829 matches
-
Faptul că eriniile capătă o formă nu are însă nici o importanță: chiar absente din scenă, ca la Euripide, ele sunt prezente în privirea halucinatului încolțit, hăituit de fantome, de nălucirile unui delir care-l împinge din acea clipă spre moarte. Plăsmuirile nebuniei, precum apariția fantomatică sau imaginea din vis, închid în ele o egală prezență a invizibilului și a forțelor sale ambivalente. Ca și fantoma, vedeniile ce bântuie delirul sunt deopotrivă capcană și adevăr. Că fantoma care se arată ori că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pe Oreste că aceste vedenii nu sunt decât niște iluzii optice (Oreste crede că vede ceva acolo unde nu există nimic, imaginile delirului fiind lipsite de substanță), Electra își dă destul de repede seama că, deși nălucirile lui Oreste sunt doar plăsmuirile unei minți rătăcite, ale unei simple doxa, ele au o putere reală asupra victimei lor, reducând-o la neputință. Așadar, unul dintre atributele zeilor este și acela de a crea fantome sau imagini amăgitoare, adevărate capcane în care cad și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
prezentului deschide perspectiva unui viitor întunecat de viziuni funeste, înfricoșătoare (horrible imaginings, horrid image). De parcă ciudatele arătări i-ar prevesti odioasele crime pe care le va făptui. Ca și pentru vrăjitoare, omorul e pentru el mai întâi un gând, o plăsmuire a minții: „is but fantastical” (termen folosit și de Banquo în legătură cu bizarele creaturi). Dar metamorfoza s-a produs deja: a fost suficientă imaginea fantomatică a actului criminal ce va fi săvârșit, pentru ca statutul uman al lui Macbeth să se modifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
palpabile? S-o ascultăm pe Lady Macbeth: ea crede cu tărie în înrudirea de esență dintre apariția lui Banquo și pumnalul însângerat, „văzut” doar de mintea delirantă a lui Macbeth; amândouă nu sunt decât niște imagini golite de substanță, niște plăsmuiri ale spaimei. Apropierea merită reținută, scena pumnalului putând fi astfel analizată ca o scenă „a fantomei”, adică generatoare a „efectului de fantomă”, în sensul unei experiențe amintind-o pe aceea a întâlnirii cu o fantomă. În monologul său de la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
A local habitation and a name”)? Într-adevăr, asta este ceea ce face mai ales poetul teatrului, spre deosebire de toți ceilalți, și ceea ce face mai ales autorul Visului... La sfârșitul tiradei sale, Tezeu va vorbi despre noaptea de vară atât de propice plăsmuirilor minții, o noapte când spaima te poate cuprinde în orice clipă, făcându-te „să iei un tufiș drept un urs”. Interpretând semnificația piesei, Tezeu interpretează, de fapt, realitatea teatrală în substanța ei: iluzii, amăgiri, fantasme preschimbate în forme de către delirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
devenite vizibile chiar dacă nu sunt prezente trupește” (în finalul piesei Șase personaje în căutarea unui autor, singura realitate vizibilă sunt umbrele personajelor); pe de altă parte însă, dacă-l ascultăm pe Cotrone, manechinele sunt totuși superioare actorilor, deoarece „în aceste plăsmuiri artificiale pătrunde spiritul personajelor, încorporându-se într-o asemenea măsură, încât ele prind viață, capătă forța de a se mișca și de a vorbi”. Numai că, pentru ca o asemenea minune să se întâmple, trebuie să crezi că ea se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
asemănarea omului, într-un mod aproape profanator și cvasiclandestin” și marcate de „latura obscură, nocturnă, răzvrătită a demersului uman”. Se vede că nici de data aceasta Kantor nu a uitat spusele lui Maeterlinck despre „neliniștitorul mesaj” transmis nouă prin intermediul acestor plăsmuiri ce „iau înfățișarea înșelătoare a omului viu” și că înțelege să se folosească din plin de acel amestec de „repulsie și atracție”, de acea „tensiune între interdicție și fascinație” pe care le provoacă manechinul. Recapitulând „acuzațiile” aduse manechinului - crearea iluziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
rostire de rugăciune... “Ce n-aș da să fiu lângă ea? Însă numai dacă mi-ar simți prezența în preajmă ar dispărea ca o nălucă! Doamne! De ce îmi chinui sufletul? Dezleagă-l de vrajă, Doamne!” - îmi spuneam în gând, când... plăsmuirea din mintea mea sau ființa ce se afla aevea pe cerdacul chiliei și-a făcut semnul crucii și s-a întors cu fața spre perete, rezemându-și fruntea de pumnii strânși. Mi s-a părut chiar că bustul i se
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
