2,363 matches
-
mai târziu de Alexandru Ipsilanti dar, dezavuată de țarul rus pe al cărui suport se bizuiau, acțiunea a fost rapid înăbușită de otomani. Evenimentele au declanșat însă reacții în lanț și la 17 martie 1821 din Pelopones au declarat război otomanilor. Până la sfârșitul lunii, întregul Pelopones era în război deschis contra otomanilor și în octombrie 1821, grecii conduși de cuceriseră Tripolița. Revolta peloponesiacă a fost rapid urmată de alte insurecții în Creta, Macedonia și în , care însă aveau să fie rapid
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
al cărui suport se bizuiau, acțiunea a fost rapid înăbușită de otomani. Evenimentele au declanșat însă reacții în lanț și la 17 martie 1821 din Pelopones au declarat război otomanilor. Până la sfârșitul lunii, întregul Pelopones era în război deschis contra otomanilor și în octombrie 1821, grecii conduși de cuceriseră Tripolița. Revolta peloponesiacă a fost rapid urmată de alte insurecții în Creta, Macedonia și în , care însă aveau să fie rapid înăbușite. Între timp însă, marina grecească improvizată reușea să învingă flotele
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
era prea îngrijorată de perspectiva unei intervenții britanice pentru a intra oficial în război. Cu toate acestea, în 1881, Tesalia și mici părți din Epir au fost transferate Greciei ca urmare a tratatului de la Berlin, deși Creta a rămas la otomani. Grecii din Creta au continuat să se răscoale și în 1897, guvernul grec al lui Theodoros Deligiannis, cedând presiunii populare, a declarat război otomanilor. În ce a urmat, slab pregătita și slab dotata armată greacă a fost învinsă de otomani
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
Epir au fost transferate Greciei ca urmare a tratatului de la Berlin, deși Creta a rămas la otomani. Grecii din Creta au continuat să se răscoale și în 1897, guvernul grec al lui Theodoros Deligiannis, cedând presiunii populare, a declarat război otomanilor. În ce a urmat, slab pregătita și slab dotata armată greacă a fost învinsă de otomani. Prin intervenția Marilor Puteri însă, Grecia a pierdut doar puțin teritoriu de-a lungul graniței, iar Creta a devenit condus de prințul George al
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
otomani. Grecii din Creta au continuat să se răscoale și în 1897, guvernul grec al lui Theodoros Deligiannis, cedând presiunii populare, a declarat război otomanilor. În ce a urmat, slab pregătita și slab dotata armată greacă a fost învinsă de otomani. Prin intervenția Marilor Puteri însă, Grecia a pierdut doar puțin teritoriu de-a lungul graniței, iar Creta a devenit condus de prințul George al Greciei. La sfârșitul Războaielor Balcanice, întinderea teritorială și demografică a Greciei crescuse. În anii ce au
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
bulgarii au văzut că acestea nu au făcut nimic pentru a-i ajuta. Guvernul lui Vasil Radoslavov a semnat tratate de alianță cu Germania și cu Austro-Ungaria, chiar dacă acest lucru a însemnat că Bulgaria va deveni un aliat și al otomanilor, dușmanul tradițional al Bulgariei. Dar Bulgaria nu mai avea acum nicio pretenție împotriva otomanilor, în timp ce Serbia, Grecia și România (aliați cu Marea Britanie și Franța) erau în posesia unor ținuturi percepute în Bulgaria ca aparținând bulgarilor. Bulgaria, care era în refacere
Bulgaria în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/320188_a_321517]
-
lui Vasil Radoslavov a semnat tratate de alianță cu Germania și cu Austro-Ungaria, chiar dacă acest lucru a însemnat că Bulgaria va deveni un aliat și al otomanilor, dușmanul tradițional al Bulgariei. Dar Bulgaria nu mai avea acum nicio pretenție împotriva otomanilor, în timp ce Serbia, Grecia și România (aliați cu Marea Britanie și Franța) erau în posesia unor ținuturi percepute în Bulgaria ca aparținând bulgarilor. Bulgaria, care era în refacere în urma războaiele balcanice, a stat deoparte în primul an al Primului Război Mondial, dar când Germania
Bulgaria în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/320188_a_321517]
-
Ofcea (sau Ovcea, ) este o localitate în zona suburbana a orașului Belgrad, comuna Palilula, Banat, Șerbia. Prima atestare documentara cunoscută datează din 1456. Inițial satul a fost populat numai cu români.În 1537 a fost ocupat de otomani și inclus în sângeacul Smederevo. De-a lungul stăpânirii otomane, a avut o evoluție nefasta datorită războiaelor austro-turce. A fost în repetate rânduri evacuată din cauza inundațiilor. Cu toate acestea a continuat să existe că așezare locuită, până după cucerirea Banatului
Ofcea, Belgrad () [Corola-website/Science/305856_a_307185]
-
