5,469 matches
-
cinstea ei și, fără nici un motiv, am simțit că particip și eu, într-un fel de neînțeles. Acolo, în acea odaie, au avut loc câteva dintre cele mai importante întâmplări și schimbări din existența mea. Ei bine, nu chiar în odaie. Dar în anii aceia. Permiteți-mi să le amintesc în ordine. Sau în ordinea pe care ele o au în memoria mea. Sau în ordinea pe care ar fi ales-o Gustave Doré, cu instinctul lui artistic fără greș: Preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de ani înainte s-o fi scris el însuși. VIGNETA Deși asta nu l-a împiedicat pe director să vrea să discute o dată cu mine despre existența mea, despre obiceiurile mele, lipsite și în același timp pline de importanță, și despre odaia mea separată de acolo, din casă. De fapt, a spus el, tu nu ai ce să cauți aici. Cu limba ta! Și cu uimitoarea ta educație! Tu n-ar trebui să locuiești aici, ci într-o cu totul altă instituție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
-mi pună în mână cartea legată în marochin, zicând: Iat-o, o ai aici! Așa ceva era imposibil. Dar, oricum, grija zilei de mâine n-o duceam. într-una din primele după-amiezi de după moartea și înmormântarea bunicului, după ce mă întorsesem în odaia mea din casă, m-am pregătit să-mi încep opera vieții. Am desprins prima foaie din primul bloc de desen și am așezat-o în fața mea, pe birouaș. în stânga foii am pus tocurile cu peniță. Lângă ele am așezat sticlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
să stabilească sau cel puțin să ghicească ori să-și imagineze ce se petrecuse cu Bostället. Da, cu tot ce fusese distrus. Probabil totul era deja în ziare. Cu siguranță fusese scris la ziar. Tata era necăjit de faptul că odaia bunicului stătea goală. Era o încăpere excelentă, pătrată, simplă și stabilă, despărțită de restul casei prin bucătărie. Trebuia să i se dea o întrebuințare. Camera goală i se părea ceva nenatural. Cu ajutorul unor țărani din localitate, a refăcut camera. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
se dea o întrebuințare. Camera goală i se părea ceva nenatural. Cu ajutorul unor țărani din localitate, a refăcut camera. I s-au pus podea și pereți de beton armat, încăperea devenind în felul acesta mai curând un bazin decât o odaie, iar tata a plasat bucăți mari de tablă de fier în bazin, pe care l-a umplut apoi cu un amestec potrivit de acid și apă. în felul acesta locul a devenit mai curând un acumulator decât un bazin. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
timpul lor. Trebuie doar să te afli acolo. Când în cele din urmă sosește, mănâncă repede și neglijent, fără acea atenție smerită pe care o merită de fapt mâncarea făcută de Eva, apoi pleacă iute să scrie la calculatorul din odaie. Adeseori simt o mare îngrijorare pentru Manfred și existența lui nestatornică. El trăiește ca și cum timpul ar fi prea scurt, lumea prea mică și propria lui existență prea îngrădită. Și totul trebuie descris, chiar și cele ce nu pot fi descrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
sigură. Am scris totuși și astăzi o bucată, spune Manfred. Deși acum voi face o pauză. Până voi fi solicitat. Ți se va simți lipsa în ziar, spun eu. Redacția o să găsească altceva, zice Manfred. E greu, strigă Eva din odaia unde au televizorul. E greu să trăiești în nesiguranță. Scrisoarea aceea, pe care ți-a scris-o tatăl tău și pe care ai purtat-o cu tine toată viața, întreabă Manfred, nu crezi că ar avea ceva publicabil? Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Cum spuneam, am bănuit fiecare cuvânt pe care avea să-l spună tata. Acum merg zilnic cu autobuzul de Avabäck - în zori într-acolo și la apus înapoi. Manfred s-a mutat în camera de sus, care înainte era numită odaia profesorilor. Micul Manfred nu trebuie să mă vadă în timpul bolii, spune el. Micul Manfred nu va trebui silit să mă aibă tot timpul în fața ochilor. Este un pic nenatural, zic eu. Nici o nenorocire din lume nu trebuie să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Ele pot fi îndoite, ca să le poată ține mai ușor în gură. Trei picături pe zi în paharul cu apă, spune Manfred. Sau șase. Sau nouă. Sau un alt număr, ales la întâmplare. Important este că e mai bine. Din odaia de jos se auzeau zgomote slabe, pe care nu puteam să le identific: un plescăit, un tropăit ușor și niște croncănituri nearticulate. Este Eva, spune Manfred. Stă la computer. Ea și micul Manfred. Le-am dat permisiunea s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
