23,434 matches
-
unei perspective larg acceptate în cadrul familiei, fiecare membru deține o serie de roluri și interacționează cu ceilalți într-o ordine bine stabilită 10. Așa este posibil ca familia să fie una funcțională și viața membrilor ei să decurgă în condiții optime, trebuințele lor putând fi satisfăcute. În modelul tradițional de familie, bărbatul apare ca soț și tată, are autoritate recunoscută față de ceilalți membri și își impune punctul de vedere la nivel decizional, este principalul furnizor de resurse, mediază relațiile familiei cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
le atrag după ele, subsumând conexiunile dintre familii și comunitatea lărgită. Familia monoparentală poate fi înțeleasă ca una responsabilă, față de care conservatorii (adepți ai familiei tradiționale) nu au de ce să se mai teamă. Moralitatea în cadrul grupurilor și crearea unui mediu optim pentru dezvoltarea copiilor, conform cu așteptările sociale, pot constitui garanții ale legăturilor între familie și comunitate. Elementele de intervenție în sprijinul familiei se vor face resimțite după aplicarea principiului subsidiarității. Sigur, se remarcă observația că ar fi dificil de delimitat cărui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
mai ales în contextul rarității produselor. Femeile continuau să presteze un tip de muncă salarizată în sfera productivă și o muncă neremunerată în sfera privată (legată de îmbunătățirea condițiilor de trai, de creșterea și îngrijirea copiilor, de asigurarea unui climat optim în familie, de menținerea legăturilor cu familia lărgită, de păstrarea obiceiurilor etc.)38. Într-un fel, viața lor privată (sub aspectul reproducerii) se afla sub un plan de stat, acela al unei politici demografice pronataliste, care să asigure pentru viitor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
lăsarea întunericului), a unui anume sentiment de siguranță, rezultat din relaționarea cu o persoană adultă 86. Pârghia motivațională a procesului de capacitare a părinților singuri are două fundamentări: una se referă la intenția de a crește copilul/copiii în condiții optime, de normalitate (se presupune inclusiv acoperirea deficitului provocat de absența celui de-al doilea părinte), iar cea de-a doua decurge din nevoia de dezvoltare personală. Aceste două tendințe se pot manifesta convergent sau pot provoca conflicte privind prioritatea unuia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
soție sau de sine însuși, prin «sinucidere» sau resemnare” (2003, p. 200). Astfel, se ridică problema autorității părintelui absent. Ea poate fi însă depășită prin negocierea permanentă a relațiilor dintre părinți, negociere bazată pe urmărirea prioritară a realizării unor condiții optime de viață pentru copii. Reciprocitatea relațiilor îi privește și pe copii, în sensul că sunt avute în atenție nu numai obligațiile părinților față de aceștia, ci și obligațiile copiilor față de părinți. Această idee vine să preîntâmpine izolarea părinților, mai ales la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
educate și ați avut exemple bune, îi spunea mama ei, psihiatra. Când se căsătorise cu Liviu, vila lui era terminată, dar Liviu insistase să-i construiască și un atelier, cu o parte de tavan din sticlă, ca să aibă o lumină optimă în atelier, așa că și bruma de iarbă din curte fusese strivită și murise sub grămezile de moloz. De amenajarea curții se ocupase în întregime Armanca, și primul lucru pe care îl făcuse era că împărțise curtea în două zone, cea
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
dar care este una destul de grosieră, în măsura în care subzistă o serie de întrebări, cum ar fi: Care sunt indicatorii de utilizat ce ne pot permite să măsurăm partea relativă a fiecăreia dintre cele patru categorii de mai sus? Care este dimensiunea optimă a fiecăruia dintre cele patru raioane pentru o economie? Public/privat și comercial/necomercial Putem considera că sectorul public este constituit din ansamblul organizațiilor în care prevalează modul de decizie politic sau colectiv, oricare ar fi regimul politic din statul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
anulînd vînzări, acordînd licențe, tot soiul de avize și aprobări, făcînd controale, birocratizînd, corupînd, sufocînd afacerile. Ei bine, acest "rol" al Statului trebuie schimbat fundamental. Într-o economie capitalistă, Statul poate exercita diferite grade de intervenție. Chestiunea delicată este proporția optimă a sectorului public (recomandată la 25% din P.I.B. de către Colin Clark, la începutul anilor 1940), care variază, desigur, după specificul fiecărei țări, după timp și conjunctură. Statul poate controla anumite prețuri sau le poate liberaliza total, poate subvenționa anumite sectoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
