998 matches
-
pașii prin curte, pe scară, în fața ușii, nimic, decât tic-tacul pendulei din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezență străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmărește, e atât de ușor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, și inima, care va plesni sub strânsoarea neagră, și firele care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de alpaca. încerci să cobori de pe scaunul înalt, dar picioarele abia îți trec de marginea lui, ce mică ești ! Ți-au pus trei pernițe sub popou ca să ajungi cu bărbia la masă, ah, Niki, dacă ar veni Niki acum ! în penumbra hall ului, cu liseuza pe umeri, Muti își duce palmele la urechi, ca să nu te audă cum țipi. — De ce țipi dacă nu te doare ? Te doare ceva, spune ? întreabă doctorul cu severitate. Nu te doare nimic și te simți vinovată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu un preț sinistru - e posibil ca legendele care circulă să fie adevărate, trotuarele care Înconjoară Casa Poporului sînt patrulate de fantomele sutelor de constructori adunați cu japca să-și găsească aici sfîrșitul. Praful, dar și lumina, lumina asta chioară, penumbră veșnică, du-te la Universitate să te sperii de lumina crepus culară a acestei capitale de țară, treci prin Cișmigiu și ia pe tine acest praf de oameni și de lucruri scrîșnind, praf de frică, praf uleios, metafizic, praf, praf
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mai perceptibil. Împinse și mai mult ușa și privi înăuntru. Camera era mai luminată decât coridorul, razele soarelui pătrunzând oblic pe fereastra acoperită doar pe jumătate de o perdea neglijent trasă. O clipă, George a fost orbit de contrastul dintre penumbră și lumină. Primul lucru pe care l-a deslușit, era masa încărcată de cărți și hârtii, apoi patul și trupul voluminos al filozofului întins pe el. Dormea. George, care-și ținuse răsuflarea, îndrăzni, în sfârșit, să respire și, după ce aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie, nu intra în panică... — E absolut scandalos. Să tragem toate storurile! Alex se întoarse de la fereastră, speriată și mânioasă. În salon ardea o singură lampă, în capătul din fund, dar cea mai mare parte a încăperii era cufundată în penumbră. Ceva se rostogoli pe covor, în fața ei, și Alex scoase un mic strigăt de spaimă. Se îndreptă spre ușă și aprinse toate luminile din salon și pe cele din hol. Lemnăria scării largi, frumos spiralate, cu balustradele tocite dar acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Aglomerat în zilele de lucru și încă și mai aglomerat sâmbăta, duminica în schimb puteai să-l apreciezi în toată splendoarea lui fiindcă se golea. Operă de artă barocă cu ramificațiile lui de adevărat orășel sub cupolă de sticlă. O penumbră odihnitoare și răcoroasă stăruia tot timpul înăuntru. Magazinele erau desigur închise, dar parcă ți se dădea libertatea o dată în viață să alegi să nu cumperi nimic și să nu-ți dorești altceva decât să te plimbi de-a lungul acelor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ții de dame, chiar și la vârsta ta? Dar fiindcă nu întâmpină nicio reacție, încetă să mai meargă cu spatele și își văzu de drum ceva mai repejor, îndepărtându-se, în timp ce își bălăbănea brațele, pe una din ramificațiile pasajului, în penumbra de argint coclit. Nestor trecu la vitrina alăturată și, apropiindu-se din nou, se trezi față în față cu un manechin feminin. Față în față e doar un fel de a spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a iernilor deja au trecut destule. Aspră la pipăit, albicioasă și curată. Foarte curată. Devenită parte din existența lui. Deși aici, sub cerul liber, e multă lumină, gestul de a-și agăța scurta îi aduce instantaneu în amintire holișorul cu penumbra lui plăcută și familiară, unde își atârna hainele în cuier de fiecare dată când venea de la București în vizită la ai lui. Dincolo de draperia trasă pe jumătate de la capătul holișorului, fereastra umplea sufrageria de un soare galben și cald. Își
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
bietul prinț, înainte de plecare. Amintea o plachetă pe care o văzuse în muzeul din Fribourg: Tete de martyr sans nona! De Mika-Le* pictorul nu se ocupa. De altfel, niciodată nu se ocupase de ea în plin aer, ci numai în penumbra atelierului. Acum se dezinteresase complet, dar era din acei ce-și târăsc după ei resturile, în felul în care sfinții răsfoiesc breviarul unor păcate pocăite pentru a nu se înstrăina de prezența conștiinței lor impure. Drăgănescu nu asculta bine ce
