4,258 matches
-
mare parte, cartilaginos. Craniul neural este aproape complet cartilaginos, acoperit la exterior de oase de membrană, care formează bolta, părțile laterale (oasele nazale, frontale, parietale) și baza craniului (parasfenoid și vomer). Craniul este platibazic, cu distanța mare între cele două orbite. Maxilarele sunt alungite. Baza scheletului axial o formează notocordul (coarda dorsală), care se păstrează toată viața, îmbrăcat într-o teacă groasă de țesut conjunctiv. Coarda dorsală a acestora este persistentă și complet lipsită de gâtuituri și, în jurul ei, nu se
Condrosteeni () [Corola-website/Science/326027_a_327356]
-
rază "R", când punctul se află la distanța "d" de centrul cercului exterior. Ecuațiile parametrice pentru o epitrohoidă sunt: Cazurile speciale includ melcul lui Pascal cu "R" = "r" și epicicloida cu "d" = "r". Jucăriile Spirograph trasează curbe epitrohoide și hipotrohoide. Orbitele planetelor din sistemul geocentric al lui Ptolemeu sunt epitrohoide. Statorul motorului Wankel este o epitrohoidă.
Epitrohoidă () [Corola-website/Science/307058_a_308387]
-
exemplu, Luna nu gravitează exact în jurul centrului Pământului, ci în jurul unui punct care leagă cele două centre de masă aflat la aproximativ 1710 km sub scoarța Pământului, punct în care cele două mase se echilibrează. Baricentrul este unul din focarele orbitei eliptice a fiecărui corp. Acesta este un concept important în domeniul astronomiei, astrofizicii, ca și în problema celor două corpuri. În problema celor două corpuri, "r" distanța de la centrul maselor la primul corp este dată de formula: în care: "r
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
un concept important în domeniul astronomiei, astrofizicii, ca și în problema celor două corpuri. În problema celor două corpuri, "r" distanța de la centrul maselor la primul corp este dată de formula: în care: "r" este în esență semiaxa mare a orbitei primului corp în jurul baricentrului — iar "r" = "a" − "r" este semiaxa mare a orbitei celui de al doilea corp. Dacă baricentrul se află localizat în "interiorul" celui mai masiv corp, mișcarea lui apare mai de grabă ca o "oscilație" decât ca
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
corpuri. În problema celor două corpuri, "r" distanța de la centrul maselor la primul corp este dată de formula: în care: "r" este în esență semiaxa mare a orbitei primului corp în jurul baricentrului — iar "r" = "a" − "r" este semiaxa mare a orbitei celui de al doilea corp. Dacă baricentrul se află localizat în "interiorul" celui mai masiv corp, mișcarea lui apare mai de grabă ca o "oscilație" decât ca o mișcare pe orbită. În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva exemple
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
baricentrului — iar "r" = "a" − "r" este semiaxa mare a orbitei celui de al doilea corp. Dacă baricentrul se află localizat în "interiorul" celui mai masiv corp, mișcarea lui apare mai de grabă ca o "oscilație" decât ca o mișcare pe orbită. În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva exemple din sistemul solar. Valorile au fost rotunjite la trei cifre semnificative. În ultimele două coloane sunt date "R", raza corpului masiv și "r"/"R", raportul dintre distanța la baricentru și rază
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
Dacă toate planetele ar fi aliniate de aceeași parte a Soarelui, centrul de masă combinat ar fi la aproximativ 500,000 km de suprafața soarelui. Acest calcul are la bază distanța medie dintre corpuri și valoarea medie "r". Dar toate orbitele corpurilor cerești sunt eliptice, iar distanțele dintre corpuri variază între apside în funcție de excentricitatea "e". Atunci, poziția baricentrului variază ea, și este posibil ca pentru unele sisteme baricentrul să fie uneori "în interiorul sau în exteriorul" celui mai masiv corp. Această situație
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
extern într-o manieră asemănătoare modului în care un magnet metalic va atrage sau va respinge un alt magnet. Efectul Zeeman poate fi interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
va respinge un alt magnet. Efectul Zeeman poate fi interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot fi observate în linia spectrală. Cu alte cuvinte, a apărut întrebarea: de ce electronii nu
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
fi interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot fi observate în linia spectrală. Cu alte cuvinte, a apărut întrebarea: de ce electronii nu produc un spectru continuu? Mecanica cuantică s-a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
era esențial în formula sa determinată experimental. Mai târziu, de Broglie a postulat că electronii au frecvențe, la fel cum au fotonii și că frecvența unui electron trebuie să fie conformă condițiilor unei unde statice care poate exista pe anumite orbite. Altfel spus, începutul unui ciclu al undei dintr-un anume punct al circumferinței unui cerc (de vreme ce asta reprezintă o orbită) trebuie să coincidă cu sfârșitul unui alt ciclu. Nu poate exista nici un interval gol, nici o parte a circumferinței care să
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
