5,205 matches
-
muzică și o s-o țină ca meditatoare cu toată scumpetea ei. Bună dimineața, domnișoară, salută Angelescu aplecat peste pervaz. Tocmai aeriseau biroul. El se gătise de plecare pe teren, ce strică o vorbă bună, acolo, femeii, își zise. Avea Angelescu pleoapele umflate de guturai și astăzi mai mult ca oricând îi înjura în gând pe ceilalți ocupanți ai biroului... Ce să facă el cu soarele care se arăta afară? Fierbințeală îi trebuia lui? Boscorodea: toți au condiție fizică și numai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ar fi fost mai dificil dacă ar fi abordat un aer înțepat și disprețuitor și ar fi stat în fotoliu ca pe ghimpi, cu nările strânse parcă din dorința de a inspira cât mai puțin din aerul acelei case, cu pleoapele lăsate pe jumătate, dorind să se înțeleagă, cu orice preț, că pică pe el de plictiseală. Atunci ea ar fi trebuit să se arate excesiv de amabilă, să-i demonstreze unchiului că timpul este așa de limitat încât nu prea știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pernă, își descheia bareta la pantof și-și privea talpa micuță, subțire ca de copil, o mișca într-o parte sau alta parcă voind s-o dezmorțească. E așa de deprimant, să știi că îmbătrânești, murmura ea și aștepta cu pleoapele plecate, cu mâinile pe genunchi, să fie contrazisă... Într-o seară, tatăl lui Ovidiu, parcă trezit din veșnica lui abulie, le vorbi tinerilor despre importanța momentului în care se aflau, cu un fel de emoție, ce semăna mai mult a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
drept de apel, ucis de el însuși, fără posibilitatea de a se reabilita, indiferent cât de scump și cu câte fapte mărețe ar fi contrabalansat păcatele vremurilor. Era atâta liniște în jur și ea era așa de obosită, îi erau pleoapele grele, umflate ca de boală, auzea cum Nina întoarce încetișor paginile, o făcea mecanic poate nici nu privea picturile, poate nici nu respira, măsura doar sec timpul și paginile erau ca nisipul ce trece prin strâmtoarea clepsidrei, îl privi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că știe, că am anunțat-o eu, dar trebuie să vă duceți voi doi să-i invitați la nuntă. Și apoi Carmina o fi uitat că nu și-a luat rochia de la croitoreasă. El o privi printre două zbateri ale pleoapelor. Hm, asta însemna ceva, va ieși din monotonie. Numai gândul că se va urca la volan și-l urnea din amorțeală. S-a făcut, mama, îi spuse deja înviorat și-și trase din frigider pachetul cu unt, gemul, brânza topită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întreba de ce. Sau mai bine zis, în momentul în care m-am hotărât să plec era goală. Nici măcar vânzătoarea, una grasă, brunetă, nu se mai afla la tejghea. Plecase în încăperea anexă. El își încreți pielea ochilor, o cercetă printre pleoape ca printre două pliuri. Rosti insinuant: Deci, mai fusese cineva în cofetărie. Probabil, mai fusese, n-am reținut. Nu mi se părea deloc important să observ cine este în cofetărie. Deci, cine fusese? Ritmul întrebărilor, se întețea, era clar, începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doar că el există, că el exprimă o stare de spirit bine ținută în frâu. Doamne, ce bine mă simt acum după ce ți-am mărturisit toate astea, mă crezi, parcă sunt mai ușoară cu câteva kilograme, am lepădat balastul. Lăsă pleoapele în jos... Cred că e timpul să mă pregătesc de plecare, acum, acum vine trenul. Se despărțiră în hol fără prea multe cuvinte. Fana îi ocolea privirea de parcă ar fi fost cu ceva vinovată. Își trase pe deget mănușile, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în miresme. Se întinde pe pat, cu picioarele ridicate pe marginea noptierei, mâinile și le ține ridicate sus pe tavan, știe că încet, încet, sângele se va lăsa de-a lungul brațului, colorând mai puțin intens mâna, dând capilarelor transparență. Pleoapele i se lasă grele, învinse de încordare. Stă nemișcată și fără de gânduri până când brațele îi amorțesc și încep să o doară, să devină prea grele. Sare atunci din pat, își smulge de pe ea prosopul, se privește despuiată în oglindă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
