45,675 matches
-
cu lacrimi în ochi. Degeaba. Oferi bani, bijuterii, aur. Se oferi chiar și pe sine. Nimic. Nimeni nu știa nici o poveste. Timpul se scurgea necruțător și ea nu găsea nimic. Se și vedea pe eșafod, cînd o slujnică mai isteață, parcă străluminată, îi vorbi: - Povești eu nu știu, Doamnă. Dar am auzit că tocmai a apărut și se vinde în piața orașului o carte cu povești. Lumea o cumpără pe rupte, se face coadă chiar. Criticii literari spun că e un
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
al văzduhului păsări albe își iau zborul din stingerea ouălor negre adieri de rai ar dărui fumul pipei de nu s'ar legăna în fereastră pasărea sinucigașe spânzurată la creștetul nopții Prund de tristețe luminoase morminte plutesc prin umbreliștea gândului parcă mi-a fost să fiu prund de tristețe apă curgătoare între viață și moarte osuarele părăsite de duh în necontenire visează aura trecerii încerc să mă trag la mal pentru a prinde în auzeliște glasurile celor de dincolo
Un an de la dispariție by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/7246_a_8571]
-
scutură și le îmbrăcă la loc. Uitase, aha, verifică actele și cele două mii de șilingi din buzunarul canadianei ținuți într-o pungă de plastic. Nu se udaseră prea tare, nu mai era timp oricum să le lase să se usuce. Parcă ar fi stat să se însereze și n-ar mai fi avut mult pînă să paralizeze de frig. Ca o halucinație indusă de frig și ceață, o șosea șerpuia în zare printre niște dealuri joase. O luă într-aco-lo și parcă
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
Parcă ar fi stat să se însereze și n-ar mai fi avut mult pînă să paralizeze de frig. Ca o halucinație indusă de frig și ceață, o șosea șerpuia în zare printre niște dealuri joase. O luă într-aco-lo și parcă ar fi văzut-o îndepărtîndu-se, estompîndu-se în umbrele unui amurg nefiresc, apocaliptic. Dumnezeule, nu mă pierde! - a luat-o la fugă, cît să fi alergat? O oră sau mai mult și uite că tot nu se făcuse noapte. Dîrdîind, cu
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
fi alergat? O oră sau mai mult și uite că tot nu se făcuse noapte. Dîrdîind, cu buzele vinete de frig, ștergîndu-și franjurii de muci care-i atîrnau peste bărbie cu dosul mînecii canadienei ude, făcea semn mașinilor care zburau parcă prin dreptul ei. După felul cum arăta, de bună seamă că nu prezenta destulă încredere. Și dacă s-ar pune în mijlocul șoselei, la viteza cu care trec ăștia... În mijlocul acestui gînd opri exact în dreptul ei, cu portiera lîngă șoldul ei
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
vrut să primească bancnota de o sută de șilingi pe care a încercat să i-o dea Mariana. O lăsă la porțile mari, din fier forjat, ale domeniului Treiskirchen, înconjurat de garduri de zid înalte de trei metri. Era un parc-pădure de douăzeci de hectare, cu platani seculari, pajiști și alei de pietriș pe care a fost îndrumată și a mers pînă la un castel-conac compus din mai multe corpuri de clădire concepută în arhitectura meticulos-grandioasă tipică imperiului austro-ungar. Mariana
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
o pună cu botul pe labe. Din nou de unde vine, cum a nimerit aici, ce intenții are, pe un ton tot mai rățoit, de sictir și înjurătură, suspicios-paranoic, ca în filmele rusești cu naziști din prima copilărie a Marianei și parcă ar fi trăit curiozitatea și suspansul de atunci care o țineau cu sufletul la gură. După fiecare răspuns era de-acum apostrofată violent - răspunsurile ei erau minciuni sfruntate, cu care-și închipuia că le putea prosti pe binefăcătoarele ei. Vîrsta
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
Mariana își aminti atunci că ea venise de bună voie încoace, trimisă de domnul Carsky, seriosul, cumsecadele și iubitorul domn Carsky, care uite unde o băgase, băga-mi-aș... ș...ț Pe lîngă plimbările prin parc și curățatul zăpezii, interviurile parcă i-ar fi adus și ele un strop de alinare, chiar și știind că nu-i e luată-n seamă nici o doleanță; cînd și cînd, apăreau propuneri de oferte de locuri de muncă dătătoare de speranță, măcar că nu le dădea
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
