1,013 matches
-
Aprovizionarea, cozile, gătitul, ședințele cu părinții, medicul, toate rămân în grija ei. ...Aici, între slujbași, umanizată de micile necazuri și bucurii zilnice. Un fel de familie, totuși, până la urmă ! Ce s-ar fi făcut, altminteri ? Obișnuită cu sminteala fiecăruia : ascute penița de tuș, dă-mi și mie ziarul, ai grijă cum pliezi planșa, iar s-a înnoit Mina, Nalbandu se operează de varice, ăsta nou, blondul, și-a părăsit amantele, nu-l mai sună nici una, Șefu’ e mofluz, și-a pocnit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire. Rămase în picioare, rezemat de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent și un caporal scriau, cu priviri furișe spre noul comandant, scârțâind zeloși din penițe. Ar fi dorit să le spună și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să nu întîlnească și la ei milă. Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicîndu-i: ― Don' locotenent, am pregătit ceva de mâncare, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avea un "caz excepțional"! își freca mâinile și umbla de ici-colo, lovindu-se de colțurile meselor. Pe față îi juca mulțumire și emoție. La o parte, lângă un birou, ședea plutonierul cu fața cenușie, frământând între degete un toc cu penița nouă. Când intră Bologa, pretorul se opri în dosul unei mese, ascultă grav raportul sublocotenentului, luă pachetul cu "obiectele" prizonierului și iscăli ceremonios o dovadă de primire. De îndată ce plecă însă sublocotenentul, fața pretorului își recăpătă expresia de satisfacție, încît Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
condamnare. Apoi de partea președintelui trebuie să mai fie cineva... Și uite majoritatea!... Uite și pricina întîrzierii! Hârtia, sub o călimară ruginită și murdară, râdea întruna. Apostol, înviorat, se duse la masă, se așeză pe scaun, luă tocul și încercă penița. Îi tremurau degetele cumplit și nici un gând nu i se arăta limpede. " Mai târziu... mai e vreme!" își zise după un răstimp, liniștit, pornind iar să umble de ici-colo. Peste un sfert de ceas se opri brusc la picioarele patului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Am atâtea de spus și de scris, Însă tu ești nerăbdător să mă vezi Și nu mă lași să te chem doar în vis! FERICIREA MEA E SCRISUL Fericirea mea e scrisul... Scump izvor de gânduri revărsate, Idealuri ascunse în penița de stilou, Ce vor să iasă la iveală din gingașa mea mâna. Ah! Scrisul... fericirea mea supremă! Dacă aș putea, aș împărți timpul în 60 de ore Și atunci aș scrie neîncetat, căci 60 de ore Ar fi puține, pentru
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
băieți, grupați după zonele de așezare a satului. Delenii - cei care locuiau în partea de sus și Vălenii - care locuiau în partea din vale. Pentru că în acele timpuri nu se foloseau stilourile și, cu atât mai puțin, pixurile, condeiele cu penițe împroșcau cerneala peste teme (făcând așa-numiții purcei) și pătau degetele neîndemânatice ale copiilor. Am folosit pentru prima oară stiloul când eram elev la Școala Normală dar care nu s-a dovedit superior tradiționalului condei. Ori lăsa prea multă cerneală
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
prea multă cerneală, ori se înfunda, nu mai scria și trebuia scuturat. În plus, pierdea cerneală pe la încheieturi, din care cauză umblam veșnic cu degetele pătate. Scrierea caligrafică, atribut onorant al învățătorilor de odinioară, am învățat-o folosind tocul cu peniță. Multe alte imagini din trecutul îndepărtat se ordonează și se înșiră ca într-un film al copilăriei, așteptând să fie developate. Decupaje Omul chibzuit trăiește gospodărindu-se după propria opțiune dar cu gândul și la viitor, mai ales la cel
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
verigă, Care-l onorează, dar îl și obligă. Definiție Epigrama este, în sine, Un „Kalașnikov” cu rime Care, prin vorbențelepte, Metehne vrea să îndrepte. Epigramistul Cu o inspirație divină Ideile ingenios lembină... Doar când se îmbată criță, Are mâncărime la... peniță. Limbaj În era comunistă, preaslavită, Limba de lemn domnea nestingherită. Dar tranziția, nesfârșită, a dat viață La o păsărească limbă de piață. Reuniunea epigramiștilor Când adunarea lor începe, Sunt gata toți să se înțepe. Primul iese, totdeauna, la atac, Cel
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
singurul, a turnat și cimentat în literă un zbor prin Iași al unei generații ce și-a stins năduful în ulcica izbită de pământ, în vinul ce se prelingea prin crăpăturile durerilor. Alexandru Tăcu a avut inspirația să-și moaie penița și să cânte apoi la,,Flaut tenebra " ". În : Omar din dealul Copoului, cronică literară la cartea de poezie „Flaut tenebra”, de Alexandru Tacu, în revista Convorbiri literare, Iași, din luna noiembrie 1996.
