, definitiv înmormîntat. Avînd în vedere atît evoluția realității, cît și cea a teoriei

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
a două preconcepții semnificative : este vorba despre instituționalism și despre neoclasicism. Aceste preconcepții nu sunt etanșe, există și dese suprapuneri, dar ele se dovedesc construc-te utile pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor . Dacă instituționaliștii încearcă să construiască modele structurale, neoclasicii realizează mai curînd modele predictive. Modelele structurale explică acțiunea umană prin prisma mediului instituțional și cultural în care se desfășoară, în vreme ce modelele predictive formulează presupoziții sau predicții, ca deducții logice decurgînd din anumite postulate. O astfel de distincție operează autori

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
la utilitate, la venit etc., în vreme ce în modelul structural, o teorie este un ansamblu de structuri ce se combină într-o anumită manieră, comportamentul individual ținînd de o astfel de combinație instituțională, ce are la bază o matrice culturală. La neoclasici, unitatea de bază utilizată în analiză este firma sau individul; la institu-ționaliști ea este instituția, ca angrenaj acțional (going concern) prin care se creează un mediu pentru acțiunea individuală. Pentru Thorstein Veblen, o instituție este "un ansamblu de norme și

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
dramatice) prin obișnuință în fiecare dintre generațiile succesive de indivizi" (The Limitations of Marginal Utility, în The Place of Science în Modern Civilization, p. 242-243). În concepția lui Veblen, preferințele individuale nu pot fi considerate factori cauzali fundamentali, cum fac neoclasicii. Fundamental este ceea ce oamenii trebuie să facă, iar aceasta rezultă din structura și contextul instituțional, aceștia fiind adevărații factori cauzali. Instituționaliștii sunt adepții realismului descriptiv, pe linia școlii istorice germane, în timp ce neoclasicii sunt adepții realismului predictiv. Abordarea instituțională adoptă perspectiva

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
pot fi considerate factori cauzali fundamentali, cum fac neoclasicii. Fundamental este ceea ce oamenii trebuie să facă, iar aceasta rezultă din structura și contextul instituțional, aceștia fiind adevărații factori cauzali. Instituționaliștii sunt adepții realismului descriptiv, pe linia școlii istorice germane, în timp ce neoclasicii sunt adepții realismului predictiv. Abordarea instituțională adoptă perspectiva psihologică a behaviorismului. Acesta din urmă vede rădăcinile acțiunii umane în norme, reguli, deprinderi și uzanțe instituționale, considerînd preferințele individuale ca derivate și subiective. Ele ar trebui studiate plecînd de la locul de

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
instituțională adoptă perspectiva psihologică a behaviorismului. Acesta din urmă vede rădăcinile acțiunii umane în norme, reguli, deprinderi și uzanțe instituționale, considerînd preferințele individuale ca derivate și subiective. Ele ar trebui studiate plecînd de la locul de naștere al individului. În opoziție, neoclasicii consideră că numai indivizii sunt reali, firmele individuale și consumatorii individuali, nu și grupurile sau societățile. Fundamentul lor psihologic este individualismul metodologic. Pentru instituționaliști, instituțiile de-termină un spectru de alternative între care indivizii au de ales. Acești cercetători caută

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
etc., pentru a vedea dacă normele modelului structural construit corespund cu realitatea. În lucrările sale Teoria clasei neproductive și Teoria întreprinderii, Th. Veblen a construit un model structural de bază al canoanelor instituționalismului. Astfel de modele însă, spre deosebire de cele deductive neoclasice, te ajută să înțelegi dar nu și să generezi predicții. Cele logice neoclasice utilizează prețuri și cantități pentru a studia cererea și oferta și a face astfel predicții privind comportamentele consumatorului și producătorului. Ele utilizează mult matematica și statistica. Semnalăm

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
lucrările sale Teoria clasei neproductive și Teoria întreprinderii, Th. Veblen a construit un model structural de bază al canoanelor instituționalismului. Astfel de modele însă, spre deosebire de cele deductive neoclasice, te ajută să înțelegi dar nu și să generezi predicții. Cele logice neoclasice utilizează prețuri și cantități pentru a studia cererea și oferta și a face astfel predicții privind comportamentele consumatorului și producătorului. Ele utilizează mult matematica și statistica. Semnalăm și aici meritele a două lucrări, apărute încă în 1938, este vorba despre