meu a fost autorul Mersului internațional al trenurilor. Acest antecedent patern mă explică sub aspect cosmopolit și literar. Mama mea a citit romane pînă la vîrsta de douăzeci de ani, cînd a Înțeles, nu fără regret, că romanele sînt niște plăsmuiri, după care le-a abandonat pentru totdeauna. Aversiunea ei față de aceste păcătoase plăsmuiri o regăsesc Într-o formă latentă În mine. În 1947, cu ajutorul Crucii Roșii, am fost repatriat la Cetinje, unde locuia unchiul meu dinspre mamă, cunoscut istoric, biograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sub aspect cosmopolit și literar. Mama mea a citit romane pînă la vîrsta de douăzeci de ani, cînd a Înțeles, nu fără regret, că romanele sînt niște plăsmuiri, după care le-a abandonat pentru totdeauna. Aversiunea ei față de aceste păcătoase plăsmuiri o regăsesc Într-o formă latentă În mine. În 1947, cu ajutorul Crucii Roșii, am fost repatriat la Cetinje, unde locuia unchiul meu dinspre mamă, cunoscut istoric, biograf și comentator al lui Njegoš. Odată cu sosirea noastră la Cetinje, am dat examen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aminte de chipul soției sale, Riku. „Nu am altă cale decât să dau crezare cuvintelor seniorului Shiraishi.” Dar nu era vorba numai despre asta. Simțea în adâncul inimii o împotrivire față de atotștiutorul Matsuki. De asemenea, voia să se răzvrătească împotriva plăsmuirilor lui Matsuki despre planurile Sfatului. Auzi zgomot de pași în spatele lui. Era Nishi care scoase un oftat: Ce-am obosit! — Din pricina lui Matsuki, încuviință samuraiul din cap. Mereu gândește rău despre toate. Mie asta nu-mi place deloc. — Senior Matsuki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Cu toate acestea, continuă Velasco discuția cu tărie, încă mai sunt speranțe în ceea ce privește propovăduirea în Japonia... E drept că acum starea de fapt nu ne este prielnică, dar eu cred că putem schimba acest lucru. Speranța mea nu este o plăsmuire îndepărtată de adevăr, așa cum m-au învinuit iezuiții. Dacă ar fi așa, atunci eu n-aș mai fi venit până aici însoțit de niște soli japonezi care aduc scrisori pline de făgăduințe din partea stăpânului lor. În acel moment, părintele Valente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Astăzi mi se pare o necuviință, un semn de vanitate nesăbuită să pronunț numele lui Dumnezeu în poemele mele. Când mă refer la el folosesc metafora, adresarea aluzivă. Să-i pronunț numele și să-l fac personaj în măruntele mele plăsmuiri verbale mi se pare astăzi inacceptabil, ar însemna că mă ridic pe mine până la a sta față în față cu el. Raporturile noastre cu divinitatea țin de o absolută intimitate și găsesc indecent să vorbești despre ele ori să scrii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aproximarea rezonabilă, sugestivă prin expresie, a valorii Ce are propriu literatura română de azi? Ce are deosebit față de alte literaturi din Europa? Subiect delicat, poate că oțios. Ce să zic, pe scurt? Cât de specific naționale, cât de universale sunt plăsmuirile artei? Am toate motivele să consider că un francez îl citește pe Tolstoi, un german pe Proust, un sud-american pe Kafka, fără impresia unei incomunicabilități cu motivație etnică, deși marilor culturi ale lumii li se pot atribui profiluri în linii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
până-n pânzele albe? Ne-am putea imagina un spectacol fără niciun spectator? Un concert ce nu se adresează niciunui ascultător? "Creându-se pe sine", într-o accepție, să zicem, barthesiană, textul nu răspunde mai puțin unui comandament ontologic. E o plăsmuire a unei ființe ce se adresează altei ființe, oricât de distilate, de alambicate ar fi mesajele acesteia, oricât de răsucite ar fi traseele pe care se transmite, oricât de îndepărtat ar părea receptorul, fie și în felul unei bouteille à
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
androgin. Componenta feminină nu se subordonează principiului masculin, ci-l îmbogățește, îl completează, îl potențează. Gnosticii invocă în acest sens capitolul I al Genezei, care afirmă egalitatea între crearea bărbatului și a femeii, nu capitolul 2, unde se vorbește despre plăsmuirea Evei din coasta lui Adam (exact, din bucata de carne din dreptul coastelor). În acest sens, koinonia trebuie înțeleasă ca „tovărășie spirituală”, complementaritate în lucrarea mântuitoare a cuplului 20, sens mult mai „tare” decât sensul erotic. Sărutul pe gură, scos
