695 matches
-
o ceață strălucitoare, superbă. Annabelle, siluetă aproape imperceptibilă În bluzonul ei de culoare deschisă, Înainta de-a lungul țărmului. La Café de la Plage, un câine-lup bătrân umbla printre mesele și scaunele din plastic, și el abia perceptibil, aproape invizibil În pâcla formată de aer, apă și soare. La cină, ea pregăti o anghilă la grătar; societatea În care trăiau le acorda, În plus față de stricta satisfacere a nevoilor alimentare, un mic supliment; puteau deci Încerca să se bucure de viață; de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
detalii. Walcott Îl aștepta la aeroportul din Shannon. Era un ins scund, Îndesat, cu gesturi iuți, cu o chelie pronunțată, mărginită de o coroană de păr blond-roșcat. Își conducea rapid mașina, o Toyota Starlet, printre pajiști și dealuri Învăluite În pâclă. Centrul era situat puțin mai la nord de Galway, pe teritoriul comunei Rosscahill. Walcott Îi arătă instalațiile, Îi prezentă tehnicienii; aveau să fie la dispoziția lui pentru experiențe, pentru a programa calculul configurațiilor moleculare. Echipamentele erau ultramoderne, sălile de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
razelor și unghiul, ci se aprindea și se stingea brusc, la ore fixe, ca și cum Creatorul ar fi avut un comutator cu ajutorul căruia despărțea ziua de noapte. Dacă priveai În sus, nu vedeai tavanul, pereții dispărând treptat Într-un strat de pâclă stacojie, cam pe la Înălțimea etajului trei. Dincolo de acel nivel, bănuiam noi că exista cineva care ne urmărea, gata mereu să intervină cu letconul În caz de defecțiune; cu toate acestea, funcționarea ansamblului s-a dovedit mereu fără cusur, lucru de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
MARCEL TANASACHI Vor cînta plopi Spre cerul - zidire, Ploi, stropi, O limpezire. Din versurile unui poet nebun Pe drumul din pîclă se lasă noaptea. În abur, galben, se desface craiul. Cine ar putea, dimineața, să cînte stelele, din trifoiul înflorit, mai bine decît prepelița? Draga mea, m-am născut într-o dimineață de iarnă, odată cu cele dintîi flori care împrăștie pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să spargă în măsele nuci. Nu încetă nici cu Titi în culmea extazului. Senzația de a doua zi, la curs, era de vomă. Ca o lamelă de microscop rău potrivită ca distanță, ceea ce simțeam pentru colega mea se depărta în pîclă. Obosisem să mai adun din cioburi puritatea. N-am putut suporta privirea fetei. Abia tîrziu furișai către dânsa o ochire. Tot trupul ei se zgudui atunci ca o mimoză. În zadar m-am străduit să refac vechile legături. Insistențele mele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
situații, reacționa concret. Numai pe el îl „pălea” scîrba sau boala, dacă nu chiar în același loc, dar sigur în același mod în care îl călca o oaie ori îl împungea un bou. Nostalgia mi se agăța de suflet ca pîcla după ploaie de crengile unui brad. Cînd, dimineața, mă scol după un vis venit din lumea veche, simt o deplinătate sufletească care se destramă imediat ce rețin pe retină cei patru pereți ai cămăruței în care locuiesc. Într-o dimineață m-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
răsărit soarele, eram tot În mijlocul mlaștinilor, pe o potecă care se strecura printr-un stufăriș mai Înalt decât mine. Am mai mers puțin și am dat de un mal Îngust de pământ, care despărțea două bălți peste care plutea o pâclă argintie. Apa era acoperită cu nenumărate frunze late ce țineau În ele niște flori albe, ca În căușuri, iar printre frunzele acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă, ca un păr verde. Și atunci, i-am văzut. Erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
frunze late ce țineau În ele niște flori albe, ca În căușuri, iar printre frunzele acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă, ca un păr verde. Și atunci, i-am văzut. Erau de jur Împrejur, În apă, răsărind din pâcla care Începuse să se ridice. Mă priveau fără zgomot și fără să se gândească, nemișcați. Stăteau În niște trunchiuri scobite de copac ce pluteau pe apa mâloasă... În fiecare trunchi de copac erau mai puțini decât degetele unei mâini, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apropie. Runa oftă, iar Enkim se lăsă să cadă lângă mine. Pământul o cotea spre Răsărit. Spre Miazăzi era un braț din Marea cea mare, iar dincolo de el se Întindea un alt pământ, pe care abia dacă Îl