1,216 matches
-
vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima lemă, aduce în fața bunului simț ceva straniu: nici „nici sens, nici nonsens“. Te obligă să faci un pas înapoi, ca să-ți regăsești măcar provizoriu un punct de sprijin. În același timp, poate să descopere un cuprins uluitor, minunat, mai ales când o întâlnești într-o narațiune pe măsură. Ne este cunoscută mica
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sprijinul divin și a dat de ieșire“. Cel deal doilea, dacă nu șia pierdut de la bun început mințile, a căzut și el în genunchi. Însă nici unul nu are în față ceva complicat sau greu de înțeles. Dimpotrivă, ei întrevăd deodată nonsensul ca atare. Mai bine spus, îl resimt în carne și oase odată cu moartea însăși, este la fel de enigmatic și ultimativ ca și aceasta. Drumul printrun astfel de labirint nu seamănă deloc celui care te lasă să alegi, la nevoie, fie o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dilatată, încât nu se distingea curbura“. Categoriile lumii sensibile suportă o profundă alterare. Este îndreptățit Nietzsche să spună că unele experiențe scot omul de sub orice măsură, aruncândul în confruntarea cu o făptură teribilă, monstruoasă. Iar întro astfel de confrun tare nonsensul pândește din ambele părți: „Cel care se luptă cu monștrii să ia aminte, să nu devină el însuși un mons tru“ (Dincolo de bine și de rău, § 146). Cei doi regi din prima povestire, ca și Abenjacán, vagabondul care sa voit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu un termen folosit de Rudolf Otto, anume mirum. Pus tiul în care e părăsit regele Babiloniei se face locul unui mirum, întâlnirea sa produce imediat uimire și înfricoșare. Nu lipsa de sens îi este proprie, ci mai curând un nonsens teribil, apt să te cutremure. Prea multe însă nu se pot spune, căci nu e vorba de un înțeles ascuns ce așteaptă să fie dat la iveală. Cât privește celelalte două labirinturi, aflăm că sunt ridicate de oameni și la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cele cu sens și cele lipsite de sens. Deșertul, în povestirea despre cei doi regi, apare lipsit de limite. Aduce în față doar întinderi nesfârșite de nisipuri mișcătoare - și nimic altceva. Am putea spune că este o imagine excelentă a nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de nisipuri mișcătoare - și nimic altceva. Am putea spune că este o imagine excelentă a nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea. Scriito rul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea sa pentru totdeauna. Moartea sigură ar fi reprezentat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
măsură. Însă regele dorea altceva, să ridice un labirint în adâncul căruia totul să se piardă, nume și semne, viață și moarte. Ne dăm seama că, în acest caz, sensul și negația lui se retrag deopotrivă. Iar dacă vorbim de nonsens, acesta apare ca unul necomun, incomprehensibil ca atare. În definitiv, imaginea labirintului apare stranie nu doar întrucât este neobișnuită. Nici întrucât ar fi sumbră, întrun aer sepulcral și misterios. Desigur, un asemenea labirint face ca viața și moartea săși aparțină
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
analogie. Înțeleg dorința lui Aristotel de a repune logica în drepturi atunci când e firesc așa ceva. E chiar minunat felul în care dă la iveală, cu fin umor, dezicerea de sine a celui care se joacă frumos cu tot felul de nonsensuri. „Căci ne întrebăm, de pildă, de ce cutare [ce spune altora că este totuna a merge și a nu merge] totuși merge spre Megara și nu se mulțumește să stea pe loc închipuinduși doar că merge întracolo? De ce, de pildă, nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este corect din punct de vedere formal. Există astfel de situații, mai ales în zona gândirii tehnice. Doar că regula valabilă aici nu se poate extinde oricum. Cele corecte formal se pot dovedi uneori false. Mai grav încă, pot genera nonsensuri crude, terifiante în viața morală a oamenilor. LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 59 47. Aș observa și un alt lucru în marginea acestei dispute clasice. Aristotel crede că Heraclit și cei care au vorbit asemeni lui nu ar trebui înțeleși literal, spusele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Când Diogenes Laertios (IX, 7) redă aceste afirmații ale lui Heraclit, constată că mulți au motive să le creadă obscure. Deși erau familiarizați cu alte lecturi posibile, morală, analogică sau alegorică, cele rostite de Heraclit