1,260 matches
-
ușurel Și multe de durere bat încetinel, Avionul urcă, tot mai sus s- a dus, Parcă este fiul Cerului de Sus. Norii către-n jos flenduriți coboară, Luna sus pe cer galbenă-i fecioară, Tremură a taină gândurile-n mine, Plapumă de nori vreau să dorm în tine! Frica-i alungată de lumini divine, Mă păzește- un înger, mă mint că mi-e bine, Aș zbura oriunde dac-aș fi cu tine, Spre locurile care durerea pot s-aline! Nu putem
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
îl văd măreț în zare, Bucuria mea e mare, Râurile ce curg spre vale Îmi duc dorurile-agale. În pădurea verde, deasă, Gătită ca o mireasă Îmi doresc mormântul meu Unde nu-i pământul greu. Pe mormânt frunza să-i cadă, Plapumă dulce și caldă. Nopțile să-mi fie line, Diminețile senine. De aș fi veșnic pe pământ, N-aș mai vrea acel mormânt, Glasul lui m-ar tot chema, Eu mereu l-aș asculta. DOAR NUMAI TU, MAMĂ Ești un mare
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
revărsată-n mare.” .... „Te-am găsit din întâmplare/ Roz petală-n dalbă floare” .... „În locuacesta und’ m-am dus/Înconjurată-s de icoane/ E trist, e rece și e sus/ Și ... nu sunt telefoane!” .... „Tremură a taină gândurile-n mine,/Plapumă de nori vreau să dorm în tine!” „Când soarele se-ascunde și nu-i nici buna lună,/ Iar vântul bate strașnic și urlă a furtună,/ Când nourii pe ceruri învolburați se- adună” Și marea se agită și valurile-i sună
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Aci tehnica era complicată. Stând "de vorbă", la un moment oarecare băgam de seamă că e cuprinsă de o neliniște. Înțelegeam: voia să se ascundă. Mă ridicam de pe scaun și mă depărtam câțiva pași. Când mă întorceam, o găseam cu plapuma peste cap: se ascunsese. Eu o căutam prin toată odaia: "Da unde-i oare Adela? Unde s-a ascuns Adela?" Și numai când nu se mai putea ținea de râs și vedea că din vina ei s-a dat de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
se ascunsese. Eu o căutam prin toată odaia: "Da unde-i oare Adela? Unde s-a ascuns Adela?" Și numai când nu se mai putea ținea de râs și vedea că din vina ei s-a dat de gol, îndepărta plapuma de pe față și se considera învinsă. În iarna când a fost bolnavă de scarlatină și am vegheat adesea la patul ei, în calitatea mea de student în medicină, o învățasem în timpul convalescenței un cântec, care a avut un rol însemnat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
deșteptase. Era palidă și cu ochii obosiți, fără frăgezimea ei de altădată. Temperatura era sub normal. Revenirea sănătății restabilise brusc situația și stările de suflet obișnuite, și Adela, în fața unui bărbat - acum nu mai eram medicul - stătea tăcută, rezervată, cu plapuma sub bărbie. M-a întrebat numai, cu ochii aiurea, dacă am dormit bine. Am mințit-o: "Aproape ca întotdeauna", și, prescriindu-i regimul (ce ridicol e un medic cu prescrierea regimului, cu "ajutorul" pe care îl dă naturii, ca musca
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să spun, nu făcea niciodată glume anatomice, m-a surprins odată cu întrebarea dacă nasurile noastre - al lui, al meu, al stră-străbunicului Zozo - nu pun aceeași dilemă nocturnă ca și unele bărbi, adică dacă să dormi cu ele peste sau sub plapumă.) Există, totuși, riscul de a trata prea abstract subiectul. Vreau să fie foarte clar - chiar agresiv de clar, dacă e nevoie - că nasurile noastre nu erau niște protuberanțe romantice de tip Cyrano. (Ceea ce e un subiect primejdios, cred, din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
din țâțele Evlampiei ar ajunge În halatul lui...“ După discuția de-aseară cu Extraterestrul, Mașa dormise destul de prost, răsucindu-se când pe o parte, când pe alta pe canapea. Pe oaspete Îl culcase În tindă, așternându-i pe laviță o plapumă veche pe care o folosi În loc de saltea, acoperind-o cu lenjerie curată, dar destul de ponosită, iar de Învelit, Îl Înveli cu o cergă aspră adusă din pod. Mașa insistase să-i ofere canapeaua, vizitatorul Însă o refuză politicos, spunând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
