1,583 matches
-
ca orice mare construct, funcționează după un principiu integrator. Este, deodată, și angoasant-metafizic, și infantil-dezinvolt. Așa încât diferența dintre el și colegii săi de generație nu din carură vine. (Există critici care încearcă să-l „izoleze” pe Mureșan de restul grupului optzecist, descriindu-l ca pe un campion al sobrietății). Cred că ecuația e mult mai simplă: pentru Mureșan (care a urmat, de altfel, la Cluj, studii de filozofie) lumea e mai importantă decât literatura. Evidentei dimensiuni existențiale a poeziei lui i-
Cu cărțile la vedere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3443_a_4768]
-
urmă - ca o epocă a contingenței, a diseminării, a suprafețelor sau a „simulacrelor” (cu termenul lui Baudrillard), pe scurt o epocă lipsită de transcendență, de preocuparea metafizică. Or, „viața umană în afara iluziei metafizice e imposibilă” - scrie Gheorghe Crăciun, vechiul promotor optzecist al postmodernismului (ca formulă de frondă, de impunere teoretică și generaționistă, în anii ’80). Așa cum notează în primul eseu, „Pe un peron de metrou”, Gh. Crăciun își dorește să scrie „o carte vie, fără repere bibliografice”, în care „conceptualizarea” - adesea
Despre viciile lumii postmoderne by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3516_a_4841]
-
Cel puțin ideea lui Ion Bogdan Lefter are avantajul de a fi nu numai ingenioasă în cel mai înalt grad, dar și foarte deschisă spre investigarea așa-numitei mari literaturi. Asemănător stau lucrurile cu masa rotundă referitoare la relația prozei optzeciste cu cinematografia (publicată inițial în Magazin estival Cinema 1983). Astăzi, ideea poate să nu mai sune atât de proaspăt (dat fiind faptul că ea s-a făcut mai bine auzită), însă, repusă în context (adică în contextul cineexperimentelor din anii
Dicțiune și afecțiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3528_a_4853]
-
romanul lui Nicolae Stan revizitează, ca pe un site arheologic, lumea tranziției românești de după evenimentele din 1989. Martorul înzestrat scriitoricește al acestui univers amalmagat și incongruent de sfârșit/început de lume ar fi bunicul autorului, atașat, la vremea lui, poeticii optzeciste și ethosului aferent, drept care sensurile se dezvăluie treptat, cu știința suspansului și dorința efectului-surpriză: „Încep să-nțeleg ce voia să facă inspiratul meu bunic. Sunt curios să văd cum construiește mai departe. Dar știu ce-mi place la el: mișcarea
Rememorare blurată by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3534_a_4859]
-
în ultimul roman al autorului, rămas și el neterminat ca Zodia scafandrului, Femei albastre, roman apărut cu puțin timp în urmă, în 2013. Pe același teritoriu se situează și alte două romane valoroase, scrise și publicate recent tot de autori optzeciști, Acasă, pe câmpia Armaghedonului de Marta Petreu și Spovedania ( roman cu 30 de ferestre) de Ovidiu Moceanu. Dacă romanul este (și) o formă de cunoaștere, atunci pot spune că romanul dublei experiențe este cea mai importantă dimensiune a prozei românești
Cronica unui eșec existențial by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/3548_a_4873]
-
de destindere creativă după vampirizanta Pupa russa. Gheorghe Crăciun, scriitor cu o astuțioasă conștiință artistică, era onest cu sine și cu ceilalți: Femei albastre nu este un roman de cinci stele. Dar este unul în care se regăsește „marca” prozatorului optzecist, atât la nivel stilistic, cât și la cel al viziunii (pactul somatografic). Construit ca o confesiune neliniară a unui personaj masculin, Femei albastre este o narațiune analitică de tip camilpetrescian (cum observă și Carmen Mușat) sau antonholbanian (cum preciza undeva
