806 matches
-
Și are un toporel. / Și are verișori / Doi voinici feciori, / Ei te vor tăia / Și te-or răsturna. / Maistări vor veni / Și te vor ciopli / Și din tine-or face, / Ca să fie pace, / Punte peste mare / S-aibă trecătoare, / Suflete ostenite / Cătră rai pornite! / Bradu-atunci se gândea / Și trupinele-ntindea / Iar mortul îmi trecea / Unde dorul îl ducea / Marea fără nume / L-aialaltă lume."86 Moartea-nuntă înveșnicește legătura de sânge dintre om și cosmos: "Vasile, fecior mare" / Amu-i nunta dumitale. Scoală-te
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Singura libertate care nu ne poate fi îngrădită este libertatea spiritului” și-a amintit că mama sa nu l-a recunoscut la eliberarea din pușcăriile comuniste. Când l-a văzut intrând în curtea casei, a crezut că este vreun drumeț ostenit care caută adăpost. L-a întrebat de unde vine și, aflând că a ieșit din închisoare de la Periprava, a vrut să știe dacă l-a întâlnit pe fiul ei. Când părintele Iustin i-a spus: -“Mamă, eu sunt!,”emoția revederii i-
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Alexandru Andrițoiu, Ion Brad este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne trimit la un anume hieratism, chiar la prețiozități descoperite în încercarea de "a reface", cum spune Petru Poantă, tradiția: "Prea ostenite se fac/ Pădurea răsturnată în ochiul unui lac/ Cu ascunzișuri clare din care nu mai vine/ Nici un răspuns râvnit până la mine". În prezentarea satului, elementele picturale sunt sărace; în câteva linii, poetul fixează cadrul dezbaterilor etice. Curgerea vegetației sau peisajul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se-ncovoaie,/ Ca un braț care duce o pâine imensă la gură." Tristețea, nostalgia, oboseala le descoperim în volumul "La ritmul naturii" și parcă însăși condiția de a scrie implică această stare: "E un sicriu închis creionul mut" sau "Atât de ostenită că-mi vine să surâd." Sunt observații subtile ale unei sensibilități la care visul se desface ca o floare într-o dulce exultanță. Peisajul citadin este surprins în transformările lui, ciobanii mână turmele prin oraș și se lovesc de tramvaie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
gât"; Dorința: substantivul masculin il fonte (baptisteriu, cristelniță), folosit pentru "izvorul", este cel puțin forțat. Un caz de traducere literală este versul Quando con le ciglie stanche la candela a sera spengo, ceea ce s-ar traduce cu "Când cu gene ostenite sting lumânarea...), de unde și umorul involuntar, reperabil și în cazul echivalării expresiei "Ca-n vis" cu come fantasmagoria. Deși "mișcătoarea mărilor singurătate" nu e același lucru cu l'agitata solitudine dei mari, Scrisoarea I este totuși o performanță a traducătorului
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
confesiunea din final este sfâșietoare: "Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții". Aspirând spre Absolut, creatorul de adevăr și frumusețe poetică exprimă dimensiuni dramatice tulburătoare. Limbajul poetic se caracterizează prin următoarele trăsături: îmbinarea limbajului popular cu cel intelectual (gene ostenite, colb, ferești); expresia intelectualizată în tabloul cosmogonic: "pe când ființă nu era, nici neființă"; expresii livrești: "precum Atlas în vechime", antiteza compozițională: tabloul cosmogonic și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
post și rugăciune. Ea exercită într-un mod sublim virtutea dragostei, care este cea mai mare dintre toate și care va rămâne pentru veșnicie. Marele arhiepiscop capadocian, conștientizând înalta sa chemare divină, a înțeles că trebuie să ajute pe cei osteniți și împovărați și i-a chemat la sine pentru a le da mângâiere și alinare. Faptele lui de binefacere relevă inima lui milostivă. Era convins de următorul lucru: dacă Bunul Dumnezeu le-a dăruit unora averi și bogății, aceștia să
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
Din vreme-n vreme/ se prăbușesc din vrajbă sângerând/ și când revin la vechiul jurământ/ o surdă împăcare-n sânge geme.// Pe pânea ta se ceartă în morminte/ vor ura mea în ocna gurii lor/ e viața-n doi un ostenit izvor/ prin pulberea deșertului fierbinte?". Chiar și în tratatul taumaturgic care este, finalmente, Cartea de copilărire (Editura Junimea, Iași, 1974), apare un autoportret de esență argheziană, articulat pe ideea scindării în forțe conceptualizate maniheist: "Bòlnav de stenahorie,/ în cerdacul de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
