KorAP: Find »[drukola/base=nervos & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...619 >

15,461 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

ușa băii. Radu învîrte mereu între degete țigara, îngrijorat de starea lui nervoasă, încercînd să abată într-un fel gîndul obsesiv. Glasul cu care Paula i-a reamintit de raportul de gardă îl irită și-i trimite în minte gestul nervos al ei, cu care i-a înlăturat aseară mîna, făcîndu-l să-și amintească de găleata cu lapte, răsturnată. "Era în firea vacii să dea cu piciorul gîndește -, dar aștepta cea mai mică iritare, tot astfel cum sinucigașul, după părerea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întoarce după primul pas de la început am vrut să te întreb: de unde ai cumpărat-o? Am o prietenă..., cred că i-ar sta minunat... Actorul se depărtează, lăsînd-o pe femeie cu privirea pierdută în gol, în timp ce-și frînge nervoasă degetele. Chelnerul vine dinspre bucătărie cu farfurii pline și-i strigă lui Pavel, care ia comenzi, să se oprească. Ce, întreabă acesta mirat nu mai prididesc soțiile noastre să pregătească? Le-am lăsat să se odihnească astă noapte doar adaugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să onoreze alte comenzi. M-ai tras pe sfoară și Dumnezeu vede; ți-o spune un ateu convins bombăne Lazăr, în drum spre masă, oprindu-se o clipă lingă mijlocul barului. Ce-i cu individul? Ce tot șușoteați! întreabă actorul nervos că a așteptat atîta. Vă rog să mă iertați! se pierde chelnerul, gîndind că bărbatul acesta i se pare cunoscut, desigur de pe vremea unei inspecții venită de la direcție. Cu ce vă servim? O sută arată actorul spre sticlă. Poftiți îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
actorul privirea, pornind spre masă. Vă ascult zice femeii cînd ajunge lîngă ea. Te rog să stai murmură femeia, fără să ridice privirea. Docil, actorul se așază, privind-o lung, stăpînindu-și cu greu surîsul din colțul stîng al gurii. Mîinile nervoase ale femeii, tremurînd vizibil în ciuda efortului făcut de-a se stăpîni, desfac unul din ziarele de pe masă, arătînd gulerul alb, împăturit: Spuneai că prietena dumitale... Ți-l vînd. Actorul scoate din buzunarul de la piept portomoneul și trage din el o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ar fi de acord să i se dăruiască, dar apoi, speriată, ar putea să-l evite. În holul locuinței, cînd tocmai se ștergeau de praf, mama fetei, ieșindu-le în întîmpinare, cu statura ei impunătoare, gravă mereu, și-a frînt nervoasă degetele, măsurîndu-și fiica îndelung cu privirea, ignorîndu-l pe Vlad. Zău, mama, am stat la club, am asistat la un antrenament condus de Grig s-a scuzat iarăși fata. Da, doamnă, a făcut Vlad un gest de aprobare ne-a fascinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la Universitate, dacă nu la un institut de cercetări sau la vreo uzină. Numai fata, la despărțire în stația de autobuz, s-a arătat nemulțumită: Zău, nu mă mai apropia, că iar... Am de învățat seara asta! a conchis ea nervoasă, retrăgîndu-se, iar atitudinea asta, a ei, s-a cuibărit adînc în sufletul lui Vlad, care, tot lungul nopții, cît a mers cu trenul pînă la Valea Brândușelor, goana roților pe șine acompania în auzul său versurile cîntecului popular: "Bade, bade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să se plimbe, trăgînd uneori cu coada ochiului spre masa unde cele două bătrîne sporovăiesc continuu, iar de o vreme încoace, femeia cu ochelari a scos din sacoșă un pachet cu cărți și face pasiențe, mai mult ca un tic nervos, fără să fie atentă întotdeauna la ce iese, spre nemulțumirea soțului, care se tot ridică de pe saltea și o invită să se așeze. Mai lasă-mă, omule! se oțărăște femeia. Uite, dragă, ce cărți rele... Toată viața a fost morocănos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