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
paradigma economică actuală conține cîteva elemente cheie, concepte de bază cu ajutorul cărora își articulează discursul, cum ar fi: individul rațional ca agent economic, întreprinderea ca matcă creatoare de valori, un nou echilibru, optim economic și altele. Irealismul simplificator al viziunii neoclasice a fost depășit, astfel încît conceptele de mai sus au înțelesuri mult diferite de cele acordate în cadrul vechii ortodoxii. De exemplu, piața. Ea nu este privită ca o entitate mecanică, un loc în care concurează actori individuali necoordonați, cu acces

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
ca March, Cyert și Olsen de la Universitatea Stansford, Nelson și Winter de la Universitatea Yale50, care-și bazează demersul pe analiza concretă a comportamentului firmelor și administrațiilor. Toți acești autori au contribuit la renovarea teoriei firmelor, adevărata "cutie neagră" a Școlii neoclasice. Dar, deschizător de drumuri recunoscut în domeniu a fost Coase, care pune în evidență importanța structurii instituționale a producției pentru funcționarea sistemului economic. Teoria sa a fost din ce în ce mai apreciată și a atras numeroși discipoli, cum ar fi: Cheung, Demsetz și

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
în egală măsură și de economia organizațiilor, a deciziilor și a informației. Lucrările autorilor amintiți au produs o reînnoire semnificativă în analiza firmelor și piețelor, a instituțiilor și organizațiilor, precum și a relațiilor dintre acestea, creînd breșe adînci în fortăreața ortodoxiei neoclasice, prin reintegrarea studiului organizațiilor în teoria econo-mică. Această mișcare de idei nu se confundă cu instituționalismul american, deși seamănă în multe privințe, ca și cu școala istorică germană. Revin în atenție fundamentele instituționale ale dezvoltării economice, firma nu mai este

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
există autori precum J. Lesourne 52 care ambiționează să realizeze o sin-teză mult mai vastă, integrînd teoriei economi-ce mai multe curente științifice, cum ar fi teoria generală a sistemelor, evoluționismul, instituționalismul, comportamentalismul și altele. Alții încearcă o sinteză între economia neoclasică și cea comportamentalistă. Este cazul lui K. Arrow cu lucrările sale privind limitele organizației, privind alegerile și deciziile indivizilor și cele sociale 53. În paralel, se întîmplă un lucru "straniu", și anume o reîntoarcere la noțiunile și interpretările clasice, atît

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
entitățile colective suprastructurale putînd fi reduse la relațiile interindividualc care le structurează. Astfel, instituționalismul nu ne mai a-pare ca o doctrină de mare consistență și pro-funzime, ci ca una mai puțin coerentă, dezvoltată doar ca o replică la teoria neoclasică dominantă, o încercare de reînnoire a acesteia, nu singura de altfel. Multe alte abordări doctrinare recente, noi valuri heterodoxe încearcă analiza realității economice în dimensiunea sa istorică, cu accent pe practica economică, deci pe fapte concrete și putem înscrie aici

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
stabil, revoluția einsteiniană a produs influențe și în știința economică, ce au impus teorii noi, cum ar fi teoria dezechilibrului, a prețurilor relative, a optimului relativ, a unor noi dinamici economice etc. Ba chiar, am putea spune că, prin școala neoclasică, știința econo-mică a făcut un pas înainte, anticipînd dezvoltări ulterioare din alte științe (fizică, biologic, mecanică și altele), prin cultivarea unor valori precum subiectivitatea, relativitatea, proporționalitatea etc. Mai nou, unii autori încearcă să reînnoiască studiul fluctuațiilor ciclice în eco-nomic cu ajutorul

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687

Sanchini). Leopardi a iubit literatura greacă de care s-a simțit atras pe de o parte datorită simplității și lipsei de afectare a compozițiilor, pe de altă deoarece vedea în acele versuri rafinamentul, delicatețea și elegantă de factură arcadică și neoclasica către care îl îndemnase educația primită până atunci. Nutrea dorința de a traduce un text, daca remarcă în acestă o oarecare dezinvoltura, prospețime, limpezime și puritate a stilului. Consideră, de exemplu, că lupta încrâncenata și violență a titanilor este descrisă

