711 matches
-
realizarea unei rachete cu rază lungă de acțiune ("Fernraketen"). A4 a avut mai multe prototipuri, unele realizate, altele rămase în faza de proiect. La începutul producției de serie în anul 1943, a fost numită V-2 ("Vergeltungswaffe-2"). Caracteristici: A4b Glider (Planor) a fost un prototip al rachetei A4, a cărui dezvoltare a început în anul 1944. Era asemănător cu A4, dar racheta a fost dotată cu două aripi stabilizatoare de 3,56 m, ce permiteau după epuizarea combustibilului, racheta să planeze
Aggregat () [Corola-website/Science/335802_a_337131]
-
cel mai mare din lume la acea dată și se considera că era de necucerit. Fortul a fost neutralizat cu succes pe 10 mai 1940 de un atac al unei mici unități aeropurtate (56 de militari) aduse pe poziții cu ajutorul planoarelor. Acțiunea a curățat drumul forțelor terestre germane către interiorul Belgiei, fără ca atacatorii să mai fie amenințați de tirul artileriei din fort. este încă în proprietatea Armatei belgiene, este bine păstrat și poate fi vizitat. Fortul este localizat de-a lungul
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
formată din rezerviști. Cei mai mulți dintre ei fuseseră chemați sub arme în 1939, după invazia germană a Poloniei. Pregătirea lor de infanterie era slabă, toți militarii belgienii fiind artileriști. Pe 10 mai 1940, 78 de parașutiști germani la bordul a 9 planoare din 7 "Flieger" (viitoarea Divizie I "Fallschirmjäger"]]) au aterizat pe fortăreață, înarmați cu arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea sau scoaterea din funcțiune a pieselor de artilerie din cazemate și turele, în special a celor
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
infanterie german. Germanii au planificat cu mult timp înainte cucerirea fortului. În timpul pregătirilor, parașutiștii germani au efectuat antrenamente pe o replica a exteriorului fortului în Cehoslovacia. Însuși Adolf Hitler a sugerat planificatorilor ca atacatorii să fie transportați până la fort cu ajutorul planoarelor, pentru evitarea problemelor care ar fi apărut în cazul parașutării unui mare număr de soldați pe o țintă mica și pentru evitarea detectării transportului de către stațiile de ascultare belgiene. Pentru distrugerea fortificațiilor, germanii urmau să foloseasc noile încărcături explozive cumulative
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
cumulative, (numite și „încărcături concave”). Informațiile obținute de serviciile de spionaj, combinate starea slabă de pregătire a belgienilor au făcut ca planul germanilor să fie un succes rapid și copleșitor. Pentru cucerirea Fortului Eben-Emael s-a folosit pentru prima oară planoarele în faza inițială a atacului și a fost prima utilizare a încărcăturilor cumulative din acest război. Planoarele comandate de Rudolf Witzig au aterizat pe acoperișul fortului și, fiind aparate de zbor complet silenționase, au luat apărătorii prin surprindere. Parașutiștii au
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
belgienilor au făcut ca planul germanilor să fie un succes rapid și copleșitor. Pentru cucerirea Fortului Eben-Emael s-a folosit pentru prima oară planoarele în faza inițială a atacului și a fost prima utilizare a încărcăturilor cumulative din acest război. Planoarele comandate de Rudolf Witzig au aterizat pe acoperișul fortului și, fiind aparate de zbor complet silenționase, au luat apărătorii prin surprindere. Parașutiștii au reușit să distrugă sau să scoată din uz cupolele tunurilor. Parașutiștii au folosit în afară de explosivi și aruncătoare
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o victorie decisivă pentru germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști, avea sarcina cuceririi mai multor aeroporturi din apropierea orașului Haga (Valkenburg, Ockenburg și Ypenburg). După securizarea celor trei aeroporturi de către batalionul de parașutiști, restul diviziei avea să aterizeze cu planoarele și să pornească atacul pentru ocuparea capitalei olandeze, arestarea guvernului olandez, a comandanților militari și capturarea familiei regale. Divizia trebuia de asemenea să împiedice deplasarea pe șosele și căile ferate ale oricăror trupe olandeze. Intenția OKW era să folosească cele
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
rapidă a Armatei a 18-a. 400 de avioane de transport Junkers Ju 52 urmau să fie folosite la transportarea și lansarea parașutiștilor, precum și la transportul până pe pistă a soldaților germani care nu urmau să fie parașutați sau debarcați din planoare. Forțele destinate atacării fortului și cuceririi celor trei poduri au fost formate din elemente ale Divziei a 7-a aeropurtată și a 22-a de debarcare aeriană și a fost numită „Detașamentul de Asalt Koch”, după numele comandantului grupului, Hauptmann
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
mic de piloți Luftwaffe. Deși detașamentul era compus în principal din parașutiști, s-a decis ca primele trupe să fie transportate la obiectiv cu palnoarele. Adolf Hitler, care a fost extrem de interesat de această operațiune, a ordonat ca să fie folosite planoarele pentru primul val de debarcare după ce a primit această sugestie de la pilotul său personal, Hanna Reitsch. Principalul argument al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Adolf Hitler, care a fost extrem de interesat de această operațiune, a ordonat ca să fie folosite planoarele pentru primul val de debarcare după ce a primit această sugestie de la pilotul său personal, Hanna Reitsch. Principalul argument al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de sunet pentru detectarea țintelor, nu instalațiile radar, germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de sunet pentru detectarea țintelor, nu instalațiile radar, germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde acestea să fie eliberate, urmând să zboare până la țintă fără să fie detectate. Pentru organizarea acestei operațiuni au fost repartizate 50 de planoare de transport DFS 230, iar militarii au fost supuși unui program
