1,553 matches
-
printre rânduri nu își au rostul. Numai că autonomia creatoare în această perioadă înseamnă a scrie pe temele politicii oficiale, fără să se redea starea de fapt a societății. În consecință, atenția scriitorilor se îndreaptă spre trăirile psihice, spre întâmplări neverosimile și hazard. Anii '60-'70 înseamnă confuzie politică, reînnoirea prozei și a formelor literare, relaxare ideologică. Un mediu propice literaturii, s-ar putea spune. Însă persistă teama de retractare a proaspetelor libertăți. Prigoana literaților din anii '50, procesele publice, decăderea
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
să se descopere cât mai clar. Ambiguitatea întâmplărilor se află în balanță cu claritatea psihologică a naratorului-personaj. Organizarea compozițională bazată pe fluctuația dintre cele două voci narative, una feminină, cealaltă masculină, este o sursă a dinamismului naratologic, alături de dramatismul întâmplărilor neverosimile și de dialog. Memoriile au la bază informațiile din jurnale, discursul cultural se regăsește în jurnal, laboratorul emisiunilor e redat în agende. Intertextualitatea ascunde legătura dintre emisiuni și jurnal, oferind modalități diferite de a intra în contact cu semnificațiile aceluiași
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
diferitele planuri ale existenței e de natură vibrațională. Frecvența de vibrație a obiectelor sau a situațiilor poate fi accelerată sau încetinită; 4. Principiul polarității, rezumat astfel: Totul este dual, totul are poli; totul își are perechea de opuși; verosimilul și neverosimilul sunt unul și același lucru; opușii sunt identici în esență, dar diferă ca formă; extremele se întîlnesc; toate adevărurile sunt doar pe jumătate adevărate; toate paradoxurile pot fi împăcate". Deci, toate experiențele și toate alegerile sunt, în realitate, la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Închisoarea îngerilor, ambele inspirate de același scriitor celebru) s-ar putea crede că scenariul s-a născut dintr-o siropoasă povestioară plasată într-o zonă segregaționistă a Americii interbelice. Detaliile veriste și dulcegăriile supralicitate, atrocitățile și enormitățile sporesc coeficientul de neverosimil al peliculei de un pitoresc într-adevăr sumbru. Tot hazardul asociază în rețeaua de difuzare o producție europeană distribuită de InterComFilm România care ar putea fi susceptibilă de contaminare cu morbul violenței atroce specific majorității filmelor de pe noul continent Rîuri
"Contaminări" transoceanice by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16104_a_17429]
-
poate, poet român. Incitant prin existența sa ce cuprinde "efervescenta" perioadă dintre sfîrșitul secolului al XIX-lea și primele două decenii ale secolului XX, o perioadă rodnică pentru literatura română, în care apar și se interferează diverse curente artistice. Aproape neverosimil reînviat, aidoma legendarei păsări, din propria-i cenușă de damnat, din pricina inoportunei epigrame împotriva lui Eminescu, dar și a propensiunii sale novatoare, ce întîmpina încăpățînate și nu o dată perfide rezistențe. Asigurînd, în conștiința celor de azi, legătura cea mai trainică
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
Prin urmare, ar fi nefiresc să-i ceri Dorei Petrilă să îndrepte o suplică de înduplecare către instanța ominoasă. Refugiul autoarei stă în lecturi, în contemplarea naturii și în dialogurile cu prietenii, dar nu în invocarea unei stihii de probabilitate neverosimilă. Și mai e un detaliu izbitor în cartea Dorei Petrilă: afli că într-un spital nu există morți eroice și nici pacienți măreți. Spitalicește vorbind, moartea e o mizerie fiziologică căreia nici cea mai generoasă imaginație nu-i poate găsi
In articulo mortis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4819_a_6144]
-
