6,963 matches
-
bănuielile mele sînt Întemeiate, au să Încerce să mă omoare, pentru că, deși cozonacul nu mai există, am știut de existența lui și de intenția unor persoane de a intra În posesia lui. Așa că asta trebuie să facă Jones - să mă păzească. Stînjenit, Jones tușise, frămîntîndu-și pălăria pentru a atrage atenția patronului său. — Ce-i, A-2? Îl Întrebă domnul Rennit. — Nu se poate, sir, răspunse Jones. — Cum așa? — E contrar uzanțelor, sir. — SÎnt de acord cu Jones, spuse domnul Rennit. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de o rară noblețe. — Bună seara, domnule, Îl Întîmpină slujnica. Intrați, vă rog. Era, evident, unul dintre invitați, căci slujnica Îl conduse Într-o Încăpere situată pe partea dreaptă a coridorului, anunțîndu-l celor dinăuntru: — Doctorul Forester. Apoi se Întoarse să păzească ușa. Fii bună și spune-i doamnei Bellairs numele meu - Hilfe, prietenul reverendului Topling. Poate că ne va primi. — Bine, am s-o Întreb, răspunse, cu Îndoială În glas, bătrîna. Totuși, rezultatul se dovedi favorabil: doamna Bellairs veni personal să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tuburile de drenaj de la genunchi, care curățau puroiul de pe bandajele de la cap și mă ștergeau la gură cu mâinile lor dure - femeile acestea rigide, în toate rolurile lor, îmi aminteau de cei care mă îngrijiseră în copilărie, gardieni ce-mi păzeau orificiile. O infirmieră studentă dădu ocol patului meu, cu coapsele malițioase ascunse sub halat, neluându-și ochii de la figura fermecătoare a lui Catherine. Calcula ea oare câți amanți avusese Catherine de la accident încoace, excitată de postura ciudată a soțului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
jos erau îmbrăcați și ei în costumele lor cu paiete, dându-mi astfel impresia că aș fi fost un vizitator singuratic într-un oraș al toreadorilor. Catherine se mișca în spatele meu ca o nimfă electrică, o creatură devotată care-mi păzea gesturile de surescitare cu prezența ei calmă. În momentele mai puțin fericite, delirul vâscos și perspectivele dezgustătoare ale cenușiului pasaj superior se întorceau, hipogeul reavăn la intrarea căruia văzusem miile de muște infestând tabloul de bord al mașinii și fesele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
făcute au relevat că gradul de corupție e cel mai ridicat în aparatul guvernamental și justiție iar cel mai scăzut în armată și mediul academic (universitar)? Corupția a pătruns adânc în societate încât până și cei care aveau datoria să păzească bunuri publice sau private (paznici, agenți de pază și chiar societăți de pază), uneori chiar gardieni publici, au avut curajul să fure în mod individual sau organizat. Dezvăluirile recente făcute în privința unor societăți de pază demonstrează caracterul lor mafiot, agresarea
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a șasea ediție, iar toate cele cinci ediții anterioare au ținut la infinit! Vă rog, sunteți invitații mei, apucați câte o pereche de saboți de kevlar și aruncați-vă-n vâltoare! Dansați și țopăiți, iubiții mei, iubitele mele! Vă voi păzi de aici, de pe margine, să nu care cumva să vă piardă gravitația sau să vă ciocniți de bilele cu șampanie care cutreieră sala amețite, căutând ieșirea. Care ieșire, am uitat să spun, nu este. Dar să fie ăsta un inconvenient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să-i pedepsească pe cei care se căiesc pentru faptele lor. Când era doar o fetiță în Mochudi, văzuse un băiat încasând o bătaie pentru că pierduse o capră. Acesta recunoscuse că adormise sub un copac când ar fi trebuit să păzească turma și spusese că-i pare rău c-a lăsat capra să plece de capul ei. Ce sens are, s-a întrebat ea, ca unchiul băiatului să-l bată cu un băț mopani până ce a implorat îndurarea? Asemenea pedepse nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