total, poate subvenționa anumite sectoare, întreprinderi, sau le poate lăsa la jocul liber al pieței, poate impune impozite mai mari sau mai mici, poate introduce tot soiul de reglementări sectorului privat, sau se poate abține și respecta libertatea acestuia etc. Optimul este, cum spuneam, o chestiune de proporții și de adaptare. Nu contează atît faptul că Statul intervine pentru determinarea caracterului unei econo-mii, cît contează nivelul intervenției sale. Un stat activist nu mai este relevant și nici eficient în condițiile actuale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
în rezultate pe piață, în societate și last but not least în bugetul Statului. Sistemul de redistribuire statală a veniturilor costă prea mult și este puțin eficace. O politică statală susținută în acest sens, în ideea "echitații sociale", a atingerii "optimului social" de parcă s-ar putea cunoaște și realiza asemenea abstracțiuni, ca să nu le spunem utopii; ca și cum Statul ar fi un personaj binevoitor, omniscient și omnipotent atrage după sine nedorite efecte perverse: reduce bogăția, încurajează nemunca, viciile de tot felul 7
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
s-ar putea cunoaște și realiza asemenea abstracțiuni, ca să nu le spunem utopii; ca și cum Statul ar fi un personaj binevoitor, omniscient și omnipotent atrage după sine nedorite efecte perverse: reduce bogăția, încurajează nemunca, viciile de tot felul 7 etc. Problema "optimului social", un fel de "fata morgana" a lumii moderne deși tratată pe larg de autori importanți (Kant, Arrow, Lange, Bergson, Hayek, Samuelson ș.a.) nu și-a aflat rezolvarea căci, așa cum afirma Serge-Cristophe Kohn, "definirea notiunii de optim presupune existența unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
7 etc. Problema "optimului social", un fel de "fata morgana" a lumii moderne deși tratată pe larg de autori importanți (Kant, Arrow, Lange, Bergson, Hayek, Samuelson ș.a.) nu și-a aflat rezolvarea căci, așa cum afirma Serge-Cristophe Kohn, "definirea notiunii de optim presupune existența unei alegeri, ceea ce pune, pe de o parte, problemele filosofice ale determinismului, liberului arbitru etc., iar pe de altă parte, problema contingentă: optimul social poate fi realizat de catre un ipotetic dictator binevoitor?"8. Cînd vorbim de valori individuale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Samuelson ș.a.) nu și-a aflat rezolvarea căci, așa cum afirma Serge-Cristophe Kohn, "definirea notiunii de optim presupune existența unei alegeri, ceea ce pune, pe de o parte, problemele filosofice ale determinismului, liberului arbitru etc., iar pe de altă parte, problema contingentă: optimul social poate fi realizat de catre un ipotetic dictator binevoitor?"8. Cînd vorbim de valori individuale și ale-gere socială, ordine socială de preferințe și justiție socială, criterii și normative sociale, de legitimitatea acestora, ne situam deja într-un cadru în care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de individ și de nevoile sale. Noua filosofie s-a impus mai cu seamă în spațiul protestant, datorită mentalității specifice. Avuția personală a început să fie considerată, în primul rînd, rezultatul acțiunii personale, al întreprinderii eficiente, al inovației și alegerii optime a fiecăruia și mai puțin rodul redistribuirilor forțate, operate grație voinței și autorității Statului. Sistemului piețelor libere s-a dovedit mult mai eficient în acest sens. Este vorba despre înlocuirea egalității rezultatelor cu egalitatea șanselor. Desigur, aceasta nu exclude și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
dar subdezvoltată. Potrivit lui W.Oates, fiecare bun public ar trebui produs, gestionat și fiecare serviciu public administrat la nivelul de guvernare care pro-cură avantajul comparativ cel mai ridicat, atît în ce privește obținerea informațiilor privind preferințele publicului beneficiar, cît și în privința metodelor optime de producere-furnizare, a costurilor înregistrate și a calității produselor sau serviciilor respective. Din aceste considerente, guvernările locale pot deține avantaje consistente pentru o structurare corespunzătoare a ofertei. Simplul fapt de a obține informația de bază devine un avantaj uneori decisiv
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de o importanță deosebită este și adaptabilitatea ofertei la nevoile și preferințele beneficiarilor. Proximitatea agenților publici și/sau privați care produc și/sau furnizează bunul sau serviciul respectiv poate fi, de asemenea, un avantaj. Din punct de vedere teoretic, alocarea optimă a resurselor se realizează atunci cînd beneficiile marginale sunt egale, în termeni neoclasici, cu costurile marginale. Dar acest optimum nu poate fi realizat decît ca tendință, datorită atît imperfecțiunilor pieței, cît și ale guvernării, indiferent de nivelul acesteia, deși se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
indivizibilitatea serviciilor colective, aceștia au considerat că sectorul public trebuie ghidat de dorințele consumatorilor suverani. Knut Wicksell a fost primul autor din epoca modernă care a analizat problema opțiunilor publice, în special în materie de finanțe. Pentru satisfacerea condițiilor de optim, el considera că introducerea oricărei cheltuieli ar trebui efectuată simultan cu cea a veniturilor necesare finanțării. Dar abordarea intervenționistă l-a avut ca principal reprezentant pe John Maynard Keynes. Publicarea, în 1936, a Teoriei generale a utilizării mîinii de lucru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