lui Cantacuzino, Umur, se împotmolise de-a binelea în campaniile militare din Asia Mică (iar, în 1348, a căzut acolo, într-o luptă cu latinii), Ioan VI și-a găsit noi tovarăși de luptă. Și aceștia erau turci-de data aceasta, otomanii, conduși de emirul Orkhan cu care Cantacuzino încheiase din iarna anului 1344-1345 un tratat. Năzuind să-și asigure, și pe viitor, sprijinul acestuia, Ioan VI a oferit-o pe frumoasa sa fiică Theodora pentru haremul emirului-un necredincios și un
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
ai bisericii se lăsaseră amenințător.). Tot mai mult se făceau auzite, printre greci, apeluri la detonarea uzurpatorului, care vorbea turcește, își dăduse fiica după un turc și le vindea turcilor țara. Ultimul reproș era nedrept, dar nu lipsit de temei. Otomanii, pe care Ioan Cantacuzino, fără a fi, în realitate, un turcofil, îi recruta ca parteneri militari, între timp, ieșiseră de sub autoritatea lui efemeră și începuseră să pună stăpânire pe pământurile Bizanțului. Încă în anul 1352, ei au cucerit cetatea Tzympe
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
și Palestina a făcut parte din teatrul de luptă din Orientul Mijlociu din Primul Război Mondial și a reprezentat o serie de lupte dintre Imperiul Britanic și Imperiul Otoman, care a fost ajutat de Imperiul German. Campania a început cu încercarea otomanilor de a face un raid asupra Canalului Suez în 1915 și s-a finalizat cu Armistițiul de la Moudros din 1918, care a dus la pierderea de către otomani a Palestinei și Siriei. Până în anul 1914 Egiptul a făcut parte din Imperiul
Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333606_a_334935]
-
stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul XIV, devenind pentru scurt timp și capitală a Regatului Ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552, și pentru aproape două secole a devenit un important bastion militar turcesc. În 1716 istoria Timișoarei ia o puternică întorsătură, când cetatea e cucerită de Imperiul Habsburgic și începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Colonizarea
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
de Timiș, Ștefan de Lossoncz (Lossonczy István). Numirea lui Ioan Huniade în 1440 în funcția de comite de Timiș marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Ioan Huniade va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad, asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El va transforma orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, pentru că se mută împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490. Iancu de Hunedoara se ocupă
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
parte, zădărnicirea acestor planuri prin intervenția trupelor otomane conduse de însuși sultanul Mustafa II, fuga acestuia la Timișoara în urma înfrângerii suferite la Zenta (1697), dar și reconstruirea fortificațiilor din porunca noului sultan Ahmed II (1703), demonstrează importanța cetății în planurile otomanilor. După 17 ani de relativă liniște izbucnește un nou război austro-turc. După victoria de la Petrovaradin (5 august 1716) asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoia decide cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. În urma unui
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
cu privire la diferențele de doctrină și practică dintre cele două Biserici. Între anii 1571 și 1832, ocupația otomană a readus ortodocșilor privilegiile pe care le aveau, mediul fiind însă mult mai nesigur, deoarece viețile și proprietățile lor erau permanent la dispoziția otomanilor. Sub regulile de guvernare otomane populația creștină din Cipru (Rum millet) era considerată națiune separată și unica biserică creștină acceptată era cea ortodoxă. Ei îl considerau pe arhiepiscop conducătorul politic al acestei națiuni, fiind responsabil și cu colectarea taxelor. Dar
Biserica Ortodoxă a Ciprului () [Corola-website/Science/318219_a_319548]
-
fără multă vărsare de sânge. Revolta, și formarea Republicii Krushevo, sunt considerate piatra de temelie și precursoarele fondării Republicii Macedonia. În urma celor două Războaie Balcanice din 1912 și 1913, și destrămării Imperiului Otoman, mare parte din teritoriile europene ocupate de otomani au fost împărțite între Grecia, Bulgaria și Serbia. Teritoriul de azi al Republicii Macedonia (Macedonia Vardarului) a fost numit atunci „Serbia de Sud”. După primul război mondial, Serbia a fost incorporată în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. În 1929, Regatul
Istoria Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/336776_a_338105]
-
apolitic, dar care mai târziu a devenit shiit și având baze politice, stabilindu-se în ceea ce astăzi este nord-vestul Iranului. În timpul secolelor XIV și XV, ordinul Safavid și alte ordine similare, cum ar fi ordinul Bektasi au devenit rivali ai otomanilor. Căderea Constantinopolului—oraș pe care turcii l-au numit Istanbul—în 1453 le-a permis otomanilor să-și consolideze imperiul în Anatolia și Tracia. În ciuda lipsei unei structuri instituționale formale, funcționarii religioși sunniți au jucat un important rol politic. Constituția
