1,368 matches
-
decât dacă iubea să-și ciocnească piercing-urile, în timp ce făceau schimb de fluide. Nici Mircea Eliade II nu corespundea cu portretul inginerului Grosescu: ochii aveau altă culoare, iar maică-sa îmi spusese în repetate rânduri că nu fumează. Mai rămâneau doar ospătarii și tipul de la ultima masă. Nu trebuia să fii Mafalda și nici Mercedesa din Pajura ca să ghicești care din ei e Grosescu. M-am dus direct acolo și i-am întins mâna bărbatului îmbrăcat în maro: „Domnul inginer Grosescu?“ „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
alarmă aprins. „Nu, doar ce știți despre accidentul din iunie 1972.“ „Accidentul de mașină de la Covasna?“ „Acela.“ „Vă povestesc chiar mai multe lucruri. De larg interes. Deci, cum e cu Pif-ul pe care susțineți că-l căutați?“ M-a salvat ospătarul. A apărut cu portofelul lui electronic, ca un joc de Atari, pe care îți bătea comanda. Le știam bine, mă lovisem de ele și pe tren, când mă luase nașul odată între Duisburg și Köln. Nu te distrai ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bine să-ți imaginezi. Eu plătisem vreo 20 de euro, o diferență de la IC la ICE, greșiseră deștepții din București încadrarea biletului. Sau poate încurcasem eu trenul; se mai întâmplă, nu chiar totul poate fi programat. Cât ne-a butonat ospătarul comanda, am avut timp să-mi pregătesc discursul. Ca și Mihnea sau Maria, inginerul Grosescu nu trebuia să știe mai multe decât vroiam eu. Și, mai ales, decât era necesar. Mi-am luat un caffé latte și-un tort cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Țineți regim?“, am tatonat. „Cu cafea?!“, s-a mirat inginerul, aparent sincer. „Niciodată. Face bine la digestie, curăță rinichii și stimulează bila, dar atât. Nu-ți păstrezi silueta cu cofeină. Mai ales la Viena.“ „Eu auzisem altceva.“, am reluat atacul. Ospătarul tocmai punea ceștile și farfuriile pe masă. Aveam fiecare lingurița lui și câte-un păhărel cu apă. „Ce anume?“ „Că dă dependență. Și că dependența asta n-ar fi chiar neprovocată.“ „Vreți să spuneți nevinovată.“, m-a corectat inginerul, sorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu?“ Inginerul Grosescu a făcut o nouă pauză. Și-a împins ceașca de cafea departe, în colțul celălalt al mesei, lângă a mea. Apoi a privit cu grijă spre tejghea. M-am uitat și eu, nu se vedea mai nimic, ospătarii plecaseră probabil prin subsol, să mai aducă vreun tort. „Știi ce mă interesează pe mine, de fapt, la întâlnirea asta?“, a întrebat din senin inginerul. N-am zis nimic. Era răspunsul corect, diplomatic, profesionist. „N-o să-ți spun.“, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Doar mirosul de tutun și prună, încă persistent, îmi amintea că fusese acolo. În drumul spre ieșire, tipul devorase probabil toate prăjiturile, pentru că nu mai găseai una în galantar: cineva comandase până și nesuferitul de tort Sacher sau îl căraseră ospătarii jos cu ei, în subsol. Procedeul nu părea nou, și nici neobișnuit. Auzisem de la noi că, din când în când, dacă vroiai să faci niște prăjituri vechi să arate bine, le scoteai din vitrină și le transportai în camera din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
el. Ne-a spus că a făcut școală de bucătari, a învățat bine suedeza, are doi copii, soția este infirmieră medicală și lucrează aici de zece ani. I-am reținut și numele: Ion Merica. Ne-am reîntors la masă. Un ospătar tocmai ne adusese fiecăruia câte-o pizza cu gângănii vii, în brânza clocotită din mijloc. Avea un miros aproape insuportabil și atât eu, cât și cei doi elevi am prins a alege cu furculița și cuțitul aluatul și brânza din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
drumuri de mai multe ori, la un moment dat am fost surprins În gara Râmnicu Vâlcea dă polițiști, care rămăseseră tot ăia dă pă timpu’ nostru, și arestat. La Râmnicu Vâlcea, șefu’ Siguranței era un anume șNicolaeț Filip, dă meserie ospătar, din Călimănești. Ar fi bine de amintit faptul că În acea perioadă prefect al județului și prim-secretar era un preot, Pătrășcoiu. Deși Patriarhia a susținut că ei n-au avut mare amestec În treburile ăstea, prefectul, și cel care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