afară, urlă ca un stăpîn dezlănțuit. Clipe în șir oamenii privesc aiurea, pierduți. Apoi, încet-încet, își reiau locurile. Un copil scîncește un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de celălalt, amplificat și transformat într-un plîns nervos, care umple încăperea. De afară, zgomotul viscolului se aude tot mai puternic. Și deodată, ușa se deschide larg, izbită în lături de vînt. Aproape degerat, cu o lumină diabolică în ochi, Dorin face un pas în interior, strigînd: Vin! Vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ceartă la telefon cu unul de pe la șantier că nu i-a trimis macaraua, iar acum stă cu niște grinzi de acoperiș în zăpadă. Cursa? întreabă femeia. A plecat din nou autofreza; pînă deseară vine sigur. Uf! face Vlad un gest nervos spre telefon dacă mi-ar da mai repede legătura cu Iași, măcar să spun părinților că stă la Sălcii; vă dați seama, se așteptau să le dăm telefon acasă... Femeia se oferă să mai insiste la centrala telefonică a uzinei, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Se insistă în special pe "surpriza acestei expoziții: varietatea culorilor; pot fi admirați, în coliviile lor, canari roșii, canari verzi, canari portocalii, canari galbeni o adevărată paletă de culori!" Un pumn, venit de la cineva aflat prin apropiere, închide gura aparatului. Nervoși de foame, copiii plîng, ținuți în brațe de părinți, pe care îi lovesc mereu cu mîinile lor mici. Tatăl încearcă să-i amăgească, îndesîndu-le între buze biberonul de la sticla cu ceai, dar ei plîng mai tare, lovind sticla în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
iazului, poate scoatem un pește. Iazul e secat complet, pentru curățare și alte lucrări. Potoliți, copiii tac și-l ascultă pe tatăl lor, dar cînd acesta se oprește să-și tragă răsuflarea, unul exclamă un "Pá-pa", urmat imediat de plînsul nervos al celuilalt. Mircea Emil se desprinde cu greu de bar, vrînd să se întoarcă la scaunele lui, dar ochii plînși ai copiilor trezesc în el sentimentul ciudat al milei, urmat de cel al vinovăției că ar putea face, totuși, ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mîinii drepte, șoptindu-i: Nu mă privi așa; n-am altă ieșire. Credeam că n-ai să mai vii. De ce-aș fi făcut-o? Poate pentru... pentru că stau la gazdă și stau departe... Mihai ridică mîna eliberată de degetele nervoase ale fetei și ia ceașca, sorbind, înfiorat de aroma cafelei. Dacă mai trec o dată pe aici, voi fi dator vîndut. La rîsul delicat al fetei, venit ca un răspuns, Mihai aruncă ochii roată, să se convingă că nu e nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rupîndu-se din chinul prelungit, apoi, ca o scuză, arată spre scaun: Te rog! Să-ți dau revista murmură, întorcîndu-se spre un raft, răscolind cîteva dosare. Mulțumesc! Mihai răsfoiește un timp revista, rămasă pe masă în fața sa, uitîndu-se atent la degetele nervoase ale fetei, care mototolesc un capăt de sfoară. Să înțeleg că trebuie să te las în pace, Cristina? Ochii fetei, speriați, se ridică spre el. Poți să mi-o spui deschis, să știi strînge Mihai din umeri, să dea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din buzunarul de la piept stiloul, pe care îl deschide, semn că tocmai scria ceva. Stai pe loc îi șoptește lui Mihai cînd trece pe lîngă el, cuprinzîndu-i obrazul în căușul palmei, într-un gest de tandrețe, urmat de o strîngere nervoasă, ca o răzbunare. Ce vă mai trebuie pentru următoarele trei zile? aude Mihai vocea gravă a lui Săteanu. Ulei, tovarășe prim-vice răspunde Cristina. Ulei, tovarășe Dunăreanu! face Săteanu un semn spre unul dintre bărbații ce-l însoțesc. Avem în depozit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a oprit, înspăimîntat: în fața lui, stă o femeie încremenită, cu ochii mari, ficși, cu buzele întredeschise, gata să exclame ceva. O vede cum face o mișcare scurtă, aruncă paharul peste hîrtiile de pe masă, frînge țigara ca pe un băț, contractă nervoasă pumnul, din care, cînd îl deschide, ninge deasupra mesei cu fulgii tutunului; se ridică, scutură scurt genunchiul drept, să-și așeze poala fustei, apoi se întoarce cu fața spre ușă: Te rog, fii atît de bun și dă-mi blana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Mihai atinge obrazul femeii, apoi, de pe obraz, vîrful degetelor lunecă pe gît, oprindu-se la primul nasture al bluzei. Te rog!... șoptește Maria pierdută, închizînd ochii, prăbușită pe spate în fotoliu, cu obrazul în sus, cu buzele tremurîndu-i iar mîinile, nervoase, pregătite deja să-l repeadă pe Mihai sau să-l cheme. Degetele lui Mihai mai fac un gest, trecînd la următorul nasture. Umerii Mariei cad, anume, să poată Mihai dezgoli mai ușor bustul, peste care, mai mult ca o adiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ți-o dă decît o fericire mare, sau o durere profundă. El era stagiar și fusese trimis "de umplutură" la un simpozion de mase plastice; ea a înțeles el mai tîrziu, în timpul plimbării venise la tratament, în Sanatoriul de boli nervoase, deci era vorba de o durere profundă, ce o marcase puternic, ducînd-o la un pas de sinucidere. Femeie trecută puțin de treizeci de ani, Simona avea în ea o eleganță a spiritului care, dacă aveai bun-simț, îți impunea să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
