872 matches
-
de oră de groază, e recunoscut ca un loc în care se înregistrează foarte multe accidente rutiere soldate cu decese. Își amintea că dăduse peste un articol dureros într-un exemplar din The Times of Swaziland, care publicase fotografia unui omuleț cu mutră de rozătoare, sub care fusese tipărită simpla explicație Răposatul domn Richard Mavuso (46). Domnul Mavuso, care avea un cap micuț și o mustață minusculă, bine îngrijită, n-ar fi fost băgat în seamă de majoritatea aspirantelor la titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
poate să îl cheme, știe unde poate fi găsit, dar nu va face asta decât rugat de Consiliu. De către Magistrat, în persoană. Tot el zice că lupii vor năvăli asupra Stațiunii din cauza piticilor. Trupa de călăreți pe lupi albi „Liliput”! Omuleții au vreo zece animale, pe care le chinuiesc, senini, călărindu-le pe deșelate. Fac turnee în tot Regatul; au fost primiți și la Palat. Se povestesc lucruri înfiorătoare despre lupii albi, or, piticoții îi freacă în fel și chip, fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
CaCa! E vremea să năvălească lupii. Ningea; era Zăpada mieilor, când s-au năpustit lupii albi. Au gonit de-a lungul Stațiunii, spre prânz, vreme de un ceas, poate mai puțin, sfâșiind opt vilegiaturiști și șase localnici, din care doi omuleți. Soldații Garnizoanei și Gărzile au răpus paisprezece fiare: haita, după părerea multora, număra peste o sută. După ce sălbăticiunile au dispărut în alb, târgoveții s-au repezit, imediat, să se răzbune pe lupii liliputanilor, i-au ucis cu ciomegele; niște câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cu oamenii mari. De aceea, în loc să le spui că ai întâlnit în pustiu un Mic Prinț care venea de pe o planetă puțin mai mare ca el și care avea nevoie de un prieten, să le spui că ai întâlnit un omuleț sosit pe Pământ de pe asteroidul B-612, care abia întrece, ca mărime, o casă obișnuită. Au să fie mulțumiți, pentru că le dai o cifră. OMUL: Da, cred că au să fie mulțumiți. MICUL PRINȚ: Dar n-au să înțeleagă nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
la Hallesches Tor. Wende Hoas era o clădire înaltă, cenușie, în apropiere de linia de S-Bahn. Am urcat la ultimul etaj, unde, cu un zâmbet de maniac ferm instalat la locul său, Becker dădu un picior într-o ușă. Un omuleț gras și spilcuit, cu monoclu și mustață, se uită în sus la noi de pe scaun și zâmbi nervos când am intrat în birou. — A, Herr Becker, zise el. Poftiți, poftiți. Ați adus și un prieten cu dumneavoastră, excelent. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ca și cum aș fi spionat o întâlnire a Marii Loji Masonice. Primul punct pe ordinea de zi în dimineața aceea era aprobarea de către Reichsführer a planurilor pentru dezvoltarea turnului nordic lăsat în paragină. Acestea au fost prezentate de către Landbaumeister Bartels, un omuleț gras, cu aspect de bufniță, care stătea între Weisthor și Rahn. Weisthor însuși părea nervos și era foarte limpede că simțea lipsa cocainei lui. Când Reichsführer-ul i-a cerut părerea despre planuri, Weisthor și-a bâlbâit răspunsul: — În... ăăă... în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ochii cuiva care se pregătește să sară peste o prăpastie, proiectându-se mental de partea cealaltă, fixând privirea înainte și evitând să privească în jos și pe lături. — Dumneavoastră sunteți? întrebi, deși ai priceput că nu poate fi decât el. Omulețul nu deschide mai mult ușa: Ce doriți? — Iertați-mă, era vorba de o informație... Vă telefonasem. Domnișoara Ludmila... Domnișoara Ludmila e aici? — Aici nu e nici o domnișoară Ludmila... - spune profesorul, trăgându-se îndărăt și arătându-ți bibliotecile înghesuite pe lângă pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