zăream prin pâcla ce plutea peste apă. - Măcar de s-ar fi terminat tot pământul, zise Runa. Am fi luat-o Înapoi, Krog și-ar fi Încheiat călătoria, iar noi ne-am fi revăzut rubedeniile. - Eh, ce facem acum? Întrebă Enkim. Am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-și amintească bine chipurile lor, nici să scrijelească așa cum trebuie. Oare cum făceau cei ce scrijeleau și colorau pereții după o vânătoare izbutită? Am Încercat să-mi amintesc meșteșugul lor, numai că mâna mea nu urma ceea ce vedeau ochii prin pâcla amintirilor. Acei oameni puteau și Krog nu putea. Așa că, până la urmă, am făcut câte un fel de dreptunghi fără colțuri atât pentru chipul lui Selat, cât și pentru cel al lui Dilc. Am scrijelit apoi niște linii precum codițele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În care să ne ridicăm casa din piei. Într-o bună zi, după ce-am poposit pe o dună mai Înaltă, am zărit la mare depărtare un pâlc de copaci pirpirii și un luciu de apă firavă, strecurându-se prin pâcla strălucitoare a zorilor. Am ațintit una dintre sulițe cu vârful către apa aceea și ne-am hotărât ca la căderea nopții s-o luăm Într-acolo. Am mai ieșit de câteva ori În timpul zilei, ca să fiu sigur că nu greșisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
numai că n-aveam atâtea cuvinte cât să-mi duc gândurile la bun sfârșit. Am pornit iarăși la drum dar, În noaptea aceea, Tatăl ne-a părăsit din nou. Încă vedeam stelele și luna când, deodată, s-a ridicat o pâclă. Apoi s-a auzit un vuiet surd și nisipul a Început să ne joace sub picioare. - Cutremur, a răcnit Enkim. Of, of - n-am avut noi norocul ăla! În clipa următoare, s-a pornit un vânt năprasnic, iar dunele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să pornească spre Gemeni. Era o zi În care norul cel uriaș se spărsese, parcă, În bulgări mulți-mulți. Vântul bătea puternic către Miazăzi iar Gemenii, Îndepărtați deja, luceau palid printre alți munți plutitori de gheață. Dincolo de Gemeni, se Întrezărea o pâclă cenușie pe care o știam cu toții - era semn de ninsoare apropiată. Lucrul acesta Îi Înspăimântă peste măsură pe vânătorii lui Tek, care ne tot spuneau că e semn tare rău. După ei, era neîndoios că Gerul cel Greu se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prea curând adevărul acesta, iar când îl vor afla, să fie prea îndobitociți ca să mai înțeleagă mesajul. Acum în privința ciocoilor și mai ales al regilor, în mintea bravului dobitoc român, apele s-au mai ales și deși așa cam în pâclă, a început să distingă un colț de adevăr, ceea ce îl face uneori să mai mârâie câinește, într-un dinte. Dar face asta doar în fața oglinzii din baie, după ce zăvorăște bine ușile, ca nu cumva să-l vadă cineva că mârâie
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
s-au format bălți cu stuf și papură, nagâți și rațe sălbatice. Este locul în care cetățenii din cartierele mărginașe se pot relaxa practicând pescuitul sportiv, jogging-ul, violul în grup și grătarele duminicale. Deasupra liceului este mai tot timpul pâclă, întrucât sistemul de canalizare solară nu aruncă încoace nicio rază. Se pot distinge, totuși, unele specii de turturele sârbești și vrăbiuțe băștinașe. Dedesubt, în adâncuri, se spune că ar fi tuneluri cimentate, prin care Nicolae și Elena Ceaușescu treceau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cenușie. Plutașii, păstorii zic simplu: muntele numai Ceahlăului. Pustietatea și singurătatea lui n-au pereche decât dincolo, în înfățișarea aspră a Călimanilor. Și-n Ceahlău, și-n Călimani poporul și-a pus legendele din preistorie. Misterul lor stăruiește încă. În pâcla lor vânătă se strecoară fantomele bourilor domnești pe lângă turma împietrită unde veghează stânca Dochiei. Aceeași amintire de basm leagă Călimanii de Ceahlău; șoapta amintirilor curge pe cetina codrilor venind din Călimani și din trecutul cel mai adânc. Aburii Bistriței fac
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
să scoată sunete subțiri și bolnave, începe sezonul secetos. Un sezon cu praf mult, galben-roșcat, care a creat multe nedumeriri, deoarece în împrejurimi nu există un pământ asemănător; un anotimp cu călduri atroce, istovitoare, și cu cerul permanent acoperit de pâclă. Vântul suflă până în octombrie, cu rare și scurte întreruperi. E mereu fierbinte ca o flacără, uscând tot ce întîlnește în cale, mai puțin frunzișul rododendronilor care, dimpotrivă, se umplu de flori roșietice, cărnoase, ce reușesc să parfumeze și praful. În