urmare unii crepusculari precum Marino Moretti au declarat că îl simt departe pe Leopardi și au parodiat versuri întregi din opera să: O, Leopardi, eu nu te-am iubit. Departe / erai, departe ești, dar te zăresc / și tu cu mâna ostenita înspre mine arăți. Cuvintele retranspun finalul cantului Silviei: c-o mâna / moartea mi-arăți din depărtări și goală / o groapă în țărâna.47 În ciuda rescrierii distorsionate ori cu intenții parodice a versurilor aceluia care a influențat întreaga literatura ce a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
arhitectură retorică. Doar câteva elemente selectate din chiar prefețele tocmai amintite. În Predoslovia la Octoih, metafora preluată de la proorocul David om-pom, ideal uman implicit: "cel fericit și drept", omul complet care ospătează, veselește, bucură, îndulcește auzirea, primește oaspeți pe cei osteniți, însănătoșește, îmblânzește, împletește cununi (semn de biruință și slavă dată Domnului). Metafora este adaptată magistral la Brâncoveanu și rodul domniei sale, așezate în relație directă cu strămoșii exemplari, pentru a construi imaginea unei dinastii al cărui dar/rol fundamental a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Grecia, la anii mei înaintați. La vîrsta mea voi îndura cele mai rele umilințe, fie că voi fi portăreasa care ține cheile, eu, mama lui Hector, fie că mă voi duce să coc pîine, să-mi întind pe jos oasele ostenite, eu care dormeam într-un pat regal, să-mi acopăr trupul uzat cu veșminte uzate, cu zdrențe, pe care nu le-ar vrea nici un bogat.75" În secolul al V-lea î.Hr., atenienii depun un jurămînt care spune: "Am să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pomenit, să-mi fie ertat a vorbi ceva și "asupra întrebuințării scăldătoarei răci". Cea mai întăi regulă care trebuie să se păzească de cătră toți ce se scaldă în apă răce este de a nu intra în scăldătoare cu trupul ostenit. Experiența ne-au arătat că trupul poate să fie plin de sudoare, iar nu ostenit când intrăm în apă răce. Gradul răcelii trebuie să fie potrivit atât cu deprinderea persoanei, cât și cu constituția trupului. La intrarea în scăldătoare nu
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
întăi regulă care trebuie să se păzească de cătră toți ce se scaldă în apă răce este de a nu intra în scăldătoare cu trupul ostenit. Experiența ne-au arătat că trupul poate să fie plin de sudoare, iar nu ostenit când intrăm în apă răce. Gradul răcelii trebuie să fie potrivit atât cu deprinderea persoanei, cât și cu constituția trupului. La intrarea în scăldătoare nu trebuie să umblăm încet, ci răpede, căci tot trupul trebuie să simtă nu numai deodată
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
mă încarc cu suprema, cosmica electricitate de natură subtilă. Mă dezbrac, mă privesc în oglindă. Se mai poate îndrăgosti o femeie frumoasă de mine? Am albit pe la tâmple, am riduri, dantura mi-e proastă, am făcut burtă, pielea mi-e ostenită, lăsată și încheieturile mă dor. Corpul meu a adunat oboseală, rutină, otrăvuri, înfrângeri. Corp repede trecător, corp repede trecător, corp repede trecător: bisericuță însingurată-n câmpie, îngropată de ierburi, ruinându-se tăcută, încet. Am avut comori, munți de aur, tinerețea
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
și de doctor, care, lansați în urmărirea ei, au o viziune spectrală: "pe alee, aștepta un rădvan demult scos din uz, o caleașcă boierească veche, fără sclipire, cu doi cai somnoroși". O umbră se apropie de atelaj, "un bătrân foarte ostenit, cu fața suptă", care "[t]recu prin fața lor ca și cum nu i-ar fi văzut". Simina nu întârzie nici ea să reapară. Interesant este modul în care Eliade alternează tablourile diegetice, acțiunea fiind suprinsă pe cel puțin două planuri paralele. Astfel
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
care preferă anonimatul ne oferă o interpretare care prin forța sugestiei și accentele dramatice reflectă literar sensibilitatea simbolistă care animă tabloul: Scena se desfășoară într-o pădure bogată, în care frunzele tremură în lumina gălbue și mângâietoare a unui soare ostenit, într-o pădure în care toamna a început să-și risipească cu dărnicie aurul ei, pălind frunzele, tivindu-le pe unele cu mătase galbenă, topind pe altele în picături de prețios metal, învăluind în pânze de șafran nuanțele albastre, nuanțele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