au fotonii și că frecvența unui electron trebuie să fie conformă condițiilor unei unde statice care poate exista pe anumite orbite. Altfel spus, începutul unui ciclu al undei dintr-un anume punct al circumferinței unui cerc (de vreme ce asta reprezintă o orbită) trebuie să coincidă cu sfârșitul unui alt ciclu. Nu poate exista nici un interval gol, nici o parte a circumferinței care să nu participe la vibrație și nu pot exista suprapuneri ale ciclurilor. Deci circumferința unei orbite, "C", trebuie să fie egală
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cerc (de vreme ce asta reprezintă o orbită) trebuie să coincidă cu sfârșitul unui alt ciclu. Nu poate exista nici un interval gol, nici o parte a circumferinței care să nu participe la vibrație și nu pot exista suprapuneri ale ciclurilor. Deci circumferința unei orbite, "C", trebuie să fie egală cu lungimea de undă, λ, a electronului înmulțită cu un număr întreg ("n" = 1, 2, 3...). Cunoscând lungimea circumferinței se pot calcula lungimile de undă care se potrivesc acelei orbite și cunoscând raza, "r", a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
ale ciclurilor. Deci circumferința unei orbite, "C", trebuie să fie egală cu lungimea de undă, λ, a electronului înmulțită cu un număr întreg ("n" = 1, 2, 3...). Cunoscând lungimea circumferinței se pot calcula lungimile de undă care se potrivesc acelei orbite și cunoscând raza, "r", a orbitei se poate calcula circumferința. Toate acestea sunt exprimate într-o formă matematică astfel, și deci și astfel este ușor de observat apariția factorului 2π deoarece este nevoie de el la calcularea lungimilor de undă
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
C", trebuie să fie egală cu lungimea de undă, λ, a electronului înmulțită cu un număr întreg ("n" = 1, 2, 3...). Cunoscând lungimea circumferinței se pot calcula lungimile de undă care se potrivesc acelei orbite și cunoscând raza, "r", a orbitei se poate calcula circumferința. Toate acestea sunt exprimate într-o formă matematică astfel, și deci și astfel este ușor de observat apariția factorului 2π deoarece este nevoie de el la calcularea lungimilor de undă posibile (și deci a posibilelor frecvențe
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
circumferința. Toate acestea sunt exprimate într-o formă matematică astfel, și deci și astfel este ușor de observat apariția factorului 2π deoarece este nevoie de el la calcularea lungimilor de undă posibile (și deci a posibilelor frecvențe) când raza unei orbite este deja cunoscută. În 1925 când Werner Heisenberg a dezvoltat complet teoria sa cuantică, calculele ce implicau funcții de undă numite serii Fourier au devenit fundamentale și astfel constanta redusă a lui Planck ("h"/2π) a devenit foarte utilă deoarece
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
grade și invers. De asemenea, când ecuațiile asociate acestor probleme sunt scrise folosind "ħ", va fi evitată apariția frecventă a factorului 2π în numărător și împărțitor, simplificând astfel calculele. În orice caz, în alte cazuri, ca de exemplu în calcularea orbitelor în modelul atomic al lui Bohr, "h"/2π a fost obținut în mod natural la exprimarea momentului unghiular al orbitelor. O altă expresie pentru relația dintre energie și lungimea de undă este dată în electroni volți pentru energie și în
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
factorului 2π în numărător și împărțitor, simplificând astfel calculele. În orice caz, în alte cazuri, ca de exemplu în calcularea orbitelor în modelul atomic al lui Bohr, "h"/2π a fost obținut în mod natural la exprimarea momentului unghiular al orbitelor. O altă expresie pentru relația dintre energie și lungimea de undă este dată în electroni volți pentru energie și în angstromi pentru lungimea de undă: "E" (eV) = 12.400/λ(Å) — aparent "h" nu este deloc implicat, dar asta doar
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Însă această analogie simplă ducea la concluzia că electronul ar trebui să se prăbușească în nucleul atomic în aproximativ o sutime de microsecundă. Cea mai importantă întrebare a începutului secolului 20 a fost "De ce electronii mențin în mod normal o orbită stabilă în jurul nucleului ?" În 1913, Niels Bohr a rezolvat această problemă importantă aplicând ideea unei plaje discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
sutime de microsecundă. Cea mai importantă întrebare a începutului secolului 20 a fost "De ce electronii mențin în mod normal o orbită stabilă în jurul nucleului ?" În 1913, Niels Bohr a rezolvat această problemă importantă aplicând ideea unei plaje discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
problemă importantă aplicând ideea unei plaje discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu h/2π. Fiecare orbită superioară celei de bază va conține acei electroni care au
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu h/2π. Fiecare orbită superioară celei de bază va conține acei electroni care au momentul unghiular egal cu un multiplu întreg al celui de pe orbita de bază. El a descris electronii ca fiind asemănători
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]