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
merge mai departe; ea nu va reprezenta trupul în carne și oase, ci trupul în stare de extaz, și în timp ce va emana din ea un spirit viu, se va înveșmânta cu o frumusețe de mort. Cuvântul mort vine firesc sub peniță prin apropiere cu cuvântul viață, de care fac uz fără încetare realiștii." În impasibilitatea ei absolută, "supramarioneta" înseamnă absența oricărei emoții. Ea posedă puterea sacră a statuilor divine aflate în temple și din care descinde. "Marioneta este descendenta străvechilor idoli
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
puțin mari, nu conta... decât desculță pe zăpadă era bun așa cum era. Purtam tașcă din pânza de sac făcută anumit pentru scoală, era ca o traistă dar nu așa mare. De scris îmi făceam toc de la spicul de strujan. Legam penița cu ață de tei (haldan) și înmuiam în sticluța cu cerneală și scriam. Dar necazul, uneori se dezlega penița și rămânea în sticluța cu cerneală. Doamne cât mă necăjeam să o scot apoi picura pe caiet sau degetele mele erau
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
anumit pentru scoală, era ca o traistă dar nu așa mare. De scris îmi făceam toc de la spicul de strujan. Legam penița cu ață de tei (haldan) și înmuiam în sticluța cu cerneală și scriam. Dar necazul, uneori se dezlega penița și rămânea în sticluța cu cerneală. Doamne cât mă necăjeam să o scot apoi picura pe caiet sau degetele mele erau unse de cerneală și se mai murdărea unde mai scriam. Acasă mi se făcea controlul... și o încasam aspru
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
Detaliile îmi luau ore de febră și reverie. Uneori o forță enormă 25 mă ridica deodată din așternut și mă târa, cu tot cu cearșafuri, peste masa de scris, unde-nșfăcam stiloul și, înfășurat în falduri ca de togă, încremeneam cu vârful peniței pe pagină. Purpuriul dungilor de pe pereți devenea un cafeniu adânc și peste București ieșea luna, tramvaiele treceau huruind și scrâșnind pe Ștefan cel Mare, pe când eu încă mai priveam ca hipnotizat scânteia de aur din vârful peniței, întrebîndu-mă cu ce
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
încremeneam cu vârful peniței pe pagină. Purpuriul dungilor de pe pereți devenea un cafeniu adânc și peste București ieșea luna, tramvaiele treceau huruind și scrâșnind pe Ștefan cel Mare, pe când eu încă mai priveam ca hipnotizat scânteia de aur din vârful peniței, întrebîndu-mă cu ce literă s-ar fi cuvenit începută Cartea și neîndrăznind să trasez pe pagina întunecată nici una... Bineînțeles că atunci nu i-am dat nici o atenție lui Lulu, care avea să fie totuși o axă a vieții mele, așa cum
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
marginea terenului, țipând cu vocile lor pițigăiate. Fetițele se țineau deoparte, îmbrăcate frumos și bine-bine pieptănate, șoptindu-și mereu câte ceva la ureche și râzând. îmi plăceau atât de mult fetițele astea de nouă sau zece ani, grațioase ca desenate cu penița, imitând domnișoarele mari în conversații "serioase" sau, dimpotrivă, sclifosindu-se și pelticindu-se... Arătau uneori mature, închise într-o enigmă care deja era trista umbră a lunii, a femeii și a fecundității pe fețișoarele lor, dar dacă stăteai de vorbă cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mai mult, ci doar atât, Citești, Daniel? numele meu, Daniel, am în mână un stilou chinezesc, cumpărat de părintele Ioan când m-am dus într-a cincea la școală, opt ani de-atunci, țin stiloul ușurel într-o parte, altfel penița nu scrie, el tace, Citește cu voce tare! îmi cere mie și eu citesc din Evanghelia deschisă, las stiloul pe masă, de sus de la pagina o mie două sute optsprezece, paragraful cincizeci și cinci, Și nu L-ați cunoscut, dar Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
seara... Întindem corturile. Umblăm după lemne să aprindem focul. Sunt o ratată. Nu știu de ce nu am inspirație, ce dracu’, doar Îl iubeam parcă pe Dan, apoi pe doctoru’. La dracu’. Ce să scriu? Parcă nu mi se mai mișcă penița, parcă a Înțepenit odată cu creierul. Toți oamenii studiază aici. Numai eu stau și scriu prostii. Ți-aduci aminte de Dinu? Oho, cum să nu! Mi-eră frică de singurătate și mergeam cu el. Ce chin! Ce calvar! Dar Dan? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