goală și luminată de o lampă proastă care se afla în peretele de la tejghea. Unde mai pui că străinii se încing la povești despre morți, moșteniri, tronsnituri și tocăneli în miez de noapte care îl poartă departe pe Tașcă așa ostenit cum era, că nu știe dacă lucrurile se petrec aievea ori e numai vis. Spre miezul nopții, când sluga aprinse lumânarea de ceară ca să-l ducă-n odaie, el nu mai stete pe gânduri: tot era mai bine cu ușa
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
fi semănat, spătos, cu mâini muncite, bătătorite, amirosind a petrol, un om cu un glas blajin, căci dacă tata cânta așa de frumos, desigur că acest meșteșug îl moștenea de la bunicul. Desigur că fanaragiul, când venea acasă de la slujba sa, ostenit dar mulțumit sufletește, fredona vreun cântecel ca „Bulgăraș de gheață rece”, cu iarna aceea care vine și nu mai trece, și poate nu avea cu cine petrece, pentru că a fost o zi nefastă când i-a murit nevasta, bunica cea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
piersicii înfloriți. O întrebare năstrușnică îl făcu să râdă: oare ce face acum Pistruiata cea cu ochi verzi? — Ce mai e prin târg, cuvioase? întrebă domnul. — Ce să fie, femeile vopsesc ouă și bărbații după treburi... Sfinția sa Antim e cam ostenit... L-au chemat la casele stolnicului, nașul măriei tale, că pregătesc schimbarea dregătorilor. Dar sfinția ta de unde ești, că nu te cunosc? — Nevrednicul Gherasim ieromonah, de la episcopia Târgoviștei. Nu am loc în vreo mânăstire anume, slujesc acolo unde este nevoie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
până la sfârșitul vieții, slujind ca port-drapel al regimentului. La 15 noiembrie 1932, la vârsta de 72 de ani, inima lui „Peneș Curcanul”, care bătuse la unison cu marea inimă a poporului din care făcea parte, încetă să mai țină cadența. Ostenită, intră în veșnicul repaus. O tristețe cuprinse întregul regiment, de la comandant până la ultimul ostaș. Înmormântarea a avut loc în cimitirul din apropierea parcului denumit „Copoul Vasluiului”. După doi ani, asociația „Cultul eroilor” a ridicat în același cimitir, un impresionant monument. În fața
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
cu mâna atât eu cât și ceilalți, am strigat să oprească autobuzul și am fugit În urma autobuzului, doar, doar, m-o vedea șoferul prin oglinda retrovizoare ...Aș! ba și-a mărit viteza și-a dispărut din raza mea vizuală...Ostenită și necajită, m-am așezat pe o băncuță În fața unei curți să-mi trag sufletul. M-a pufnit și râsul de spectacolul pe care Îl dădusem, Îmi imaginam cum apăream În fața celorlalți; fugisem În urma autobuzului ca o caraghioasă, făcând
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
în apă, dacă a visat, dacă dormea, dacă era o altă zi. Nu zise nimic, îi era sete. Scoase mâinile din lighean și dădu să apuce cana. - Stai așa, că ești murdară. Stai că-ți dau eu. Își lăsă mâinile ostenite înapoi în apă și deschise gura ca un pui de rândunică ce așteaptă să fie hrănit. Fata ei, fata ei avea grijă de ea la bătrânețe și îi dădea o cană cu apă. Degetele lungi ale Varvarei cuprinseră cana și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
urnit din pat, a întins așternuturile, apoi a dat cu o cană de apă pe ochi și s-a închinat. A avut pentru un moment pornirea să treacă în camera Varvarei, dar s-a întors din drum. “O fi ajuns ostenită săraca, apoi nu o fi foc dacă ai mai lăsa-o să doarmă olecuță. Lasă că treburile îs ogoite pe aici.” Soarele scăpătase bine pe cer. Era prânz. Rarița deschise ușor ușa și o da să o strige pe Varvara
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dând iarba mare la oparte. Era senin afară, iar soarele nu se arătase rău de dimineață. Se lăsa cuprins în brațele norilor. Era iulie, dar luna lui cuptor nu-și intrase pe deplin în drepturi. Fetița își sterse din nou ostenită fruntea și lăsă crucea să se prăvălească în dreapta ei. Se întinse apoi lângă ea și închise ochii. O cuprinsese oboseala, deși nu își terminase treaba. Câteva furnici, încurcate de piciorușele fetei, o mușcară. Întinse mâna să aline senzația de durere
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Își spunea așa, dar nu-i venea deloc ușor. Nu era ușor să-ți pui mereu lacăt la gură, să nu-ți poți niciodată vărsa focul și s-o pornești în fiecare dimineață pe același drum, de fiecare dată mai ostenit, ca să capeți, la sfârșitul săptămânii, doar atâția bani cât se îndura patronul să-ți dea și cu care te ajungeai din ce în ce mai greu. Și într-o bună zi se mâniaseră. Mai erau doi sau trei care șovă'iau, dar se înfuriaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]