979 matches
-
și Tessie Își dă seama că nu e Milton. Dar nu contează. A văzut ce era de văzut. Se ridică și pleacă. Pe strada Hurlbut, În aceeași după-amiază, Desdemona stătea Întinsă În pat. Stătuse așa de trei zile Încoace, de când poștașul Îi adusese o altă scrisoare de la Milton. Scrisoarea nu era În greacă, ci În engleză, și Lefty trebuise să i-o traducă: Dragii mei, Asta e ultima scrisoare pe care o să v-o pot trimite. (Îmi pare rău că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cămașa și ți-a petrecut pe după gât curelușa de la tașca ta, tot căinându-se că nu are pe altcineva la îndemână să se ducă până la tata, la șantier. Și era musai să meargă cineva, să-i dea telegrama adusă de poștaș. Bine că nu e mult până la șantier, deși bunica tot ți-a zis: "Ață să te duci, Rica, și ață să te întorci!" łi-a pus pe urmă telegrama în tașcă. 1. Transformați vorbirea directă în vorbire indirect . ă łie nu
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
de a prelua Shanghaiul, și familia noastră a plecat, a ei a rămas. Era una din scrisorile ei ocazionale, care sosise Într-un pachet de cadouri În dimineața de dinaintea morții mele. Stăteam lângă vitrina magazinului, aranjând obiectele pe masă când poștașul mi-a Înmânat-o. Am pus-o pe masa de altar și nu am simțit cum trece timpul până să-mi amintesc de ea. Așa cum a ghicit detectivul, eram Într-adevăr urcată pe un scăunel, agățând beculețele de Crăciun. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
largi ne sugera să jucăm „poșta cu sărutări“ și pot atesta că, de-a lungul întregii copilării, cei doi băieți Glass au fost destinatarii veterani ai unor saci întregi de scrisori fără adresă (ilogic, dar satisfăcător), cu excepția, desigur, partidelor când poștașul era o fetiță numită Charlotte Șarlatana, care, oricum, era puțin țicnită. Ne supăra această urâțenie? Ne făcea să suferim? Scriitorule, gândește-te bine! Iată răspunsul meu venit cu greutate, după o îndelungă chibzuință: Aproape niciodată. În cazul meu, din trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
n-o observă. Ea nu vorbi. Începu amurgul. Vântul trecu șuierător prin coroanele copacilor desfrunziți -, “în curând vom intra în iarnă”. - „Vei veni atunci lângă mine, Keti! Vom fi iar împreună lângă șemineul acesta aprins.” 29. Eram acum în decembrie. Poștașul a sunat, mi-a întins o scrisoare de la învățător, scrisă „din partea întregii familii”, cu vechea lor căldură de prieteni. Nu pot să nu mărturisesc o emoție abia reținută, în care erau amestecate sumedenie de obișnuințe uitate, voci, gesturi, pomi înfloriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca și dânșii. Și zilele se duc și nu se mai întorc. Și ultima parte a acestei cărți începe din dimineața aceea când doamna Pavel picotea în bucătărie, obosită de vârstă și somn, un fel de somn permanent și când poștașul cel nou din cartier, un bărbat tânăr, chiar chipeș, a bătut la poartă și mi-a înmânat telegrama Anei, prin care îmi anunța moartea tatălui ei și faptul că peste două zile avea să aibă loc înmormântarea. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dau o fugă până la magazin. Racey - fe dornic de intimitate - are o casă mare, propriul parc, porți electrice și ziduri înalte cu țepușe în vârf. Am parcat pe stradă și n-a ieșit sau intrat nici țipenie de acolo. Nici măcar poștașul. Ce plictiseală. Mi-am făcut serios griji ca nu cumva Racey să fi plecat la Marbella și să trebuiască să mă duc și eu. Apoi, la cinci, s-au deschis porțile și apare Racey. Arată bine în carne și oase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
