3,006 matches
-
luminoase/ Și apoi revărsate/ Spre albastru,/ Înconjurat de verde,/ Ce merge spre galben,/ Galben ce urcă/ Spre violet/ Și apoi/ Spre albastru.” („Culori”) „Noi nu putem cunoaște decât prin taina puterii Lui creatoare” „...Pământul este creat de Dumnezeu și poartă pecetea Sfintei Treimi... Și m-am gândit la cele trei săgeți de lumină care poartă în ele pecetea treiului, Ele ce ating devine lumină , putere, energie, forță, culoare , sens. Sunt două sfere exterioare, una în întuneric, care abia se vede, și
ATUNCI CAND GANDUL PUR IA FORMA DE STIH de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 168 din 17 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367236_a_368565]
-
violet/ Și apoi/ Spre albastru.” („Culori”) „Noi nu putem cunoaște decât prin taina puterii Lui creatoare” „...Pământul este creat de Dumnezeu și poartă pecetea Sfintei Treimi... Și m-am gândit la cele trei săgeți de lumină care poartă în ele pecetea treiului, Ele ce ating devine lumină , putere, energie, forță, culoare , sens. Sunt două sfere exterioare, una în întuneric, care abia se vede, și cealaltă lumina de la aceste energii, este vorba aici de partea lumii care ne este nouă arătată și
ATUNCI CAND GANDUL PUR IA FORMA DE STIH de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 168 din 17 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367236_a_368565]
-
ca viața reală, precum și percepția lumii să fie invadate de tragic. De exemplu, episodul violului, întreruperile de sarcină, relația cu Alin și apoi cea cu Sever, reluarea neașteptată de către Lăură, a legăturii cu cea care îi dăduse viața, își pun pecetea asupra perspectivei pe care aceasta o are asupra existenței. Idila Laurei cu Sever stă sub semnul întrebării încă de la debut. “La numai un an de la revenirea mea în serviciu, directorul care ma angajase a plecat și a venit un alt
ULTIMA PIRUETA – O NARATIUNE DESPRE DRAGOSTE, CREDINTA SI VALORI, DE VAVILA POPOVICI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 168 din 17 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367235_a_368564]
-
tine, întâlnindu-vă. Un feedback, o dublă ascendență te învie-ntr-o carte aducându-te feminitate, aducându-te femeie, o, Anne, și-n ce dans! Și lasă-ți batista să-ți cadă că va fi ridicată, și lasă-ți privirea pecete ochilor de departe, și ridică-ți privirea spre cerul iubirilor nemuritoare, și nu-nchide ochii! Lasă-ți picuri de rouă să se stângă în lacrimi ce-ți brăzdează obrajii că știi... însetatul, poetul, te-așteaptă! Însetatul se face una cu
CUVINTE AŞTERNUTE CUVINTELOR, PAUZE, CONVERTIRE-N SONATĂ de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368557_a_369886]
-
Ciubărciu, Oblucița, Chilia, Cetatea Albă. A urmat Unirea Mică în 1859 și, apoi, Unirea Mare (1918), de fapt reîntregirea, cât de cât, a neamului românesc. Nu intru în detalii. Hai, să zicem că nu a auzit de Baia, vezi celebra pecete rămasă până în zilele noastre „Sigilium Capitalis Civitatis Moldaviae Terrae Moldaviensis" sau Siret, n-o fi auzit de cei peste 180 de domnitori de-a lungul anilor, dar de Suceava și Iași sau de Ștefan cel Mare, pe care însuși Papa
TABLETA DE WEEKEND (163): NA-ŢI-O FRÂNTĂ CĂ ŢI-AM DRES-O de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 2075 din 05 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368578_a_369907]
-
cleștar a stelelor, ele au rămas dintotdeauna acolo sus, pe cer, ochii tăi ne-au văzut mai însemnați decît am fost vreodată, de aceea vom muri, pînă la urmă, bucuroși că cele mai minunate lucruri ale lumii ți-au fost pecete de viață și înșelare. Fii fericit, stăpînul nostru, în curînd ne vom închina și ne vom aminti împreună de strălucitoarea poveste!”. Referință Bibliografică: Nouăzecișicinci plus unu / Dragoș Niculescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2305, Anul VII, 23 aprilie 2017