le apar în felul unor nonsensuri. Într o privință leaș da dreptate, căci asemenea sentințe nu pot fi reduse la propoziții clare și distincte. Dacă au totuși un posibil sens, acesta nu se determină după reguli obișnuite. Apoi, știm bine că, riguros vorbind, nici nu este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Doar că, observă imediat, unele lucruri, precum cele cerești sau cele divine, nu au contrarii și nu cunosc generare. Ceea ce în seamnă că ideea de mai sus e absurdă, întrucât se atribuie o caracte ristică temporală celor atemporale. Astfel de nonsensuri urmează a fi supuse discuției și respinse pe cale logică. Pe de altă parte, logica obișnuită, acceptabilă în cazul celor temporale, își descoperă limitele când în atenție sunt cele veșnice. Principiul noncontradicției își modifică vizibil spațiul său de va labilitate. Propoziția
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
1072 b). Odată cu saltul privirii dincolo (hyper bállein), dincolo de sciziunea dintre gândire și cele gândite, enunțul cunoaște o formă hiperbolică. Unele distincții tind să se estompeze, orientând către un gen de coincidentia oppositorum. Simțul comun se vede sigur în fața unor nonsensuri, însă acestea diferă radical de cele comune, banale. Astfel, în cazul ființei divine, materia coincide cu forma, a fi în potență cu a fi în act, iar mișcarea cu nemișcarea însăși. Ființa cu adevărat supremă transcende aceste diferențe, întrucât constituie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
loc? Ce faci atunci când 78 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 63. 64. constați că el persistă în această idee? Să spui doar că este „nedemn de alte corectări și respingeri“? Firesc ar fi, probabil, să te întrebi dacă nu cumva nonsensul afirmațiilor sale are o justificare, dacă nu cumva este mai elocvent decât sensul oferit în aceeași chestiune de simțul comun. Mai târziu, când va distinge cu destulă rigoare între a gândi și a cunoaște, atitudinea lui Kant față de cele absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
apropierea de o stare generală de fericire; sau chiar 86 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 78. avântul spre un neant deplin - un țel înseamnă totuși un sens.“ Or, a fixa un sens în virtutea voinței ce domină, acest lucru descoperă imediat nonsensul celor care se voiesc raționale. Când nu caută cu orice preț teorii sigure, atemporale, omul are o relație mai destinsă cu lumea antinomiei. În limbajul obișnuit, cotidian, contradicțiile sunt mai simple și mai ușor de evitat. Sau, pur și simplu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
direcție sau alta. Reprezintă curenții subterani în fluxul stărilor mentale, date greoaie și dense pe care se ivesc tot felul de intenții și dorințe. Coboară în obișnuințele noastre, în viața simțurilor, în imagini și în gramatica obișnuită a vorbirii. Iar nonsensurile pe care le generează nu pot deveni obiectul unei analize sigure. Nu mai poți spune, de pildă, că, pentru cei care, altădată, credeau în natura daimonică a lui Socrate, falsitatea consecinței („Socrate este muritor“) ar atrage după sine falsita tea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vieții istorice pare pusă între paranteze. Iar acest lucru, după cum sa spus, are legătură directă cu unele hermeneutici de astăzi. Legătura poate fi sesizată atât sub forma unei moșteniri active, deși estompate, cât și în reactivarea unor criterii după care nonsensul este identificat și proscris. De regulă, destule gesturi și credințe străine ne apar lipsite de sens. Uneori le percepem ca nemijlocit absurde. De ce atunci să nu apară astfel și propriile noastre credințe în ochii altora? În definitiv, de ce nu am
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ceea ce se ascunde în obișnuințele noastre cele mai intime, de ceea ce ne face o nesfârșită plăcere să spunem. Până atunci însă locul privilegiat al celor absurde va fi văzut în credințele și spusele celuilalt. Firește, raportarea la celălalt și identificarea nonsensului care iar fi propriu cunoaște complicații nesfârșite. Nevoia de identificare a nonsensului se afirmă, în definitiv, din orice loc posibil. Știm că ideile și credințele de durată compun, în cazul fiecăruia dintre noi, un gen de metafizică latentă (cum îi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