văd ce se mai întâmplă. Poate că s-au răzgândit și s-au hotărât totuși să mă concedieze, ceea ce avea cu siguranță să-mi ia gândurile de la altele. M-am târât spre ușă și am coborât încet scările. La intrare, poștașul tocmai pleca. Era prima dată pe anul ăsta când se simțea că a venit toamna; frunze căzute se învolburau în jur, se lăsase frig și era un iz de fum de lemne în aer. N-aveam să mă deranjez să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am trezit, Martin plecase și în încăpere nu se mai auzea nici un sunet. Imediat după revărsarea zorilor am coborât în stradă pentru ultima dată. Apoi m-am întors. Ce mai era de spus? Polițistul care strănuta, tristul agent de circulație, poștașul negru și chel cu bascheții lui. Și oamenii, trecând din noapte în zi cu treburile lor dintotdeauna. Ce ar mai fi de spus? Ce ar mai fi de spus? Am aliniat sticlele de scotch, tranchilizantele Martinei, plus patruzeci ale mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu ramurile dezgolite de frunze, de parcă ar fi vrut să-i cânte un cântec de leagăn, să-i mai îndulcească puțin primii pași spre maturizare. Poveste cu Moș Crăciun A fost odată un cătun tare îndepărtat, atât de îndepărtat încât poștașul venea doar o dată pe lună. Fiind la început de decembrie, era așteptat să sosească. Toți copiii din acel cătun erau nerăbdători să-l vadă, deoarece pregătiseră scrisori pentru Moș Crăciun și se adunaseră la marginea satului, unde așteptau nerăbdători. Eu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
pentru Moș Crăciun și se adunaseră la marginea satului, unde așteptau nerăbdători. Eu i-am cerut Moșului să-mi aducă un trenuleț. Eu vreau o păpușă nouă. Mie să-mi aducă o săniuță! Uite, acolo în vale, vine nea Vasile poștașul! Să-i ieșim înainte, să vedem ce noutăți ne aduce! Copiii porniră înaintea poștașului, gălăgioși și veseli. Însă nea Vasile părea cam abătut, era tare tăcut, nu ca în alți ani, când le vorbea cu veselie încă de departe. Nea
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
am cerut Moșului să-mi aducă un trenuleț. Eu vreau o păpușă nouă. Mie să-mi aducă o săniuță! Uite, acolo în vale, vine nea Vasile poștașul! Să-i ieșim înainte, să vedem ce noutăți ne aduce! Copiii porniră înaintea poștașului, gălăgioși și veseli. Însă nea Vasile părea cam abătut, era tare tăcut, nu ca în alți ani, când le vorbea cu veselie încă de departe. Nea Vasile, bine ai venit! Ce noutăți mai sunt prin lume? Nea Vasile, ce vești
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Nea Vasile, bine ai venit! Ce noutăți mai sunt prin lume? Nea Vasile, ce vești ne aduci? Măi copii, îmi pare rău, dar vin cu vești proaste pentru voi. Ce s-a întâmplat? Ești bolnav? Nu mai vrei să fii poștașul nostru? Nu, măi copii! Problema e mult mai gravă. Umblă vorba că anul acesta nu mai vine Moș Crăciun, se zice că e bolnav. Copiii amuțiră și tristețea se așternu pe chipurile lor. Îmi pare rău că vă aduc o
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
referă la mătușa Berthilda) a fost un incident nefericit. Jonathan este de acord. După aceea, Doctorul Noble consideră că și-a îndeplinit îndatoririle de dascăl și o trece pe mătușa Berthilda în categoria lucrurilor neimportante, pe care englezii, ca și poștașii, le târâie după ei. După o săptămână, Jonathan primește o scrisoare de la domnul Spavin care-l sfătuiește să nu mai aibă nici un contact cu ea, lucru pentru care el a făcut primul pas, internând-o într-un azil din penisula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Și perna de lacrimi e udă. Tristețea își pune amprenta pe ochi, Pe zâmbet, odată deschis, Pe patul de scânduri sleită visezi Realul pierdut pentru vis. Visează căsuța-așezată-ntre tei, Cu flori de mușcată n ferești, Măicuța în poart’așteptând pe poștaș S aducă scrisoare cu vești, Flăcăii la horă, tractoare pe câmp, Ce ară pământul mănos, Pe țața Florica și badea Cârțan, Ce-a mers la Viena pe jos. Pădurea bătrână, cu frunze căzând, Izvorul ce-l bei din căuș, Copiii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mi-o dădea pe furiș (căci tata Îmi promisese bătaie strașnică dacă mă prindea Înghițind ceva făcut de Tatapopii) și de care eram Îndrăgostit atunci s-a măritat cu Icu - omul cu suflet de zburător În ceruri și de meserie poștaș. Aseară cu Icu m-am Întâlnit la Bufet. N-am putut lega multe vorbe cu el. Deși stăteam cu fața spre biserică și spre clădirea dărăpănată a vechii grădinițe, el nu arăta tragere de inimă să depănăm amintiri. Își sprijinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
firesc să mă ducă gândul că ăla Îi dă voie să-mi dezlipească plicurile. Ce te holbezi așa? N-ar fi nici prima și nu va fi nici ultima oară. Când eram copil, aveam un vecin, Mișu; tată-său era poștaș și bețiv. I se Întâmpla de multe ori să vină acasă cu tolba. Mișu, ca să se dea mare și ca să ne arate cât de important era el, fura scrisori, ne strângea de pe șosea și ne băga În curte la Titel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
