5,006 matches
-
Avea părul alb, ochi albaștri-albaștri, uite, ca și cerul astăzi ! A oftat, s-a așezat la masă. A luat o foaie de hârtie albă să scrie ceva. S-a uitat lung la o fotografie de lângă ulcica de lut, a mai oftat o dată... și a început să curgă roua din ochii lui (și doar nu era chiar dimineață, de unde-o fi fost roua ?!). Mătușă-mea mi-a spus că pe urmă a adormit acolo (putea să se așeze pe pat, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lângă oaia bălțată cu mielul ei. Și focul se stinsese. Am sărit în picioare : visasem ?! Unchiu-mio m-a luat deoparte și mi-a spus că femeia îmi dăduse înapoi mielul și s-a uitat obosită și tristă la el, a oftat, l-a mângâiat (Auzi colo, mi-am spus ! A mângâiat mielul, înseamnă că i-a plăcut, dar de ce nu l-a oprit ?!) Eu te-am luat în brațe, că așa mare cum ești, dormeai ca pruncul lângă câine, la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aminte. Cred c-or fi fost niște paie, că, așa de săraci cum erau, ce-ar fi avut ei să-ți dea de la ei ?! Terminase de povestit. Rămăsese cu ochii țintă la foc. Și-a trecut mâna prin păr, a oftat și ne-a privit pe fiecare. Tăceam. Se auzeau din curte vorbele răstite ale străjilor, strigătele slugilor, ba una răcnea: "Și tu ai fost cu El, și tu, hai, spune, erai dintre ai lui !" Și o voce de bărbat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dacă n-ar fi părul lung și alb care se-nvălătucește în bătaia vântului, ai crede că-i doar o nălucă... Îmi era drag bătrânul. Nu prea vorbea, nu vorbea cu nimeni... O dată s-a uitat lung la mine, a oftat... și, nu știu cum, era atâta dulceață în ochii lui albaștri... Ochi de om care vede tot ce e de văzut și știe și încă mai așteaptă... Alții ziceau că e sfânt. Eu nu știu, că dac-ar fi să spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i iubea ? Ba cred că da, fiindcă mi-ai spus odată că Tatăl și Fiul una sunt, așa că și Fiul îi iubea (zisesem eu asta, dar cu jumătate de inimă: tare mai eram nemulțumit). Văd că tot n-ai înțeles oftă bătrânul. Uite, tu ești necăjit vreodată ?! Oho, și încă cum ! Atunci, ia fă așa : ori de câte ori ești necăjit, ia gândește-te că, dac-ai fi la jug, atunci necazul tău l-ar duce cel mai puternic ; doar știi că la jug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
răspuns într-o doară, chiar așa face ? Măi-măi, da' ascuțită minte mai ai ! Ți-am spus că asta nu e decât o poveste. Mai bine te-ai fi mulțumit cu ea. Zău că ți-ar fi fost mai bine ! A oftat din greu : Tu ce faci când vrei să împaci pe cineva ? Aaa, îl sărut și gata ! Dar dacă ai făcut o greșeală mare ? Ei, îmi cer iertare și chiar plâng, pe urmă îl sărut și gata! Iar dacă nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Și el o să creadă, de fiecare dată când îl săruți, că îl mângâie soarele și cad flori de cireș pe fața lui și că tot cerul îl sărută... O să fie plin de fericire, dar n-o să știe de tine... Copilul (oftând, după o pauză) Ei, bine, fie și așa. (în clipa aceea, în fața Femeii apare un copil de aceeași vârstă cu Copilul, dar îmbrăcat în alb strălucitor, cu păr blond Iisus copil; Copilul aleargă la el, Îl sărută , rămân îmbrățișați, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
poartî numa’ bulibașa. Barbatu’ meu o fost bulibașî. ȘÎ dacî s-o Îmbolnăvit, nu mai esti bulibașî... ― Dă-mi-l mie, că și așa bărbatul tău e... e cu un picior În groapă!... ―Apâi, cum sî-l dau?... - a Întrebat piranda oftând. ― Să mi-l faci cadou, căă... voi aveți aur să vă acoperiți și casa cu el! Și apoi, voi avea mai multă grijă de bătrân... În cele din urmă, foindu-se pe scaun și frecându-și mâinile, piranda a continuat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bărbatul. ― Ei, așa parcă mai vii de acasă, dragule - a apreciat Nicu. ― Pentru o asemenea minune, merită să „mai Îndemnați” - cum se spune - a intervenit din nou soția lui Petrică. ― Nu lăsăm noi sî plângî bunătate di plăcinti și sî ofteze minune de vin - a asigurat-o tata Toader, pentru a-i face jocul... ― Da’ vorba-i vorbă și treaba-i treabă. Așa că, la ataaac Înainteee! - a comandat Petrică, ridicând ulcica cu vin. ― Iaca-i o viață de om