substitui mamei, pentru că între mama și tata n-am văzut vreun gest din acela... Ba din contră: uneori, cînd eram copil, țin minte că tata, după ce adormeam eu, se ducea în camera mamei; mă trezeam auzind șușoteala ei, o respingere nervoasă, și vocea înfuriată a tatii. Apoi tata mergea în bucătărie. Mă duceam și eu, neliniștită, să aflu ce s-a întîmplat. Îl găseam la masă, cu capul în mîini, ori lîngă fereastră, privind aiurea. Îmi făcea o limonadă, mi-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ce liniște! Și, în atmosfera de spital, cît mi-am dorit-o!" Am dorit liniștea căminului și am ajuns în pustiul familiei mele! strigă cu durere. Deschide aparatul de radio, însă, numai după cîteva clipe, îl închide printr-un gest nervos, aproape violent. Vrea să mănînce, dar în frigider nu găsește decît o bucată de salam de Sibiu și nu-i place. Întoarsă înapoi în sufragerie, cu privirea pierdută, în căutarea unui punct de sprijin, se oprește în fața tabloului de pe perete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cuprinzîndu-l între degetele extreme ale mîinii. Nu pot să joc pe bani precizează el, ridicînd mîna de pe cărți. Ei, asta-i! Mă întăriți și..., parc-ai fi doamna dintre ficus și ușa bucătăriei, că numai ea are asemenea... spune profesorul nervos, apoi o drege printr-un zîmbet: Sînt femei care au o plăcere deosebită, sadică, să-i fiarbă pe cei ce le curtează... O cunoașteți pe femeia de care vorbeam? Mmm... S-ar putea ca-n mai multe case mari să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ceea ce ea nu voia, că-și iubea nebunește tatăl, atunci, prin căsătorie. "Cine-i în stare să se căsătorească, acum, cu fiica lui Bujoreanu?" m-au întrebat cînd le-am propus. "Eu" am răspuns, fără să ezit, fără să gîndesc. Nervoase, mîinile lui Săteanu frîng creionul în două, iar pocnetul surd cade ca un punct la sfîrșitul vorbelor. Mult timp, Săteanu se chinuie să îmbine cele două bucăți, să reconstituie creionul, pipăie asperitățile rupturii, Mihai își amintește de pomul rupt seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mecanică, director comercial, să vinzi semănători, pluguri..., așa-i stă bine unui fost țăran..., care pretinde că-n adîncurile lui... Ridicat deja în picioare, gata să înceapă a măsura încăperea cu pași mari și apăsați, cum o face cînd e nervos, prins în toiul vreunei discuții, Săteanu rămîne totuși locului, clătinînd lung din cap, cu amărăciune: Deci asta-i! Tu ai impresia... Nu, nea Toadere. Dumneata lași impresia. Ascultă, drept cine mă iei de-ți permiți?! se înfurie Săteanu, dar imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lîngă șofer. Microbuzul se strecoară greoi prin mica piață din fața spitalului, în care se adună capetele a șase străzi, plus șoseaua de centură a orașului, ce taie piața într-o margine. Grăbit, un bărbat trece printre mașini, făcînd un gest nervos către milițianul care îl fluieră, amenințîndu-l cu degetul. Uite-l pe inginerul Muraru spune Vlad. Știi că m-am transferat la el, la Sinteză? Da?! se bucură Mihai. Dacă zici că ai ceva de dat, se lovește el eu degetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
degetul la tîmplă ești un tip norocos: Muraru e un mare specialist, va ști să te aprecieze și să te stimuleze spune privind în urmă, să-l mai vadă pe inginerul Muraru cum a traversat strada, făcînd iarăși un semn nervos milițianului care l-a apostrofat că trece pe roșu. La autogară, lîngă cursele care au început să circule deja, așteaptă autofreza. În jurul ei roiesc mulți oameni, printre care și doi colonei de la unitatea militară. El este arată șeful autogării spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
multe ori prezența, chiar aseară, la vizionare; prezența și opinia conchide Mihai, sărutînd locul dezgolit. Aura murmură ceva aducînd a rămas bun și se grăbește spre intrarea în bloc, înspăimîntată de vorbele lui Mihai. "Trebuie să rup invitația! se înfurie, nervoasă că nu-și poate trage mănușa, în care a băgat biletul, dar, intrînd în apartament, se oprește rezemată de tocul ușii: În fond, n-am mai ieșit de mult cu Radu, chiar mi-i dor. Și-apoi, vreau să văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]