binele matale și al țării lucrează și, dacă nu primești ceva rele prin scrisori, n-ai de ce să-ți fie frică, doar te știi cu sufletul curat.” Omul care lucrase pentru liniștea populației fusese boul de Mișu, care făcuse Încurcătura. Poștașul chiar crezuse, pesemne, ce-i spusese nedumeritului, căci nu s-a obosit să caute și alți vinovați. Și rău a făcut, căci ar fi scăpat, poate, de pușcărie. Era prin august, când muncile agricole intrau Într-un soi de pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țuică și ăla-și vedea de drum. După zece-cinsprezece case era beat clampă și se târa către odaia lui, dormea două-trei ceasuri și pe Înserat pornea iarăși, ca să-și asigure și beția de noapte. Mișu Îi cotrobăia prin tolbă când poștașul Își făcea somnul aghesmuirii de zi. Titel Îl luase cu frumosul: „Pleacă, În pizda mă-tii, și du-le Înapoi!”. „Ba În pizda mă-tii să te duci tu!” - se opărise Mișu. Am crezut cu toții că se potolise și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
citiseră În ochi nu-l Îndemnaseră la tâmpenii. Peste două zile - balamucul pe pământ: maiorul descoperise că Îi lipseau bani dintr-o scrisoare și făcuse tărăboi, chipurile În numele soldatului păgubit, chemase Miliția și Procuratura. I-au luat la frecat ridichea poștașului de nu știa, amărâtul, pe unde să scoată cămașa și dincotro Îi venea nenorocirea. Până la urmă, Mișu a mărturisit că furase o singură sută, după ce mâncase bătaie de-a zăcut o săptămână, cu febră mare, cu spinarea și coastele pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
știa, amărâtul, pe unde să scoată cămașa și dincotro Îi venea nenorocirea. Până la urmă, Mișu a mărturisit că furase o singură sută, după ce mâncase bătaie de-a zăcut o săptămână, cu febră mare, cu spinarea și coastele pline de vânătăi. Poștașul se Încurcase În declarații, pomenise și ceva despre vigilența de care el, ca un cetățean cinstit, dăduse dovadă față de dușmanii poporului. Așa că a venit și unul de la Securitate ca să vadă ce făcea și cum acționa vigilentul Împotriva elementelor dușmănoase, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Atunci mi-am dat seama, dintr-odată, că era cea mai îngrozitoare scrisoare care fusese vreodată scrisă de cineva. Mi-a fost foarte greu să trag de mine să plec de-acolo și să nu aștept s-o interceptez când poștașul ar fi venit să golească cutia. Am sperat cu disperare că Luke o să-mi răspundă. Dar am încercat să mă pregătesc pentru cazul în care nu-mi răspundea. Existau mari șanse ca eu să nu mai fiu un personaj important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am fi trăit într-o altă lume, care... Apropo, ai primit un plic...“ Da, asta era, iată. Trebuia, până la urmă, să confirme că nu întâmplător scrisoarea fusese înmânată destinatarului de însuși Cronicarul Istoriei, vecinul Gafton. Dominic găsea scrisorile strecurate, de poștaș sau de vecini, sub ușa chiliei sale. De data asta, plicul apăruse la vedere, pe masa din holul comun. Iar domnul Gafton avusese grijă să-i atragă atenția: „Aveți o scrisoare de departe, domnule Vancea“. Nu se jenase, deci, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Zadarnic ar fi întins mâinile, simțise ruptura, întreruperea. Nu apucase sa vada cicatricea de la spranceana, poate nici nu exista. Umbrele renăscuseră, în jur, foiau din nou, așteptare vâscoasă. Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl trăgea spre țărmul ei colțuros. Se dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea noastră“ așa o prezentase slujbașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ajuns la SFÂRȘIT. Pur și simplu trebuia să văd dacă pot s-o fac. Odată gata, am trimis manuscrisul la mai multe edituri. Asta a fost urmat de vreo două săptămâni exasperante, în care trăgeam cu ochiul printre perdele la poștaș. Mult timp nu s-a întâmplat nimic și am cam renunțat să mai sper pe măsură ce treceau săptămânile, dar apoi într-o zi a sunat telefonul. Un editor mi-a cerut să vadă și restul manuscrisului. Nu o să uit niciodată clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]