înghițit-o. Și din mine tot curge apă cu mătasea-broaștei și mormoloci mici, negri-cenușii. - Dă-te de-acolo, vomiți pe trandafirii de dulceață ai maică-tii... Toți de lângă ștrand știu să-noate, numai eu nu, de obicei mă lasă să păzesc hainele sau mă trimit să le-aduc chiștoace mai mari, că unii nu fumează până la filtru, așa, de chichi, le scutur de nisip și le pun în buzunare. Sorin le fumează în grădină cu furculița. - Și n-a mai găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de ce scoți... așa... ești subiect, nu? Ești legat de cureaua familiei până mori? L-am băgat cu capul sub apă rece, să se trezească. - Cară-te, hai, fă pași, roiu’... n-am nevoie de îngeri păzitori! Nu vreau să fiu păzit, nu-mi trebuie infirmiere! Eu n-am nevoie de nimeni, de absolut nimeni! Mai ales de un bou, de un ratat ca tine... Ai crezut că de-acum ai vreo șansă? Așa ți-ai închipuit? O să-ți recunoască lumea meritele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la subsuori, te-aștepți să te trezești cu mușchi între picioare, trenurile au tangaj ca niște șlepuri, în ritmul ăsta ajunge Sibiul port la mare, am putea schimba imnul pe Valurile Dunării, niște moșnegi au refuzat să se evacueze, să păzească în pod purceaua care făta... Romania-mânca-ți-aș...” Ieftin, dar vesel nevoie mare, râzi de te spargi, până dai în bâlbâială. S-a ales praful de „cei trei Voievozi”, cum ne poreclea lumea în liceu și-n facultate. - Ce-o fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai lucra cu ziua pe unde se putea, aduna vara spice de pe urma combinei, le ducea cu spatele și pisa boabele-n piuă să facă păsat, să le umple burta. De mititei mergeau la harbuzării sau mai veneau la oraș, să păzească în piață. Numai câtă mămăligă trebuia să le facă la ăștia... Și pe urmă voia să ne ia ochii cu accentul lui, cu tot felul de citate nemțești, ha-ha-ha... Mă-sa era aproape analfabetă, ca toate neamurile lui, n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
dărâmat de tot școala și brutăria și casa Nadiei, n-am mai mâncat de-atunci pâine de-aceea neagră și nici covrigi rumeni, nu mai există nici podul de piatră, au făcut o hală de montaj care stă părăsită, era păzită de nea Mihai, a murit anul trecut, nu, n-am SIDA, am 0, am avut vărsat de vânt și rujeolă și oreion, am zăcut mult atunci, era iarnă și n-aveam lemne, am rupt gardul din spate, nu mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
au conectat, balonul albastru cu galben începe să se umfle, se clatină, se ridică-n frânghii. Rectorul coboară nervos din mașină: - Unde-i Amaricăi? De ce nu-i gata? Trebuia să fie umflat balonul, ce-i așa pleoștit? Ce dracu’ a păzit? Trage de-o funie. - Pot să ajungă din clipă în clipă... Mai repede, n-auziți! Se aud de la Fundație sirenele și balonul e încă molcuț, mai trebuie umflat. - Mai repede, mai repede, mișcați... - Nu se poate mai repede, e-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a venit să cred, parcă era un film, știți, unul din acelea cu întâmplări neverosimile... A subliniat cu încântare ultimul cuvânt. Bleoștesc iar felinarele. - Tot orașul a fost zguduit de așa o întâmplare, au fost mobilizați și jandarmii din zonă, păzesc Grădina Zoologică și trec din casă-n casă, cercetează grădinile, străzile, gangurile, chiar și ulițele țigăniei... Îmi stăpânesc un căscat, două lacrimi izvorăsc de atâta caznă în colțul ochilor. - A scăpat vreo fiară? mă interesez politicos. - Nu se aștepta nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai mică nemulțumire pe care mi-o pricinuiești, o să fiu atît de dur, Încît Îți jur că te vei căi că te-ai născut... O să-ți leg picioarele cu lanțuri și-o să lucrezi cît e ziulica de lungă. O să te păzesc În permanență, chiar dacă tu nu mă vei vedea, iar la căderea nopții va trebui să dormi oriunde se va-ntîmpla să te afli, fiindcă altfel, dacă descopăr că te miști prin Întuneric, Îți tai boașele... Ne-am Înțeles? Sebastián Mendoza Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vadă pe răpitorul lui, deși simțea neîncetat În preajmă prezența lui amenințătoare. Unde anume se ascundea sau cum reușea performanța de a se mișca de colo-colo fără să-și trădeze prezența și făcîndu-l totodată să priceapă că „se afla acolo”, păzindu-l, era ceva care scăpa inteligenței chilianului, Însă era limpede că Iguana Oberlus aluneca precum o umbră sau ca o ființă invizibilă, și nu doar Într-o noapte Sebastián Mendoza se trezi tresărind, Încredințat că dușmanul lui de moarte stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acele latitudini ecuatoriale. Cu trecerea timpului, Mendoza și el deveniră complici, cu toate că pomenita complicitate se limita la Împărtășirea acelorași temeri și pedepse, fiind neputincioși să conceapă un plan care să le Îngăduie să scuture jugul sclaviei. Între timp, Iguana Îi păzea. Nu știau cînd, nici În ce fel, Însă chiar dacă uneori treceau două sau trei zile fără să-l vadă pe nicăieri, ca și cum l-ar fi Înghițit pămîntul, strigătul brusc al unei păsări, foșnetul unor ramuri mișcîndu-se deodată sau prezența unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
