973 matches
-
era dilatat, având un diametru care probabil măsura cincisprezece centimetri. Porțiunea inferioară a lui Terby atârna afară din câine, alunecând încet în cavitate, ondulând în așa fel încât să pătrundă mai ușor. Înghețasem. Îmi amintesc că întinsesem instinctiv mâna spre pintenii păpușii care dispăruse, făcând ca burta câinelui să se umfle, apoi să se destindă. Victor vomită din nou, în liniște. Totul rămase nemișcat preț de o clipă. Apoi câinele intră în convulsii. Deja începusem să mă îndepărtez încet de câine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
plecaseși de acasă. - Care mamă, că eu știu mai mulți. Din vară, din toamnă? Pe unul îl chema Bușilă și mai nu știu cum, pe altul îl știu că tot se-nvârtea prin casă, parcă vrând să arate că are cizme cu pinteni, tot îi pocnea din când în când, cu o cravașă, parcă era la militărie nu în pețit, și tocmai la o domnișoară ca Emilia. Îmi mai amintesc și de ceilalți dar mai puțin. A da și de cel ce a
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
poate nici le-am meritat. Ei bine, n-am simțit niciodată o mai mare mulțămire sufletească ca acea din ziua destituirei mele din prima funcțiune ce ocupasem. Eram acum om complect; îmi plătisem tributul de jertfă pentru țară; îmi câștigasem pintenii, ca și când aș fi fost într-o bătălie din care aș fi ieșit cu cinste, rănit și decorat. Imediat se răspândi vestea destituirei mele și toți prietinii și partizanii politici veniră să mă felicite de marea onoare ce mi se făcuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
luni, având memoria proaspătă, neobosită, ajutat și de practica de toate zilele, am ajuns să fiu un factor principal în tribunal și să pun în umbră pe ceilalți doi colegi ai mei, cari erau niște pariatce vechi. Îmi câștigasem, deci, pintenii și lumea acum ținea socoteală de mine. Trei ani am stat la tribunal, și iată că, în acest interval, ideea Unirei care mult amar de vreme zăcusă înăbușită în inimile românilor, a izbucnit deodată cu puterea unui șuvoi care răstoarnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în „Bazinul Carpatic”, sintagmă scumpă revizionismului unguresc, vezi că denumirea acoperă geografic Ungaria Mare, atât de mare încât ungurii rămân minoritari în teritoriul cu pricina. Că avem, cu îngăduința organelor noastre de siguranță națională, o gardă maghiară care-și zornăie pintenii în Ardeal și un Lásló Tökés, vicepreședinte în Parlamentul European, pus să apere interesele României, vin să ne spună că nu prea are valoare intrarea ta în NATO și în UE. Dacă, după ce ai intrat în aceste organisme, te-ai
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
e rege / Ce să spun, nu prea alege, / Nici la vin, nici la femei; / Dar regina bea Știrbey.” Cel mai rău din toată povestea a ieșit Ferdinand, zis Intregitorul, care, deși domnea peste o Românie Mare, nu putea struni din pinteni o iapă pur sânge englezesc. Din tot procesul, s-a ales numai memoria întinată a lui Alexandru Marghiloman, deși el a încheiat pacea separată cu Germania și aliații ei, având acordul lui Brătianu și al regelui Ferdinand, care atunci, au
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
pe la tata că-i era nepot de la soră, împreună cu vărul său Mihai Ferdoschi,alt nepot. Erau înalți, frumoși, ca niște brazi din codrii Țării Românești, îmbrăcați în uniforme de vânători de munte, cu cizme înalte cu rozete în față, cu pinteni, fiind artilieriști, cu centuri pe diagonală pe amândoi umerii de se uita lumea după ei ca după doi aștri coborâți pe Pământ. Au rămas pierduți prin stepele Crimeiei. Mihai s a întors după vreo 7 ani de lagăr în Siberia
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
familiei Boghiu care se învecinează la sud cu pământurile răzeșilor din Fruntești și Rusești. Lotul lor de pământ pornește de la locul numit La Velniță (acolo unde a fost o instalație de distilat alcoolul a boierilor Rosetti), urcă pe Cocolie (un pinten de deal format din gresie moale, vânătă) coboară în Cot, urcă în Dealul Oprii (acolo era o vie și niște cireși cu cireșe amare, bune de dulceață!) se ajunge La Vărzărie (era un mic iaz de acumulat apa, pomi fructiferi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ceea ce i se pare interesant - odată ajuns acasă, în atelierul încropit dintr o fostă debara minusculă, va tria fotografiile și va încerca să facă o selecție la sânge, obiectivă, în teorie și admiră de la distanță rochiile lungi ale domnițelor-hostess sau pintenii strălucitori ai unor cavaleri pe care îi va putea regăsi ( nu are nicio îndoială, din acest punct de vedere), după terminarea spectacolului, în cârciumile pline de fum și gălăgie din orășelul tolănit la poalele colinei. Au încetat râsetele copiilor, mirosul