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o telegramă de la "unchiul George", cu totul neașteptată: "Felicitări pentru stil". A fost unul din puținele lui gesturi de tandrețe. 26. Multe sunt în Asybaris inexplicabile, dar, probabil, mărimea neobișnuită a rododendronilor, atingând proporții aproape gigantice, e tot atât de misterioasă ca pâcla care îngălbenește cerul pe timpul verii și ca reținerea, din discuții, când vine vorba despre marea de la miazănoapte. Căci lipsesc cu desăvârșire datele ce ar putea s-o lămurească și nu se poate ști ce temei are legenda că, pe aceste
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
aer înăbușitor, îi dă mari dureri de cap care-l obligă să se culce devreme. 43. N-am mai visat nimic. Asta e tot. Tot? Cerul e blând azi. 44. Dimineață mohorâtă din septembrie 1937. Cerul e acoperit de o pâclă care seamănă cu fânul jilav. Copiii de pe Delături, care nu s-au dus cu vitele pe Calea Secii, au ieșit în uliță și se zgâiesc la mașina care așteaptă la poarta noastră. Șoferul claxonează. Trebuie să mă grăbesc. "Unchiul George
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
i le crease Monseniorul, căci un cer atât de frumos nu mai văzuse demult. Stelele păreau spălate cu apă de izvor, atât de curat străluceau, iar luna răspândea o lumină argintie, misterioasă, pe frunzele de glicină. Și nici urmă de pâcla nu exista, deși vântul nu se oprise. Dimpotrivă, zbuciuma, mai furios, tufele de trandafiri. Julius era derutat de-a binelea. Niciodată nu se mai întîmplase așa ceva, ca "vîntul din sud" să sufle fără să aducă nici un fir de praf. Undeva
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
deloc praf mărește starea de nesiguranță, de derută, din oraș. Toți se întreabă dacă deșertul, căutat, de atâta timp, de cei din Asybaris există. Noaptea, cum se trezesc din somn, se reped la ferestre, sperând să vadă cerul acoperit de pâclă. Și nu mai reușesc să ațipească după ce se conving că stelele strălucesc ca niște diamante. Dimineața, la primele ore, ies pe străzi să afle dacă a sosit cumva vreo veste de la expediția plecată la începutul verii. Tavernele sunt mai pline
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se sfârșească niciodată. Amânarea finalului constituia singura speranță din tărâmul perceput pentru ei. Alunecau fericiți împreună, șoseaua se îngusta și în depărtări fragile răsăreau figurile distincte, însă fantomatice ale nălucirilor. Acolo, la marginea universului intangibil își simțeau umbrele, ușoare, parfumând pâcla înserării. Îi răvășea apropierea, dar îi calma certitudinea că nu se vor despărți. Ea își aplecă capul spre el în tăcere. Se sprijini, răsucindu-se domol și transformându-se într-o liră. Supus, abia atingându-i corzile se întinse spre
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mergi, am spus. Eu mă întorc să arunc o privire. Ceața se îndesise deja și nu vedeam la mai mult de douăzeci de metri în spate. Era imposibil să-mi dau seama dacă era vreo mișcare în spatele perdelei cenușii de pâclă rătăcitoare. Zgomotul de pași încă ne însoțea totuși, auzindu-se la fel de bine și am început s-o împing pe Fiona înainte cu cotul până ce ritmul nostru de mers aproape s-a dublat. Nu eram departe de casă și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și el pe furiș un gât din sticla lui taică-su și a simțit ceva tot cam așa. Dar ăla era rachiu, arde prea tare. Acuma parcă ar purta un lămpaș în piept, încât îi vine să zâmbească. Și prin pâcla ninsorii la hotarul orașului, își mână găinile ude spre coteț. ─ Piii-ca, pi-ca, pica! zice băiatul. Pii-ca, pica!. Sus la etajul șapte, blocul D 3, scara C, apartamentul 91, domnul Popa a ațipit în fotoliul său, odinioară oranj, dinaintea televizorului, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vin în formă de păsări, pești și alte vietăți din fauna acvatică. Dac-o ține vremea tot așa, își zice dânsul, după ce pleacă ăștia îmi iau liberele alea de anu’ trecut și musai dau o fugă încolo, spre Brăila. În pâclele-astea, trage crapul la copcă de-o să fie festival. Îl chem și pe Chelaru, luăm o damigeană d-aia de-a lui de la Reghin, împărații crapului ne facem. Din pricina ceții, coloana merge mai încet decât merg de obicei coloanele oficiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]