poseda aproape cu forța; se luptau, uneori. Nițel masochism; pântecul femeii, când se dădea înfrântă, se arcuia, zvâcnind odată cu cel al bărbatului, și el încins; erau nopțile lor mai bune. Tot mai obosiți, încheiau păci temporare, petrecându-și insomniile în odăi diferite, gânditori, poate, la un alt război. Cine știe unde ar fi ajuns lucrurile dacă nu ar fi luat foc magazinul, niciodată nu s-a știut de la ce. De la vreo țigară, Tim fuma mult. Cam așa le mergea celor doi când, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
se întâmple tot se va întâmpla! Așa că, lăsându-l în plata lui, fie că va bate de bine, fie că va bate de rău, veți fi mai pregătiți... Înseamnă ceva, nu?” Ceasornicarul a coborât de pe scară și a intrat în odaia sa, probabil să se odihnească, mulțumit de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți kilometri; meșterul îi desconsiderase: nu te apuci să înșiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
din soare, atunci precis s-a născut în Scandinavia! E blondă, blondă, și are ochii albaștri; Femeia cu părul roșu are ochii întunecați: noaptea nu zărești decât albul lor; Femeia solară poate fi privită în ochi chiar și atunci când în odaie este cea mai adâncă beznă: o să-ți pierzi mințile! În vremea asta, Femeia cu părul roșu se freacă de tine, îți atinge brațul gol, îți trece unghiile arcuite prin păr, peste trup; îți sărută fruntea, gâtul, degetele. Îți descheie nasturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pază, doi lupi negri, se zbat în lanț, lătrând, și lanțul glisează în sus, în jos, pe sârma lungă, care, sub opintirile lor, se întinde, mai-mai să se rupă. Pe urmă, mi se face frig. Afară nu-i frig. în odaie, în mijlocul ei, nu-i frig. Frigul vine din zidurile astea groase... Patul în care stau culcat e lipit de zid. E frig pe lângă ziduri. Codri întregi să azvârli în sobă, acest frig va stărui, intact, în temelii. Fiindcă moartea, trecutul
Păstrăvii (din reportajele de altădată) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7852_a_9177]
-
piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua." "O luasem numai cam repede", continuă magistralul stilist, într-o românească de balamuc, pentru a ne informa doct: "Dar deodată mă pomenii cu mine șsic!ț în mijlocul odăii. ș...ț Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten." Rareori poți găsi într-o singură pagină mai multe inepții cu ambiții de literatură decât în
Care e cea mai proastă carte românească? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7033_a_8358]
-
poetului secătuit și inutil, pe care obligațiile îl copleșesc, iar puterile îl lasă: „ - Poți să te culci, e ora și noaptea 'ntârziată,/ Vei scrie, altă dată, orice, și tot nimic,/ O umbră ești acuma, și pot să te ridic,/ Lăsând odaia goală și lampa afumată..." (Umbra). O moarte ca atîtea, de care sînt pline străzile toamnei, al cărei miros adie în călătoare frunzele ei. Asumată ca o obligație, cea de pe urmă. Lipsită de regrete, fiindcă trecută la îndreptarul cu lucruri de
Obligații by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6877_a_8202]
-
în imagini concrete, care s-au dovedit a fi foarte prielnice poeziei. Din păcate, vremurile despre care vorbim s-au dus și niciodată n-au să vină iară Acum - cînd sînt înștiințată de cineva că au dat hoții iama prin odăile pustii în care ne jucam cînd eram copii pînă răsturnam totul cu susul în jos și eram pedepsite că n-am fost cuminți - mă gîndesc că nimic nu este mai trist decît casa părintească rămasă fără părinți. Puternica ta personalitate
Ileana Malancioiu: „Dumnezeu nu ne pune la nesfîrsit mîna în cap" by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/6761_a_8086]
-
cu credința primilor strămoși, mit de oameni singuri, doritori de companie. Să plecăm, în acest voiaj la îndemîna oricui, da și nu, de la 7 poeme, volumul de versuri apărut în 1968 la Editura pentru Literatură. Cele șapte poeme sînt: Poemul odăilor, În munți, Istoria lui Claus și a giganticei spălătorese, TurnulBabel, Vedeniile regelui Pepin, Mistrețul și pacea eternă, ABC. Primul e, fără voluptățile lui Baudelaire, deși umbra lui de mirosuri otrăvite adie, ici-colo, în atmosfera poeziilor, o invitație la călătorie: „Rămîi
Călătorie fără sfîrsit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6769_a_8094]
-