face o nesfârșită plăcere să spunem. Până atunci însă locul privilegiat al celor absurde va fi văzut în credințele și spusele celuilalt. Firește, raportarea la celălalt și identificarea nonsensului care iar fi propriu cunoaște complicații nesfârșite. Nevoia de identificare a nonsensului se afirmă, în definitiv, din orice loc posibil. Știm că ideile și credințele de durată compun, în cazul fiecăruia dintre noi, un gen de metafizică latentă (cum îi spune Willard van Orman Quine). Imediat ce aceasta va întâlni o altă metafizică
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
priu, mergând până în punctul în care, așa cum intuiește Rimbaud, eul însuși este celălalt. Poate fi regăsit cu ceea ce omul rostește incomprehensibil în propria limbă și cu fiecare „acasă“ în care nu se simte acasă (Bernhard Waldenfels). În astfel de situații, nonsensul se constituie altfel decât atunci când alteritatea se delimitează după criterii neutre, exterioare. Nu mai înseam nă neapărat ceva propriu unui alt sine, cum sugerează enunțul lui Sartre. Sau dacă totuși trimite către celălalt, acest celălalt fie ne este intim, locuind
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cum sugerează enunțul lui Sartre. Sau dacă totuși trimite către celălalt, acest celălalt fie ne este intim, locuind în noi înșine, fie orientează către un dincolo inepuizabil ca atare. LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 97 90. Secțiunea a treia APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 13. Spaime noi în fața unor propoziții metafizice Am văzut deja că multe pot să apară străine sensului comun, această posibilitate fiind variată și întrun fel fără granițe. Însă altceva ne reține acum, faptul că omul dorește să recunoască nemijlocit acest
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
feluri, ludic și literar, cotidian sau metafizic, ri tualic și religios. Cu orice formă de expresie are această posi bilitate, cuvântul oferind probabil forma sa privilegiată. Însă, cum bine știm, oamenii nu se deschid în același mod către ceea ce numesc nonsens. De exemplu, acela care contează mai ales pe simțul său analitic, logic, nu sar arăta deloc încântat de cele spuse mai sus. Ar putea crede că e vorba totuși de simple divagații cu aer speculativ. În consecință, va susține că
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sus. Ar putea crede că e vorba totuși de simple divagații cu aer speculativ. În consecință, va susține că e necesară o altă manieră de a vorbi, mai precisă, care să respecte cu strictețe câteva condiții logice. În acest caz, nonsensul șiar face loc atunci când, prin felul de a vorbi, ar fi violentată logica însăși. Să revenim puțin la Rudolf Carnap, cel care a susținut că tocmai propozițiile se supun categoriei sensului, doar ceea ce enunțăm poate fi cu sens sau fără
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
termeni pe care îi consideră fără semnificație: „principiu“, „Dumnezeu“, „idee“, „absolut“, „necondiționat“, „infinit“, „ființă“, „neființă“, „ființă în sine“, „lucru în sine“, „spirit obiectiv“, „esență“, „emanație“, „manifestare“, „eul“, „noneul“ etc. A uza de acești termeni înseamnă a face loc, în neștire, nonsensului ca atare. Gravă e situația când o pro poziție aparentă e rostită cu pretenția că are sens, că spune ceva semnificativ. Gravitatea maximă e însă atinsă prin contra dicție totală între termeni (ca în afirmația „există nimicul“, pe care Carnap
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nimicul pe carel rostim adesea, că negarea și nuul există doar întrucât există nimicul (das Nichts), că angoasa revelează nimicul și că, în cele din urmă, nimicul însuși este deja aici. Când citește așa ceva, vede cum șiruri APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 101 92. lungi de cuvinte vin să lezeze intenționat inocenta noastră sintaxă logică. Simte o adevărată agresiune a lor împotriva vorbirii cu sens și a gândirii inteligibile. Nu merge cu lectura mai departe (și bine face, căci ar fi întâlnit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Urmuz, de exem plu, ea nu ar fi lipsită de orice sens. Doar că în astfel de pagini sensul ei, insesizabil în primă instanță, ar urma să fie regăsit altfel decât prin analiza logică a unor propoziții. APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 103 95. 14. Un oaspete straniu stă deja la ușă Am revenit la paginile lui Carnap întrucât acolo sunt delimitate câteva situații care, din punct de vedere formal, pot constitui moduri ale vorbirii absurde. Simțul logic ne face să tresărim
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]