NOUĂZECIŞICINCI PLUS UNU de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368597_a_369926]
-
te țin de gât, Vezi că-s friguroasă, să mă dezgheți numaidecât. Eu mă bag în tine nu mă dezveli De atâtea amintiri ce vor a mă înveli. Să nu-mi lași sânii afară noaptea goi, Cu ei vom pune peceți dulci, acestor clipe noi. O mâna îmi plimb prin somnul tău ușor, Simt acceleratorul de particule și dor ; Închid site-ul online și-ncerc să mă trezesc, Nu pleca din pat... mai stai... aici plouă... Te iubesc! 07.06.14
STELIAN PLATON [Corola-blog/BlogPost/368446_a_369775]
-
eu te țin de gât,Vezi că-s friguroasă, să mă dezgheți numaidecât.Eu mă bag în tine nu mă dezveliDe atâtea amintiri ce vor a mă înveli.Să nu-mi lași sânii afară noaptea goi,Cu ei vom pune peceți dulci, acestor clipe noi.O mâna îmi plimb prin somnul tău ușor,Simt acceleratorul de particule și dor ; Închid site-ul online și-ncerc să mă trezesc,Nu pleca din pat... mai stai... aici plouă...Te iubesc!07.06.14
STELIAN PLATON [Corola-blog/BlogPost/368446_a_369775]
-
sentimentul iubirii: „Eram frumoasă, / când te așteptam. / Dar a trecut ceva vreme / de când noi doi / ne-am legănat / pe două curcubee, / după ce ploaia / mi-a spălat buzele / de sărutările tale. / Și totuși inima mea, / învelită în iubirea ta, / a păstrat / pecetea sacră / cu care tu m-ai / atins cu iubire, / acolo, printre nouri, / printre culori / și fulgere / irosite de iubiri...” (Eram frumoasă?) Și merge mai departe, trăgând, poate un semnal de alarmă a deteriorării acestui sublim sentiment uman: „Există o lege
UNIVERSUL TAINIC ÎNTRE „DUMNEZEU ŞI UMBRĂ” de VASILICA GRIGORAŞ în ediţia nr. 2192 din 31 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368587_a_369916]
-
nu plânge nu cere/ arginți împrumut sau simbrie” Redefinire, p. 60) Ana Urma oferă în poezie cheia propriei personalități. Se caută și se descoperă „Ca un fir de nisip/ locuiesc temporar o clepsidră/ mereu vertical la marginea clipei/ sub tâmplă pecetea un semn stacojiu/ între litera A și numele meu/ port stigmatul chemării/ pe drumul sortit pentru Unul”. (Gânduri în expansiune, p.79) ori „desprinderi de verde/ în sâmburi striviți sub carâmb/ absorb în spirală aritmic ecoul/ când zmeiele frunză sunt
CRONICĂ DE CARTE: ÎNTRE FIRE ŞI GÂND DE ANA URMA de VASILICA GRIGORAŞ în ediţia nr. 1859 din 02 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368586_a_369915]
-
Privim îndelung un tablou de o gravitate impresionantă, Christos ducând crucea (Christ Carrying the Cross). Pictura este ulei pe pânză, executată în 1580. Chipurile în mișcare, înclinate, răsucite, supradimensionate ale lui El Greco din Viziunea Apocalipsei - ruperea celei de a cincea peceți -, (The opening of the Fifth Seal of the Apocalypse) ne creează o viziune stranie. O lumină albă, mistică luminează aceste chipuri, pământești și cerești. Nici o privire a personajelor din tabloul lui nu se intersectează cu privirile noastre, ca și cum aspirațiile personajelor
MUZEUL METROPOLITAN de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 24 din 24 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/368435_a_369764]
-
titlul anunțându-se prin două stihuri, « Totul ar fi trebuit să fie sfere, / dar n-a fost, n-a fost așa.», dintr-un Cântec (Despărțire de o vârstă) din Dreptul la timp (1965), însă întregul noului volum punându-se sub pecețile de taină ale binomului perfecțiunii / absolutului, cu oul / ovoidul la un capăt al balanței, reverberând simbologia universală a seminței / germinației în aventură cosmică, și cu sfera la celălalt capăt, în superbul asediu al viului însetat de perfecțiune, de absolut, „reflex-
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