umplea cu lucrurile care-l interesau. Îmi plac toate cărțile... mai puțin Biblia... Ia te uită! exclamă el entuziasmat de propria-i descoperire. Ce mai lunetă! Cea mai bună pe care am văzut-o vreodată... O să mă ajute să-mi păzesc oamenii... Deodată Își curmă vorba, ca și cum s-ar fi simțit obosit În urma unei discuții Însuflețite cu care nu era obișnuit sau s-ar fi văzut asaltat de o grabă bruscă, Îngrijorat ca nu cumva să se trezească cineva de pe puntea-platformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
naște. - Ce poate face un om pe care-l Înzestrăm numai cu tenacitate și inteligență, lipsindu-l cu desăvîrșire de toate celelalte? - Să vedem. Și iată-l, prin urmare, cum se străduia să scape Încă o dată de haita de cîini, păzind busola care-i arăta estul și supraveghindu-i În același timp și pe vîslași, ca să nu-și slăbească nici o clipă eforturile. Azvîrli apoi În apă, În spatele său, o funie groasă, de doi metri lungime, fiindcă știa că, atîta vreme cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
rîvnă ajung să fie chiar ei purtătorii morbului ucigător. Numai că în asemenea situație primejdia pentru restul oamenilor devenea îngrozitoare. Despre bolnav toată lumea avea știință și se ferea așa cum se cuvine. Chiar doctorul era acela care te ajuta să te păzești. Dar cînd doctorul însuși devine purtătorul morții și nimeni nu știe, ci cu seninătate se apropie de el, cu seninătate și încredere, tocmai spre a fi feriți de boală, atunci nu mai există scăpare! Din această pricină, Radul Popianu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
facă ireproșabil datoria, iar datoria lui era să păstreze, nu să schimbe. Dacă era ceva de schimbat, asta nu era treaba lui. Vor schimba și apoi vor veni la el și-i vor încredința ceea ce au schimbat, zicîndu-i: Domnule adjutant, păzește și păstrează ca ochii din cap", iar el așa va face, pentru că asta este datoria sa. Dar erau multe căi de a păstra. Iar una dintre ele o avea în sînge, se născuse cu ea, viclenia. Nu era deosebit de inteligent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Chiar așa, riscînd ceva, nu știa prea bine ce, dar sentimentul primejdiei îl trăia. Și asta, unde? În locul unde se simțea cel mai liniștit om de pe lume, locul pe care îl stăpînea cu înțelegere și înțelepciune, locul pe care îl păzise cu inteligență și aplicație de tot felul de noutăți, de amestecuri din afară, de porniri dinlăuntru. Iar ei, domnișoarei K. F., nici că-i păsa. Privea în continuare așezarea de la fereastra ei, își ațintea din cînd în cînd ochii către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl lămurise că trebuie să acționeze singur și pe canale particulare. Urzeala complotului se întinsese de mult și el nu-și putea da seama la timp cui se adresează, se putea prea bine să-l roage chiar pe lup să păzească oile. Asta ar fi fost o prostie și adjutantul Popianu ar fi acceptat să se spună orice despre el numai că ar fi prost nu putea înghiți. Ajuns în București, ostenit, nebărbierit, eu ochii usturîndu-l de un început de febră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ci domnul Caraiman, care pentru a se vedea cocoțat în vîrful vîrfurilor ar accepta (oare nu chiar i-ar place?) și programul lui Scaraoțchi, nu doar pe cel al colonelului Stoicescu. Delirul urma să vină din cer! Ah, și cît păzise el Vladia, cît se străduise sa împiedice orice scoborîre dintre nouri peste rîpile, viile, căsuțele, ulițele pline de praf! Nu reușise. Înjură printre dinți, își înfundă mîinile în buzunarele vestonului, era dimineața devreme și cu toate că vara mai că începea, aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care îl acoperise cu totul, chiar dacă trecea agale pe Calea Victoriei, încercînd să răspundă la vreun salut ce nu se mai arăta, văzuse din trăsură un cîrd de cinci dropii, strînse ciopor în mijlocul cîmpiei verzi-gălbui din cauza secetei. Țineau gîturile întinse, încordate, păzindu-se una pe cealaltă, dar era clar că în caz de primejdie adevărată n-ar fi avut cum scăpa, încotro să fugă? Cîmpul era drept ca în palmă, nici tufe, nici lăstăriș, nici porumbi, nici grîu înalt. Pămînt gol, acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]