Mistrețul și pacea eternă, ABC. Primul e, fără voluptățile lui Baudelaire, deși umbra lui de mirosuri otrăvite adie, ici-colo, în atmosfera poeziilor, o invitație la călătorie: „Rămîi alături, să privim din toc". Și sub ochii acestor privitori alăturați se deschid odăi în odăi, culori în culori. Poate fi panorama, puțin șuie, a unei case-vagon, poate fi dansul, cu final prevestit, din odăile, întunecîndu-se lent, ale lui Poe, sau pur și simplu o alunecare printre lucruri de-ale gospodăriei, privite, pentru prima
Călătorie fără sfîrsit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6769_a_8094]
-
pacea eternă, ABC. Primul e, fără voluptățile lui Baudelaire, deși umbra lui de mirosuri otrăvite adie, ici-colo, în atmosfera poeziilor, o invitație la călătorie: „Rămîi alături, să privim din toc". Și sub ochii acestor privitori alăturați se deschid odăi în odăi, culori în culori. Poate fi panorama, puțin șuie, a unei case-vagon, poate fi dansul, cu final prevestit, din odăile, întunecîndu-se lent, ale lui Poe, sau pur și simplu o alunecare printre lucruri de-ale gospodăriei, privite, pentru prima dată, distant
Călătorie fără sfîrsit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6769_a_8094]
-
poeziilor, o invitație la călătorie: „Rămîi alături, să privim din toc". Și sub ochii acestor privitori alăturați se deschid odăi în odăi, culori în culori. Poate fi panorama, puțin șuie, a unei case-vagon, poate fi dansul, cu final prevestit, din odăile, întunecîndu-se lent, ale lui Poe, sau pur și simplu o alunecare printre lucruri de-ale gospodăriei, privite, pentru prima dată, distant. În colțurile spațiului familiar, parcurs de-atîtea ori, înfloresc secrete, surprize, pe care survolul din cadrul ușii, pînă departe, în capătul
Călătorie fără sfîrsit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6769_a_8094]
-
foarte bine păstrate. Fraulein Weber, stăpîna casei de vacanță, descinzînd din reala, în viața lui Sebastian, Fraulein Wagner, a cărei pensiune îi oferea odihnă, și înrudită, bunăoară, cu Frau Blecher a lui Teodoreanu, e mai mult o convenție, închisă în odaie, cînd prezența ei nu e necesară. Rămîn, deci, pe lîngă ștearsa Agnes, vorbind prost românește și slujind în casă cît de bine poate, și Jef, pajul licean, și corigent la matematici pe deasupra, al Corinei, cei doi care, previzibil, vor forma
Jocul de-a speranța by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6793_a_8118]
-
casele lor / zăbovește o frică" (Istovire). Sau: "nori adînciți precum cearcăne / dincolo de spaima de a fi" (Dincolo). Ambianța e supusă unei evanescențe rezultate din dereglarea senzoriului. Poeta se arată cuprinsă de teama că zorii nu vor mai veni, că în odaie se zbate o culoare firavă, care cerșește lumina ce n-o mai poate îmbrățișa în "neliniștea verbelor", mai exact "în participiul curat / optativul vremelnic/ în indecis subjonctiv" (Nocturnă), privește norii decolorați plutitori peste ape, constată cum ziua de azi s-
Un postsimbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7889_a_9214]
-
începe acolo o altă viață. Dacă nu ne lăsăm furați de expresivitatea deosebită a paginilor, vom remarca modul ingenios în care autorul introduce lucrurile și faptele, cele vechi și cele noi: Vocea stăpânului se înmuiase, mângâierile se leneviseră, aerul din odaie se făcea tot mai cald, probabil de la acoperișul încins și de la mărturisirile care începeau să curgă. Dar mai întâi, ca dintr-un ibric găurit, au picurat destui stropi de sinceritate, stropii s-au strâns într-un ochi de apă, mic
Bukarest by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7909_a_9234]
-
a proba urmele credinței? Nici celălalt fragment esențial pentru raporturile lui Cioran cu divinitatea nu pare cu mult mai convingător. La vârsta de 56 de ani, filosoful își notează în Caiete: "Prin 1919 (aveam opt ani), la Rășinari, dormeam în odaia părinților mei. Seara, tata îi citea adesea mamei, cu voce tare, câte o carte. Odată am fost izbit în chip deosebit de niște lucruri nu tocmai în regulă. Era vorba despre un călugăr rus (...) tatăl lui Rasputin, (...) i-a spus fiului
Revelațiile durerii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7430_a_8755]
-
acoperă cu cîte o frază care spune totul și nimic: "...Sânziene, murmură Monica silabele tremurătoare de soare ca un vers uitat de albine pe buzele copiilor." (p. 21). Prezențe blajine, care nu sînt de-adevăr, ca a bunicii Monicăi, în odăi cu ochelari răbdători, și cu mirosuri din cuhniile lui Pillat, umplu casa Deleanu. Șiruri de obiecte învechite, tocite fidel, deodată cu stăpînii lor, detalii umplînd aerul dulce, amestec peste poate de etichetă și confort, al cămărilor bătrînești. Teodoreanu insistă, pe
Copilării by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7442_a_8767]