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
alta, încât pe la apa Neajlovului ne făcusem convoi lung, de nu-i mai ghiceam capătul. Atunci l-am văzut pentru întâia oară și pe domnul nostru Vlad Dracula, călare pe un cal negru pe care îl ținea mai mult din pintenii strălucitori, bătuți cu o pulbere fină de pietre. S-a uitat spre noi și pe urmă i-a făcut unuia un semn, iar ăla a venit și ne-a spus să rămânem în urmă și să luăm în grijă căruțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iasă din strânsoarea pleoapei, vru să strige dar strigătul rămase agățat undeva prin gâtlej. Iar zornăitul acela se auzea din ce în ce mai tare... - Mihule, trezește-te măi bărbate, ce dracu dai așa din picioare? Măcar de ți-ai scoate sărăciile acelea de pinteni. - Femeie, iar am visat ochiul acela - Ce ochi, care ochi? Ție-ți mai arde acum de mai știu eu ce ochi ai fi văzut în drumul tău până la Volga. De când ai venit din prizonierat, tot aștept eu să te
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
dar de sfântul Dumitru sunt trei ani de când te-ai întors și nu mai pui mâna măcar pe un capăt de treabă. Toată ziua îți perii hainele și cizmele și umbli toată ziua hai-hui. Ba îți mai pui și pintenii pe care i-ai găsit în pod, rămași de la răposatul bunică-tu. Chiar dacă i-a purtat în războiul din 1877, sunt peste o sută de ani de atunci. Pe aici s-au schimbat multe, chiar și prin țară au fost
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mai mare și se pieptănă cu luare aminte, privind în ciobul de oglindă prins direct în lutul peretelui. Dădu cu o cârpă unsuroasă peste cizmele care luceau și așa, apoi cu cea mai mare atenție trecu degetul mare peste rotițele pintenilor rotindu-i ușor. Așa umblase de când venise pe neașteptate din Rusia, în refacere, zicea el. Celor care-l întrebau de ce nu lasă uniforma, le răspundea plin de seriozitate că nu poate, fiindcă în orice clipă el poate fi chemat înapoi
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să plângă. Încercă, la luciul potolit al stelelor, să deslușească până departe liniile drepte, paralele, care luceau stins, tainic, nevinovat... Îl duru ochii de sforțare și renunță. Se întinse apoi în iarba înaltă de alături, pându-și mâinile sub cap. Un pinten zornăi scurt, prevenitor parcă, și-i aduse în amintire visul pe care-l avusese mai înainte în această seară. Nu era prima dată când visa așa ceva. Prima dată visase acest vis foarte departe de aici, acolo unde doar stelele
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
un Cezar, valora mai mult de doi cai. Nu mai prejos era harnașamentul calului, în fier și în bronz placat cu aur, strălucind în soare. Am remarcat și forma scărilor de șa pe care longobarzii le copiaseră prost de la ei, pintenii cu vârful metalic îndoit spre interior, oblâncurile înalte de lemn ale șeii pe care armata noastră se încăpățâna să nu le adopte, deși îngăduiau mânarea comodă a calului doar din picioare și genunchi. Dar nu numai șaua, ci mai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cracă și a virat brusc de partea opusă. Gumbert mi-a alunecat din brațe și a căzut la pământ. Am tras de hățuri, uitându-mă înapoi. Un avar gonea după mine cam la o jumătate de milă, așa că am dat pinteni și l-am lăsat pe Gumbert acolo unde căzuse, trăgând nădejde să i se fi rupt osul gâtului. Am gonit mai mult de un ceas, până ce caii s-au făcut lac de sudoare. Eram toți laolaltă, doar noi însă, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
