142,832 matches
-
urît, cu un prosop pe umăr și un pahar de vin în mînă. Era dintr-un sat din Almerita, al cărui nume l-am auzit rostit pentru prima oară de căpitanul Blay: "Cuevas de Almanzora. Ținea ușa deschisă și în ochii ei frumoși și albaștri ca cerul i-am zărit privirea tristă și oarecum pierdută, cercetîndu-mă. Era mărunțică la trup și vioaie, avea cam treizeci și opt de ani, părul blond și ondulat și cei mai albaștri ochi pe care îi
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
deschisă și în ochii ei frumoși și albaștri ca cerul i-am zărit privirea tristă și oarecum pierdută, cercetîndu-mă. Era mărunțică la trup și vioaie, avea cam treizeci și opt de ani, părul blond și ondulat și cei mai albaștri ochi pe care îi văzusem vreodată. Fața-i obosită, pleoapele grele și buzele nerujate răspîndeau o blîndețe tristă și neajutorată. - Vin din partea căpitanului Blay - am zis. Pentru desen... Mă privi o clipă de parcă nu înțelegea. Apoi zîmbi: - A, da. Intră. Dar
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
și cu cămașa de noapte ridicată pînă la genunchi, desculță și cu o margaretă de cîrpă prinsă în păr, cu mîinile în șold și cu șalul pe umeri. Stătea în poziția asta făcînd un oarecare efort și mă privea cu ochii provocatori și încrezători, de parcă mi-ar fi cerut să fiu de partea ei. N-aveam de unde să știu pe vremea aceea că poziția asta studiată și farmecu-i improvizat erau rezultatul mai multor ore de studiu și repetiții în fața oglinzii: mi
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
umorile ei otrăvite și cu fierbintea iluzie a morții. Pe pat, lîngă ea, se aflau fotografii decupate din reviste și ziare, niște foarfece, un flacon cu apă de colonie, un joc de cărți și o pisică neagră din pluș, cu ochii verzi de sticlă, pe capul căreia își sprijinea mîna bolnava. - Te cunosc - zise. Tu ești Daniel. - Da. - Ești băiatul care a descoperit o scurgere masivă de gaze în piața Rovira. - Căpitanul Blay a descoperit-o. - Și locuiești pe strada Cerdena
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
avea la îndemînă și-și umezi tîmplele și gîtul. Batista era de un alb imaculat. Acum mă privea neîncrezătoare și adăugă: - Ești cam ciudat, nu-i așa? - Eu, de ce? " am ridicat din umeri. Părea să reflecteze, fără să-și dezlipească ochii de pe mine. După care, continuă îmbufnată: - Nu ți-au spus că sunt foarte bolnavă și că nu trebuie să te apropii prea mult de mine, băiete? - Ba da. - Știi ce boală am? Am întîrziat un timp cu răspunsul: - Ai plămînii
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
în privirea ei o răutate studiată și o crispare voită, impusă de febră și de sîngele chinuit care, în decursul relației noastre avea să mă tulbure mai mult decît însăși ideea că mă puteam molipsi... Deodată păru foarte obosită, închise ochii și suspină încet de parcă s-ar fi temut să nu-și facă singură rău. I-am spus atunci: - Finito mi-a dat asta pentru tine " i-am întins agrafele și almanahul cu Rip Kirby, pe care nici n-a catadicsit
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
le punea, strîngându-și părul spre ceafă și spre urechile palide, am zărit pe noptieră fotografia tatălui ei, într-o ramă de argint: Kim într-un palton deschis la culoare, cu reverele ridicate, din profil, cu borul pălăriei acoperindu-i un ochi și zîmbind dintr-o parte. Ochii lui întunecați ascundeau o licărire ironică, sîmburele unei aventuri. - E adevărat că știi să desenezi? - întrebă Susana. - Puțin. Am deschis mapa și i-am arătat desenele pe care le alesesem; într-unul se vedea
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
și spre urechile palide, am zărit pe noptieră fotografia tatălui ei, într-o ramă de argint: Kim într-un palton deschis la culoare, cu reverele ridicate, din profil, cu borul pălăriei acoperindu-i un ochi și zîmbind dintr-o parte. Ochii lui întunecați ascundeau o licărire ironică, sîmburele unei aventuri. - E adevărat că știi să desenezi? - întrebă Susana. - Puțin. Am deschis mapa și i-am arătat desenele pe care le alesesem; într-unul se vedea un migdal înflorit, o pîclă trandafirie
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
în cîteva luni... - Și desenul pentru căpitan va fi foarte frumos, o să vezi. - Ăla nu mă interesează. Luă pisica de pluș și o strânse la piept. Poți să mă desenezi slută și sfrijită cu fața albă ca ceara și cu ochii roșii de febră și chiar scuipînd sînge, mi-e indiferent. Dar celălalt mă interesează, fiindcă vreau să i-l trimit tatei și nu vreau să mă vadă bolnavă și pocită. Înțelegi? - Da. - O să fie un cadou surpriză pentru el, pricepi