À travers les femmes by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3560_a_4885]
-
moarte. Locotenenți ai lui D.R. Popescu, oameni livrați integral, chiar decenii de-a rândul, siajului partinic au devenit peste noapte aprigi acuzatori ai foștilor stăpâni. Am participat la zeci de seri memorabile, în case vrednice de toată stima, la gazde optzeciste sau șaizeciste, unde întâlneai figuri, chiar VIP-uri politice, de-ți stătea mintea-n loc. Pe un colț de canapea ciocneai paharul cu Mircea Ciobanu, la televizor dădeai de Ioan Buduca uitându- se la Deer Hunter, iar pe holul dinspre
Convorbiri cu Dan C. Mihăilescu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3739_a_5064]
-
pricina avea vreun motiv anume de a prefera frizerului o coafeză. Privind înapoi, cu gratitudine Admirabil grupajul de articole pe care revista OBSERVATOR CULTURAL (nr. 421), sub titlul „Să ne amintim de Alexandru Mușina”, îl dedică personalității acestui strălucit scriitor optzecist, acum, la trecerea sa în neființă. Semnează Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Romulus Bucur, Rodica Ilie, Ruxandra Ivăncescu, Cezar Gheorghe, Adina Dinițoiu, Cătălin Badea-Gheracostea, Georgeta Moarcăș și Radu Vancu. Iată două scurte fragmente din tulburătoarea evocare a lui Andrei Bodiu: „Tracasat
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3478_a_4803]
-
de bătălie pe viață și pe moarte. Har Domnului, ei nu lipsesc nici din rândul unora, nici din tranșeele altora... Ceea ce părea să înceapă ca o confruntare între un reprezentant al „generației încruntaților” și un produs de lux al dezinhibaților optzeciști se dovedește, în cele din urmă, o chermeză din care nu lipsește nimic: nici finețea aperitivelor de import, nici fastuoasa degustare a zaharicalelor de după festin. Ceea ce m-a captivat a fost însă amestecul de dramatism și pariu existențial nestrămutat ce
Critica electrică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3480_a_4805]
-
la critica de întâmpinare va scrie rânduri foarte calde, astăzi uitate, punând astfel sub semnul relativității marota conflictului intergeneraționist. Puțini cronicari de meserie s-au arătat în epocă atât de receptivi față de noua formulă. Se pot număra pe degete poeții optzeciști de prim rang pe care Constanța Buzea să nu-i fi comentat. Marele nedreptățit al acestei panorame pare să fie Alexandru Mușina. Din motive, așa-zicând, de destin. Volumul său de debut, Strada Castelului 104, a apărut în anul 1984
Debutul și urmarea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3482_a_4807]
-
au, de aceea, un caracter reparatoriu. Volumul încheie o etapă (antedecembristă) și promite, în surdină, o alta. Reeditată acum la Tracus Arte (o editură care de câțiva ani încoace și-a asumat un lăudabil program de restituție a fenomenului poetic optzecist), Lucrurile pe care le-am văzut (1979- 1986) e o carte din mai multe puncte de vedere specială. M-aș opri asupra unui singur aspect: în măsura în care ea reprezintă o antologie (căci, într-un fel, este și asta), ea antologhează, în
Debutul și urmarea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3482_a_4807]
-