În structura poeziei În dulcele stil clasic, desfășurată în cinci catrene și un vers-aforism „detașat“, se disting mai întâi două planuri ce se intersectează: a) planul descinderii elementului „femina“ / Yin (Ea, „domnișoara“, „fără majusculă“, ca în strofa ultimă, stând sub pecetea numărului cinci, al nunții), unde se proiectează „clasic“, „edenic“, Ea / „domnișoara“ („Eva“ de dinaintea cunoașterii „mărului din rai“), într-o „unitate de loc“, «dintr-un bolovan», «dintr-o frunză», într-o „unitate de timp“, «înserarea-n seară», și într-o „unitate
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
vă atingeți de el, ca să nu muriți !» (Facerea, 3, 3). Dacă iluminarea „unității de loc“ s-a produs fulgurant în primul catren, „unitatea de timp“ se evidențiază în catrenul secund: «dintr-o înserare-n seară». Și această unitate stă sub pecetea elementului dinamic / dinamizator, «pasul tău de domnișoară», leitmotiv pentru fiecare „punct cardinal“ din acest spațiu poemosofic stănescian. Unda pleonastică din îmbinarea liremelor «înserare-n seară» se disipează iute. Cuplul edenic, Ea - El („Adam - Eva“), păcătuind întru cunoaștere și moarte, a
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
adamică) inima, aidoma „celuilalt șarpe“ ce, cu aproape două milenii înaintea celui biblic, a furat planta ne- muririi lui Ghilgameș (cf. GAB, 176), la scăldătoare, între „unde“ pierzându-și urma. În viziunea stănesciană, pedeapsa țintește și autocunoașterea cuplului împlinit sub pecetea inimii ce se afundă încet în moarte, lăsând a se petrece îndepărtarea între emisfera-Ea și emisfera-El (conectată Androginului - cf. PB, 37 sqq). Din această perspectivă se evidențiază invocarea „dulcelui-dureros“ mers întru cunoașterea binelui și răului, mersul Domnișoarei; este invocarea zeiței
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
-i înghețe în vine. Mastodontul se opri foarte aproape de ea, înțepenind. Sleită de puteri în urma șocului și a spaimei prin care trecuse, simțind că a scăpat de starea de pericol, dar realizându-i amploarea, urmările ce aveau să-și pună pecetea pe viața sa, fata eliberă ultimele resurse de adrenalină văzând mașina la doar câțiva pași de ea și căzu în neștire, topindu-se pe picioare ca o lumânare. - Fir-aș al naibii! Ce-i asta? înjură tânărul șofer din dosul
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL III – EPISODUL 5 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1908 din 22 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363733_a_365062]
-
brațe-aș vrea să îți cuprind Trupul tău cald ce îl privesc cu jind Și fără care viața ar fi o lungă moarte. Zâmbești în somn, aș vrea să-ți citesc visul Sărutul meu ți-l pun pe gura ta pecete, Păgână mi-l întorci și ne iubim cu sete Ne ține pentru-o vreme în brațe paradisul. Doar eu cu tine, iubire si plăcere, Sunt clipe ce nu știu tristețe sau durere. Referință Bibliografică: La sânul tău / Valeria Iacob Tamaș
LA SÂNUL TĂU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 239 din 27 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364673_a_366002]
-
cu persoana proprie; abia după ce omul s-a curățit de patimi (sau, mai exact, a pornit în mod real pe drumul curățirii) faptele sale capătă un alt conținut. Întrucât acestea se nasc pe fondul ființării personale spre îndumnezeire, vor purta pecetea noii vieți (pe care o putem numi divino-umană), fiind, în același timp, o revelare a lui Dumnezeu Însuși prin omul care le săvârșește . Orientarea constantă spre Dumnezeu este cea care face ca relațiile credinciosului cu semenii și raportarea acestuia la
PARTEA I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364643_a_365972]
-
nouă vă dau vouă, ca să vă iubiți unii pe alții, așa cum Eu v-am iubit pe voi. (...) o iubire cu adevărat dumnezeiască și veșnică este numai cea care izvorăște din El, Dumnezeul-om” . De aceea, viața omului ajunge să poarte pecetea lui Dumnezeu până în cele mai mici amănunte: „orice ați face, lucrați din toată inima ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni” (Col. 3, 23) . Prin urmare, viața duhovnicească nu cere condiții speciale, un loc anume, părăsirea ocupațiilor etc., ci