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
din umeri. - Mi-e indiferent. Asta n-are nimic de-a face cu mine și nici nu mă poate afecta, nici fumul scîrbos, nici mirosul de gaz, nici absolut nimic din tot ce se-ntîmplă aici... Absolut nimic! - De ce zici asta? Ochii ei strălucitori mă priveau fix, dar nu păreau să mă vadă. - Pentru că foarte curînd o să plec departe de aici - zise cu un zîmbet malițios. De-asta, băiete
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
nu au gust, deși au bani. Nu-l văd. Femeia se sustrage, iarăși, din conversație și începe să cînte din fluier aceleași cîntece, în aceeași ordine, parcurgînd același traseu. Sting lumina, mă întind pe canapea și-mi trag basmaua pe ochii. Ultima imagine, plăcuța din gara Ploiești-Vest. În urechi, fluierul și melodia cu căsuța albă cu flori... Nu puteam să-mi ridic capul, deși țipetele îmi devastau timpanele. Mi-era atît de somn... M-am mișcat. În fața mea, un tînăr caraghios
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
tip, fie el și cel mai elegant din România. Tînărul, încă buimac, mă ajută să cobor în noapte, undeva, la triaj. Taximetristul milostiv, singurul care a oprit, mă întreabă unde merg. "La căsuța albă...", murmur ușor. N-am mai închis ochii pînă în zori. Nici acum nu dorm. E lună plină. Mare, enormă, rotundă, splendidă s-a proptit în gardul meu și luminează straniu curtea, casa mea albă cu atîtea flori la ferești. Mal di luna...
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
sărutați! "Noa!, vorba ardeleanului, apoi, de ce, Doamne, să n-o țuce o țârucă? Că un "de doi" fără o pupătură e ca nunta fără ceteraș. Ce e cu restricția asta? Dar sentimentalismul continuă luând forme ceva mai moderne: "Puiule cu ochii verzi,/ n-ai motiv să nu mă crezi.", se tânguie o solistă plinuță dar nefericită, însă părând sinceră, doar că, într-un folclor autentic acest "n-ai motiv" "sună ca dracu'" (v. Petre Roman, vol. ziceri din perioada imediat post-decembristă
ETNO TV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14125_a_15450]
-
un umil servitor, gata să-i satisfacă orgoliul și să-i întrețină capriciile. Orice încercare a criticului de a se elibera din sclavia scriitorului este aspru reprimată. Cel mai banal gest de disidență îl duce pe critic la pierzanie: în ochii scriitorului care se simte trădat, criticul nu mai reprezintă decît o cantitate intelectuală neglijabilă; dacă înainte avea oarece talent, acum nu mai are nici cît negru sub unghie; dacă înainte părea onest, acum e un simplu ticălos; dacă înainte merita
Oala de noapte () [Corola-journal/Journalistic/14142_a_15467]
-
când nebun, când țigan, când spion ruso-maghiaro-americano-israelian, când hoț și bețiv, când impostor și escroc, Mircea Dinescu se așază firesc, și astăzi, pe lista celor vizați spre grabnică exterminare. Întrupare a însăși ideii de libertate, Mircea Dinescu e bârna din ochiul puterii smintite și nesătule care nu visează decât la imnuri pe o singură voce (PSD) și la balade pe mai multe țevi de mitralieră (PRM). Cât despre Horia-Roman Patapieivci, ce să mai spun? El e dușmanul natural al oricărei forme
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
ridică întrebarea ce viziune are ministrul Culturii asupra destinului edițiilor critice - profilul real al "răposatei" Edituri Minerva, la care n-am auzit să fi făcut vreo referire. Și din destinul nefericit al "Minervei", un lucru s-a văzut lesne, cu ochiul liber. A dispărut la noi - căci nu știu dacă și la alții - voința de a perpetua și activa eficient bruma instituțiilor existente. Recursul la faimoasele pachete de proiecte culturale ale organismelor europene sau efortul de a pune pe picioare instituții
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
la intuițiile nietzscheene... Conținutul acestui adevăr, provizoriu, descoperit pe malul severului lac german Sils, adevăr el însuși interpretabil, relativist deci, după însăși credința filosofului tragic, este, cum se știe, următorul: devenirea lumii aproape întotdeauna coincide cu existența prezentă curgând sub ochii noștri. Numărul elementelor ce compun universul fiind același, oricât de mare, soarta cosmosului întreg se reduce la o veșnică întoarcere aproape, iarăși, în același punct de plecare... Să nu regreți, prin urmare, prea mult clipa ce zboară, fericirea ta pe cale
