676 matches
-
mare", care au încheiat războiul de mișcare pe Frontul de Vest, dând naștere războiului de poziție 487. În consecință, după înfrângerea germanilor în bătălia de la Marna, conflictul "îngheață" în Vest, transformându-se într-un război de poziție care va atinge paroxismul în ambele tabere. Începea un război de durată, în forme neprevăzute, în care factorii economici și morali au devenit preponderenți. Frontul nu mai era "decât o tranșee continuă, soldatul trebuia să se protejeze contra focului teribil al mitralierelor, grenadelor, obuzelor
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
avem dreptul să ne înșelăm... Germanii și rușii nu se iubesc, dar ei sunt, ca să spunem așa, complementari"603. Sunt ani în care Europa asistă la noi confruntări în rivalitatea franco-germană. În anul 1923, confuzia din perioada interbelică a atins paroxismul: inflația, ocuparea Ruhrului de către francezi, tentativa de puci a lui Hitler, insurecțiile comuniste. Intrigată de politica Germaniei, la 11 ianuarie 1923 fermitatea Franței, sprijinită de Belgia, conduce la ocuparea Ruhrului (până în august 1925). Declarându-se în incapacitate de a executa
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
738. Deja din iunie 1941 Winston Churchill declara: "Vom bombarda Germania, ziua și noaptea, cu o intensitate crescândă!"739. Din martie 1942, raidurile aliate vor deveni tot mai dese și mai intense. În anii următori, bombardamentele asupra Germaniei au atins paroxismul: din 18 noiembrie 1943 până la 24 martie 1944, 28 km2 din suprafața Berlinului este devastată, asupra capitalei germane fiind aruncate aproximativ 45 mii tone de bombe 740. Dresda a avut o soartă și mai grea, raidurile britanice și americane fiind
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
anorganică 27. Zbaterile aparent fără obiect ale sinucigașului care Își comentează În jurnal dorința de a muri provin, așadar, din succesiunea de mișcări contradictorii și imprevizibile ale psihicului uman. Din acest motiv, sinuciderea e adeseori consecința unei stări ajunse la paroxism, și nu a unei cauze precise, cuantificabile. Sinuciderea e Întotdeauna Înfricoșătoare, pentru că nu intră În ordinea firească a lucrurilor. Viața nu i-a fost dată omului pentru a dispune de ea după bunul plac, iar imixtiunea elementului profan În aritmetica
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autonomiei comunitare. O punere în abis francofonă a unei complexități tulburătoare, pe care doar Belgia walonă o mai cunoaște, fără a atinge însă asemenea culmi dramatice. Modulațiile și necesitatea afirmării unei identități într-un context pluricultural par să împingă la paroxism inventivitatea, recons trucția realului printr-o muncă laborioasă asupra cuvintelor, așa cum spuneau Deleuze și Guattari în studiul lor despre Kafka: "să faci să vibreze secvențele, să deschizi cuvîntul asupra unor intensități interioare nebănuite, pe scurt, o utilizare intensivă a-semnificantă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
premii literare atribuite de Hexagon în 2013. Comentariile pornesc deja de la cifra menționată, înainte de a cerceta conținutul ofertei, căci în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre o supraproducție, din rațiuni contabile, mondene sau oportuniste, ce a atins paroxismul în 2007, cu 727 romane publicate! Sunt cu aproape 100 mai puține decît în 2012 (646) și oricum, de mai bine de 12 ani, nu s-a mai coborît sub bara lui 600. Amatorii de statistici și sociologii literaturii se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Paradoxul ca "strănut al spiritului" care nu se explică? Imaginea cioraniană îl descrie bine pe autorul ei, un paradox viu el însuși, ce se pune în scenă printr-o serie de auto-comentarii, unele mai derutante decît altele: "Sunt contradicția absolută, paroxismul antinomiilor și limita tensiunilor ; în mine, totul e posibil..." (CD), sau, "un idolatru al îndoielii, un sceptic în fierbere, un fanatic fără credință, un erou al fluctuației". (S) Dacă am evocat dintru început aceste două figuri majore ale literaturii române
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
al "reducerii la monade", în sensul operării cu ireductibilități sau al căutării a ceea ce, de exemplu, în obiect este ireductibil la subiect sau a ceea ce în subiect este ireductibil la el însuși. Dacă în limba latină paroxitonul înseamnă penultimul, iar paroxismul ar fi, plecând de aici, momentul penultim, premergător sfârșitului, atunci am putea spune că, deși seducția nu are un topos, ea ar putea fi situată în această stare neterminată, mereu prelungită, prin urmare, paroxistică (și uneori paradoxală). Ea nu poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