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde acestea să fie eliberate, urmând să zboare până la țintă fără să fie detectate. Pentru organizarea acestei operațiuni au fost repartizate 50 de planoare de transport DFS 230, iar militarii au fost supuși unui program intensiv de antrenamente. Planficatorii germani au efectuat studii detaliate ale fortului, podurilor și a regiunii înconjurătoare, totul fiind reconstituit într-o tabără militară de pregătire. Au fost derulate exerciții
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
derulate exerciții comune ale parașutiștilor și piloților de palnoare în primăvara anului 1940. În urma acestor exerciții au fost identificate mai multe probleme, pentru rezolvarea cărora au fost îmbunătățite tacticile și echipamentele. De exemplu, au fost modificate saniile de aterizare ale planoarelor pentru scurtarea distanței de rulare, iar dotarea militarilor a fost completată cu aruncătoare de flăcări și încărcături explozive specializate. Cele din urmă erau considerate dispozitive atât de secrete, încât testele au fost folosite doar pe teritoriul Germaniei, nu și în
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
erau considerate dispozitive atât de secrete, încât testele au fost folosite doar pe teritoriul Germaniei, nu și în Cehia, unde existau fortificații similare cu Eben Emael. Secretul operațiunilor a fost menținut prin adoptarea unui complex de măsuri. La finalizarea exercițiilor, planoarele și echipamentele au fost demontate și încărcate în camioane pentru transportul mobilei. Subunităților forței de asalt le-a fost schimbat numele de câteva ori, iar oamenii au fost transferați în mai multe rânduri în diferite locații. Tresele și insignele unităților
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
au fost îndepărtate de pe uniforme, iar militarii au fost consemnați în unitățile lor. Hauptmann Koch și-a împărțit unitate în patru grupuri de asalt. Grupul „Granit”, comandat de Oberleutnant Rudolf Witzig, cu efective de 85 de oameni tranportați în 11 planoare a primit sarcina cuceririi Fortului Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Grupul „Granit”, comandat de Oberleutnant Rudolf Witzig, cu efective de 85 de oameni tranportați în 11 planoare a primit sarcina cuceririi Fortului Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al forței de asalt, în special al grupului „Granit
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al forței de asalt, în special al grupului „Granit”, era timpul. Geramanii consideratu că apropierea de țintă fără zgomot cu ajutorul planoarelor combinată cu nedeclararea oficială a războiului de către guvernul german avea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al forței de asalt, în special al grupului „Granit”, era timpul. Geramanii consideratu că apropierea de țintă fără zgomot cu ajutorul planoarelor combinată cu nedeclararea oficială a războiului de către guvernul german avea să asigure atacatorilor elementul surpriză necesar obținerii unei victorii rapide. Planificatorii germani au considerat că belgienii aveau să își revină din șocul atacului după aproximativ o oră. După aceasta, superioritatea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
li s-a cerut ca, indiferent de pierderi, să distrugă tunurile cu rază lungă de acțiune, care asigurau acoperirea de artilerie a podurilor. Distrugerea acestor tunuri trebuia executată în zece minute. În acest scurt interval, parașutiștii trebuiau să iasă din planoare, să ajungă în dreptul tunurilor, să monteze încărcăturile explosive pe țevile tunurilor, să le detoneze și toate aceste acțiuni să fie executate cu succes sub focul inamicului. Planurile finale de asalt luau în considerație folosirea a nouă - unsprezece planoare, care să
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
iasă din planoare, să ajungă în dreptul tunurilor, să monteze încărcăturile explosive pe țevile tunurilor, să le detoneze și toate aceste acțiuni să fie executate cu succes sub focul inamicului. Planurile finale de asalt luau în considerație folosirea a nouă - unsprezece planoare, care să aterizeze pe malul de vest al Canalului Albert, în dreptul tuturor celor poduri la ora 05:30 pe 10 mai, ora la care era programată declanșarea operațiunii Fall Gelb. Grupurile desemnate pentru atacarea podurilor urmau să copleșească apărătorii belgieni
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
de minute mai târziu, trei avioane de tranport Ju-52 urmau să survoleze fiecare poziție, parașutând 24 de militari ca întăriri, dar și mitraliere și muniție. Simultan, forța destinată atacării Fortului Eben Emael trebuia să aterizeze pe acoperișul acestuia cu unsprezece planoare, să elimine orice apărător care ar fi încercat să li se opună, să distrugă cât mai multe piese de artilerie cu încărcături explozive și să împiedice garnizoana belgiană să acționeze. După ce și-ar fi îndeplinit obiectivele inițiale (cucerirea podurilor și
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
concentrare hotărâte mai înainte. După ce s-a realizat concentrarea forțelor, a sosit un al doilea ordin prin care forțele de asalt erau informate de momentul declanșării Fall Gelb - 10 mai, ora 05:25. La ora 04:30, cele 42 de planoare cu 493 de parașutiști la bord au decolat de pe două aeroporturi din Köln. Convoiul aerian a păstrat o tăcere radio completă, ceea ce i-a obligat pe piloți să se ghideze doar pe semnalele luminoase de la sol, care marcau drumul spre
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a obligat pe piloți să se ghideze doar pe semnalele luminoase de la sol, care marcau drumul spre Belgia. Datorită interzicerii comunicațiilor radio, comandanții forței de asalt nu au putut fi informați că s-a rupt cablul de remorcare a unui planor și că acesta a fost obligat să aterizeze pe teritoriul german. În cazul unui al doilea planor, pilotul a eliberat prematur cablul de remorcare și nu a mai putut ateriza în apropierea obiectivului. Ambele planoare transportau militarii destinați grupului „Granit
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]