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
dosarele de cadre ceea ce ar fi pus în pericol carierele celor în cauză). Pentru femeile tinere este de la sine înțeles că orice avantaj social este condiționat de oferirea unor favoruri sexuale și că orice invitație la o discuție între patru ochi cu un factor de decizie într-un domeniu sau altul are toate șansele să se sfîrșească într-un pat. De altfel, naratorul nu se sfiiește să-și pună cititorii în temă cu această stare de fapt prin intermediul unui mic eseu
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
erau Titus Popovici și Dinu Săraru. Un activist de partid fără studii (Alexiuc) își propune să-și ia o revanșă în fața vieții devenind un romancier de talia celor doi clasici ai realismului socialist: Înțelese că nu iubea partidul ca pe ochii din cap, își reconsideră trecutul, prezentul și viitorul, hotărînd să devină un romancier de talia lui Titus Popovici. Le va arăta el ce e curajul aliat cu simțul răspunderii, avea multe de dezvăluit, cunoștea țărănimea, clasa muncitoare și intelectualitatea mai
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
gură cum zic franțuzoaicele! Hai să ne apucăm de treabă!" (p. 88) O femeie care se privește pe sine cu atîta dezinvoltură, trebuie crezută și atunci cînd judecă performanțele (nu numai sexuale) ale bărbaților care îi marchează viața. Văzuți prin ochii acestor femei, bărbații își dobîndesc statura lor (spirituală, morală) reală, care nu este în măsură să rupă gura tîrgului, fapt ce explică, poate, lunga istorie lipsită de glorie a comunismului românesc. Asemenea fratelui său, eseistul Lucian Raicu, Virgil Duda este
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
dus. Am fost imediat tuns chilug, mi-au făcut poze din față și profil (care nu le-au reușit prima dată) și apoi a urmat "vilegiatura" la Canal. - Fără nici o anchetă? - Doar la Securitate o anchetă sumară cu lampa în ochi, încât nu i-am văzut pe anchetatori. - Dar ce voiau să afle? - Nu mi-au spus care mi-a fost vina! - A fost proces? - Nici un proces. S-a numit doar "pedeapsă administrativă". Am fost dus la Canalul Midia, se pare
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
canal, eram duși la bucătărie ca să curățăm și să tocăm morcovi, cartofi. Furam pe furiș și mai mâncam astfel de crudități. Ce bune erau! În special usturoiul și ceapa, ba chiar și prazul. Uneori ne prindeau ronțăind, dar mai închideau ochii. Odată însă l-au prins pe un flămând ronțăind și l-au obligat pe loc să îngurgiteze o imensă cantitate de morcovi. Sărmanul a zăcut săptămâni la infirmerie. Tot teritoriul care însemna canalul era un gigant maidan-șantier unde ni se
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
a nu se impune în fața lumii, de a se întreba continuu despre propria sa identitate, nu e nimic altceva decît o confruntare cu moartea: Nici un zeu, nici un om, nici societatea, nici <sarcini> malițios inventate - doar prezența permanentă a morții în fața ochilor noștri ne obligă să creăm". (Altul) Plecînd de la această poziție critică și estetică, autorul Eșecului se întreabă: "cu ce contribuie creșterea infinită a puterii și subordonării vieții morale (tratamentul funcțional al individului, al persoanei) pentru a face viața mai bună
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
o idee, urmărește ordinea alfabetică a semnatarilor. În lipsă de altă cheie de "analiză", ar fi fost, în orice caz, de preferat, ordinea cronologică a acelor extrase critice, măcar ar fi sugerat ceva din evoluția receptării unui film... Apoi, un ochi limpede în plus n-ar fi fost de lepădat. Dacă el ar fi existat, n-am fi aflat, la p. 24, că George Littera a fost "critic și istoric de teatru"! Sau n-am fi citit, la p. 92, că
Pădurea lui Ciulei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14145_a_15470]
-
cu inscripții În limba rusă, cateva În românește, altele În ebraică. Soțul meu a găsit mormântul unei femei născute, ca și el la Pașcani, care a peregrinat prin Român, București, Paris, Tel-Aviv și acum odihnește tocmai la Ghivat Brener. Închideai ochii și-ți imaginai o „lume” cu tradiții, cu obiceiuri diferite, simțeai că dragostea nu are „granițe”, nici de religie, nici de mentalitate, Într-un cuvânt, cât de adevărat este atunci când spunem că, „toții venim de-«acolo» și, plecăm Într-«acolo
Rolanda Camin-Nacht. In: Editura Destine Literare by Liana Saxonie-Horodi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_352]