44,744 matches
-
realismului care ar fi vrut să fie socialist, dar a rămas doar social. Despre Monciu-Sudinski ar mai fi de spus că intră în greva foamei pentru eliberarea unui coleg, un filozof arestat de autoritățile de la București și este obligat să părăsească țara la sfîrșitul anilor ’70. Avea în jur de 30 de ani. Alege Suedia, unde, aveam să aflu o dată ajunsă la rîndul meu în străinătate și...în sociologie, că se sinucisese, cîțiva ani mai tîrziu." (Diminescu, on-line) Detaliul, altfel senzațional
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
începeau să se afirme pe scena europeană. După o fructuoasă carieră de diplomat, desfășurată în principal în capitalele țărilor scandinave în deceniul al patrulea al secolului trecut, Grigore Cugler temîndu-se că mișcarea comunistă ar putea cuprinde întreaga Europă hotărăște să părăsească vechiul continent. Instinctul lui "apunakist" îl duce la Lima, în Peru, unde se stabilește la începutul lui 1948. De ce tocmai Peru? Ulrica Cugler mi-a povestit că soțul ei a luat un glob pămîntesc și degetul se opri pe această
Grigore Cugler omagiat în Peru by Dan Shafran () [Corola-journal/Imaginative/13928_a_15253]
-
prietenii dispăruți - Victor Brauner, Jean-Marie Serreau, Jacques Lemarchand, Jean Follain, Robert Postec. O dramă a singurătății însumată, străbătută de o tristă ironie: "Mulți dintre prietenii care mă-nconjurau erau mai tineri ca mine, speram să-mi supraviețuiască, dar m-au părăsit. E neplăcut să te pomenești din ce în ce mai singur. Aproape caraghios. Ca și cum ai merge pe drum între două șiruri de oameni care te ascultă, te privesc și, brusc, dispar; comic, nu?" Ionesco par lui-même Alternare de notații din anii ’30-’40 și
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/13975_a_15300]
-
ce încadrează un discurs asupra genezei până la consfințirea rolului conducător al partidului muncitoresc român, setul de soluții și frazarea evocă celor inițiați decupajul stalinist. În această eră a entuziasmului, actorul care intră definitiv în scenă, pentru a o nu mai părăsi niciodată, este poporul regrupând oamenii muncii, fie ei muncitori, țărani cooperatori sau intelectuali progresiști. Nimic nu se sustrage autorității etatice și dreptul la muncă își are corelativul său natural, dreptul la odihnă. În Arcadia pe care Mihail Sadoveanu o vede
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
valențelor multiple și ascunse ale limbajului, precum celebrul precept talmudic. Dar despre toate acestea au vorbit deja criticii primei ediții. Deși aria acestui tip de experiment lingvistic digresiv e aproape nelimitată, textul în sine poate ucide lectorul, însă nu-și părăsește o anumită coerență a demonstrației. S-a vorbit de Finnegan's Wake, dar e totuși altceva. Refuzul sintaxei băiețelului Eli (știm ce-nseamnă numele în ebraică), care cunoaște fără noimă doar cuvintele, nu ne duce propriu-zis undeva. E o metaforă
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14079_a_15404]
-
rămîn toropite acolo amestecate cu gîndurile. Direcții Direcții curente glorii grădini prin care se plimbă cărțile cărți prin care se plimbă grădinile limbaje ce debarcă pe țărmul altor limbaje cum colonizatori Paradisuri ce cad în paragină pentru că n-au fost părăsite la timp dar și visuri care nu cer nimic care nu se mișcă din loc cu care nespus de jenați poeții nu știu ce să facă.