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
unele teme caracteristice pentru creația să originală, ce țin de pesimismul sau structural, precum poetica amintirii, valorizarea antichității și decăderea lumii contemporane, își au rădăcinile și în dragostea pentru Homer, ce se înscria, în orice caz, în mai amplă tendința neoclasica a epocii.445 Spre deosebire de recanatez, care a dorit să traducă primul cânt cu intenția de a continua ulterior, Quasimodo a descompus opera în fragmente: din Iliada a ales episoadele dinamice, energice, momentele centrale ale desfășurării acțiunii; printre ele se numără

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
originalele în limba greacă, iar pe de alta, o poezie ce împrumuta imagini și tonalități de la poeții greci.480 Ermeticul îi atrage pe aceștia în efortul propriu de maturizare prin plăsmuirea limbajului, recreând versurile într-o limbă eliberată de crustele neoclasice și de banalitățile arcadice, într-un limbaj primitiv și esențial. Influență poeților străvechi asupra creațiilor sale de sine stătătoare se remarcă și în clasicitatea cuvintelor preferate de el, în vădita lor simplitate și în rezonanță lor metaforica: unele sintagme alcătuiesc

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851

determinante pentru tipul de sistem economic adecvat; nu există decît o evoluție în baza unor legi istorice, iar rolul alegerilor individuale este insignifiant; pe cale de consecință, în etape sau stadii istorice diferite, funcționează categorii și legi economice diferite; (2) abordarea neoclasică, avînd un caracter static și pozitivist, fără vreun rol pentru instituții sau experiența istorică, care privilegiază modul în care diferite societăți organizează utilizarea resurselor rare pentru a satisface nevoile economice nelimitate sau pentru a răspunde celor trei chestiuni economice fundamentale

[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
factorul determinant în dezvoltarea și performanțele sistemelor econo-mice îl reprezintă cadrul instituțional; pentru a înțelege diferențele între diverse sisteme economice, diacronic și sincronic, este necesar să studiem alcătuirea instituțiilor și efectele acestora asupra performanțelor economice. Mult mai realistă decît abordarea neoclasică, pentru că ia în considerare rolul istoriei și al valorilor sociale, și mai riguroasă decît abordarea istoricistă, deoarece spre deosebire de cea din urmă a adoptat metoda analitică alegerea instituțională bazată pe teoria costurilor de tranzacție abordarea neoinstituțională s-a impus în literatura

[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
să privim lucrurile dintr-o nouă perspectivă și ne îmbie la o nouă cercetare, menindu-ne unui timp covîrșit de speranța veșniciei, a clipei eterne ascunse în inima noastră și a unui spațiu care strigă după infinit. Pentru clasici și neoclasici, știința economică era asociată dogmei mecaniciste, de sorginte newtoniană. Chiar un om luminat precum Frank H. Knight, fondatorul Școlii de economie de la Chicago, numea mecanica "știința soră a economiei" (în The Etics of Competition, New York, 1985, p.25). La jumătatea

[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
școli au căzut mult în uitare datorită caracterului lor excesiv de descriptiv, faptului că ei negau orice idee de lege economică și se mulțumeau cu studii de caz. În aceste condiții, sfîrșitul secolului al XIX-lea avea să vadă triumful gîndirii neoclasice și al școlii marginaliste. E de reținut totuși faptul că o carte de succes din 1960, Etapele creșterii economice, de W. W. Rostow, se atașează acestei poziții de periodizare a dezvoltării economice. 2.1.2. Karl Marx Întreaga operă a

[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
fac ca, în timp și spațiu, prin selecție, sistemele economice să se concentreze, să reziste un număr mic dintre ele. Însă aceasta nu este o legitate. Alteori, selecția poate duce, dimpotrivă, la fragmentare și diversificare. Spre deosebire de teoreticienii economici clasici și neoclasici, Kornai consideră că multe procese economice "se caracterizează prin caracterul discret al variabilelor și caracterul frînt, brusc, rupt al relațiilor". De aceea instrumentele matematice ale mecanicii newtoniene nu sunt aplicabile fenomenelor economice, care necesită mai curînd o viziune cuantică. Autorul

[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]