spun că păstrăm aici atâtea manuscrise încât nu mai contează, doar n-o să-l aruncăm pe-al dumneavoastră, la care țineam atât, nu, nu pentru a-l publica, țineam atât să vi-l restituim. Cel ce vorbește astfel e un omuleț uscat și cocoșat ce pare că se usucă și se cocoșează tot mai mult, de câte ori cineva îl cheamă, îl trage de mânecă, îi supune atenției o problemă, îi încarcă brațele cu un teanc de corecturi. „Doctor Cavedagna!“, „Ascultați, doctor Cavedagna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sfârșesc toți prin a fi primiți de doctor Cavedagna. Șuvoaie de discuții, în care abundă lexicul disciplinelor și școlilor de gândire celor mai specializate și exclusive, se revarsă asupra acestui bătrân redactor, pe care la prima vedere l-ai definit „omuleț uscat și cocoșat“, nu pentru că e un omuleț, mai uscat, mai cocoșat decât atâția alții, nici pentru că expresia „omuleț uscat și cocoșat“ face parte din modul lui de exprimare, ci pentru că pare venit dintr-o lume în care încă - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Cavedagna. Șuvoaie de discuții, în care abundă lexicul disciplinelor și școlilor de gândire celor mai specializate și exclusive, se revarsă asupra acestui bătrân redactor, pe care la prima vedere l-ai definit „omuleț uscat și cocoșat“, nu pentru că e un omuleț, mai uscat, mai cocoșat decât atâția alții, nici pentru că expresia „omuleț uscat și cocoșat“ face parte din modul lui de exprimare, ci pentru că pare venit dintr-o lume în care încă - nu: pare ieșit dintr-o carte în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de gândire celor mai specializate și exclusive, se revarsă asupra acestui bătrân redactor, pe care la prima vedere l-ai definit „omuleț uscat și cocoșat“, nu pentru că e un omuleț, mai uscat, mai cocoșat decât atâția alții, nici pentru că expresia „omuleț uscat și cocoșat“ face parte din modul lui de exprimare, ci pentru că pare venit dintr-o lume în care încă - nu: pare ieșit dintr-o carte în care se mai întâlnesc - da: pare venit dintr-o lume în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
parte din modul lui de exprimare, ci pentru că pare venit dintr-o lume în care încă - nu: pare ieșit dintr-o carte în care se mai întâlnesc - da: pare venit dintr-o lume în care se mai citesc cărți cu „omuleți uscați și cocoșați“. Fără a se dezorienta, lasă problematica să alunece pe lângă el, dă din cap și încearcă să delimiteze chestiunea în aspectele ei cele mai practice: — Dar nu cumva ați putea, iertați-mă, notele din josul paginii să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
-i plăcea poliția. Rieux se arăta nerăbdător. Nici eu n-o ador. Ți se cere doar să răspunzi repede și corect la întrebările lor, ca să se termine o dată totul. Cottard a tăcut și doctorul s-a întors spre ușă. Dar omulețul îl striga înapoi, și când a fost lângă pat i-a apucat mâinile: \ Nu se pot atinge de un bolnav, de un om care s-a spânzurat, nu-i așa, domnule doctor ? RIEUX L-A CERCETAT UN MOMENT ȘI L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mare și dinspre mulțimea care se scurgea, acest ceas pe care Rieux îl cunoștea bine și care îi plăcea altă dată, i se părea astăzi apăsător din cauza a tot ce știa. ― Putem aprinde ? îi spune lui Cottard. Lumina o dată reapărută, omulețul îl privește clipind: ― Spuneți-mi, domnule doctor, dacă m-aș îmbolnăvi, oare m-ați primi în secția dumneavoastră la spital ? ― De ce nu ? Cottard l-a întrebat atunci dacă se întâmplase să fie arestat cineva care se afla într-o clinică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Ieșind de la spital, două zile după închiderea porților orașului, doctorul Rieux l-a întâlnit pe Cottard care-și ridica spre el aceeași față a mulțumirii. Rieux l-a felicitat pentru felul cum arăta. ― Da, îmi merge bine de tot, spunea omulețul. Spuneți-mi, domnule doctor, cu ciuma asta a dracului, hm ! începe să se îngroașe gluma. Doctorul a recunoscut faptul. Și celălalt a constatat cu un fel de voioșie: ― Acum n-are de ce să se mai oprească. Și totul o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dintr-un colț întunecos, după un pic de forfotă, se ivise cu mici sărituri un splendid cocoș. Căldura, în acest moment, păruse să crească și mai mult. Cottard și-a scos haina și a bătut în masa de tablă. Un omuleț, pierdut într-un lung șorț albastru, a ieșit din fund, l-a salutat pe Cottard de îndată ce l-a văzut, de departe, a înaintat dând cocoșul la o parte cu o lovitură zdravănă de picior și a întrebat, în mijlocul cotcodăcelilor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
