2,096 matches
-
se răspunde, cu riscul deja semnalat mai sus, răspunsul sună abrupt și elementar. „Sigur că intelectul nu poate săl gândească, nu șil poate închipui, iar când acesta este vestit, nul poate înțelege, ci doar presimți că acesta iar putea însemna pieirea.“<ref id="170">Ibidem, p. 64.</ref> Deși nu poate înțelege paradoxul absolut, intelectul presimte că tocmai acesta iar putea anunța sfârșitul. Presimte așa ceva în măsura în care nuși pierde complet propria pasiune. „Multe are intelectul de obiectat împotriva acestuia [a paradoxului], pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
intelectul presimte că tocmai acesta iar putea anunța sfârșitul. Presimte așa ceva în măsura în care nuși pierde complet propria pasiune. „Multe are intelectul de obiectat împotriva acestuia [a paradoxului], pe de altă parte, în pasiunea sa paradoxală, intelec tul își dorește propria sa pieire.“ În ce constă totuși o asemenea dorință? Așa cum spune de la bun început, gândirea știe că paradoxul o exprimă în chip esențial, fiind pathosul ei ascuns. Doar că, imediat cel acceptă, se vede în fața propriei limite. Stă în natura pasiunii să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o exprimă în chip esențial, fiind pathosul ei ascuns. Doar că, imediat cel acceptă, se vede în fața propriei limite. Stă în natura pasiunii să ducă ceva la limită, să atingă limita însăși („Culmea oricărei pasiuni este de ași dori propria pieire“). Atinge cu aceasta locul în care ne întâmpină 168 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 169. 170. celălalt, cel care, cu prezența sa, poate să disloce centrarea în sine și în identitatea neutră cu sine. Însuflețită peste măsură, gândirea tinde să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de iubire a celuilalt se ascunde iubirea de sine. Iar aceasta se întoarce împotriva ei atunci când iubirea devine pasiune. Imediat ce se vede în fața pasiunii, caută să se retragă, ajungând asemeni unui ostatec. Însă, ca pasiune, iubirea „își dorește tocmai propria pieire“, se vede în fața propriei morți, ceea ce o și potențează în chip maxim. Aici paradoxul nu mai comportă nimic din ceea ce discută logica obișnuită. Nici măcar ca paradox al intelectului el nu se confundă cu o situație pur logică, formală. Însă cum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pînă la Betleem în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an." 7. Și dacă va zice: "Bine!" atunci robul tău n-are nimic de temut; dar dacă-l va apuca mînia, să știi că pieirea mea este lucru hotărît din partea lui. 8. Arată-ți dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legămînt înaintea Domnului. Și dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viața, de ce să mă mai duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
Domnului. Și dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viața, de ce să mă mai duci pînă la tatăl tău?" 9. Ionatan i-a zis: "Departe de mine gîndul să nu-ți dau de știre, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărît din partea tatălui meu și amenință să te ajungă!" 10. David a zis lui Ionatan: "Cine-mi va da de știre dacă tatăl tău ți-ar răspunde cu asprime?" 11. Și Ionatan a zis lui David: "Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
și nu mai judeca faptele oamenilor după dreapta Sa măsură, ci se lua după vorbele pe care I le sufla unul sau altul În ureche, lăsându-se călăuzit de toți acești oameni fără căpătâi ce aveau să ducă lumea la pieire... Sau unde era tâmplarul Platon Sreda, cel care, după ce și-a Îngropat consoarta moartă de oftică, a băut o lună În șir de unul singur, Împungându-se cu sula și lovindu-se cu capul de pereți și apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aer Încărcat de tot felul de miasme produse de stomacul său. Pesemne Iona fusese mahmur și, dintr-o pricină sau alta, Îl mustrase conștiința. Monstrul fusese o halucinație a sa. Glasul din cer Îl trimisese la Ninive să-i vestească pieirea, dar Iona s-a suit pe o corabie și s-a Îmbătat. Îmbătându-se, l-au apucat mustrările de cuget. Nu era, desigur, simplu să stai, atâta amar de timp, fără mâncare și fără băutură În pântecele unei viziuni! Halucinația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atacau În momentele sale cele mai slabe - o atacau În numele revoluției proletare, În numele rațiunii și În numele iraționalității, În numele profunzimii viscerale, În numele sexului, În