de când n-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pițigoiul, fără suflare... Nu se atinsese nici de o firimitură sau poate nici de o picătură de apă... „Și acum, prin mișcarea lui greu de urmărit, el Îmi dă lecții de supraviețuire În fața glonțului inamicului” - gândeam eu... ― Biata vietate - a oftat Maria. ― În timp ce mâncam, zgomotul unui motor de avion a străbătut văzduhul până la noi. „Acesta-i tot nemernicul care ne-a urmărit dimineață. Știind că nimeni nu-l va ataca, Își permite să treacă foarte aproape de linia frontului nostru” - am comentat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a lui Undiță, veniți din laterale... ― Mari meșteri! - a apreciat Despina. ― „Unde este căpitanul, cu cei doi cercetași?” - m-am Întrebat eu. „Undiță, rămâi cu acești ruși, iar eu cu Păpădie mergem să-l căutăm pe căpitan”. ― Săracu’ căpitan! - a oftat mama Maranda. ― Întâi am stat să ascultăm, poate auzim vreun semn că sunt pe undeva pe aproape. Nu am perceput Însă nici un zgomot. În cele din urmă, prin ninsoarea deasă, un geamăt Înfundat a ajuns până la noi... Ne-am Îndreptat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
povestească pe Îndelete calvarul trăit de noi doi În acele vremuri... Lia a privit la chipul lui, cu umbră de aducere aminte... ― Un greu mai greu ca acela nu cred că poate să fie, scumpa lui mami - a reflectat Lia, oftând adânc... ― Aștept ziua când - la vreme de seară - În jurul unei mese, mami va Începe să povestească... Parcă o aud: „Era În toamna anului... Abia absolvisem Școala Normală, când”... ― Și cine vor fi cei prezenți, scumpa lui tati? Întreb, fiindcă mami
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
harta asta, s-o descântăm noi și poate ne va spune ea cum stau treburile”. Așa ne dădăcea de fiecare dată, cu toate că se vedea limpede că are o suferință. Mai degrabă sufletească... Doar el o știa. Noi Îl surprindeam adesea oftând involuntar. Adânc și dureros... Atunci ne privea cu un zâmbet timid. Apoi Își lăsa privirea În jos și ne lua pe după umeri: „Hai, copii, să vedem cum o scoatem la capăt”... Și o scoteam... Așa că tu, ca unul ce ai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe domn’ mecanic cum ciocăne În roți. Parcă ar fi foamea În stomacul meu. ― Spune-mi dacă mai ai ceva apă pe fundul canistrei celea. ― Mai este ceva apă. Mai sunt și câteva coji de pâine - mi-a răspuns Drâmbă oftând. ― N-o să vă vină să credeți, dar În starea aceea, cu inima În gât, uitam și de foame și de sete. Peste noapte, ne impuneam să dormim, ca să ne refacem cât de cât. Îl vedeam pe colegul meu cât a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se îngustară cu un fel de duioșie. E-hei, grăi el, e-heiii!... Întortocheată și plină de încercări e viața omului... De unele omul se poate lipsi... Da' cântecul..., cântecul, nepoate, cântecu-i nelipsit de la viața omului!... Da, nepoate, cântecul, e-hei!... oftă deadul Vasile și, luând de pe un perete o găidulcă arătoasă, cu gâtul zvelt și cu lemnul bine lustruit, el îi încercă într-o doară coardele cu arcușul. Găidulca scoase niște suspine lungi. Culae se dădu cu scăunelul mai aproape de moșneag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
prin antreul larg, care nu oferea, într-adevăr, indicii în privința apropiatei plecări din țară a familiei. Nu cumva te-ai răzgândit și nu mai vrei să pleci?... Iorgu, care tocmai trăsese zăvorul la ușă, se întoarse spre frații săi și oftă. De-abia atunci observă Stelian că fratele lor vitreg nu arăta deloc în apele lui, în ciuda zâmbetului cu care îi întâmpinase la sosire. Se-nțelege că nu m-am răzgândit, răspunse Iorgu, dând cu bastonul mai la o parte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să facem... Trebuie să chibzuim cu toții... Bine, dar dumneata ai putea să-i ceri lui Aronică să intervină în favoarea lor... Doar este fiul dumitale! interveni Stelian, nedumerit că lui Mișu Leibovici nu-i trecuse prin cap această idee salvatoare. Ceasornicarul oftă, clătinând din cap, și îi destăinui atunci că Aronică nu le mai putea fi de nici un folos, pentru simplul și bunul motiv că, după căderea Anei Pauker, fusese și el dat afară din serviciul său de la Securitate... Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