reprezenta, În mintea Mașei, o sumă de-a dreptul fabuloasă. Cu o sută de lei nici nu știai ce să-ți cumperi. Mașa Își umpluse ghizdanul cu tot felul de biscuiți, napolitane și bomboane. Le ronțăia seara, Înainte de culcare, cu plapuma trasă peste cap, ca să n-o vadă nici bunica, nici șoriceii ce săpaseră adevărate galerii sub patul ei. Își cumpărase din oraș și un stilou. Un astfel de instrument de scris, la Brodina, nu avea decât domnul Serapion, directorul școlii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de fiecare dată, amânase, filozofia acestui ciudat fel de a gândi, sperând, o dată și o dată, În limpezirea felului ne politicos care nu-l caracteriza. Aproximativ, după două ore de somn agitat, soneria ceasului deșteptător, Îl anunță să deschidă ochii; pe sub plapumă, privi În Încăpere cu coada ochiului și, cum nu o văzu pe Carla, din nou se Înfășură În așternut. „Desigur, presupuse el, plecase la slujbă și, era Înciudat pe amabila lui gazdă: nu-l gratificase măcar cu un singur cuvânt
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
văzu pe Carla, din nou se Înfășură În așternut. „Desigur, presupuse el, plecase la slujbă și, era Înciudat pe amabila lui gazdă: nu-l gratificase măcar cu un singur cuvânt”. Dar, atunci când se aștepta mai puțin - deja adormise - Carla trase plapuma de pe el articulând abea auzit: „E timpul să te scoli... N-ai auzit soneria ceasului?” Tony Pavone tresări, bolborosind Încruntat. „ Te credeam plecată...” Se răsuci de câteva ori În așternut, făcând considerabil efort de-a deschide ochii. Reuși s’o
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
secunda următoare monstrul din ochii căreia țâșneau flăcări și Îl priveau dușmănos, făcu un spectaculos salt, se năpustindu-se cu toate tenctaculele Îndreptate asupra lui, hotărât să-l lichideze...!! Scoțând un strigăt Înăbușit, se răsuci speriat acoperindu-și capul cu plapuma - În așteptarea deznodământului...!! A așteptat o veșnicie, poate mai mult ori mai puțin - cine oare putea să-i spună...? Noțiunea timpului dispăruse cu desăvârșire, iar el deschise ochii recapitulând cele Întâmplate. O fracțiune de secundă ochii săi se Îndreptară către
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
posibile. Atena,având proaspete În memorie tragedia unor oameni ce erau scoși de sub dărâmături În părțile componente, zdrobite, amestecate cu beton și cărămizi,refuză să urce la locuința lor, precizând. „Băiete urcă tu, fă o investigație, apoi vino repede aducând plapuma, pernele și două cerceafuri, dacă vei Întârzia prea mult riscăm să nu mai găsim locuri nici măcar În mijlocul șoselei...!” Tony Pavone Încercă să-i injecteze puțin curaj. „Nu te mai gândi la rele fata mea...Odată scăpați, nu ne mai caută
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
palid murmur de neplăcere, dar nu o luptă. Am luat-o în dormitor și am încercat să stau cu picioarele încrușișate și cu ea în poală. Nu se simțea bine, așa că am lăsat-o să se așeze cum vrea pe plapumă, iar eu m-am ghemuit în jurul ei, scărpinând-o încet sub bărbie. Pleaopele i s-au lăsat în jos, dar nu a închis ochii - expresia ei obișnuită, un pic sinistră, de plăcere - și imediat a început să toarcă. Atunci, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mea care este talismanul meu și-n trupul căreia stă toată grația alchimiei. Vă vorbesc despre mama mea care a inventat paradisul pentru a-și ascunde durerea. Dumitru ISTRATE Cel mai frumos poem despre Dumnezeu Te iubesc, Doamne Ca pe plapuma mea De care trag cu dinții până peste suflet Să-mi producă Puțină căldură umană Ca pe fundul unei femei Te iubesc, Când în timpul mersului Se strânge și se desface Precum burduful acordeonului. Cel mai frumos poem despre patrie Patria
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
am o inerție ciudată. Știu că mi-ar prinde bine să mă rup trei luni de această lume cu tristețea ei amărâtă cu tot. Fiindcă tristețea noastră nu e nici nobilă, nici demnă. Pe vremea Tovarășului mă așezam seara sub plapumă și mă rugam să nu mă mai trezesc în acea lume. Când a murit el, tu aveai 26 de ani, eu 34. Contează. Fiecare zi a contat. Uneori chiar mă întreb de unde am mai avut resurse să învii și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
suple pe care iarna nu le vedea nimeni. Umblam încotoșmănate cu două-trei perechi de ciorapi cu fire duse, chiloți cu mânecuță „moartea pasiunii”, pe deasupra lor ne atârnam izmene (iegării aveau să vină de-abia în postcomunism). Dragoste se făcea sub plapumă, eventual prin șliț. Ne spălam la lighean, pe porțiuni (la bucată), când puteam încălzi o oală cu fierbătorul. Cele mai norocoase ne făceam rost de săpun Lux și de spray-uri ungurești. Celelalte, mai prost situate într-un nod de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