atributele unui spațiu sacru, adeverind, pe planul ficțiunii, inspirata interpretare a lui Mircea Eliade: „Sacrul înseamnă realul prin excelență, adică puterea, eficiența, izvorul vieții și al fecundității.” ( Sacru și profan) Cititorul este îndemnat să pătrundă într-o lume în care neverosimilul este posibil, supranaturalul făcând parte din natural, iar distrugerea apocaliptică a orașului din finalul romanului, cu reminiscențe biblice, sugerează ideea că întreaga istorie a acestuia este de fapt istoria existenței umane căci, așa cum arată scriitorul, „Macondo nu este atât un
Macondo într-un veac de singurătate by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2950_a_4275]
-
mai citesc, și cred că nu există gest mai solemn de admirație din partea unui discipol. Ca o pedeapsă, nici nu l-am mai văzut vreodată.”7 Oricât de frumoasă și de impresionantă, această extraordinară declarație de dragoste literară poate părea neverosimilă în datele ei concrete. Mircea Cărtărescu, imitator involuntar al lui Dimov? Și totuși, luăm volumul Totul, publicat de Mircea Cărtărescu în 1985, deschidem prima pagină și citim: „Peste Bucureștiul cu ziduri și glorii/ răsăriseră sorii :/ era cîte un soare de
Posteritatea lui Leonid Dimov by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2603_a_3928]
-
astfel, o specie nouă în lumea artelor noastre contemporane: artistul salonard sau sezonierul. O efemeridă, la urma urmelor, care bătea o clipă din aripioare și apoi se stingea anonim, odată cu golirea melancolică a simezelor. Dar, pe lîngă faptul că era neverosimil de plat, Salonul crea și o imagine falsă a artelor noastre de astăzi; fie prin incapacitatea naturală de a reprezenta fenomenul viu, fie prin omisiuni voluntare și prin manipularea vinovată a privitorului. Chiar dacă, de exemplu, numeroși artiști au încercat și
Lupta cu memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8613_a_9938]
-
extrovertire scriptică. Rezerva față de rostirea prin mijlocirea literaturii să-i fi venit d-lui Liiceanu dinspre disprețul suveran al lui Noica față de tot ce nu putea fi inclus în "ideea pură"? Să fie un reziduu noician care capătă alura unei neverosimile modestii? Tot ce se poate. în fapt, Gabriel Liiceanu e un înzestrat prozator speculativ, cu derivații evocatoare dintre cele mai suculente. Alături de fina capacitate de analiză a angrenajelor cerebrale pe care o dovedește, se arată foarte atent la pitoresc ca
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
fălcile arătîndu-și colții, trebuie să mai spun că mai ieri îi făcea sarmale lui Gogu Rădulescu” (p. 81). Nici poetul teribil al anilor ’80, Mircea Dinescu nu scapă de biciul ironiei lui Constantin Țoiu. Prozatorul își amintește o întîmplare aproape neverosimilă petrecută în biroul lui D.R. Popescu de la Uniunea Scriitorilor în anul (N.B!) 1988, în centrul căreia se află cunoscutul disident. În birou se aflau D.R.P., Țoiu și nea Victor, „reprezentantul securității, un om potolit”. În încăpere năvălește Dinescu. Voia
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
prieteni, comunitate, ea însăși. Filmul adună cuminte și explicativ câteva clișee din cultura specifică rock-ului în jurul unei adolescente cu probleme, care își exprimă pasiunea rock într-o comunitate blândă, inofensivă, tolerantă, de țărani care intonează imnuri la biserică. Apariția neverosimilă a unui pastor, fost rocker, este menită unei providențiale reconversii, fapt care coincide cu ieșirea familiei din starea de doliu și acreală psihotică prin redescoperirea folk-ului din tinerețe ca muzică a adolescenței. Muzica, formă de terapie într-un larg
Festivalul Internațional de Film de la Istanbul - Filmul și artele by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2622_a_3947]
-
