701 matches
-
viteza a devenit de mult una dintre valorile de căpătâi ale societății, cuvintele sunt și ele folosite cu maximă viteză, la întâmplare, buimac, fără vreo reflecție, fie ea chiar și fugitivă, asupra adevăratului lor sens. Etichete inepte sunt aruncate cu nonșalanță asupra unor stări de fapt, etichete amplificate până la suprasaturație de mijloacele mass-media, care tocesc un clișeu lingvistic până la automatizare, introducându-l astfel în reflexele lingvistice ale comunității și generând o magmă lexicală din care vai, în propria limbă maternă, nimeni
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
datorită profesiei, publicul meu este format, așa cum am afirmat mai sus, cu precădere din specialiști în istoria literaturii române. Dar și din studenți și din profesori de specialitate. Mă bucur că au apărut unele manuale alternative care au renunțat la nonșalanța foiletonismului și recurg la analize în spiritul metodelor actuale. Sunt pregătiți în acest mod viitorii cititori, dar și viitorii critici și istorici literari. Optimismul meu, foarte prudent, de altfel, se întemeiază pe încrederea actualelor generații de elevi, ca și a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Am primit o scrisoare de la Otto Höfler1. XXtc "XX" WIKANDER către ELIADEtc "WIKANDER către ELIADE" Lund, 3 august ș19ț52 Dragă prietene, Abia astăzi, revenit de la țară, răspund lungii dvs. scrisori din 16 iulie*. Iertați vă rog, dacă puteți, această leneșă nonșalanță... și scuzați-i și pe colegii mei de la Uppsala, care neglijează în mod culpabil cererile dvs. de literatură. Presupun că domnii Abrahamsson și Widengren se află în vilegiatură și nu au primit scrisorile dvs. Dar trebuie să știți că suedezii
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
onoarei. Nici azi nu-mi vine ușor să o definesc, acea autoritate care a vegheat ca o rigidă și augustă fantomă-judecătoare și definitivă a lungii, lungii mele copilării și adolescențe. Poate era vorba doar de ființele care-mi impuneau prin nonșalanța cu care acceptau existența, realul, realitatea fizică și cea socială, lejeritate, ușurință, care-mi dădeau impresia că „ei se află acasă În lume” sau, fapt mai grav În ceea ce mă privea, că lumea aceasta În care „fusesem eu parașutat” era
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
solidaritate umană și națională; de a-i amenda cu severitate pe acei comentatori sau jurnaliști, Îngâmfați de tirajele lor sau de conturile lor În bancă de sute și sute de mii de euro, care Îndrăznesc să „Împacheteze trecutul” cu acea nonșalanță a impostorilor și carieriștilor de prima oră! Unii, nu puțini - și e dificil de a deosebi oamenii naivi sau de bună credință de noii carieriști și oportuniști flămânzi de acel succes abrupt care devine posibil după o răsturnarea majoră politică
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Îmi permite, sub scuza unor „segmente de existență”, a unor notații biografice - pe care unii comentatori le deplâng deja ca fiind insuficiente față de „molozul teoretic”! -, de a face acest amalgam, de a discursa, la modul „eseistic” cu adevărat, cu atâta nonșalanță despre una sau alta, provocând probabil iritarea unor spirite riguroase, obișnuite să trateze marile concepte ex cathedra. E aici reflexul romancierului care sunt și care a Învățat de la marii săi maeștri, un Dostoievski sau Thomas Mann, că pot fi inserate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și un limbaj, bineînțeles. O formă a umanului, o negare a „greoiului” și „inexpresivului”, o levitație ușoară și continuă, un râs al degetelor, o fugă rămânând pe loc, o ispită a cărnii lingușitoare și vii, statui create și distruse cu nonșalanță și, până la urmă, poate, o dreaptă articulație a capului În armonia Întregului, un persiflaj, ba poate chiar o negație a limbii și graiului, atât de slăvite, devenite deodată superflue. Dansul dionisiac poate Însemna, Însă, și ieșirea În „alt regn”, o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În partid „liberal-democrat“; obiectivul său este de a duce mai departe cu democrații proiectul de unificare a dreptei. Democrații n-au mai avut răbdare să aștepte și s-au proclamat ei Înșiși partid popular, trecând la dreapta spectrului politic, cu nonșalanța românească caracteristică (după ce se desprinseseră din marele partid al lui Iliescu, urmașul neoficial al partidului comunist, și trecuseră apoi printr-o fază social democrată. Stânga fiind aproape monopolizată de P.S.D., tentația multora este de a trece la dreapta, și În
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