împreună și ea socoti că Răducu merită să-i dea ce-și dorește, ca de adio și de rămas bun; în primele zile ale lui 1988 el o duse cu mașina la Viena. O lăsă la Gara de Vest și parcă i-ar fi părut rău, după moaca aia pleoștită, și Mariana își spuse că poate se înșelase în privința lui: ar fi rămas lîngă ea poate și ar fi ajutat-o, dar nu mai era vreme să se răsucească. Îi spuse
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
sau paie, cum numai pe "Discovery" mai poți vedea. Dorm în bucătărie, cu caprele și găinile. De-aia put mereu a brânză și-a găină opărită. Mici, aduse de spate, numai piele și os, cu broboade negre și fără dinți, parcă-s niște vrăjitoare. Din alea de treabă și cam jerpelite. Niște vrăjitoare second-hand. Da' nu știu nici o magie. Numai să ducă caprele la păscut, să dea grăunțe la găini, să spargă lemne și să aprindă focul în sobe de pe vremea
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
cu ochii beliți pe ecran, scrie și scrie și scrie... Gagici singure, văduve, neveste dezamăgite de soț, dornice "de noi contacte umane", babe și puștoaice, de toate neamurile și culorile. Uneori, seara, când e varză de tot, coboară la bar. Parcă e din "Ghost": palid, neras, cu cearcăne și privirea pierdută. Comandă o tequilla, o dă repede peste cap: "Băi, parcă-s turbate, zice, mă sug de sânge, nici nu știi ce le poate trece prin minte... Câteva sute m-au
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
contacte umane", babe și puștoaice, de toate neamurile și culorile. Uneori, seara, când e varză de tot, coboară la bar. Parcă e din "Ghost": palid, neras, cu cearcăne și privirea pierdută. Comandă o tequilla, o dă repede peste cap: "Băi, parcă-s turbate, zice, mă sug de sânge, nici nu știi ce le poate trece prin minte... Câteva sute m-au și cerut de bărbat." "Și de ce nu pleci? Te însori și-ai scăpat", îi zicem noi, invidioși: "Americance, chinezoaice, nemțoaice
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
wanted to know... Anywhere Ineeded to go... Trebuie să fie vreo medaliată olimpică. Olimpicilor li se fac toate chefurile. Apoi, mă uit mai atent, și recunosc pupilele brune ca tutunul, recunosc ochii în care strălucește o forță ciudată, plictisită, dezamagită parcă... Ciocănind din tocuri. Observ că are picioarele de la glezne în sus foarte subțiri, aproape osoase, dar ciorapii nylon îi dau un fel de carnație artificială. Zveltă, cu o față îngustă, cu un nas drept și proporționat, cu buzele subțiri, strânse
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
țigări Pall Mall fără filtru. Brichetă. îmi aruncă o privire scurtă, dar cântăritoare. Când pune țigara între buze, Pall Mall fără filtru, observ o pată gălbuie pe pielea arătătorului mâinii drepte. îmi dă o neașteptată impresie de personal și intim. Parcă alunec peste un prag. Nu-i stă chiar bine în roz, fiindcă e brunetă. îmi scot valiza din compartimentul de bagaje, și aș vrea să i-o arunc în obraz țiganului sistemului - dar... mișcându-mă încet ca să nu pleznesc, ies
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
mut, nu-i o problemăD Și-mi ordon s-o iau din loc, pierzându-mă din ochii lor toți. Dar... Ați fost aseară la Led Zeppelin? o întreb pe fata în roz. Și ea se schimbă un pic la față, parcă nu înțelege exact ce se întâmplă; se întâmplă ceva neobișnuit, neclasificat. între timp, pasagerii se-mbulzesc în avion. Unde mi-e butonul la loc furia? Am pierdut butonul! Dar în loc să redevin furios, reușesc să pufnesc în râs, un râs smucit
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
ca o ceață. închid ochii. Când redeschid ochii, a pierit. Mă uit la țesătura covorului care acoperă culoarul dintre scaune. Zburăm prin furtună, și avionul se zguduie în aer. Pale de vânt, mi le închipui, uriașe, reci, izbesc fuselajul, apoi parcă se preling de-a lungul lui. Ca să fiu mai puțin speriat de zgâlțâială, mă gândesc la fata în roz. La fiica faraonului. Zgâlțâie atât de rău, sunt invadat de o frică irațională, deși știu că: un-avion-înaintând-în-aer-e-în-siguranță-atâta-timp-cât-motorul-dă-tracțiune-aerodinamică-aparatului-și-aerul-trece-mai-repede-peste-aripi-decât-pe-sub-aripi-și-aerul-de-sub-aripi-împinge-avionul-în-sus -legea aerodinamică a lui
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