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/14330_a_15655]
-
totul de imaginație. Ceea ce era important și-mi umplea sufletul de o mîndrie și o fericire fără de margini, era numele meu tipărit cu litere mari pe coperta primului meu roman Bogdana, apărut sub sigla editurii Socec în anul 1939. Am părăsit locuința lui E. Lovinescu strîngînd în brațe volumul care răspîndea o mireasmă de tipăritură proaspătă. Îmi venea să opresc trecătorii de pe stradă, să le împărtășesc bucuria pe care o trăiam și care răspîndea în ființa mea un șuvoi de inegalabilă
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14168_a_15493]
-
o melodie a erei sovietice - iată o sinteză stranie, dar elocventă, pe marginea căreia s-ar putea glosa îndelung. Osemintele lui Nicolae al II-lea, asasinat de bolșevici, au fost reînhumate la Sankt Petersburg, dar mumia lui Lenin n-a părăsit mausoleul din Piața Roșie. Ceea ce puțini mai știu astăzi este că melodia compusă de A. V. Alexandrov fusese, pînă în 1944, imnul Partidului Comunist (bolșevic). Așadar, reconversia operată de Putin pune în vibrație amintiri foarte vechi, din vremea primelor cincinale
Trăiască Patria! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14434_a_15759]
-
la a patra, Corneliu Leu, ca secretar al Secției de proză, l-a propus din nou, iar Bogza însuși a acceptat... După-amiază s-a trecut la discuții pe marginea raportului (lung și plicticos), citit de Virgil într-o sală mereu părăsită de delegați. Virgil s-a prezentat foarte prost la această conferință, n-a avut deloc autoritate, ceea ce i-a permis lui Deșliu și lui Bogza să ia cuvîntul cu de la sine putere în repetate rînduri, repezindu-l chiar și pe
Din viața literară- alte secvențe inedite - by Petre Solomon () [Corola-journal/Imaginative/14202_a_15527]
-
Primul domiciliu bucureștean al lui Ion Luca Caragiale a fost înregistrat în 1868-69, pe ultimul l-a părăsit în 1904. Exceptînd scurtele perioade cînd a funcționat ca revizor în Moldova și Oltenia, el a petrecut aproape 35 de ani în urbea de pe Dâmbovița. O viață de om, de-a lungul căreia a putut-o cunoaște, aprecia sau detesta
Bucureștii lui Caragiale () [Corola-journal/Imaginative/14407_a_15732]
-
țigănesc", iar din studierea arborilor genealogici, împrospătată, prin secole, cu sânge balcanic și mai cu seamă grecesc, ni se dezvăluie în Memorie și strămoși nu numai profund patriotică, dar ea însăși puternic productivă de valori culturale. Cartea, ca să n-o părăsim, este gândită pe patru mari paliere: genealogii de personalități culturale (precum Dimitrie Gusti, A. D. Xenopol, Sergiu Celibidache, Eugen Ionescu, Radu Gyr, Anton Bibescu ș.a.), genealogii de medici iluștri (din neamul Chiculeștilor, apoi Matei Balș, Alexandru Obregia, Constantin Angelescu, Victor Papilian
La umbra arborilor genealogici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14427_a_15752]
-
e la mijloc Joan. Ce fac cu Joan? Am trădat-o, am înșelat-o. Simt nevoia să mă sfătuiesc cu cineva - nu, nu cu cineva, cu tine! Ce fac cu Joan? Îi spun tot? Nu-i spun nimic și o părăsesc fără nici o explicație? Sau îi spun doar că am ajuns la concluzia că nu sunt demn de ea? Și Mirel începu să povestească într-un stil sec și în același timp dezlânat, continuând să se fâțâie încolo și încoace, până când
Ispitirea lui Mirel by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/14437_a_15762]
-
amintit și eu în preambulul alocuțiunii mele, gânditorul afirmă cu tărie: "Filosofia noastră trebuie să înceapă nu cu mirarea, ci cu înspăimântarea" ("mit dem Erschrecken"). Începea pentru noi, odată cu instaurarea terorii comuniste, ceea ce aș putea numi o pedagogie a spaimei. Părăsisem pentru foarte multă vreme spațiul universitar. Aș fi putut chiar crede că-l părăsisem pentru totdeauna, dacă n-aș fi păstrat " în pofida tuturor obstacolelor ce făceau imposibilă o asemenea întoarcere " speranța, încrederea într-o reconquista, cum ar fi spus vechii
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
să înceapă nu cu mirarea, ci cu înspăimântarea" ("mit dem Erschrecken"). Începea pentru noi, odată cu instaurarea terorii comuniste, ceea ce aș putea numi o pedagogie a spaimei. Părăsisem pentru foarte multă vreme spațiul universitar. Aș fi putut chiar crede că-l părăsisem pentru totdeauna, dacă n-aș fi păstrat " în pofida tuturor obstacolelor ce făceau imposibilă o asemenea întoarcere " speranța, încrederea într-o reconquista, cum ar fi spus vechii spanioli. Atunci chiar când pierzându-mi nu numai postul de începător în cariera universitară
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
în fazele de criză a individualității, de sfâșieri lăuntrice, de descumpăniri ale eului. Abandonarea ficțiunii și recursul la mărturisirea de sine devin soluție literară și existențială. În cazul lui Leiris amândouă condițiile fuseseră îndeplinite. "Leiris, ca un exemplu edificator, a părăsit poezia și ficțiunea retrăgându-se în scrisul autobiografic, într-o vreme de agonie generală și personală". Dar întrerup aici șirul acestor note de lectură care s-au vrut altceva decât o recenzie târzie a nedreptățitei cărți a lui Dan Cristea
Eul care scrie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14569_a_15894]
-