totuși, povestea nu s-a terminat aici. Printre surprizele anului 2001 s-a numărat și Împăcarea dintre regele Mihai și președintele Iliescu. Chiar mai mult decât Împăcare, o apropiere, Într-o atmosferă devenită brusc aproape amicală. Iliescu a făcut cu nonșalanță ceea ce Constantinescu se temuse să facă. Câte acuze nu i s-ar fi adus dacă i-ar fi adresat regelui doar jumătate din zâmbetul lui Iliescu! Regele a revenit definitiv În România, unde i s-a recunoscut statutul de fost
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
un adevărat cult al sănătății și al tinereții prelungite. Majoritatea românilor nu-și fac prea multe griji cu privire la calitatea vieții. Îi preocupă prea puțin mediul În care trăiesc sau ceea ce mănâncă, beau și fumează. Sunt și femei care continuă cu nonșalanță să avorteze, deși ar putea recurge la mijloace contracepționale (avortul rămâne principala metodă de limitare a nașterilor). Și viața de fiecare zi este nesănătoasă, din pricina disfuncționalităților societății românești și Îndeosebi a birocrației Înspăimântătoare: alergătură, stres, enervare... Și când toate astea
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
năvod. - Cu ce navă? Apoi mi-am dat seama. O, ce năvod? am întrebat alarmat. N-avem năvod. Pauză nervoasă. Sau avem? - Te-am căutat, dar ție ți se rupsese deja filmul, în camera de oaspeți, zise ea cu o nonșalanță prefăcută pe care încă o cultiva de când mă mutasem în casă. Am oftat. - Nu mi s-a „tăiat filmul“, Jayne. Eram epuizat. - De ce, Bret? De ce erai atât de epuizat? Stătea tot cu spatele la mine, însă vocea i se crispase. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
presei literare „controlată de regim”?! Dacă aș fi avut, și atunci ca și acum, psihologia contorsionată a Monicăi Lovinescu, a soțului domniei-sale ce nu ezită să „condamne” cu o vehemență de o rară brutalitate corifei ai culturii române postbelice, cu nonșalanța, cu ușurința celui care, locuind o jumătate de secol în Parisul culturii, nu a publicat acolo nici un singur volum, a lui Marie-France Ionescu, ce nu cred că îi vorbea tatălui ei în culori prea vesele de un anume Breban, care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
deosebeai cu ochiul liber pe cleric de laic, ambii erau preoți. Inventând un cler numai din bărbați hirotonisiți, taine și sutane, separând faptul de a crede de faptul de a trăi, noi am uitat ce putea fi cumsecădenia sacralului, acea nonșalanță prozaică și neaoșă din relația cu divinul. Călugărul dominican Christian Eeckhout, care-mi arată locurile (cu indispensabilul pașaport diplomatic), îmi amintește că rugăciunea musulmanului se poate efectua oricând și în aer liber, fără întreruperea activității, pe stradă sau în dugheana
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
teleghidați mistici duc la extrem, din câte mi se pare, o caracteristică paradoxală a religiosului consacrat, cel puțin în aria noastră de civilizație (religiosul indian, brahman sau care a renunțat la lume, deosebindu-se de vulgum printr-o nepăsare, o nonșalanță augustă și vag distrată): aferarea introvertită. Regăsim această trăsătură, ceva mai puțin agresivă, în numeroase mănăstiri și abații catolice puțin înclinate, contrar așteptărilor, spre reverie. Poate pentru a scăpa de păcatul trândăviei și a preveni orice delăsare, călugării au parcă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și scrierilor. Din acest punct de vedere, liturghiile Orientului constituie cel mai bun exemplu: ele servesc ca refugiu al timpului imobil acolo unde, în viața civilă, timpul stagnează deja, fără început și fără sfârșit, unde nimeni nu e grăbit, unde nonșalanța este o marcă a distincției. Psalmodierile copte ne fac să auzim muzica oficianților zeiței Isis, iar călugării siriaci care intonează imnuri arameene, intonațiile nazale ale contemporanilor lui Hristos. Pentru noi, care suntem incapabili de a surprinde aceste îndelungi încremeniri, aceste
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
zona fostă a ministerului. Sau, poate, știa Petre Roman că, cu timpul, adică în mai puțin de o săptămână, va deveni un fel de prim-ministru al României. Nu aveam decât curiozități normale, care la Palatul Victoria se difuzau cu nonșalanță. Personal, ca lucrător constant al Direcției Protocolului, simțeam cum se încerca să îmi devină agreabile persoane pe care nu le întâlnisem niciodată, dar care insistau să pătrundă spre noua conducere. Sala de așteptare de la intrarea laterală prin strada Paris era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