piețele factorilor și ale bunurilor și serviciilor. În "lumea reală" aceasta nu e posibil, deci diagrama nu poate fi nicio-dată realizată. Totuși, această metodă furnizează un jalon pentru evaluarea eficienței fiecărei situații în parte. Numai în acest sens conceptul de optim paretian poate fi aplicat în sectorul public. El oferă posibilitatea de a judeca dacă acțiunile unui guvern măresc sau nu eficiența globală. Fundamentul diagramei Pareto rezidă în ideea că, dacă interesele unui individ sunt slujite fără nici un prejudiciu pentru un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
guvernului 2.1.3.1. Baza economică Nu există o linie de demarcație clară între sectorul public și cel privat, nici între finanțele publice și cele private. Lucrurile se află în permanentă mișcare, activitățile se deplasează, în căutarea unei organizări optime și a unor rezultate superioare. Serviciile de telecomunicații sunt un foarte bun exemplu care ilustrează aceste schimbări rapide. În ultimii ani, ele s-au transformat dintr-un serviciu finanțat și întreținut de sectorul public într-un serviciu mixt, în care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Economics, Mac Millan, 1995. J. Bernard prezintă pentru bunurile mixte următoarele caracteristici: caracterul de excludere; rivalitatea; creșterea sau descreșterea calității cînd cantitatea de consum se schimbă. Relația dintre calitate și cantitate este numită colaționare și este baza pentru o reglementare optimă din partea guvernului și pentru stabilirea tarifelor pentru acest tip de bunuri. Prin urmare, diferențele dintre bunurile private și cele publice derivă din caracteristicile lor. Un echilibru se stabilește pentru un bun public atunci cînd capacitatea totală de a plăti pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
De asemenea, în Theory of Justice, John Rawles 20 afirmă că bunăstarea societății de-pinde de bunăstarea individului care o duce cel mai rău. Dar stabilirea unei funcții reale de bunăstare socială, adică determinarea, curbelor de indiferență socială necesare pentru determinarea optimului general este cu neputință. Instrumentele economiei neoclasice pot reprezenta doar un mod util de rezumare și evaluare a efectelor politicilor alternative, cu evidențierea limitelor acestora. Nu se pune în discuție solidaritatea umană, ci modul cel mai bun de aplicare a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
din modelul nostru nu sunt interesate per se în a face eficientă alocarea de resurse ale societății; fiecare caută doar să fie reales, maximizînd numărul de voturi primite. De aceea, chiar dacă guvernul are abilitatea de a duce societatea spre un optim Pareto, nu o va face decît dacă va fi forțat de competiția celorlalte partide"21. Activitatea de lobby, interesele speciale de grup, activitatea scăzută a electoratului, informația imperfectă și competiția limitată pot fi tot atîtea cauze ale deciziilor ineficiente. Apatia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
producătorilor să plătească o redevență echivalentă pe total cu pierderea socială. Dar aceasta nu va acoperi decît o parte din costul extern adițional, care nu va fi deci decît parțial inter-nalizat. Este deci preferabil să ne plasăm în punctul de optim. Pentru aceasta sunt posibile mai multe metode: prima a fost deja prezentată. Printr-o măsură administrativă, se va fixa prețul la un nivel superior, limitînd astfel oferta și taxînd producătorii. E aplicarea elementară a faimosului principiu după care "polua-torul plătește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
o impun agricultorii. Obiectivul economistului este în acest caz de a face astfel încît suma algebrică a cîștigurilor și pierderilor să fie maximală și că ne aflăm astfel, din punctul de vedere a diverselor activități productive într-un punct de optim. Chestiunea unor eventuale compensări nu va interveni decît cel mult în plan secund, atunci cînd ne-am interesa de repartiția resurselor. Logica e aceeași dacă relațiile dintre activități sunt disimetrice. În acest caz se va impune activitatea dominantă, ale cărei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
rezultatele cele mai paradoxale ale economiei publice moderne. 2.2. Prețul serviciilor publice Prețul este o categorie economică centrală, un punct nodal al ori-cărei economii, adunînd și răsfrîngînd influențe în toate sferele vieții economico-sociale. Prețurile pot conduce la o alocare optimă a resurselor sau pot gripa funcționarea unei economii. Stabilirea corectă a prețurilor este o chestiune extrem de delicată. În economia privată, el rezultă din confruntarea cererii cu oferta pe piață. În economia publică, acest lucru nu este întotdeauna posibil, fiind necesară
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]