da cu tifla (Levantul), poezia era «la umbra textelor în floare». În tot acest timp, în tabăra nemților noștri se citea pe rupte Brecht, Bierbaum și Brinkmann, dar și O’Hara, Salinger sau Truman Capote... Pe americani îi citeau și optzeciștii noștri pe nerăsuflate, dar fructele ieșite din acest altoi erau mai altfel în pomii românilor decît în cei ai nemților. Fără îndoială, nu putem fi la fel. Avem altă alcătuire genetică, alt ADN, altă limbă, altă tradiție, altă receptare a
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3498_a_4823]
-
de la elementele cele mai „umile” ale cotidianului de către un eu central și expansiv. Iată așadar o dublă mișcare paradoxală, simptomatică pentru sincronizarea și chiar sincretismul modernism postmodernism în poezia românească. În timp ce Mircea Cărtărescu, considerat cel mai reprezentativ exponent al postmodernismului „optzecist”, ilustrează la un nivel de vîrf vizionarismul poetic, Ion Mureșan, un modernist pur, este acceptat și inclus - tot la vîrf - în tabloul „optzecismului”. Unde ar fi trebuit să avem o fractură, o linie de despărțire, baremi una de demarcație - avem
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
fragmentară, al cărei bovarism e ciorna însăși. Față de alți colegi de generație (precum Petru Cimpoeșu, Horia Ursu sau Alexandru Vlad) care au făcut, după ’90, concesii poveștii, Gheorghe Crăciun a încercat să se reinventeze reciclând o parte dintre ingredientele textualismului optzecist. Încăpățânarea de a evita epicul pur, sfidând, astfel, trend-ul din jurul anilor 2000, a reprezentat și ea o constantă a poeticii lui Crăciun, pentru care, mai important decât „a ține cititorul cu sufletul la gură” e „să-l copleșești cu
Bovarism masculin by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3579_a_4904]
-
o anumită melancolie de fond (a emigrantului, a turistului, a toamnei), având ca laitmotiv trecerea timpului reprezintă sunetul specific al prozei lui Mircea Pora. În siajul unui Radu Petrescu și, mai recent, al lui Alexandru Vlad (scriitor din aceeași generație, optzecistă, autorul romanului Ploile amare), scriitorul timișorean este un fin așa-zicând peisagist, atent la mișcările meteorolgice și de natură, care condiționează, la rândul lor, stările sufletești. Ar fi interesant de notat și faptul că atenția subtilă îndreptată către elementele de
Tribulațiile melancolice ale unui „turist al toamnei“ by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3583_a_4908]
-
acești scriitori aparținând deja unei generații mai vechi, cu mai multă răbdare în privința observației (exteriorului), a detaliului în comparație cu prozatorii de după 2000. Și fiindcă a venit vorba de meteorologie, l-aș invoca aici nu numai pe Radu Petrescu, dar și pe optzecistul Mircea Nedelciu (cel din Tratament fabulatoriu, de pildă), cu care Mircea Pora are și alte lucruri în comun: dialogismul prozelor, „micile transmisii” (cu vorba lui Mircea Pora, sau „transmisiunile”, cu termenul lui Nedelciu), formele jurnalistice reluate parodic-literar (ca la Caragiale
Tribulațiile melancolice ale unui „turist al toamnei“ by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3583_a_4908]
-
și instalarea la Paris, însumând tribulațiile joburilor mărunte și dezvrăjirea în fața marelui oraș - pierd din tensiune, din relevanță, sunt mai diluate, surprinse cumva la întâmplare. Una peste alta, e de spus că, alături de un Livius Ciocârlie și Cornel Ungureanu, de (optzeciștii) Viorel Marineasa și Daniel Vighi, Mircea Pora reprezintă un prozator, un gazetar și un intelectual de seamă al zonei bănățene și al Timișoarei.
