910 matches
-
semn cu capul pe care Vinner îl făcea către oamenii săi. Aceștia își reluară treaba. Când am ieșit, am împins cu piciorul una din lăzile de carton. „Mulțumesc că mi-ai dat prilejul să-mi văd propriul sicriu.“ Nevinovata împunsătură, nerostită ca o replică promptă, avea să-mi treacă prin minte abia, la hotel. Dar în clipa plecării, între noi s-a strecurat acea stinghereală banală a doi oameni care nu-și pot da mâna. Seara, întorcându-mă la Destin, am
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de a informa, n. n.]. Am putea spune că articolul moare chiar în clipa în care este citit. Nu este cazul textului literar, ce pretinde ca finalitate chiar eternitatea.” (Husson și Robert, 1990, p. 92) De aici poate să provină disprețul nerostit niciodată al scriitorului față de ziaristică și gelozia (de asemenea, nerostită vreodată) a jurnalistului față de scriitor. E vorba de prejudecăți bine fixate în mentalul colectiv (literatura creează, jurnalismul doar consemnează); e vorba mai ales de timpii cu care lucrează și unul
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
chiar în clipa în care este citit. Nu este cazul textului literar, ce pretinde ca finalitate chiar eternitatea.” (Husson și Robert, 1990, p. 92) De aici poate să provină disprețul nerostit niciodată al scriitorului față de ziaristică și gelozia (de asemenea, nerostită vreodată) a jurnalistului față de scriitor. E vorba de prejudecăți bine fixate în mentalul colectiv (literatura creează, jurnalismul doar consemnează); e vorba mai ales de timpii cu care lucrează și unul, și altul: veșnicia pentru scriitor, ziua sau clipa pentru ziarist
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
În tigaie și spunea: ― E atât de scârbos! În curând Își făcu de lucru peste o farfurie de scrob și mă convinse și pe mine să mănânc. ― O să am niște arsuri infernale, mi-a spus ea. Am Înțeles imediat mesajul nerostit. Obiectul nu voia nici un fel de dramă, nici o vinovăție. Și nici romantism. Îi dădea Înainte cu scrobul ca să separe noaptea de zi, ca să fie clar că lucrurile care se petreceau noaptea, pe care le făceam noaptea, n-aveau nici o legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cele două săptămâni Milton zburase cu avionul de colo până colo, ocupându-se de francizele Hercules dar, În vinerea dinaintea Întâlnirii a venit cu avionul Înapoi la New York. Am petrecut weekendul vizitând orașul,lipsiți de chef și asaltați de anxietăți nerostite. Luni dimineața părinții m-au lăsat la Biblioteca Publică din New York, iar ei s-au dus la Întâlnirea cu doctorul Luce. În acea dimineață tatăl meu se Îmbrăcase deosebit de atent. În spatele aparenței de calm, Milton era copleșit de o senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mâinile pe piept. — Nepoata ta, Antonia, văduva lui Drusus, mi-a cerut să-i trimit pe cineva care să verifice socotelile contabililor lui Claudius Nero. — Aha... — Narcissus se duce doar în timpul liber, stăpâne, se repede libertul să îndepărteze o mustrare nerostită încă. Augustus își netezește tacticos firele rare de păr, aducându-le în jos, pe frunte. — Și înțeleg că cei doi tineri se mai văd încă, spune după un răstimp. Acum nu, preabunule, de aceea e nebun de durere, nu mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
până la urmă o să-i vină mintea la cap. De când l-a vizitat în secret împreună cu Fabius Maximus știe însă că nu-l mai poate salva. Va trebui să dispară, căci prin nebunia lui pune în pericol viața celuilalt... Un nume nerostit îi moare pe buze. Ah, Scribonia, de ce s-a jucat soarta în felul ăsta cu noi? Se scutură înfiorat. El, ca bunic, nu are tăria să-și condamne nepotul la moarte, deși ar trebui, și cât mai repede. Iscoadele i-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
privirea din pământ. Adaugă totuși după un moment: — Aveam cunoștință că pictează... — Nici această îndeletnicire nu e privită cu ochi buni, nu-i așa? face bătăioasă Agrippina. Vipsania o trage de fustă să tacă. Și pe Antonia o deranjează reproșul nerostit și atitudinea Cal purniilor. Cu ochi scăpărători, sare în apărarea fiicei: — Pictează, sculptează, și va prezenta astăzi panegiricul ta tălui ei. — Al lui Drusus? se înfricoșează într-un glas cei trei. Plancina șoptește precipitat: — Da’ au trecut atâția ani de când