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ochi să zîmbească puțin. Atmosfera din salonul cu pian era nespus de tristă. Aprinseseră o singură lampă, cea care lumina jilțul În care stătea Susan. Cinthia, Julius, Santiaguito și Bobby, Îmbrăcați foarte elegant, stăteau toți patru pe sofaua rămasă În penumbră. Afară, pe coridor, servitorii vorbeau În șoaptă, parcă ar fi vrut să arate că și ei erau la fel de Îndurerați de cele Întîmplate; tăcură cu toții o clipă și, din pricina faptului că nu auzeau glasurile servitorimii, copiii se simțeau stingheriți și Înfiorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sonerie. — Am chemat pe cineva ca să-l caute pe Julius, spuse; noi trebuie să ne schimbăm ca să mergem la un cocteil. N-a fost nevoie, fiindcă În clipa aceea Julius deschise ușa și apăru descoperind din prima clipă că În penumbra aceea din la suite totul era puțin cam ciudat, În același timp foarte trist și absurd, „Bună, Arminda“, spuse, Împiedicîndu-se de un geamantan. Juan Lucas profită de ocazie ca să lase revista deoparte și să se ridice În picioare, spunînd: „din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
avînt și a ajuns dintr-odată În mijlocul „vestibulului“ și pe deasupra simțind că toată lumea Îl văzuse cum aleargă și că de la toate ferestrele Îl priveau pesemne cu ură. La o fereastră din dreapta lui le văzu pe cele două școlărițe Învățînd În penumbră, În curînd o să aibă nevoie de ochelari, sărmanele fete, o să-și strice ochii. Și Învățau de zor, el stătea acolo de cîteva minute și ele nici nu-și dădeau seama. Profită de concentrarea lor ca să se apropie Încă puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai târziu mi se părea că eu l-am visat. De multe ori, după ce o con duceam acasă, ca de obicei, serile, după ulti mele seminarii, intram în holul casei ei și ne așezam pe treptele de marmură, într-o penumbră în care abia ne vedeam ochii. Atunci aprindea o țigară și începea să povestească. Ochii îi străluceau, sub ge nele încârligate, ca în scena din barul pustiu, din Citizen Kane. Un vis al ei dura, povestit, cel puțin jumătate de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
povestirii mele ar trebui să se schim be dintr-un fel de scherzo patetic („pathetic“, mai bine zis) în ceva grav sau lugubru, ceva foarte în cruntat. Dar după-amiaza aceea n-a cunos cut vreo schimbare bruscă. Doar se-nsera, doar penumbra devenea mai deasă. Dacă lipsea ceva ca totul să fie perfect coerent, ca într-un film (m-am gândit mai târziu), era chiar ce mi-a spus ea atunci, încă în picioare, cu țigara aprinsă între degete: „Mir cea, aș
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
vreun tatuaj de la Auschwitz, ca să-mi sal veze povestirea de monotonie (de fapt, s-o trans forme într-o povestire). Nimic n-a virat măcar în fan tastic: Ester n-avea la gât vreo perlă care să strălucească brusc în penumbră și n-a rostit vreodată, privindu-mă-n ochi, „Hevel havolim, hakol hevel“... Zilele-ncepuseră să se răcească, și în seara în care Ester mi-a spus că va emigra cu familia ei în Israel mi se făcuse frig dinainte
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
puteai privi, prin ușile de cristal ale liftului, arama plină de ornamente sinistre a cupolei tronconice, ce-și schimba tot mai abrupt perspec tivele către vârf. Cei de jos și tot mai de jos, lungiți pe fotoliile lor sângerii, în penumbră adâncă, păreau subiecții unui experiment sinistru. Am ajuns în fine la templele suprapuse, pe o terasă ce le-ncon jura din toate părțile. Din partea noastră, Alpii ne-au apărut ca o panoramă albă-strălucitoare. I-am privit cu nesaț. Marco, lângă mine
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sau cel puțin un baron, cu pat cu baldachin în mijlocul încăperii. Am zis noapte bună bucătă resei tot mai adormite și am rămas în întuneric deplin. Am orbecăit până la ușa dormitorului și, când am deschis-o, s-a făcut o penumbră albăstrie, căci fereastra era plină de arbori negri și stele. Era o lumină tristă și pură. Mi-am trântit valiza lângă pat și i-am deschis încuietorile. Fără să-mi scot ca nadiana (doar gândul îmi făcea rău), am scotocit