calvar! Dar Dan? Cum e Dan? E sublim, e Înălțător, e divin! Ce dragoste mi-ar putea da el... Ce dragoste mare! Infernal de frumoasă! Așa cum este el, bătrân pentru mine, m-ar putea face fericită și mi-ar elibera penița asta nepricepută, mi-ar face-o să zboare, să viseze... să scrie! Zuluf 10 august 1963 Dragul meu, Ferestrele cabanei erau Întunecate, toți ceilalți dormeau. Noi doi, sub cerul Înstelat, rămăsesem ultimii În chausson-ul cu care venisem, aparatul de radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
măcar binețe sublimului. Și rămân mereu acolo... copleșită de visul cel fără de păcat... mereu... 13 septembrie 1964 Gol de gânduri, stiloul a uitat să mai alerge pe foaie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Goală de gânduri, biata peniță nu mai avea putere să alerge pe hârtie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Între atâtea gânduri, bietul creion nu mai știa ce să aleagă. Nu mai putea să scrie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
între timp etajele se perindau de-a lungul cutiei de tablă argintie. N-am privit pe nimeni în ochi în timp ce făceam obișnuita vizită la paturile operaților din zilele precedente. Priviri profesionale în spatele lentilelor bifocale, aplecate deasupra fișelor clinice, aplecate deasupra peniței de aur Montblanc cu care prescriu dozele de sedative. Apoi mă îndrept spre sala de operații și pe drum umerii îmi tremură ca niște aripi. Intru cu obișnuita lovitură cu piciorul în ușă, ținând mâinile sterile ridicate către asistenta instrumentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Unamuno“, în revista Mercure de France. Când i s-a oferit prilejul de-a o publica la Buenos Aires, Unamuno n-a mai vrut în mod deliberat, după cum și spune: „Nu mi-am mai cerut înapoi originalul, filele inițiale scrise cu penița... ele rămânându-i lui“) să-și recupereze manuscrisul rămas la prietenul său Cassou, ci a retradus-o după versiunea acestuia, completând-o cu noi reflecții. (Pentru orice traducător care, nemărgindindu-se să-și facă doar meseria, ci se și caută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de așteptat, a mă convinge să plec de-aici. Când am plecat din Paris, Cassou îmi traducea lucrarea și, după ce mi-a tradus-o și a trimis-o la Mercure, nu mi-am cerut înapoi originalul, filele inițiale scrise cu penița - nu folosesc niciodată mașina de scris -, ele rămânându-i lui. Și acum, când m-am hotărât, în fine, s-o public în propria-mi limbă, în singura limbă în care știu să-mi dezgolesc gândirea, nu vreau să-mi recuperez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al celor istorice. Și când scrie, Dumnezeu se pleacă spre pământ. Și ceea ce a scris Dumnezeu este propria-ne minune, minunea fiecăruia dintre noi, Sfântul Augustin, Jean-Jacques, Jean Cassou, a ta, cititorule, sau a mea, cel care scriu acum cu peniță și cerneală comentariul acesta, miracolul conștiinței noastre despre singurătatea și eternitatea omenească. Singurătatea! Singurătatea e miezul esenței noastre, și când ne adunăm unii într-alții, când ne gregarizăm, nu facem decât să o adâncim. Și din ce, din ce oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
meu ți-o voi povesti acuma, cititorule, ca să poți vedea în continuare cum se face un roman. Am scris cele de mai sus acum douăsprezece zile, și tot timpul de-atunci încoace mi l-am petrecut fără a mai pune penița pe filele acestea, rumegând în minte cum anume să termin romanul care se face. Căci acum chiar vreau să-l isprăvesc, vreau să-l scot pe Jugo de la Raza al meu din îngrozitorul coșmar al lecturii cărții fatidice, vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Ahile privesc doar pielea sfâșiată de vârful de bronz al săgeții din care gâlgâie sângele și leagă strâns și sigur pânza peste rană, ca seva vieții să rămână acolo pentru ziua în care la porțile Troiei soarta se va împlini. Penița de oțel trebuia s-o ții în gură un timp, înainte de a o fixa în toc. Era unsă cu grăsime și nu lăsa cerneala să se lipească de ea. Apoi o cufundai în călimară; un ultim moment de reflecție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]