PARTEA I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364643_a_365972]
-
obișnuit, trăitor în afara universului credinței, calitățile personale și faptele bune sunt privite ca fiind numai un rezultat al strădaniilor sale sau ca datorându-i-se în mod exclusiv, pentru omul credinței există întotdeauna certitudinea că orice act al său poartă pecetea prezenței lui Dumnezeu: dragostea, bunătatea, înțelepciunea etc. sunt, înainte de toate, roade ale Duhului Sfânt, daruri ale lui Dumnezeu , iar prin întreaga lui strădanie nu face altceva decât să păstreze și să îmbogățească aceste daruri. De aceea, făptuirea se manifestă pe
PARTEA I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364643_a_365972]
-
în urmă pe treptele pretoriului, în urma căruia fusese dus la fierăria fortăreței Antonia. Acel gest al procuratorului avea să-l simtă imediat pe propria piele căci în momentul în care cercul înroșit în foc fusese alipit pe braț, soldatul ținu pecetea de fier înfierbântat până la roșu, mult mai mult decât ar fi fost necesar, iar apăsarea fu atât de puternică încât atunci când fierul fu tras cu rapiditate înapoi, își pierduse cunoștința din cauza durerii. Țipase din toți rărunchii, ținut de patru ostași
FRAGMENTUL AL NOUĂLEA. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349495_a_350824]
-
i-ar deschide s-ar risipi mirajul ce o învăluia. Cristian coborî cu sărutările printre sânii fetei aco-perindu-i cu furnicături ca o trecere a mii de ace subțiri ce străbat sensibilitatea pielii sale fine. Încet, încet cobora spre ombilic lăsând pecete lângă pecete pe pielea catifelată acoperind-o cu senzații ce-i aprindeau nu numai imaginația cât mai ales pofte de nestăpânit pe care în alte împrejurări nici nu ar fi avut curajul să le gândescă, dar să le mai și
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1299 din 22 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349459_a_350788]
-
deschide s-ar risipi mirajul ce o învăluia. Cristian coborî cu sărutările printre sânii fetei aco-perindu-i cu furnicături ca o trecere a mii de ace subțiri ce străbat sensibilitatea pielii sale fine. Încet, încet cobora spre ombilic lăsând pecete lângă pecete pe pielea catifelată acoperind-o cu senzații ce-i aprindeau nu numai imaginația cât mai ales pofte de nestăpânit pe care în alte împrejurări nici nu ar fi avut curajul să le gândescă, dar să le mai și trăiască. Când
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1299 din 22 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349459_a_350788]
-
mă culc... Eu când mă culc îmbrățișez pe Dumnezeu, Îngerii se-așează roată lângă mine, S-audă câte rugăciuni le spun, Rugându-i pentru toți și pentru mine. Chiar dacă sunt un martor pe pământ Cu un destin confuz, în asprele peceți, Eu văd ecouri sufocate în mormânt, Și un copil tăcut uitat între nămeți. Văd tremurătoare lacrimi și regret Ce stabilesc a timpului măsură, Toamnele ascunse-n suflet de poet, Și vorbele ce ni se sparg în gură. Ce-am cântărit
CÂND MĂ CULC... de STELIAN PLATON în ediţia nr. 102 din 12 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349625_a_350954]
-
vieții. De altfel este si cea mai mare provocare, cea mai inteligentă manipulare a maselor de către propriile lor slăbiciuni. Dacă Iisus ar fi acceptat să prefacă pietrele în pâini, întreaga omenire l-ar fi urmat imediat. El a refuzat însă pecetea pâinii reale, pământești, în numele libertății și al pâini cerești: „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.”( 5) Iisus este Mântuitorul celor puțini și tari în credință. De cei mulți și
DESPRE METAFIZICA CUVÂNTULUI ÎN ROMANUL FRAŢII KARAMAZOV DE F.M.DOSTOIEVSKI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 130 din 10 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349611_a_350940]