Islamul în Turcia () [Corola-website/Science/309101_a_310430]
-
astăzi este nord-vestul Iranului. În timpul secolelor XIV și XV, ordinul Safavid și alte ordine similare, cum ar fi ordinul Bektasi au devenit rivali ai otomanilor. Căderea Constantinopolului—oraș pe care turcii l-au numit Istanbul—în 1453 le-a permis otomanilor să-și consolideze imperiul în Anatolia și Tracia. În ciuda lipsei unei structuri instituționale formale, funcționarii religioși sunniți au jucat un important rol politic. Constituția turcă garantează libertatea religioasă, iar Guvernul de la Ankara respectă, în general, acest drept; totuși, acesta impune
Islamul în Turcia () [Corola-website/Science/309101_a_310430]
-
cunoscut o perioadă înfloritoare, devenind un important centru cultural. Ioan de Hunedoara și fiul său, Matia Corvin (Hunyadi Mátyás), au luptat împotriva Imperiului Otoman, consolidând independența Ungariei față de acesta. Independența Ungariei a luat însă sfârșit în 1526 după bătălia cu otomanii (turcii) de la Mohács. Regatul a fost împărțit în trei părți: partea de vest a fost anexată de Austria, principatul Transilvănean a devenit independent de Ungaria, iar centrul Ungariei a ajuns ca pașalâc sub stăpânirea Imperiului Otoman timp de peste 150 de
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
esențial. În primăvara anului 1486, Ștefan cel Mare s-a confruntat cu o situație deosebit de dificilă. Un corp expediționar, condus de Băli bey Malkocioglu și Iskender bey, a intrat, în luna februarie, în țară, ceea ce reprezenta o situatie neobișnuită deoarece otomanii nu luptau din toamnă până în primăvară. Scopul urmărit era instalarea lui Hronoda pe scaunul de la Suceava. Oastea otomană a înaintat pe valea Șiretului, iar Ștefan i-a ieșit înainte cu o parte dintre curteni la Șcheia (localitate situată la circa
Bătălia de la Șcheia () [Corola-website/Science/333225_a_334554]
-
ales după încheierea păcii dintre Regatul Poloniei și Imperiul Otoman (21 martie 1489), fără ca Moldova să recupereze cele două cetăți, Chilia și Cetatea Albă, Ștefan cel Mare și-a reorientat politică externă, stabilind bune raporturi cu Regatul Ungariei și cel Otoman. Drept consecință, relațiile cu Polonia, incapabilă să-și onoreze obligațiile asumate, s-au înrăutățit.
Bătălia de la Șcheia () [Corola-website/Science/333225_a_334554]
-
se luptau între ele, sau cu bizantinii, maghiarii, sârbii, venețienii și genovezii. Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, turcii otomani începuseră să cucerească Bulgaria și ocupaseră majoritatea orașelor și cetăților de la sud de munții Balcani. Tărnovo a căzut în mâinile otomanilor după un asediu de trei luni în 1393. După bătălia de la Nicopole și căderea Țaratului Vidinului după alți trei ani, otomanii au cucerit toate teritoriile bulgărești de la sud de Dunăre. Sub dominație otomană, bulgarii erau considerați clasă inferioară și erau
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
să cucerească Bulgaria și ocupaseră majoritatea orașelor și cetăților de la sud de munții Balcani. Tărnovo a căzut în mâinile otomanilor după un asediu de trei luni în 1393. După bătălia de la Nicopole și căderea Țaratului Vidinului după alți trei ani, otomanii au cucerit toate teritoriile bulgărești de la sud de Dunăre. Sub dominație otomană, bulgarii erau considerați clasă inferioară și erau supuși unor biruri grele; cultura bulgară a fost suprimată și clerul educat a fugit în alte țări. Boierimea a fost eliminată
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
de renaștere națională a Bulgariei. Ea a restaurat conștiința națională și a devenit factor-cheie în lupta de eliberare antiotomană, având ca rezultat Revolta din Aprilie 1876. Până la 30.000 de bulgari au murit în luptele prilejuite de suprimarea revoltei de către otomani. Masacrele au determinat Marile Puteri să intre în acțiune. Ele s-au întrunit la Conferința de la Constantinopol din 1876, dar hotărârile lor au fost respinse sau ignorate de către Imperiul Otoman. Aceasta a permis Imperiului Rus să caute o rezolvare prin
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
fără să riște confruntarea cu celelalte Mari Puteri, așa cum se întâmplase în Războiul Crimeei. În 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman și l-a învins. La lupte au participat și voluntari bulgari. Tratatul de la San Stefano a fost impus otomanilor de către ruși la 3 martie 1878, și prin el se înființa un principat autonom bulgar pe teritorii întinse, ale celui de al Doilea Imperiu Bulgar. Celelalte Mari Puteri au respins însă imediat tratatul de teama ca o țară atât de
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]