pe drept cuvînt, dar care șef a fost toată viața și șef va fi în eternitate! Ce să fac dacă n-am stofă de șef?" O extraordinară judecată cu privire la propria literatură (iarăși bun-simț, iarăși luciditate) întregește imaginea unui caracter aproape neverosimil. Cîți dintre scriitorii noștri, care se supără acum pe revizuiri și caută motive oculte pentru a le justifica oricum altfel decît estetic, ar fi putut să spună, chiar și în sinea lor: "marea majoritate a poeziilor scrise din 1987 (data
"De cînd mă știu am trăit într-o paranteză" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15585_a_16910]
-
declanșat această minunată carte, America și acustica ? Era probabil timpul s-o fac. Acum un an și jumătate am fost în sudul Franței și am văzut Mediterana pentru prima dată. Era o dimineață de un calm absolut, cu un cer neverosimil de limpede, se vedea până departe. Am zărit, la limita halucinației, Pirineii. Soarele nu se ridică prea mult în noiembrie, așa că valurile infinitezimale sclipeau până la orizont. Am rămas nemișcat câteva ore bune. Când am plecat, mi-am zis că am
Vlad Zografi: "Nu mă interesează módele, nu mă conformez lor" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9498_a_10823]
-
și crinii suavi - și balta clară, Și sufletul - curatul argint de-odinioară. Oh! sufletul! - curatul argint de-odinioară. (Pe balta clară) Aliterațiilor și coloristicii simbolice din Zori roze li se adaugă, în strofa de mai sus, contrastul sesizant dintre scurtimea neverosimilă a textului (doar 6 versuri, deoarece al șaptelea îl repetă pe cel dinaintea lui) și multitudinea efectelor stilistice, grupate însă în mod natural, fără nimic demonstrativ: șase versuri, formate fiecare din șase iambi, compuse din grupuri nominale poartă toate metafore
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
incontestabil l-a transformat într-un prozator pe măsura poetului. La vîrsta de 20 de ani, sejururile italiene i-au prilejuit reportaje naive, pline de peisaje în genul lui Alecsandri (Popeia și Sorento); a continaut cu nuvele sentimentale de un neverosimil absolut, moștenire directă a atmosferei Nicu Gane (Cîinele din Văcărești); nimic de semnalat în acești ani de început - poate doar atracția debutantului pentru formele inedite de proză (bucata Cei doi îngeri, datată "Ischia 1873" ar fi, cronologic, primul poem românesc
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
incontestabil l-a transformat într-un prozator pe măsura poetului. La vîrsta de 20 de ani, sejururile italiene i-au prilejuit reportaje naive, pline de peisaje în genul lui Alecsandri (Popeia și Sorento); a continaut cu nuvele sentimentale de un neverosimil absolut, moștenire directă a atmosferei Nicu Gane (Cîinele din Văcărești); nimic de semnalat în acești ani de început - poate doar atracția debutantului pentru formele inedite de proză (bucata Cei doi îngeri, datată "Ischia 1873" ar fi, cronologic, primul poem românesc
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
întreba ce se întîmpla cu mine pe cînd "eram tînăr". Mă simțeam identic cu cel ce am fost cu două-trei decenii în urmă. Acum mă întreb dacă am avut cu adevărat o tinerețe sau am trecut direct de la o copilărie neverosimil prelungită la actuala-mi maturitate melancolică, sleită, stupefiată. Vîrstă ultimă. * Melodia superbă de care se umple deseori poezia și gîndirea în stadiul lor de oboseală, de epuizare... Nodulozitățile autenticității lor nu se pot, de fapt, fluidiza. * Profunzimea nu ignoră, ci
Din jurnalul lui Alceste (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16502_a_17827]
-
Elegia la pieirea Casei Scriitorilor nu e decât un text ocazional, cum sunt în literatura noastră destule. Ce mă surprinde pe mine e efectul subtil prin care dispoziția elegiacă e, de fapt, contrazisă cu instrumente ritmice. Melodia versurilor e una neverosimil de vioaie. Nu o dată, ea amintește de Dimov și de scenariile fantezist lingvistice ale acestuia, situate dincolo de bine și de rău. Mazilescu e surprins într-o astfel de reverie senină: „nici tu praf, nici tu păienjeniș pe locul lui Virgil