este strict interzisă”. Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Am învățat multe de la profesorii mei. Cum ți-am mai spus, în 1990 Gabriel Liiceanu scria că Facultatea de Filosofie a fost mereu una în care îl citeai pe Kant sub plapumă și că oferta era legată strict de DIAMAT. Deștepții mei de prieteni m-au cenzurat să-i replic în 22. Ideea lui, formulată atunci, era că cine nu a trecut pe la Păltiniș și nu s-a adăpat drept de la izvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
temelie, așa socotea. Visa câteodată... dar asta nu mai are importanță, suficient era că doamna Carolina Pavel îl adula, credea în el, iar el ajunsese să nu mai dorească mai mult, cu timpul ajungi - gândea - să te mulțumești numai cu plapuma pe care o ai. Spre sfârșitul după-amiezii ne trezirăm din somn și profesoara de franceză păru, ochilor mei obosiți, strălucitor de frumoasă. Era încântată că ne vedem din nou ca și cum nu ne-am mai fi văzut de timp îndelungat. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
rostea aceste din urmă cuvinte - preciza învățătorul - Lung le rostea „cu aerul că înțelege toate acestea ca pe o desfășurare normală, justificată, nimic aducând a protest sau a bătaie de joc”, învățase pe dinafară lecția acestei ipocrizii ocrotitoare ca o plapumă, atât doar, că față de învățător făcea cu ochiul, menținând o complicitate nerostită vreodată, ca un oxigen necesar supraviețuirii. Față de alții nu, căci s-ar fi putut auzi fără voie, fără gând rău, o simplă limbuție unde nu trebuia, iar „cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce? Pentru a te alege cu o toxiinfecție? — Toxiinfecția nu e ceva cu care te „alegi“. —Bine, bine, cum spui tu. Lupul și năravul. După câteva zile, m-am trezit și m-am simțit... altfel. Nu știam de ce. Stăteam sub plapumă și mă întrebam ce să fie. Lumina de afară se schimbase: un gălbui pal, de primăvară, după cenușiul sumbru al iernii. Să fi fost asta? Nu eram sigură. Apoi am observat că nu mă durea nimic; prima dimineață după mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
neînchipuit. Se mai zice că toate anotimpurile au farmecul lor, dar Primăvara e o excepție - este anotimpul Învierii. Asta am aflat într-o zi... Într-o zi minunată din începutul lunii martie, când pământul, acoperit peste noapte de o nouă plapumă albă pufoasă de nea strălucea în lumina încă timidă a soarelui, m-am gândit să ies afară, pentru a face un om de zăpadă. Pentru a-l construi am luat un morcov pentru nas, doi căr buni pentru ochi, două
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
aici imediat după moartea mamei mele. Pe mama o fac vinovată. Abia dacă mi-o mai amintesc. Îmi mai aduc aminte de degetele ei. În diminețile reci mă așezam lângă patul ei, în timp ce ea își scotea mâna-i caldă de sub plapumă ca să-mi aranjeze butonii de la manșeta cămășii. Avea fața... Nu-mi mai amintesc nimic. Fața îi rămânea sub plapumă. Vera era întotdeauna bolnavă. Îmi amintesc doar de degetele ei, de atingerea acelor degete, de unghiile rupte și de urma butonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aduc aminte de degetele ei. În diminețile reci mă așezam lângă patul ei, în timp ce ea își scotea mâna-i caldă de sub plapumă ca să-mi aranjeze butonii de la manșeta cămășii. Avea fața... Nu-mi mai amintesc nimic. Fața îi rămânea sub plapumă. Vera era întotdeauna bolnavă. Îmi amintesc doar de degetele ei, de atingerea acelor degete, de unghiile rupte și de urma butonului de la manșeta albă. Probabil că nu puteam să-mi strâng singur butonii. Probabil că aveam nevoie de contactul uman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai placă așa de mult. Poate ai să te simți mai puțin vinovat. Privirea plină de ură reveni. Dacă numai atât ești în stare să spui... Începu să scotocească prin pat, sperând probabil să-și găsească haina în dezordinea de plăpumi și pături. În schimb, mă dezveli din greșeală; se holbă pentru câteva secunde, fascinat fără voia lui, după care aruncă păturile la loc ca și cum ar fi vrut să stingă un foc. Unul dintre motivele pentru care îmi placi este că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]