numele libertății instantanee perfecte. Căci la asta se reducea, la o cerere fără limite - insațietate, refuzul creaturii sortite pieirii (moartea fiind sigură și finală) de a părăsi acest pământ nesatisfăcută. O Întreagă listă de cereri și plângeri era prin urmare depusă de fiecare individ. Fără drept de negociere. Neadmițând sărăcia ofertei la nici o secțiune umană. Iluminism? Minunat! Dar cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Lal, când am vorbit de Încântarea ucigașului față de Înjosirea prin parodie - prin Rumkowski, rege al zdrențelor și al rahatului, Rumkowski, conducător peste hoituri. Și asta este ce mă preocupă pe mine la teatralitatea episodului Rumkowski. Desigur că actorul era sortit pieirii. Mulți alți actori, cu mai puțină agonie, au și ei un simț al sortirii la pieire. Cât despre ceilalți, marea masă a condamnaților, presupun, pe măsură ce se stingeau de foame, că simțeau din ce În ce mai puțin. Chiar mamele Înfometate nu puteau simți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și al rahatului, Rumkowski, conducător peste hoituri. Și asta este ce mă preocupă pe mine la teatralitatea episodului Rumkowski. Desigur că actorul era sortit pieirii. Mulți alți actori, cu mai puțină agonie, au și ei un simț al sortirii la pieire. Cât despre ceilalți, marea masă a condamnaților, presupun, pe măsură ce se stingeau de foame, că simțeau din ce În ce mai puțin. Chiar mamele Înfometate nu puteau simți mai mult de o zi sau două copiii smulși de lângă ele. Durerile de foame taie jalea. Erst
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cu vreo pacientă care Îi devenise amantă? Sammler nu recomanda asta oricui, dar În cazul lui Elya ar fi fost benefic. Dar nu, probabil că doctorul fusese o persoană respectabilă. Iar bărbatul care cere atât de insistent afecțiune este sortit pieirii. Curând primăvara avea să fie În toi. Cross County, râul Saw Mill, Henry Hudson vor dospi de iarba revenită la viață și de păpădii, căldura de cuptor a soarelui va coace din nou viață verde. Te simțeai și scârbit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
care nu s-au întâmplat niciodată. Nu poți să supraviețuiești pe râul Salmon într-o barcă răsturnată cu fundul în sus. Crede-mă ! Scena aia a fost ridicolă. Ne-a făcut să arătăm ... nu știu ... ca și când am fi fost sortiți pieirii de la început. Când, de fapt, tot ce s-a întâmplat acolo a fost teribil de palpitant; a fost cea mai grozavă aventură a vieții mele. Mike a lăsat capul în piept de parcă Jina l-ar fi pălit peste țeastă. De parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Dar la fel cum reptilele imense au trebuit să cedeze, În final, locul mamiferelor, tot așa propanul urma să ia locul cărbunilor. S-a născut din ridicarea orașelor și tocmai această Înflorire urma să fie, În ultimă instanță, și cauza pieirii, cît de paradoxale sînt afacerile! Ciudată soartă: să fii sortit morții În plină epocă de avînt! CÎștigă bani mulți, dar se simt În nesiguranță, au parte de tot soiul de plăceri, dar mesele vor deveni propriile lor spînzurători. N-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să readuc în lumină faptele sau numai iluziile ce-au urmat și care mă fac s-o mai aștept pentru că nu m-am împăcat nici azi cu plecarea ei definitivă. Pentru că mai cred și acum că esențialul nu este destinat pieirii, or întâlnirea noastră a ținut de această semnificație a vieții, supusă unei legi venite de sus. Cel puțin așa cred sau m-am obișnuit să cred. E adevărat că uneori, închizând ochii, lumea născută din sticlirea privirii ei dispare, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pâlpâiala apusului de soare. În după-amiaza aceea de septembrie, am rămas așa până ia ivirea primelor stele; era una din acele rare clipe ale lumii când spiritul se simte aidoma naturii care l-a zămislit și care-l străbate, premoniția pieirii și renașterii lui infinite. Simțeam că se întâmplase ceva nerepetabil, că un adevăr fantastic se descoperise pentru prima dată și pierise tot atunci, fără urmă. Eram îmbrăcat într-un costum de vară, gri deschis, cămașă albă și cravată la culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