DE PREMII. AVEAM DESPRE TOATE ASTEA O IDEE FOARTE ABSTRACTĂ ȘI CARE NU MĂ STINGHEREA. N-am păstrat totuși din ziua aceea decât o singură imagine, aceea a vinovatului. Cred că era într-adevăr vinovat, puțin contează de ce. Dar acest omuleț la vreo treizeci de ani, cu păr roșcat și rar, părea atât de hotărât să recunoască totul, atât de sincer speriat de ceea ce avea să i se facă, încât după câteva minute nu m-am mai uitat decât la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și tirul de automat a încetat. Din nou au așteptat. Două detunături îndepărtate au răsunat în imobil. Apoi s-a auzit un fel de freamăt și a fost zărit ieșind din casă, mai curând dus pe sus decât târât, un omuleț fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele închise de pe stradă s-au deschis și ferestrele s-au umplut de curioși, în timp ce o mulțime de oameni ieșea de prin case și se înghesuia în spatele cordoanelor. Un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele închise de pe stradă s-au deschis și ferestrele s-au umplut de curioși, în timp ce o mulțime de oameni ieșea de prin case și se înghesuia în spatele cordoanelor. Un moment, omulețul a fost văzut în mijlocul șoselei, cu picioarele în sfârșit pe pământ, cu brațele ținute la spate de agenți. Țipa. Un agent s-a apropiat de el și l-a lovit de două ori cu toată puterea pumnilor, fără grabă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Îndemînă, ar fi făcut din Întreg pămîntul un bulgăre de lut ars. O cărămidă pe care să nu mai răsară nimic, niciodată. Nici măcar un fir de iarbă. Un fel de kilometru zero al universului, la care să ia aminte și omuleții verzi - de-ar mai fi fost viață pe undeva, cum se zicea -, să bage În capetele lor țuguiate sau pătrate că un altfel de păcat nu rămîne fără pedeapsă, chiar de-ar fi să se petreacă Între necuvîntătoare. Pentru că s-
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
temeliile fortăreței sunt minate, iar zidurile, escaladate. Iusuf s-a luptat ca un leu, până a fost rănit și prins. Fu condus În preajma sultanului, curios să cunoască de aproape sursa necazurilor sale. Cel care se Înfățișează Înaintea lui e un omuleț uscat, bărbos, colbăit. Merge drept, cu capul ridicat, Între doi coloși care-l țin cu putere de brațe. În ceea ce-l privește, Alp Arslan stă așezat pe un podium de lemn acoperit cu perne. Cei doi bărbați se măsoară Îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai multe despre sine, despre activitatea sa, despre scopul călătoriei. Nu-i vede rostul și pune la Îndoială procedeul. Păstrează, deci, tăcerea, Își ia răgazul să se așeze și să se rezeme de perete, să-l privească atent pe acest omuleț oacheș, așa de plăpând și de uscățiv, cu trăsături atât de colțuroase. Barba sa de șapte zile, turbanul negru Înfășurat strâns și ochii ieșiți din orbite Îi stârnesc mirarea. Studentul Îl sâcâie, cu surâsul pe buze: Când te numești Omar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mâinile lichide, peste ochii apoși, deja închiși. Tremura ființa ei din apă dreaptă, simțea inima cum se plimbă de la gât spre pântece, ficatul bâltâcâia prin burtă, ca o minge de tenis de câmp, capul se clătina pe gâtul-lujer lichid cu omulețul pe care nu-l putea stăpâni, o minge de ping-pong ce sălta în șuvoiul de țâșnitoare de pe bulevardul Karl Marx, din care sorbeau copiii și ea îi privea printre orificiile tablei de gard, cum o numise, pentru că orice foaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sunt ore, adică noaptea. Poarta a rămas deschisă din timpul nopții și dimineața nu s-a obosit nimeni s-o închidă. Probabil din ordinul direcțiunii. Am stat puțin în cumpănă, încercând să mă hotărăsc dacă să pornesc în urmărirea acelui omuleț atât de misterios și atât de tăcut sau să mă întorc la locul meu în acea mulțime de oameni. O voce se auzi din spatele meu și mă întorsei speriat, crezând că într-adevăr era cineva acolo, atât de priceput și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
era cauza pentru tot ce se întâmpla, dar nu se deranjase să vadă ce îi făcuse bietului ei tată. Sicriul se legăna ușor în aer, în timp ce groparii îl dirijau spre partea îndepărtată a gropii, sub conducerea patologului de la spital, un omuleț mic și nervos, pe nume Marty Roberts. Era normal să fie nervos, își spuse Emily, dacă el fusese cel care-i dăduse sângele Lisei, fără să ceară permisiunea cuiva. — Ce se întâmplă acum? întrebă Emily, întorcându-se spre fiul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]