oi fi tu unicul om din lume capabil să-i dea ce-i lipsește. Tăcu fulgerată de privirile lui. Tăcu când se afla aproape de apogeul perorației ei, tăcu și tâmplele-i bubuiră în timpul apneei, era paralizată de surpriză, strivită, plecă pleoapele, își cuprinse în palma cu degete lungi fruntea, se masă, nu i se mai întâmplase să cadă așa de fulgerător, amețită de-o singură privire și doar trecuse prin fel și fel de situații limită, nu mai era de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fie cu siguranță aproape goală, dar eu personal am speranța că n-o să ne ducem degeaba. Filmul este făcut de un regizor care merită toată atenția. Aș fi bucuros dacă ai accepta invitația. Impulsul de moment o îndemnă să refuze, pleoapele îi erau grele, umflate ca de plâns, o furnica somnul, putea să pretexteze o migrenă, o stare febrilă, ceva, indiferent ce, numai să nu se ducă. Afară era întuneric și îi era atât de incomod să se îmbrace. Alo, insistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Doamne, cum ar arăta amorul acum, la vârsta asta, ce-ar însemna să-i simtă palma cum i se plimbă pe coapsă... să fie undeva și să se audă foșnetul pielii înfiorate, atât, atât, să fie foarte multă liniște. Strânse pleoapele buimăcită. Cochetați cu ideea de vârstă, doamnă, îi spuse Dimitrie. Și nu-i cazul, deocamdată nu-i cazul. Bineînțeles că nu era cazul, asta știa și ea foarte bine, bietul naiv, cum căzuse în plasă! Zâmbi măgulită: uite că uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doi copii bătându-se, îi certa. Ei o priveau cu mirare și nu înțelegeau de ce se amestecă. Existau atâtea vietăți lacome care devorau pământul fărâmă cu fărâmă. De ce, de ce să...Se răsuci din nou pe cearceaf, cu pumnii strânși, cu pleoapele închise. Doamne, ce rămăsese în casă, covoarele răsucite sub picioarele lor în timp ce se îmbrânceau de ici, colo, cămașa de noapte ruptă, așternutul atârnând jumătate pe podea, perdeaua smulsă la mijloc din clame, husa fotoliului mototolită pe jos, lucrurile ei răvășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Dar marea era rece ca gheața. Plecă, picioarele i se afundau în nisip. La capătul plajei își încălță papucii. Toată ziua i se zbătuse ochiul stâng. Presimțirea răului o irita. Din când în când își apuca genele și trăgea de pleoapă. Simțea o mâncărime plăcută, globul ocular parcă se încălzea sub pliul alunecos. Către sfârșitul programului avu o discuție cu un băiat de la financiar, Matei, fost coleg. Un om extrem de sensibil și de meticulos, rușinos ca o fecioară. Venea săptămânal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
notații personale pe reviste. Nu sunt ale mele sau ale dumneavoastră, sunt un bun comun. Poate altcineva, citind textul, va fi nemulțumit de comentariile dumneavoastră. Pe măsură ce Carmina îi vorbea, omul se ridica în picioare, cu sângele scurs din obraji, cu pleoapele plecate, puțin încruntat, exact ca un elev prins cu cine știe ce șotie. Printre firele de păr rărite se vedea pielea capului galbenă. Vă rog să mă scuzați, murmură Matei, vă rog foarte mult, nu se va mai întâmpla, m-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în altă. Timp pierdut. Nu avea răbdare nici să ducă până la capăt o frază. În altă zi a venit Fana, a stat două ore și s-a conversat de una singură, în timp ce Carmina, copleșită de nervi, de neputință, asculta cu pleoapele plecate. O altă zi pierdută. Pe urmă o migrenă, pe urmă, însuși Ovidiu, mai sigur pe el ca oricând, venit anume să-i distrugă ei planurile, mai nesigure ca niște castele de nisip. I-a perceput pulsul în timp ce dormea prăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fierbinte i-a spus: Ce, ți-ai amintit, între timp, că de fapt nu ești chiar așa de despărțită și te-au cuprins remușcările? Nici măcar nu se străduia să-și ascundă cinismul. Ea tăcea, apa îi șiroia pe față, ținea pleoapele strânse, gura întredeschisă. -Ba chiar sunt despărțită, i-a răspuns cu seriozitate după ce i-a înmânat dușul și a început să se săpunească. Dar cred că ceva nu funcționează normal la mine. El ridică enervat umerii, zâmbetul ironic nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își lăsase un fel de mustață și cioc pe dedesubt, l-am îmbrățișat cu dragoste ieri, cu multă dragoste, Prințesa Miau era și ea și cred că un pic pupatul cu drag, nu ei, a făcut-o să închidă din pleoape. Nici eu n-aș putea, spunea Baby atunci cu părul nevopsit încă, mergeam pe stradă, amândoi cărând pungi cu teniși, vorbeam, bătăiam din mâini periculos, ne opream să râdem și să ne ferim de mașini în ultima clipă, frumoase sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