elibereze sufletul de drojdiile vieții, ale zilei....! Dar de ce se apucă un poet să scrie proză? De ce lasă el plaiul bântuit de licorne pentru a ajunge umăr la umăr cu Monsieur Jourdain, cel care a descoperit că vorbea proză cu nonșalanța viețuitorului de fiecare zi? Pe un amic francez, Franz Bartelt, care are vreo zece cărți de proză apărute la Gallimard și la alte edituri importante, l-am surprins că nu își trecea în bibliografie cărțile de debut, două volume de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
decât mine. Astăzi, hotarul dintre poezie și proză este mai subțire decât pânza de păianjen. Este adevărat că prozatorul trece mai greu la poezie, iar dacă o face rezultatele sunt pernicioase. In schimb, poeții de azi rup corsetul liric cu nonșalanță și produc nuvele și romane remarcabile. Tu ești un bun exemplu. Dar și Nichita Danilov prozatorul care e pe punctul de a pune în pericol poetul cu același nume. Există la Curtea de Argeș la fel de multe oportunități de a te afirma și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
exact aceleași gânduri care mă înghioldesc și pe mine, clipe în care eram convins de existența acelei limbi comune. Dar, cum am spus, era suficient să văd un bețivan soios, un puțoi care își bagă și-și scoate cu o nonșalanță ce dă de gândit sau vreo cucoană grasă și gălăgioasă - și-mi pierea orice chef. Și începeam din nou să cred că acea limbă comună e doar scorneală. Îmi reproșa cineva că aș cere prea mult de la oameni. De ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
problemă ar fi dacă nu cumva toți oamenii ĂȘTIA nu se recunosc în impostura și în snobismul ei, dacă nu cumva le e simpatică pentru că se văd pe ei înșiși. Și ei ar fi vrut să-și asume cu aceeași nonșalanță impostura. Sau ceva de genul ăsta. Chiar nu pot să vă explic mai bine de-atât. 24. Cârnați Presupoziția mea e asta. Că în București majoritatea celor care trăiesc sunt întreținuți de rudele din provincie. Să trăiești în București e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
scop, finalitate. Descrii lumea având un mobil, care aici este evident unul abject. Să distrugi totul. Orice alogen, cum eram eu, are intenții necurate. Și cred că au mai fost uimiți de detașarea cu care am scris cartea și de nonșalanța sau nesimțirea cu care am sfidat tabu-urile. Nu am făcut propagandă. Ei așa credeau că se scrie. Proslăvind. Nu mai țineam de un teritoriu, cum se întâmpla în cazul lor. Între timp, Farmacistu începuse să plângă. - Bă, era să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
un nas care-i cădea în gură și cu ochi care produceau un soi de mirare hipnotică, fiindcă erau tot timpul umezi și ușor adormiți, se purta de parcă ar fi fost Nefertiti. Juca cu grație și cu un soi de nonșalanță surâzândă un rol, cel al femeii perfecte, sigură pe efectul nimicitor al prezenței sale între bărbați. Nu știu dacă și-a propus de la început să se poarte ca frumoasa frumoaselor, dar când și-a dat seama că a ghicit drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
un teren neutru. Cu mișcări abia perceptibile am reușit să-mi scot mâna din zona periculoasă. Am răsuflat ușurat. Eram salvat. Respiram în voie. Rezemat cu ambele coate de bancă, într-o atitudine de "cumințenia pământului", mi-am îndreptat cu nonșalanță spre gură mâna stângă, introducând în cavitatea bucală firimitura sustrasă cu o frică terifiantă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uf! Dumnezeule! Papilele gustative au receptat cu viteza luminii aromele materialului primit, iradiindu-le în tot spațiul destinat acestei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
submediocre, înfiera emigrația românească și glorifica realizările socialismului. Cât despre Ion Cristoiu, Mihai Tatulici, Dan Pavel sau (eternul) Adrian Păunescu (ca să-i enumerăm doar pe cei amintiți de Virgil Ierunca din epoca neagră a gazetăriei românești), aceștia au continuat cu nonșalanță, și mizând pe memoria scurtă a românului, cariere de succes în presa românească, unii ajungând chiar importanți factori de opinie în noua democrație. Nu putem vorbi, așadar, de o ruptură reală între era comunistă și regimul postdecembrist, dovadă făcând noile
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
se lăsau amețiți de sloganul „Totul este posibil, totul este permis“, înscris pe ziduri și intonat când revoluționar, când tandru de barzi pletoși și bărboși. Copiii din flori ai generației flower power erau aduși pe lume cu inocența, bucuria și nonșalanța pe care doar bunăstarea și libertatea le puteau îngădui. Iar în timp ce prin câteva capitale occidentale feministele defilau cu pieptul gol aidoma anticelor amazoane, scandându-și agresiv dreptul de a dispune de propriul lor corp, cerând deplina, nelimitata legalizare a avortului
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]