Ioana Postelnicu În anul 1939 era o vară dogorîtoare. Lumea părăsea capitala, alergînd la mare sau la munte, fugind de pîrjolul soarelui care încălzea caldarîmul. Am sunat la ușa lui E. Lovinescu, am intrat în apartamentul răcoros, comunicîndu-i că voi pleca în vilegiatură, și am venit ca să îmi iau rămas bun
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
propunerea mea trezise o stare care înflorise și dezvoltase, depășind deodată temerara mea îndrăzneală. Eram într-o încurcătură pe care nu o prevăzusem. Lovinescu acceptase planul pe care i-l prezentasem. Nu mai puteam da înapoi. În ziua următoare, am părăsit Bucureștiul, grăbind să ajung în casa părinților mei la Sibiu, unde mă aștepta fetița mea în vîrstă de cinci ani, pe care o trimisesem înainte cu două săptămîni, însoțită de guvernantă, scoțînd-o din arșița capitalei. M-am integrat cu rapiditate
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
pămînt străin - fie el și francez - al acestui adevărat patriot român în „pribegie"? Și apartenența sa totală, viscerală, definitivă, la o Românie ideală, aceea pe care destinul (altcineva ar spune hazardul ) l-a obligat, în numele unei drepte cauze, să o părăsească? Dacă cei ce vor citi aceste însemnări, necunoscînd meandrele - sau golgotele - exilului, vor vrea să afle și să înțeleagă durerile pribegiei în slujba unei cauze patriotice, citească paginile scrise de marii noștri exilați Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Theodor Cazaban, Sanda
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
gândirii". Marea primejdie sta însă în "prostimea nenumărată, vrăjită și înnebunită". Conducătorul cetății, Penteu, încearcă, în numele rațiunii, să se opună, să reziste asaltului, trece la acțiuni de reprimare, dar nu poate face nimic în fața nebuniei colective dezlănțuite. Și apropiații îl părăsesc, îi devin dușmani, se unesc împotriva lui pentru că toți sunt "umiliți și pătați". Bacantele și femeile Tebei, cuprinse de delir, îl ucid pe nefercitul basileu și propria-i mamă, atinsă și ea de nebunie, îi va purta capul pe străzi
Momentul literar 1945-1948 - Debutul lui Petru Dumitriui by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14652_a_15977]
-
Carmen Firan Peștele lui Brâncuși Sîntem în 1930 & pește, pasăre și broască țestoasă au ocupat scena explicîndu-l pe Constantin lumii: am părăsit România ca o broască țestoasă cu un butoi apocrif în spate plin cu lucrări de student & am ajuns la Paris în noaptea cînd se mai ținea o mare petrecere la Picabia; am zburat ca o pasăre în noul secol al
Andrei Codrescu by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/14675_a_16000]
-
pentru că lumea e prea mare și rea pentru ei. Așa a fost cu siguranță și pentru mine cînd eram copil. Plîngeam cînd mama mă lăsa cu bunica. Plîngeam cînd bunica mă lăsa la școală. Am plîns cînd tatăl meu a părăsit țara - și pe noi - definitiv. Am plîns cînd a murit Stalin. Plîngeam ori de cîte ori plîngea mama. Și asta se întîmpla des. Lacrimile ei erau deopotrivă specifice și generice. Erau specifice cînd era părăsită de vreun bărbat. Erau generice
Andrei Codrescu by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/14675_a_16000]
-
plîns cînd tatăl meu a părăsit țara - și pe noi - definitiv. Am plîns cînd a murit Stalin. Plîngeam ori de cîte ori plîngea mama. Și asta se întîmpla des. Lacrimile ei erau deopotrivă specifice și generice. Erau specifice cînd era părăsită de vreun bărbat. Erau generice cînd plîngea pentru că viața și lumea erau de nesuportat. Iar cîteodată nu plîngea nici specific, nici generic, ci mult mai puternic, ca un animal. Și acelea nu erau lacrimile ei, erau lacrimile nedreptății de a
Andrei Codrescu by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/14675_a_16000]
-
aflu aici, cu un picior într-o țară și cu celălalt în alta, consider condiția mea foarte fericită, întrucît este liberă." Și eu, plecat din România lui Ceaușescu acum 30 de ani, și vechea mea prietenă Gabriela Melinescu, care a părăsit țara cu 2 sau 3 ani după mine, ne găsim azi - un azi care a început acum 12 ani - într-o condiție similară după prăbușirea în ignominie a comunismului: suntem deci liberi de a reveni în țara în care ne-
O scrisoare deghizată by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14704_a_16029]
-
tremurând, pe butonul de aceeași culoare. La etaj, rămăsese doar o singură linie: Linia lui. Vroi să rămână în lift și să se întoarcă, dar alți pacienți îl împinseră în coridor. Ceva se răzvrăti în el și vru să-și părăsească Linia, să iasă din ea, să pășească în stânga sau în dreapta. Dar nu se mai putea: culoarea Liniei se lățise, acoperise toată lărgimea coridorului... Au mai trecut luni și ani până ce s-a obișnuit cu ideea că în lumea în care
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/14705_a_16030]
-
Emil Brumaru Dragă Mugure, e o zi friguroasa. Scaunul tremura de vînt. O lumină ciudată, sosita dintr-o singură parte a cerului, albă, trecută prin filtre de lapte, îmi cade pe mîna și foaie. Am părăsit puțin "fortăreața". Pe insulă, ca de obicei, goana haotică a tramvaielor, autobuzelor, oamenilor. La anticariat, pe Lapusneanu, cele două vînzătoare mănîncă enorme felii de pîine cu parizer și rîd în neștire. Întors, trag scară după mine (casă scărilor!), îmi controlez
Vechi cotidian de gingasie (2) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14768_a_16093]