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Și-a dat seama ce-i poate pielea și nu prea pune temei pe ce spune sau insinuează. Cu toate acestea, îi trece multe cu vederea. De ce oare? Și dacă nu e vorba de principe, atunci de cine? O speranță nerostită îi șoptește: Tiberius. Începe să tremure. E posibil, pentru că lui Gallus îi e frică de Tiberius. I-a citit teama în ochi, oricât încearcă să și-o ascundă. De asta o și umilește cu atâta josnicie, ca să-i fie rușine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
replică iute Claudius, pe... Își mușcă brusc buzele și tace încruntat. Era gata să spună ce nu trebuie. Bine c-a reușit să se oprească la timp. Nu însă îndeajuns de repede pentru Vipsania. În urechi i-a răsunat cuvântul nerostit: Cornelius. Cornelius!? se alarmează instantaneu. Fratele mai mic al lui Gallus? Își îndreaptă ochii, cercetător, către Claudius. În fața privirii ei pătrunzătoare, acesta întoarce capul, stânjenit. Gestul lui o convinge că a intuit corect. Cornelius deci. Incredibil! Nu chiar atât de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vorbele bătând nervos din picior. Smintitul! I-a adus și pe băieți. Cu sprâncenele adunate, îi cercetează nemulțumit pe cei doi tineri, care au rămas, prudenți, în cadrul ușii. Asemănarea dintre ei este izbitoare. Am urcat prin spate, preîntâmpină Toranius reproșul nerostit. — Și ce vrei acum? se răstește cu țâfnă Asinius Gallus. E în continuare cu ochii ațintiți pe băieți. Pe Hercules! Sea mănă leit între ei. Să fie adevărat că în înfățișarea noastră predomină elemente întâmplătoare observate în momentul concepției? Ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu care se îmbrobodește în fiecare seară. O imagine cu totul insolită chiar și pentru el, pentru că în timpul zilei își înoadă părul la spate într-un coc, menținut cu bentițe și ace. Pieptul i se umflă sub povara unei dureri nerostite. Soția perfectă. Idealul matroanei romane. Severă cu ea însăși, înainte de a pretinde bună-cuviință de la ceilalți. N-o vezi purtând ni mic altceva decât veșmântul decent al femeilor măritate, și doar din țesătură de lână, nu de in sau mătase, cum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prea știe ce să facă. Nici ea n-a întins mâna către el, și nici el nu îndrăznește s-o atingă. Ar fi indecent. — Am întârziat, murmură contrariat Germanicus. Simte afecțiunea ei de nezdruncinat pentru fratele Mariamnei ca un reproș nerostit la adresa căsătoriei lui. După atâția ani de trai în comun, soacra și nora se detestă în continuare din tot sufletul la fel ca-n prima zi, iar el se află întotdeauna la mijloc, neputând să le mulțumească nici pe una
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în tristul pustiu, Puntea de vis leagă mai bine Destinul meu pe sufletul viu, Păstrez încă-n palma ce plânge Parfum de stele cernute, Sărut vălul nopții ce-atinge Aroma din zile pierdute. Privirea se-agață-n fereastră Cu lacrimi de ochi nerostite, Sunt multe ce-n suflet adastă Și-așteaptă trăiri rătăcite. Fug minute la timpul trecut, Lăsând amintiri care mor. Vremea ascunde tot ce-am avut Și scrie mesaje ce dor. Prin zile tăcute mai caut Speranța născută-n Lumină. Tânjesc
Trec zilele by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83222_a_84547]
-
de situație, se răsti Dwight, și suntem În pericol! Nu vezi unde suntem? La dracu’, suntem În junglă. Am avut deja malarie. Ce urmează, mușcătură de șarpe, tifos? Când ne vom lua și pe noi În considerare? Dăduse glas fricilor nerostite ale tuturor și unei serii de Întrebări josnice. Pe cine salvezi? Îi poți salva pe amândoi, sau te salvezi doar pe tine? Stai pasiv, fără să riști, sau mori din orice se ivește, În timp ce stai, așteptând să se Întâmple orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
poți să scoți o trilogie. Zău, nu știu de ce îți irosești timpul tău prețios cu mine, când ai atâtea de comunicat omenirii... * Nu schimbară nici un cuvânt câteva zile în șir. Se mișcau lent, în tăcere, prin pâcla groasă a gândurilor nerostite. Dar Dumnezeu?! bâigui încet Filip într-o seară. Ce-i cu el?! întrebă Carol, surprins mai mult de replică decât de faptul că îi era dată după atâta vreme. Dumnezeu...! repetă Filip, de parcă simpla rostire a acestui cuvânt ar fi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în ziua aceea veneau la Pretoriu multe persoane importante. — E limpede că iscoadele tale deja te-au informat despre tot. Ce vrei să mai știi? Fără să ia în seamă ironia sa și căutând să-și urmeze firul gândurilor sale nerostite, Balamber continuă: — Gundovek, îmi închipui, pe urmă fiul