nici scandalizată. Mă gândesc, dacă i-aș vorbi sincer, cu totul sincer, ce s-ar întâmpla? Mă aud spunând: n-ai idee câte mi-au făcut ăia de la secție, până au aprobat cartea. Și ea dă din cap, reflexiv, și parcă cu un pic de simpatie. Mă uit pe lângă profilul ei, afară: norii nu s-au rărit. E încă furtună. Imi dați voie?, întreabă hindusul. Se apleacă spre noi, ținând două pahare înalte de coca-cola. Mi-l întinde pe al meu
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
Amestecat cu zahărul și cafeina, simt un tăiș de alcool cald, bine distilat, parfumat, delicios (ia uite ce beau ei, ia uite cum trăiesc ei!). Hindusul zâmbește de lipsa mea de sofisticare și se așază pe scaunul din fața mea. Și parcă trădarea mea nu mi se mai pare atât de evidentă, e ceva neclar în aer, ceva confuz... Beau din nou. Mi se prelinge în trup o dorință caldă. Alcoolul și altitudinea. Și n-am mâncat nimic de ieri seară. Incerc
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
scriu? Că am douăzeci și opt de ani, și trei ani din douăzeci și opt e un timp lung? Văd că a pus deoparte țigara și bricheta. Continui cu un fel de inspirație răzbunătoare: când a spus că n-o să intrăm în Cehoslovacia, și parcă a trecut cu limba peste toate rănile din noi... și l-am aclamat toți chiar dacă ne ticăia inima de frică. Eu îmi făceam armata atunci, eram în oraș în permisie. Am fost în piața palatului când a spus că noi
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
tremurat un pic vocea. Dar tu unde traiești, nu sus? Și hotărârile de sus, nu le afli înaintea tuturor? Uneori, îmi răspunde. Fără să vrea, dar târâtă de patima din întrebarea mea. Apoi tace. Dar strângerea aceea a ochilor, caldă, parcă gâdilată, i-a dispărut. Se uită la mine ca și cum ar vrea să-mi întipărească figura în minte. Modul în care aprinde altă țigară, pata de pe deget lipită prompt de țigară, modul cum inhalează... m-am întors la rutină, spun gesturile
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
poate îi sunt puțin umflate picioarele. Ori pantofii sunt prea noi. Un crâmpei de secundă, văd în minte un nesfârșit urcuș de picioare desculțe. Golgota femeilor romance. Zoia se întoarce spre mine. Chipul îi e palid, cu o paloare care parcă îi urcă și în pupile, și nasul îi pare mai mare, și obrajii mai inguști, chiar scobiți. Tatăl meu e un om foarte deosebit, îmi spune fără să ridice glasul. Orice s-ar întâmpla de aici înainte, va rămâne în
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
Emil Brumaru Trăiesc mereu cu sufletul în pripă, Parcă m-alungă cineva din urmă, Fluturi vioi și răi roua mi-o scurmă, Simt în spinare zbaterea de-aripă A unui înger ce mă însoțește, Grăbit și dînsul să-și termine veghea, Să se-odihnească măcar cît clipește O rază
Trăiesc mereu cu sufletul în pripă... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7565_a_8890]
-
borș și budincă și încă olecuță de cașă, iar trupul ei se tot umflă și-ai spune că o să explodeze de-atâta cugetare îndurerată. Polina e o femeie dintr-o bucată. Dar când vorbește despre tătuca, glasul îi tremură și parcă deodată nici pârjoalele nu-i mai priesc: Viața asta... nenorocita asta de viață, fără noroc... Cașa s-a terminat. Polina suspină. Lacrimile țâșnesc. Dacî tu nu mai ești... Dacă tu nu mai ești, ce mai rămâne între mine și moarte
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/7660_a_8985]
-
ne doară Ni-s tot mai mult cuvintele-o povoară, Și ni se pare că nu-i nimeni, nimeni Să ne-ocrotească sîngele din inemi... Sîntem stingheri, vorbim abia în șoapte, Odăile au geamurile sparte, Și sprijiniți de ușă, crinii parcă Să ne privească și să plece-ncearcă...
Și iarăși viața-ncepe să ne doară... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7661_a_8986]
-
fulgii mari și strălucitori. Nu cumva o fi aur? se gândi Leonard, însă în același moment își auzi râsul care știa să-i pună frână la orice bazaconie țâșnită din abisurile creierului. Strânse palma și simți atingerea făinoasă, din care parcă se ridica un parfum amărui și o clipă îi trecu prin minte că trăia într-un oraș foarte poluat. Ploaia se opri brusc, odată cu acest gând rezonabil, iar o pală de vânt ridică din nou în burta norilor praful fin
Poveste de PAȘTE by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7399_a_8724]