el mustrător. Unchiul Nando e un om curajos, nu un laș ca noi!... O fi el curajos, nu zic nu, dar chibzuit nu prea e, îi replică sec Ticu fiului său și ridicându-se de pe scaun puse capăt discuției. Eh, oftă Mafalda făcându-și cruce, Sfânta Fecioară să ne aibă în paza ei pe toți!... În zilele și în săptămânile care urmară soția lui Ticu se apucă să facă ordine prin toată casa, pentru ca Nando să se simtă cât mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
că nu numai el, dar și părinții, surorile, cumnații și nepoții din Italia erau cu toții bine și sănătoși, nu trebuia să-și facă griji. Ei le transmiteau multă sănătate și îi așteptau să le facă o vizită la Torino. Mafalda oftă și răspunse că Dumnezeu știa când avea să primească pașaport de călătorie din partea autorităților de la București. Măgarii ăștia ne țin cu zgarda legată de gât, ca pe niște câini, glăsui Ticu pe un ton foarte sarcastic. Nando îi scutură mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
dăduse văduva cârciumarului pe un sac de gogoșari, pentru că ea, se vede treaba, nu știa ce ascunsese bărbatu-său înăuntru. Erau acolo bani să-ți cumperi cu ei sute de pogoane de pământ. Ce păcat că nu mai erau buni!... oftă țăranul, căzând filosofic pe gânduri, dar Virgil încetă să-l mai urmărească și își întoarse capul spre Ștefănel, băgând abia atunci de seamă bine că fiul său stătea cu mâinile în teancul de bancnote vechi și soioase, răsucindu-le și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-mi pun funia de gât! Mulțumesc, acum nu pot să beau, refuză Stelian, împingând pe tejghea cu dosul palmei paharul plin și continuând să scrie. Gestionarul își goli dintr-o suflare paharul său cu țuică și, trântindu-l pe tejghea, oftă din adâncul inimii, ca un om peste care căzuse cea mai mare năpastă a vieții lui. Pentru câteva minute în prăvălie se lăsă o tăcere de moarte, întreruptă doar de zgomotele care răzbăteau de afară și de scârțâitul pe hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
en donner l'idee!... Dar mi-a trecut, tinere... Mi-a trecut definitiv! completă el cu alt glas. Aș zice că mi-a trecut la timp, fiindcă dacă aș fi continuat... Ei, astea-s lucruri care nu se pot spune!... oftă el. Pe Șeherezada a salvat-o gura, pe mine... tăcerea între aceste ziduri! Totuși, un amic al meu, mut ca o lebădă, n-a avut șansa mea. Dacă mă făceam filozof, și nu matematician, sunt sigur că aș fi pățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
veste cu un glas senin și foarte calm, ai să auzi acum ce n-am putut să-ți spun mai demult... Mă asculți? Sunt numai ochi și urechi, o asigură el, strângând-o de mână. Bine... Să începem cu spovedania..., oftă fata și în seara aceea, în liniștea parcului Herăstrău, Victor află, în sfârșit, de ce iubita lui evitase până atunci, cu mai multă sau mai puțină abilitate, să-i vorbească în mod deschis despre familia ei și de ce îl refuzase constant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Zi ? Primul se trezește la viață auzul. I se pare că aude suflul unor foale enorme : "Pff !... Uuuf ! Pff !... Uuuf !..." Apoi simte că un fel de chingă strânge cu putere brațul stâng, de-asupra cotului. Ar vrea să întrebe : Cine oftează ? Și cine mă strânge ?" Răspunsul medicului anestezist, al Alindorei Bosch, vine deîndată, șoptit și el din grija de a proteja simțurile pacientei : "E doar aparatul de măsurat tensiune al monitorului. Nu te teme !" Dora își simte gura prinsă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nesfârșite. Ce aș putea pune pe mine ? Oare ce haine groase și alte lucruri trebuincioase am îndesat în geanta de voiaj destul de grea, pe care am pregătit-o fără să mă gândesc prea mult unde voi ajunge ?" Locomotiva începe să ofteze și să pufăie voind parcă să-și facă cunoscut efortul de a înfrunta vântul de Nord din ce în ce mai șuierător și mai rece. Dora aruncă o privire pe harta detașată din atlas și decide fără prea multe ezitări : va coborî la Cacica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]