său Chilperic. Ieri am fost la un pas de a-l captura știi? Și apoi, romanul acela, da, Alpinianus. Erau toți acolo, așa-i? Sebastianus fu bucuros să afle că Chilperic supraviețuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poți să scoți o trilogie. Zău, nu știu de ce îți irosești timpul tău prețios cu mine, când ai atâtea de comunicat omenirii... * Nu schimbară nici un cuvânt câteva zile în șir. Se mișcau lent, în tăcere, prin pâcla groasă a gândurilor nerostite. Dar Dumnezeu?! bâigui încet Filip într-o seară. Ce-i cu el?! întrebă Carol, surprins mai mult de replică decât de faptul că îi era dată după atâta vreme. Dumnezeu...! repetă Filip, de parcă simpla rostire a acestui cuvânt ar fi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
apus, dar putem s-ajungem la cascadă până se face noapte de tot. John a făcut un pas înapoi. Deci nu te-a concediat ? Drew a izbucnit în râs. Probabil că nu pe bune. Eu și tata avem o înțelegere nerostită. El se preface că eu sunt nebun, iar eu mi-l închipui ca pe-un actor într-un film cu John Wayne. Ne ferim de tot ceea ce ține de realitate. Ăsta e singurul mod prin care reușim să rezistăm. John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
între două linii. creezi tunelul prin care liniștea ridică întunericul la grad de resemnare. unde vei așterne buzele, te întreb. știu că urăști roșul. le voi colora în alb. poate așa se vor naște alte arcuri de timp între vorbele nerostite. lasă albul deoparte. roșul îți va readuce un zâmbet stingher. pe fața ta aleargă fire de praf și valurile unei mări pe care ai reinventat o. liniște acum, te rog. începe expoziția în care creația nu s-a născut. se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
un torent ce inundă sunetul care străbate veșnicia într-un dans nesfârșit. Prin paginile acestei carți, în reflexii spre nicăieri, picura viață, viața ei...(Marius Iulian Zinca) Întrecerea gândurilor Rostesc închipuindu-mi dincolo de cuvinte deschid culoar minții încep întrecerea gândurilor nerostite se depășesc periculos într-o luptă a sincerităților mor prematur în accidente devin iluzii neatinse în poarta sufletului flutură doliul neîmplinirii tăcerea ucide trăire regăsire ca într-o mină de sare săpau în mine orgoliul mândria și răutatea pierdeam bunătatea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
clipei de tăcere. Este singurul oraș care, încă Mai venerează stelele stropind Cu lacrimi urmele pașilor Copiilor născuți în rugăciune Sub neobosita veghe a bătrânilor Uitați și înfrigurați în amintiri, În trecut, în glasul putregăit de Tăcere, amorțit de cuvinte nerostite. Acesta este orașul în care am fost Călător, soț și amant, poet Și însoțitor spre Lumină, Vânzător de dileme și prinț În suburbiile visului liber. Acesta este orașul în care am Adormit ostenit tot așteptând Să se însănătoșească îngerii. George
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Din zbor mă lovise cu ciudă, dar n-a încercat să mă prindă. Locul lui era acolo, în vagoanele cu miros de drum, băutură ieftină și brânză cu ceapă. Pădurea din fața mea se legăna șoptind din pom în pom povești nerostite, iar ploaia se transforma treptat într-o grindină aspră care-mi ardea obrazul. Într-un fel mă bucuram că am scăpat basma curată din călătoria pe care o începusem, pe de altă parte eram îngrijorat fiindcă mă aflam departe de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ridicate spre vise, în timp ce roți de metal se învârteau obosite în același sens, strivind între dinți clipele de monotonie. Așteptam încordat momentul în care să se spargă rutina sub sunet de clopot și-mi acordam în minte prin rimă cuvântul nerostit să-l pot îngâna pe muzica scrisă din doar două note, iar acea așteptare părea că oprește secunda în loc. M-am apropiat în vârful picioarelor de pendul și m-am trezit că-i mângâi pătratele forme, desenându-i conturul în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și ce ai simțit? Ce se întâmplă, de pildă, într-o despărțire definitivă? Tu trebuie să știi ceva despre asta cum știi despre crugul stelelor, despre suflet; ai filozofia ta de om al pământului. Vreau să te întreb...” Întrebările rămaseră nerostite. Șareta înainta în mersul sprinten al calului; trecurăm peste un podeț așezat fără rost, nu mai era nici o apă sau vâlcea, numai un șanț foarte la suprafață, ce n-ar fi deranjat în alcătuirea și așa denivelată a drumului. Gândii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]