anume înțeles, eu râd de privirea lui care înseamnă, da, Bianca, e frumos ca un înger, ridică dintr-o sprânceană și privește în lateral, scurt, cu o mișcare ovală a capului, ca un dans oriental, lăsându-se învăluit în căderea pleoapei care are efect de, iar apoi mă privește în ochi știind că are efect de. Pinochio e Păianjen și Păianjenul știe, și eu știu că nu mai putem fi relaxați și că dragostea asta ascunsă îmi pune o oglindă strâmtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
sobrietate, sevă și putere, au fost copiii unui secol atât de darnic pentru țara de doină și de cer și de lut. Ei sunt coloane de piatră pentru templul nostru de încredere și speranță, sunt semenii noștri purtând lumina sub pleoape. Au sprijinit cu palmantinsă cerul pentru ca el să nu ne doară și să nu ne apese vreodată. Luna sunase în colțul plopilor fără soț și poetul îi număra: ...unu, doi, trei..., îi număra...cu multă dragoste îngemănată cu neliniștea purtată
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cerului; apă purpurie; Despre lună: regina nopții; fiică a cerului; lună toropită de somn; lună galbenă ca un bostan; luna își oglindește razele în apele lacurilor; luna ca o vatră de jăratec; luna macabră ca un cioclu; luna ca o pleoapă pe cornee. Despre limbă: Limba este tezaurul cel mai prețios pe care îl moștenesc copiii de la părinți (V. Alecsandri). Limba este depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute care merită să fie păstrat cu sfințenie (V.Alecsandri). Limba este
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
lăsând în urmă doar tremurul frunzelor, singurele martore, ale apariției ei de o clipă. Era așa de cald, de senin și de frumos acolo! Erau atâtea flori în jur!... Închid ochii și trag adânc, cu nesaț în piept parfumul florilor... Pleoapele încărcate de povara semnului îmi căzură peste ochi ca un val dens și negru tivit cu flori de lumină și, astfel adormii. Când m-am trezit, soarele parcursese deja o treime din cotidianul său drum pe boltă, iar acum sta
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mi atingea calda frunte. Ideile îmi reveneau, ba parcă și mai multe și mai miraculoase, ființe invizibile care strigau, se zbăteau, făcând parcă un groaznic torent de căldură insuportabilă. Liniștea era apăsătoare, începeam să mă trezesc aproape, când în fața pupilelor pleoapelor pe jumătate închise îmi apăru o ființă incredibilă. Era strălucitoare, aproape albă și invizibilă. Am întins mâna și, spre uimire mea, am atins-o; un glas cald mă înconjura, asigurându-mă că lucrurile sunt calde și clare. O tentativă de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
păcate și el, încetul cu încetul, devine mai strident, mai galben. La fel ca frunzele. ...O ultimă frunză se desprinde printre crengi și alunecă alene pe toboganul vântului, pe melodia unui vas autumnal. Cu ea, o lacrimă se desprinde dintre pleoape și alunecă greoi pe obrazul meu în ritmul foșnetului de odinioară. S-a terminat. ......................................................... Pe întinderea albă se zăresc niște contururi: arbori sau umbre? Sunt salcâmii mei aidoma fantomelor lunatice din noaptea de vară. Zăpada pare de argint. Poate că
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
văzut cu toții... Ascultă, Gavrile! Dionisie se Îmbujoră la față. Degetele i se Încleștară pe tăblia mesei În căutarea unui punct de sprijin de care, după părerea lui Gheretă, un om care citește atâtea ziare s-ar fi putut lipsi. Cu pleoapele lăsate, nemișcat, parcă ar fi o coloană Moriț pavoazată de l Mai, Își zise Gheretă mulțumit de imagine și de sugestia unei sănătăți de fier fără de care gazda sa risca să se aleagă cu o Înmormântare neprevăzută. Nu vă simțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
culcați fără să știți ce scrie doamna Ster? Doamna Ster nu scrie, doamna Ster vorbește În scris, ceea ce e cu totul altceva, fu replica sa tăcută, Înecată Într-un căscat prelung. Un mic vârtej negru și sărat se iscă sub pleoape și luă cu sine pletora de argumente pe care Petru Își sprijinea subtila distincție și proiectul propriei sale opere. În golul rămas, răsuna orgolioasă cadența neînduplecată a excepționalului său suflu epic. Adormi cu lumina aprinsă. 30. Steaua Polară, Carul Mare, Carul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]