Tribulațiile melancolice ale unui „turist al toamnei“ by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3583_a_4908]
-
a rămas un prozator discret, îndrăgostit iremediabil de construcția realistă prin mijloace textua- liste. Evident că formula pare astăzi depășită, însă scriitorul și-a climatizat viziunea la granița dintre cele două perspective dominante la mijlocul deceniului nouă. Între „realiștii” și textualiștii optzeciști, Nicolae Stan a încercat să jongleze cu filosofia, așa cum se poate ea plia discursului postmodernist. Cartea despre Nietzsche, scrisă cu nerv și talent literar, stă mărturie pentru inventarul nihilist căruia i se dedică, acribios, scriitorul. Era de înțeles de ce în
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
postbelic steinhardtian mai trebuie precizate o multitudine de aspecte de care trebuie să se țină cont, dintre care amintim doar două, deloc neglijabile, întrucât constituie diferențe specifice față de scriitura tânărului burghez de altădată: în primul rând, preferința pentru tinerii scriitori „optzeciști” și, în al doilea rând, disponibilitatea steinhardtiană pentru scriitorii minori, pentru literatura S.F. sau pentru romanele polițiste. Concluziile unui astfel de demers ar trebui să pună în lumină personajul N. Steinhardt și nota de spectacular, precum și contribuțiile steinhardtiene la poetica
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
Paul Cernat Ion Simuț, Vămile posterității. Secvențe de istorie literară, Editura Academiei Române, București, 2012, 478 p. Ion Simuț a fost considerat, nu o dată, un „șaizecist între optzeciști”; eu însumi am formulat, cîndva, asemenea considerații, pe baza priorității canonice pe care criticul de la Familia o acordă literaturii „șaizeciste” în raport cu postmodernii. Nu e însă chiar așa, întrucît criticii „șaizeciști” au evitat, de regulă - ca reacție la politizarea din anii
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
a istoriei literare - contextul operei în favoarea eseisticii imanentiste. Or, critica practicată de acest simpatizant al „criticii complecte” la care visa G. Ibrăileanu, pare situată mai degrabă în descendența lovinescianismului interbelic. Pe de altă parte, Simuț e unul dintre puținii critici optzeciști centrați pe istoria literară tradițională, deschisă eventual spre psihocritică, dar fără idiosincrazii ideologice sau veleități teoretizante. Cel mai recent volum al său, Vămile posterității, se înfățișează ca un șantier deschis al unui istoric literar combativ și explorator, dublat de un
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
mimetic. Să mă ierte colegii mei postmoderni, dar Simuț are perfectă dreptate să vadă în interbelicii C. Fântâneru și H. Bonciu niște „marginali interesanți”, dar minori, departe de statutul canonic pe care se grăbesc să li-l revendice unii entuziaști optzeciști. Așa cum are dreptate să vadă în Sadoveanu, dincolo de toate acuzele de „vetustețe”, nu doar un „continent ascuns” al prozei românești, ci și un întîi-stătător al ei. E, în același timp, reconfortant să-i parcurgi reconsiderările (oportune, convingătoare) ale prozei de
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
obiectului artistic, o reprezintă critica lui Ion Bogdan Lefter, din Flashback 1985: Începuturile „noii poezii”. Ea este ponderată și (cel mai important) analitică, evitînd alcoolul tare al superlativelor ce încețoșează perspectiva și metonimizează imprudent, prin focalizare. Atent și metodic, criticul „optzecist” notează scăderile și deficiențele lirismului marca Ion Mureșan. Aproape toate poeziile de mică întindere „sînt dezamăgitoare față de cele ample”. Din ele, „ideile mari lipsesc”, iar dimensiunile reduse „par consecința unei sufocări a inspirației”. Și la poemele ample apar obiecții: uneori
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
în familiarul „protector”, în jocurile copilului resemantizate de un poet tragic. Ioan Es. Pop va duce în marea poezie această intuiție extraordinară pe care tînărul Ion Mureșan a avut-o, fără a o urma în lirismul său. Căci formula poetului „optzecist” are o retorică in-dispensabilă, o articulare niciodată „simplă”, brută, elementară, ci, dimpotrivă, complicată, rafinată, sofisticată. Pentru a numi un lucru sau un fapt, Mureșan dă ocol întregii arte și pune totul într-un scenariu al scenariului poetic. Narativitatea lui, cînd
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
lui Adrian Popescu. Prefața lui P.P. este o panoramă exactă și accesibilă, succintă și logică. Listele pe care le oferă completează imaginea pe care cititorul spaniol și-o poate construi după lectura poemelor antologate. Astfel, pentru „generația în blugi” sau optzecistă, cu „consistente aptitudini teoretice și o conștiință agresivă de grup”, sunt pomeniți Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Ion Bogdan Lefter, Florin Iaru, Alexandru Mușina, Mariana Marin, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Gabriel Chifu („la început, frecventând poezia pură”), Denisa Comănescu
Antologie de poezie română contemporană în limba spaniolă Miniaturas de tiempos venideros by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3147_a_4472]