achitați și el a ordonat gardienilor care ne escortau și care au fost până atunci În preajma noastră să fim aduși la Râmnicu Vâlcea. Am venit la Râmnicu Vâlcea, unde ni s-a făcut așa-zisa morală sau educație din partea acestui ospătar și am fost puși În libertate. Între timp s-a Întâmplat povestea cu Mihalache, cu fuga dă la Tămădău, și lucrurile s-au Înăsprit... Prin urmare, am fost arestat din nou Într-o noapte, În ’49, dus la Securitate aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cozile lungi pentru aprovizionarea cu alimente. Știam că la restaurante, deși prețurile erau ceva mai mari, carnea nu lipsea. Am stat multe ore, se făcuse aproape miezul nopții, lumea se retrăgea spre cazare când mult așteptații mici au fost serviți. Ospătarul ne-a cerut să-i plătim nota pe loc motivând că este foarte târziu. Am achitat nota de plată destul de pipărată și ne am repezit morți de foame în micii care erau foarte mici, moi și aveau o culoare ciudată
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
foarte mici, moi și aveau o culoare ciudată. Nu știu din ce erau făcuți, cred că din soia, dar nu erau comestibili. Ne-am ridicat de la masă mai flămânzi decât ne-am așezat. Am fi vrut să ne certăm cu ospătarul, dar acesta dispăruse. Văzând că nu avem cu cine vorbi, am plecat pe jos spre gazdă. Ultimul autobuz se retrăsese de mult. Bucuria de a pleca acasă din concediu era cu mult mai mare decât cea pe care am avut
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
pereți, am ajuns până la lift, unde mă așteptau secretarul și asistenta împreună cu ceilalți doi care erau la fel de amețiți ca și mine. Veți merge cu mașina aceea, a spus secretarul. Mai sunt și alții ca voi. V-au aranjat ticăloșii de ospătari. Veți mai primi și la Sala Palatului niște prafuri, după care vă veți simți bine. 205 Cineva o să vă conducă în sala unde au loc lucrările în plen ale congresului. Șuvoiul nesfârșit de tovarăși și tovarășe îmbrăcați în costume, așa cum
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
pentru tot declinul, Când urc spre mine, tot mai mult cobor, Mă definește, prin puseuri, chinul De-a fi pe burtă când încerc să zbor. Adevărat că râd cu lăutarii, Că plâng intens la fiece refren, În urma mea se-nchină ospătarii Dar parcă sunt o șină fără tren. Confuzia mi-a devenit aortă, Atâtea întrebări se scurg prin trup, Îmi sunt dușman, prieten sau escortă, Iar când sunt singur mă visez un grup. În mine se dospesc nesiguranțe, Așa mă regăsesc
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
de-a doua categorii. Acela a fost momentul În care În spatele tufișurilor care umbreau măsuțele terasei Rosati Emma văzu chipul bronzat al lui Antonio care răscolea cafeneaua. Se ridică brusc și privi Împrejur, și pentru că nu erau decât clienți și ospătari, Îngenunche și Încercă să se ascundă după statura masivă a profesorului și vasul care conținea un buchet de flori din plastic. — S-a Întâmplat ceva? Întrebă Sasha surprins. — Mă privește? Întrebă ea În șoaptă, agățându-se de el. Sasha se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iar cei din Eritreea sunt musulmani. — Ba să știi că sunt creștini, replică mama lui Lorenzo. Aceasta vorbește perfect italiana, a făcut chiar și școala italiană, cândva Eritreea făcea parte din Imperiu, nu? Apoi lăsă baltă lecția de istorie, căci ospătarul Începuse să aducă prăjituri mamelor micuților invitați. — Țin să precizez că nu sunt rasistă, spuse absentă mama Guendalinei. Cufundându-și lingurița În tort, observă că era plin de fișcă, și așeză scârbită farfurioara pe măsuță, fără a-și da seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dar nu mai avură timp să discute. Portarul, deoarece Îi confirmaseră prezența fiului acelui barbar la petrecere, deschise ușa cea mare și șopti disprețuitor: — Treceți. Recepționera În uniformă albastră Îl Întrebă dacă voia să-și lase geaca la garderobă, un ospătar În haină albă Îl Întrebă dacă vrea un aperitiv, un pahar de spumos, sau o Coca-Cola - dar Antonio nu pierdu timp să le răspundă și intră În salon. Zeci de balonașe roșii pluteau - suspendate la câțiva metri deasupra pardoselii - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
puternici, oricât ar fi de urâți, de flasci și de chei, au femei tinere și drăguțe. Dar nu sunt nici măcar cât degetul mic al nevestei mele. O, Emma, Emma, Emma. Antonio izbi un balon cu pumnul, trimițându-l drept În ospătar - care se clătină, aproape să scape tava - și apoi se Îndreptă spre doamna Fioravanti. — Ați sosit! exclamă Maja fericită că-l vede, căci asta Însemna că petrecerea se sfârșise. — Unde e Kevin? răspunse Antonio, scuturând fără vlagă mânuța ei albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