spre sfârșitul lor, ea [gândirea radicală, n. n.] este mai degrabă de partea efectelor (în timp ce gândirea critică este de partea cauzelor, este întotdeauna în căutarea cauzelor). Această gândire radicală ce corespunde realității integrale este de partea efectelor, a unei forme de paroxism, de fenomen extrem". 509 Jean Baudrillard, La pensée radicale, p. 11. 510 În L'échange symbolique et la mort, pp. 294-297, se întâlnesc detalieri a ceea ce Baudrillard numește consum discursiv. 511 Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuși, p. 78. 512
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
versului, ci o realitate interioară preexistentă experienței. În Ruinurile TÎrgoviștei, poetul lasă să se Înțeleagă printr-o imagine mai virilă („viscol de dureri”) că la izvoarele confesiunii (plîngerii) stă o sensibilitate În stare de criză manifestată printr-un fel de paroxism al durerii (maladie răspîndită În epocă). Este singurul loc unde se Întrevede că tensiunea interioară a atins, prin amplitudine, un anumit grad de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este dulce pentru că ea este o probă de dragoste. Cufundarea este Întăritoare pentru că ea ilustrează existența unei pasiuni incontrolabile. Figura catastrofei se transformă, astfel, printr-o abilă răsturnare de perspectivă, Într-o figură a crosului acaparator, totalizant: o figură a paroxismului pasiunii erotice. 7. A doua figură a crosului curtenitor de tip Conachi, Văcărescu (Ienăchiță, Alecu) este aceea a vasalități (domnei, donnoi, cortezia din poezia trubadurescă). Rougemont o pune În legătură cu erezia Catharilor și dogma „Bisericii Amorului” (L’Amour et l’Occident
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Poetul le schimbă, Într-un loc Începe cu oftatul, În altul trece direct la plîns. În orice caz, starea de oftare este specifică așteptării, privegherii. Este simptomul suferinței cronice. Ritmul durerii suportabile. Plînsul este o eliberare după un moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chiar că fuga este singura formă de scăpare În amor. Fuga este, În fond, arma cea mai eficientă a lui Don Juan. Ea Împiedică stabilitatea, adîncirea pasiunii, lanțurile familiei. Pentru spiritul romantic exilul este, În dragoste, o lungă criză de paroxism. Conachi Încearcă și el fuga din fața unei pasiuni nimicitoare, dar fără rezultai. În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în Biblie, oamenii de știință au ajuns la concluzia că unul din cele mai puternice cutremure, numit Potopul cel Mare, a avut epicentrul în partea superioară a Golfului Piersic și în partea inferioară a Mesopotamiei. Cutremurul a avut faze de paroxism, în care răvășirea pământului a fost așa de puternică, încât “toate apele adâncurilor au fost deschise... inundând totul în jur”, exact așa cum se precizează în Biblie. Tot datorită acestui cutremur au luat naștere mișcări ciclonice, care au provocat ploi torențiale
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
ne demonstrează memoriile lui Silviu Curticeanu, și pe care a făcut eforturi permanente să o promoveze. În final, înainte de a trece în revistă pe scurt orientarea economică a leninismului romantic, nu pot încheia fără a reda un citat emblematic pentru paroxismul la care ajunsese cultul personalității la sfârșitul anilor '80. Autor: Ion Bodunescu. Da, noi, românii, [...] am avut mulți bărbați străluciți, ctitori de țară și de istorie, care ne-au dus pretutindeni în lume faima. Dar nici unul n-a ridicat la
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și-l înjunghie. În momentul următor, cu o veselie isterică, toți vrăjmașii lui Richard îl inconjurau și-i aruncau leșul de la unul la altul, într-o isterică profanare a celui ce a fost "tiranul". Isteria crește, ritmul profanator ajunge la paroxism, când, deodată, Richard rămâne în picioare, drept, nemișcat, în mijlocul cercului. Încheieturile armurii se înțepeniseră. În minutul care urmează, profanatorii dispar ca șobolanii care părăsesc vasul ce se scufundă. Pe platou doar Richard rămâne. Singur, nemișcat, drept preț de câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Secvențele se succedă dens și coerent, într-un montaj dinamic, aproape sincopat, iar jocul actorilor este intens până la combustie. Prim-planurile abundă în redarea filmică a discuțiilor de la masa cea simbolică, iar caracterele se dezvăluie complex, dar nu complet, până la paroxism. Personajele lui Caragiale nu se menajează deloc, se lasă târăte cu putere de torentul necontrolat al ființei lor, de duritatea și dezordinea lumii din care fac parte. [...] Eroii se zbat într-o încrâncenare epuizantă în luptă cu gândurile și instinctele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