refacerea zidurilor. În chip straniu nu era mirat să mă vadă prin acele locuri, fapt pentru care i-am și spus motivul. Așa am aflat că ei culeseseră cadavrul lui Romilde. Nu căzuse în apă, ci se agățase între doi pinteni de piatră din fundul prăpastiei. Era în descompunere, dar nu lipsea nimic din el. - „Cine batjocorește pe cel sărman îl insultă pe Creator, cine se bucură de nenorocirea altuia n-o să rămână nepedepsit.“ Așa e scris, și așa am împlinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o ultimă privire În urmă, Danjo sări rapid În șa. Cu sabia și cu armura, iradia un aer de noblețe și de putere. — Să-i spui că, atunci când se termină luptele, voi trece pe la Yaemon. Danjo scoase un chiot, dădu pinteni calului și intră În râu, pentru a-i prinde pe ceilalți din urmă. Apa albicioasă se Învolbura În picioarele calului. Hiyoshi, cu resturile sucului de mei Încă În gură, Îl privea lung, ca În transă, cum se Îndepărta. Fiecare drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pământul, iar coada sa argintie flutura dreaptă În urmă. Trecu În frunte. Goroza strigă: — Atenție, stăpâne, au să i se despice copitele! Ce e? Nu poți ține pasul? strigă la rândul său Nobunaga. Îngrozit, Goroza se avântă În urmărire, dând pinteni murgului. Calul lui Nobunaga era cunoscut În lung și-n lat ca „Uzuki al clanului Oda“, chiar și printre dușmanii clanului. Murgul nu se putea compara cu el nici sub aspectul valorii, nici al caracterului. Dar era tânăr, iar măiestria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întârzia? — Nu asta e problema. Chiar dacă e bătrân, Sessai nu Întârzie niciodată. Fiind și tânăr și ostatic, m-ar mîhni, să Întârzii la o Întâlnire când vasalii superiori și Sessai sunt deja acolo. Să ne grăbim, mai spuse el, dând pinteni calului. Pe lângă un grăjdar și trei slugi, Heishichi era singurul vasal care-l Însoțea pe Ieyasu. În timp ce se grăbea să țină pasul cu calul lui, era mișcat până la lacrimi pentru stăpânul său, a cărui toleranță plină de răbdare față de soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fiu dezamăgit. E pentru prima oară În viața mea când am simțit rușinea și amărăciunea Înfrângerii. — A realizat vreodată cineva fapte mari fără a cunoaște și Înfrângeri? — Asta mi se citește și mie pe chip? Calului trebuie să-i dai pinteni doar o dată. Hideyoshi, pregătește-te pentru o călătorie. — O călătorie? — Ne Întoarcem la Gifu. Tocmai când Hideyoshi se felicita pentru că i-o luase cu un pas Înainte lui Nobunaga, stăpânul său lua inițiativa. Existau câteva motive Întemeiate pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
peste măsură de detașat. În ziua plecării lui Nobunaga, Ieyasu se Întoarse la Hamamatsu. Pe drum, le spuse generalilor săi: — De Îndată ce Seniorul Nobunaga Își va scoate armura pătată de sânge, se va Îmbrăca să plece În capitală și va da pinteni calului direct către Kyoto. Mintea lui e ca un mânz nărăvaș. În cele din urmă, exact așa se Întâmplă. La vremea când Ieyasu ajunse la Hamamatsu, Nobunaga era deja În drum spre Kyoto. Ceea ce nu Înseamnă că În capitală s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
inamicilor, jură: „Îi voi prezenta Seniorului Shingen scuzele mele pe lumea cealaltă. Am fost un sfetnic și un general nepriceput. Cu bine, munți și râuri din Kai!“ Răsucindu-se În loc, vărsă o singură lacrimă pentru provincia lui, apoi, deodată, dădu pinteni calului: — Moartea! Nu voi dezonora numele Seniorului Shingen! Glasul i se cufundă În marea uriașei armate inamice. Nu mai e nevoie să adăugăm că toți vasalii săi Îl urmară, până la unul, murind acoperiți de glorie. Încă de la bun Început, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și Bessho, precum și Araki Murashige, Își dezvăluiseră, dintr-o dată, legăturile cu inamicii - Mori și Honganji - iar Nobunaga se simțea Înconjurat. Mai mult, când privea spre est, vedea că și clanurile Hojo și Takeda ajunseseră, recent, la o Înțelegere. Ranmaru dădea pinteni calului prin Otsu și, În cele din urmă, Îl ajunse pe Hideyoshi, În apropierea Templului Mii. Hideyoshi se odihnea acolo sau, mai degrabă, ajungând atât de departe, aflase despre rebeliunea lui Araki Murashige și-l trimisese pe Horio Mosuke Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Își tăinuia ca o fecioară ce credea despre Mitsuhide. În asemenea momente, Hideyoshi nu mai putea fi atent la conversație. Ba chiar, se arăta complet nepăsător. — Văd deja Castelul Azuchi. Să ne grăbim! De el văzu În zare, Hideyoshi dădu pinteni calului, fără să mai ia deloc În seamă grijile Însoțitorului său. Intrarea principală În castel forfotea de ajutoare ale vasalilor care aflaseră despre trădarea lui Murashige și veneau la castel, precum și de mesageri șiroind din provinciile Învecinate. Hideyoshi și Ranmaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]