chef să i-o spună. Acum. În fața acestor doamne aranjate și atât de bine educate. Doamna Fioravanti o merita. Ce mutră ar fi făcut. Ce umilință. Ce satisfacție, ce revanșă. Dar și-ar fi pierdut doar timpul. Se strecură printre ospătarii care susțineau tăvi de argint, evită un măscărici ce continua să sufle balonașe de săpun și apoi trecu pe lângă un băiețel Înlăcrimat cu un balon dezumflat, În urma lui. În salonul alăturat, niște pitici În haine de costum și cravată Încercuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Nu Înțeleg de unde i-o fi venit ideea că se poate să iei la șuturi pe cineva. N-am mai văzut-o niciodată atât de transfigurată. I-am promis că voi rezolva foarte repede problema banilor cu paiațele și cu ospătarii, ca mai apoi să mă Întorc cât mai repede la ea. Poate mai am Încă timp să-i citesc povestea de noapte bună. Ar trebui să-i fiu alături. Are nevoie de mine și ar trebui să fiu alături de Elio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Buzele i se Întredeschid și ochii par să i se anime. Asistenții țin deschise portierele ambulanței și, pentru o clipă, fata rămâne singură, ținta miilor de priviri - zecile de polițiști care așteaptă În stradă, locuitorii ieșiți la ferestrele Întregului cartier, ospătarii, bucătarii și oamenii de serviciu de la restaurante, bețivii, turiștii care se Întorc la hoteluri. Targa rămâne pe trotuar, În lumina lampionului, În Întunericul nopții. Lucrul acela umil - precar, fragil, gol, acolo jos - În fața tuturor. Ceva profanat pentru totdeauna. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
umeri și ne Întoarce spatele. — Ce dracu’ facem? Coborîm În crama altui restaurant. Am mai fost o singură dată În acest local. O văgăună rustică cu ștergare țărănești și farfurii de lut pe pereți. Măcar o bere putem să bem, ospătarul Îmbrăcat În costum popular ne zice că e ultimul butoi. În subsolul ăsta ca o criptă nu e doar frig, toate sînt jilave, și la fel ajung și hainele noastre În cîteva minute. La masa de alături sînt niște tipi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dar vine momentul În care apare tipul, pe care chiar Îl cunoaștem - nu doar pentru că e popular, ci, pentru că e din generația noastră, a terminat la liceul rival. Butoiul de bere nu se termină așa de repede cum ar vrea ospătarul, care stă proptit Într-un cot la bar și cască - și-a pus o haină pe umeri să nu Înghețe, după cum ne-a sfătuit să facem Însuși CÎrmaciul. CÎnd totuși se termină butoiul, Îl Întrebăm dacă nu are vin. Cerem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
are o damigeană de vin mișto. Așa că după ce mai cerem Încă o tură de vin, sîntem deja matoli, ne trezim În stradă ținîndu-ne unii de alții de rîs. — Asta a fost cea mai tare dumă pe care am auzit- o. Ospătarul se felicită că a scăpat de noi și nu protestează cînd ieșim cu pahare cu tot, pentru că mai avem În ele vin, deși, dacă la primul colț ne saltă miliția, s-ar putea să aibă și el probleme. SÎntem În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
trebuie să cercetez, să văd dacă a prelucrat deja sau nu scroafa. Erna rămâne locului ca lovită de trăsnet, și Wottila privește pierdut, ca și cum ar avea din nou o viziune. Hermann se lasă să cadă bufnind pe scaun și strigă: Ospătar... o bere, că trebuie să șifonez ultimele bucăți de pâine sfințită. (Erna se ridică și se pune în mișcare într-o manieră amenințătoare. Grete o prinde de mână si o împinge la loc în scaun. O ține locului fără să
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
sau pentru efectuarea unui anumit volum de operații ; de personal, ca număr maxim de persoane pentru desfășurarea unei anumite activități ; sferă de atribuții pentru o persoană sau formație de personal care lucrează la întreținere, pază etc.; zonă de servire pentru ospătari sau lucrători care au în raza lor de activitate mai multe locuri de vânzare etc. * după valabilitatea lor în timp, mai ales la vânzători, normele de muncă pot fi : anuale, când comercializează mărfuri cu vânzare relativ uniformă pe întregul an
[Corola-publishinghouse/Science/1492_a_2790]