până ce lumea asta își va regăsi echilibrul sau își va construi un altul. - Au început să cadă temeliile, vorbii. - E o părere, ca la cutremure; temeliile nu dispar, o iluzie, se zdruncină numai, e o reașezare a lor, dând impresie pieirii. Asta e salvarea. Cum să piară temeliile? - Mă gândeam la Tablele Legii, la Creștinismul care le-a urmat. Ni se spune de câțiva ani că sunt născociri ale misticismului și din cauza asta învățământul religios a fost interzis, iar sinagogile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
m-am ivit lângă tine, în noua mea consistență, asemănătoare celei lumești, căci te iubeam nesfârșit; aveam de la început rădăcinile în tine, simțisem asta de mult. Și tu însuți știai ca și acum că era scris în sângele nostru, deasupra pieirii lui, certitudinea reîntâlnirii ca o lege universală”. Își ridică fruntea, și în clipa următoare se prinse cu mâinile după gâtul meu, mă aplecă pe dormeza lată, în lumina vagă a felinarului de pe bulevard, ce străbătea în odaie, stăturăm muți încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sunt fericită că te-am văzut, ce-a trebuit să fie n-a fost, pulberea s-a ales de toate până și de câmpia asta a Bărăganului, binecuvântată, blestemată de Dumnezeu, în care încă de pe vremea sciților roadele erau date pieirii, și sciții au tot continuat să vină, din răsărit, din apus, din toate părțile lumii. Dimineața mă înalț în vârful picioarelor pe prispă, mă uit de-a lungul drumului spre deschiderea câmpiei dar nu te zăresc, mă gândesc că vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trezi ca-ntr-o casă străină, neștiind de unde să începem. Dar până la urmă tot ne vom vindeca. Adevărul e singurul medicament. Numai că asta nu se știe când va fi, dar va fi, căci tot ce e nefiresc e sortit pieirii. Pelerina-i albă, puțin trișată în lumina roșiatică a apusului, îi atârna pe umeri asemeni cavalerilor de Malta, simbolizând pentru el puritatea, permanenta întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar structura statului totalitar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și cu taina lui, codrul ca o ființă cu dureri, cu mânii, cu plângeri. Toamna plutea în juru-i ca un vis al morții. Măriuca, nevasta pădurarului, se închegă o clipă înainte-mi ca din aburi și se risipi; și gândul pieirii boierului rămase în mine, după fiorul fierbinte, ca un sloi de ghiață. Vezi, gândăcelule, tare mi-a fost drag codrul în tinerețele mele!... Așa îmi povestea bunicul lângă soba mare, bătrânească. Așa îmi povesti, și tăcu. Ș-afară ofta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-l plătim. Îi dai straie și încălțări, căciulă și manta. — Dar dacă ține ceața? Nu ține; mâni dimineață e o vreme poruncită. Culi tăcu; avea în el o mânie împotriva unor asemenea prostii și în același timp se întărâta, hotărând pieirea tuturor, ca într-un sfârșit de lume. Ana suspină. —Doresc să ne ducem, Culi. —Pregătiți-vă! răspunse paznicul cu îndârjire și se uită amețit în juru-i. Așa este. Într-o albie, după cuptor, înfășurat strâns în scutece, se află un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fericit era mortul care se ducea să fie încununat cu lumină la scaunul lui Allah, decât măria sa care, pe acest ticălos pământ, rămânea încărcat de ani, sfâșiat de zadarnice păreri de rău. Cine era vinovatul adevărat? Cine pusese la cale pieirea copilului său? Cum spun jurisconsulții bizantini - cine a avut interes să facă asta? Cui folosește moartea primogenitului său? Vrea Domnul Dumnezeu, în mânia sa, să-i întoarcă brațul spre a zdrobi pe alții? Să fie vinovată aceea care-i dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
persoană care te va vedea între fruntariile regatului te va aduce aici în lanțuri. În pofida asprimii ultimelor cuvinte, a trebui să fac un efort ca să nu las să se vadă ușurarea pe care o simțeam. Scăpasem de temniță și de pieire, iar o lungă călătorie de doi ani nu mă înfricoșa deloc. Pe deasupra, mi se lăsase o lună întreagă pentru a-mi pune ordine în afaceri. * * * Ieșirea mea din Fès a fost remarcată. Țineam să plec în surghiun cu capul sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
reconstrucție a colegiului ce avea să-i poarte numele, pe care-l desenase el însuși și a cărui cupolă tocmai se fisurase pentru a treia oară, populația capitalei îl huidui. Strigătele acesteia îi ajungeau la urechi: „Dumnezeu să-i dea pieirii pe cei care îi înfometează pe musulmani!“. La înapoiere, sultanul se feri să mai treacă prin cartierul popular Bab Zuwaila, preferând să ajungă la citadelă pe străzi mai puțin viermuitoare. Aceste vești ne fură aduse de un tânăr negustor bogat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]