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
al doilea din O noapte furtunoasă, Veta le cîntă emoționată gîndindu-se la iubitul ei, Chiriac. (Simplitatea extremă și cantabilitatea micilor romanțe ale lui Sion făcuseră din poet o figură populară). Talentul de prozator al autorului - unicul important - izbucnește puternic și neverosimil de tîrziu, după vîrsta de 60 de ani, așa cum se întîmplase și cu Ion Ghica. Dar asemănările se opresc aici. Spre deosebire de "prințul Ghica", scriitorul cu care Sion manifestă cele mai evidente afinități, autorul Suvenirelor contimpurane se afla, cultural și social
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
am putea numi "ficțiunile latente"; prozatorul nu povestește la întîmplare; el încearcă să decupeze din realitate episoadele care seamănă a literatură, înrămînd fragmente de realitate autentice, dar care, izolate, se transformă chiar în literatură. Fiind atent mai ales la scenele neverosimile, pitorești sau exotice pe care le-a trăit ori care i-au fost povestite, Sion le izolează, dîndu-le un aer fictiv. Procedînd cu un superior instinct de extragere a memorabilului din cotidian, George Sion devine scriitor. Autorul și-a perfecționat
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
Andrei Ianuarievici Vîșinski, o figură sinistră și contradictorie. Cu voce șoptită, el era numit Andrei Jaguarievici. Călău crud și neînduplecat, dar totodată un om instruit și erudit. Contemporanii lui afirmau că era o personalitate charismatică, adăugând că „avea un farmec neverosimil de control și totul îi era îngăduit”. Iată ce scriau despre Vîșinski juriștii ce lucraseră cu el: „Avea un stil riguros, lipsit de politețe, convingerea inițială în vinovăția celor cercetați, față de care exprima deschis disprețul. Vîșinski era modelul de urmat
Anna by Ludmila Stern () [Corola-journal/Journalistic/5761_a_7086]
-
alt sens - mai profund și, cu siguranță, mai durabil - el, și nu Mircea Eliade a fost adevăratul lider al momentului de efervescență intelectuală la care a participat activ. Desigur, un lider discret, modest chiar, dar trasând ferm - din umbra unui neverosimil dezinteres față de orice formă de carierism sau recunoaștere publică - coordonatele moral-creștine necesare supraviețuirii noastre ca indivizi și ca nație. Nu știu ce ecou mai au scrierile lui Mircea Vulcănescu (din care Academia a scos, din fericire, o ediție critică), pentru o generație
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]
-
îndreptățit o senectute mai lesnicioasă. Consecvent cu sine, continuă să lucreze pe gratis, în timp ce pe scena publică se înghesuie impostori gălăgioși, oportuniști nerușinați, egolatri nesătui de onoruri și privilegii, ahtiați de notorietate cu orice preț. Iordan Chimet e un personaj neverosimil în lumea noastră, stînjenitor de curat, un fel de înger glumeț și băutor de bere, care mai crede în miezul ingenuu și bun ascuns în semeni, deși realitatea îl contrazice mereu. Nu l-am auzit niciodată plîngîndu-se de nedreptate sau
O minune de om: Iordan Chimet by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12310_a_13635]
-
poète maudit. Dintre ei doi, el e George e „realistul”, „dezabuzatul”, „cinicul”. Detașarea lui e sinceră și n-are (n-ar avea de ce să aibă) nimic caricatural. Numai că, uitând, probabil, această condiție, Decuble îi atribuie o relatare cu totul neverosimilă în context. Întâi, pentru că tatăl lui George pare atins de o bruscă fervoare culturală, ceea ce-l face să-și ducă fiul la o conferință despre numele proprii. În al doilea rând, pentru că respectiva conferință e susținută chiar de Gabriel H.
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]