-l scoate din habitudinile sale. [...] Montarea se constituie (în deplină consubstanțialitate cu textul) într-un fel de exegeză asupra mecanismului de agresare a unui individ, cu toate consecințele, implicate. Regizorul simte enorm și vede monstruos în acest spectacol tensionat până la paroxism, un spectacol sever și dur, incitant până la a putea fi contestat (nu e cazul opiniei mele), de o mare bogăție a mijloacelor de expresie, dar, îndeosebi, de excepțională organicitate. Parcă niciodată ca până acum regizorul nu a reușit o montare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care nu tulbură decât prin tăcere (și, oarecum, prin vestimentație) ordinea obișnuită a lucrurilor. Îndelungi acumulări de fapte și gesturi unele, sugerate spectatorului, altele doar bănuite de către acesta duc filmul către acele "noduri" explozive ce ridică tensiunea dintre personaje la paroxism: stare în a cărei analiză Alexa Visarion se cufundă cu predilecție... Două ar fi, de amintit, secvențele remarcabile în această ordine: cea a tragerii la țintă și cea de la iarmaroc când, în urma intervenției jandarmului, admirația mulțimii față de circar se întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ritmuri este de două ori artistic, fiindcă e dubla oglindă a două suflete dușmane. Felul cum interpreta, Dorina Lazăr, face, prin glas, să sune această calmă tensiune este de o mare măiestrie. Vorbele ei curg încet înfrumusețând trăsăturile feței. Acest paroxism reținut, această tensiune care are în spatele ei ani de egală încordare... Autorul filmului, regizorul și scenaristul Alexa Visarion, a înțeles tot atât de bine pe cel de al treilea personaj, pe Ion, nebunul fugit de la ocnă (interpret: Florin Zamfirescu). Acesta e tot atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
teatru, poezie și ființă, ca un refuz al certitudinii narcisiste, ca o smerenie și frică a omului în fața definitivului. Alexa Visarion opune certitudinii din actul interpretării autenticitatea de simțire subiectivă, paradoxul. Controlează mimesis-ul prin eliberarea expresiei, prin ducerea stării la paroxism sau înghețarea ei. Lupta lui ca regizor sau scenarist cu capcana mimesis-ului ne trimite frecvent la estetica muzicală din care mimesis-ul este alungat mai mult decât în orice artă. [...] Alexa Visarion ne sugerează un model al regizorului ca profesor de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care îl strivește din toate părțile cu o forță parcă inumană. Inevitabil, arterele uterine suferă compresiuni severe, care jugulează primejdios fluxul de oxigen, hrană și căldură către fetus. Este un coșmar claustrofob în care suferința, anxietatea, disperarea și neputința ating paroxismul. Apariția unor monștri arhetipali, devoratori potențează aceste trăiri agonizante. Traversând un asemenea calvar, individul respectiv se poate identifica și empatiza cu martirii din istoria umană. Decodificând simbolic, matricea perinatală II, ea înseamnă experimentarea plenară a infernului, când, așa cum scria Grof
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Și iar... mă, te mănînc! Dacă se-ntîmplă să mă nimeresc lîngă el, s-a dus dracului meciul. În schimb, mă aleg iarăși cu numărul lui de mare atracție. De care, evident, nu-și dă seama. Cînd faza la poartă atinge paroxismul, începe să-și bage ghioaga de pumn în gură, de mă mir cum și-o mai poate scoate. După meci, ferit cît de cît de priviri, încerc să-l imit. Imposibil. E un clip nostim, cel cu inevitabilul Dialog: tot
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Interviul lui ultim, luat de un june invizibil, lîngă patul senectuții suferinde, deși tragic în subterana lui existențială, era de un burlesc al mimicii fără egal. Ticul facial al parkinsonianului, de nesupravegheat, se amplifica într-un crescendo comic, pînă la paroxism. Paroxismul marelui umorist al unei triste existențe. Dacă imediat îl așezăm aici și pe un longeviv Paleologu, de curînd plecat dintre noi, cu neiertător casantul său calificativ, imbecil, imposibil de prizat altfel decît rîzînd cu lacrimi, avem exact ceea ce România
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui ultim, luat de un june invizibil, lîngă patul senectuții suferinde, deși tragic în subterana lui existențială, era de un burlesc al mimicii fără egal. Ticul facial al parkinsonianului, de nesupravegheat, se amplifica într-un crescendo comic, pînă la paroxism. Paroxismul marelui umorist al unei triste existențe. Dacă imediat îl așezăm aici și pe un longeviv Paleologu, de curînd plecat dintre noi, cu neiertător casantul său calificativ, imbecil, imposibil de prizat altfel decît rîzînd cu lacrimi, avem exact ceea ce România a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]