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
rân duri - peste care am strâns degetele. „Noro cosule!“ mi-a mai zis fata, și-a rupt-o la fugă înapoi cu căruciorul, spre fundul curții, dispărând în cine știe ce odăi. Am deschis pumnul. Obiec tul din palma mea reflecta, în penumbră, cerul tot mai tran da firiu și mai parfumat al serii. L-am dus acasă și de-atunci a început totul. În toamna care-a urmat am început să-mi scriu jurnalul, cel la care migălesc și azi, după mai
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
oblonului se putea deschide ca să pătrunzi în interior. Jean a rămas pe pervaz, gata să se prăbușească la orice suflare de vânt, iar eu am sărit, prin rama gea mului încrustată cu bucăți tăioase de cioburi, în camera scufundată-n penumbră. Era un dormitor cu mobilă veche: un pat larg, o oglindă, un scaun, un gheridon. Deasupra patu lui, un raft cu cărți groase, delabrate. Singura ușă, pe peretele opus ferestrei, era bătută-n cuie. Ulti mele raze ale soarelui, roșii
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
o încăpere aflată într-o navă spațială - în special, după cum avea motive să creadă, o navă de luptă - se aștepta să fie o încăpere unde se aflau, de asemenea, aparate. Primul semn că, probabil, călătoria prin holurile metalice, scufundate în penumbră, era aproape de capăt, fu acela că Vocea Unu și Vocea Doi își încetiniră mersul. Strângându-l de brațe, îl obligară și pe el să încetinească. Cum era normal, își potrivi mersul după al lor. Și, puțin mai târziu, când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
nu este de a închide, dar de a deschide spații pentru mister; o cultură care se hrănește din propria slăbiciune poate spune „nu” lui Dumnezeu asemenea aceleia care, în trecut, își etala propria putere. Tocmai la sensul misterului și al penumbrei, care inevitabil însoțește cuceririle noastre raționale, ne-am reîntors astăzi din mai multe direcții, redescoperind limitele cunoașterii raționale. Dincolo de cuvintele stânjenitoare și prezumpțioase pe care omul modern pretindea să le rostească despre lume, se deschide spațiul tăcerii. - O trezire religioasă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ring de dans pe care valsau picioare în pantaloni negri și fuste lungi. Hai, vino lîngă mine, îi spuse Ozenfant. Ceilalți au terminat de mult, dar eu am devenit dependent de bucuriile troacei. Apăru o chelnăriță dinspre mesele cufundate în penumbră, trase un scaun și îi întinse un meniu lui Lanark. Mîncărurile aveau nume într-o limbă pe care n-o înțelegea. înapoie meniul și-i spuse lui Ozenfant: — Ai vrea să comandați pentru mine? — Desigur. încearcă Enigma de Filets Congalés
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
privirea și tocmai când voia să se întoarcă, deasupra lui se auzi un pleoscăit. Un torent de apă i se prăbuși în cap și-l udă până la piele. Parcă ar fi fost un semnal. De jur împrejurul lui turna cu cofa. Din penumbră auzea din toate părțile șiroind apa, iar el fu scăldat încă de dcuă ori; ca niște dușuri gigantice, crengile de deasupra lui filtrau torente de apă și el încetă să se mai întrebe ce se întâmplă. Ploua. Frunzele enorme acumulaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
găsi două uși față în față. Le deschise pe rînd. Ca și celelalte din casă, nu erau încuiate. Una dădea în bucătărie, iar cealaltă ― în beznă. Lumina din hol nu era prea puternică, dar, când ochii i se obișnuiră cu penumbra, văzu că este vorba de un fel de subterană. Lumina nu bătea mai mult de cincizeci de pași, dar Gosseyn avu impresia că hruba se prelungește mult dincolo de trunchiul arborelui. Închise ușa respectivă și, ducându-se într-una din camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
privirea și tocmai când voia să se întoarcă, deasupra lui se auzi un pleoscăit. Un torent de apă i se prăbuși în cap și-l udă până la piele. Parcă ar fi fost un semnal. De jur împrejurul lui turna cu cofa. Din penumbră auzea din toate părțile șiroind apa, iar el fu scăldat încă de dcuă ori; ca niște dușuri gigantice, crengile de deasupra lui filtrau torente de apă și el încetă să se mai întrebe ce se întâmplă. Ploua. Frunzele enorme acumulaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]