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scrii, dar mai e sigur că vei reuși în aceste condiții să determini o mișcare în conștiințe? O altă reacție este cea opusă acesteia. Nu mai e nimic de făcut cu literatura legată de istorie și de eveniment! Scoatem din plăsmuirile noastre tot ce ar avea vreo legătură cu războaiele, cu mișcările de masă, cu relațiile sociale. Arta cuvântului e "scriitură", să scriem deci și să imaginăm orice, care să ne ducă departe, oriunde și oricum, numai să fie departe de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
roșu. Pot depune mărturie că în cazul personajelor de care m-am ocupat s-a produs un straniu proces de identificare: puneam în ele, fără să-mi dau seama, lucruri care erau ale mele, dar și împrumutam de la propriile-mi plăsmuiri trăsături de care nu eram conștient. Presupun că un lucru asemănător s-a petrecut cu Chandler. Există, cu certitudine, un bovarism înnăscut al scriitorului. El pătrunde în lumea propriilor plăsmuiri așa cum omul obișnuit pătrunde într-o clădire: cu firescul și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
care erau ale mele, dar și împrumutam de la propriile-mi plăsmuiri trăsături de care nu eram conștient. Presupun că un lucru asemănător s-a petrecut cu Chandler. Există, cu certitudine, un bovarism înnăscut al scriitorului. El pătrunde în lumea propriilor plăsmuiri așa cum omul obișnuit pătrunde într-o clădire: cu firescul și iluzia că între ficțiune și realitate nu există nici un prag... Chandler obișnuia să trăiască „prin procură“: în tinerețe, refugiindu-se în alcool, apoi dedicându-se îngrijirii soției sale, Cissy, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
van Pels, repetă imaginea din oglindă. Amândoi am ridicat o mână și ne-am șters un ochi cu dosul ei. Cu o excepție. Eu știam ce urma. Dar nu cedasem în fața soției și nu aveam să capitulez nici în fața acestei plăsmuiri a imaginației mele. Știam că nu era nimic mai mult. Nu eram unul dintre cei profund afectați, acele suflete speriate care traversează strada când văd polițiști, care stau paralizate de teamă când aud o sirenă apropiindu-se și își imaginează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
a plăcut desenul meu. Nu a fost atât de radicală în a-l acoperi. Cred că are să rămână aici multă vreme; și chiar de-ar fi să-l șteargă, pentru mine va rămâne acolo, mereu în același loc, ca o plăsmuire a unor zvâcniri, ca zvâcniri ale unui om care se redescoperă, sau care abia se își umblă prin neregăsire. Nu am ieșit din cameră până la ora unsprezece. Așteptam ieșire cu nesaț. Era deja plictisitor să mai cotrobăi prin toate acelel
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
umanitate, informații proaste despre Însăși esența ființei. Ceva detestabil și din când În când copleșitor. În cel mai rău caz părea să meargă cam așa: Ai fost chemat să fii. Chemat din materie. Prin urmare iată-te aici. Și deși plăsmuirea vastă atotcuprinzătoare poate fi de cel mai adânc interes, că vine de la Dumnezeu sau de la o sursă nedeterminată care ar trebui să poarte un alt nume, tu Însuți, o instanță finită, ești obligat să aștepți, dureros, anxios, cu inima frântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
A RĂMAS DIN MINE... A rămas din mine doar o umbră, dorul, Cel ce-mi stinge setea, nesecat, izvorul, Doar o plăsmuire, poate numai gestul Care-arată căii, sudul, nordul, estul; O mireasmă care, n-are-n lume, nume Doar schițat conturul zilei care-apune, Sau lumina stelei stinsă-n altă vreme, Buza ce-ncercat-a, iarăși, să te cheme; Urma, ce trudește timpul s-o
A R?MAS DIN MINE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83739_a_85064]
-
sfârșit, o a treia variantă de final, mai mult sau mai puțin plauzibilă, ar fi aceea că Iosefina a dispărut de la intrarea în bloc pentru a pleca alături de iubitul ei Cătălin, nimeni altul decât taximetristul de la Stăvilar. Prin urmare, cititorul plăsmuirii de față are posibilitatea să-și aleagă varianta dorită, dar să aibă în atenție adevărul adevărat că, din noaptea aceea de sfârșit de vară, nimeni nu a mai aflat vreo veste despre Iosefina, dispărută fără urmă din viața celor apropiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ceva. O nălucă. Ceva care să-i schimbe ritmul respirației și să-i agite trupul. Aștept. Trag cu ochiul la clepsidra de pe masa mea de scris. Mă uit la nisipul fin care curge încet. Sophia nu există. E doar o plăsmuire a imaginației mele. O privesc din nou. Plăsmuirea mea e atât de reală. Atât de perfectă. Pentru câteva clipe, mi se taie răsuflarea. E doar o reacție de pură emoție estetică. Aș putea chiar acum să mă strecor în pat
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]