983 matches
-
ne mulțumim cu mesajul mut al fiecărei dimineți, cerul, vrăbiile, copacul din curte... În fața ferestrei veghează un copac solid, ramificat În crengi multe și bogate. Înțeleg lecția pe care mi-o propune. Și totuși mă uit la ceas, aștept sosirea poștașului. Aș putea fi Întrebat dacă, locuind o vreme Într-o țară străină, relația umană schimbată prin călătorie și corespondență nu se patetizează nefiresc. Tensiunea acestei relații o știu Însă de ani de zile, de acasă. O regăsesc departe de casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
aranjat gulerul cămășii. Nu prea primeam vizite, iar ora era nepotrivită. Am deschis ușa. Un domn elegant. Pantaloni gri, haina bleumarin. Ochelarii cu ramă subțire, În acord cu figura delicată și deschisă. - Mă numesc... Numele nu-mi spunea nimic. - Sunt poștașul dumneavoastră. O, da! Aha, desigur, da, da. Am tresărit, luminat. M-a Întrebat din ce țară vin, pentru cât timp, cum mă simt la Berlin. O, foarte drăguț, da, da, foarte drăguț din partea acestui domn amabil să se intereseze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
care e prețul. Îl încolțește într-o după-amiază când e singur acasă și sapă o groapă nouă pentru cutia poștală. N-a primit decât tâmpenii de când a plecat de la Glandele Mortului. Au pus cutia poștală aiurea. Asta-l derutează pe poștaș. Poate că sora lui i-a tot scris până acum și nimeni n-avea cum să se prindă. Înainte era în altă parte, îi spune el. Ea se preface îngrozită. Unde era înainte? E greu de spus exact. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Adică, Inventarul iernilor. Partea a doua IARNA CEA MAI ÎNDEPĂRTATĂ CU PUTINȚĂ. O imagine cu un moș care tot mișcă o nuia În sus și În jos. TU nu ești. Undeva pe calea ferată la o barieră, acceleratul spulberă șareta poștașului care se Întoarce În sat cu sacul de scrisori. Carnea de cal se amestecă În carnea de om laolaltă cu roțile și scândurile șaretei. Veștile de departe, scrisorile, scrisori de la copii plecați de acasă, de la mătuși care zac prin spitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ea dă la spoit serviciul de fier. De când a murit domnul Ursu, madam Ursu mănâncă numai cu serviciul de fier. Lingurițele de argint sau de alpaca le scoate la dulceață sau la șerbet numai când vine lumina de plată sau poștașul cu scrisori din Brazilia. Azi au venit țiganii. Așa că te-ai plictisit să vezi cum calcă mama ta cămășile apretate și te duci În curte să-i vezi pe țigani cum spoiesc lingurile de fier ale Doamnei Ursu. Totul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a mă ridica în picioare mi-a insuflat un altfel de respect pentru acea primă maimuță care s-a ridicat puțin câte puțin de la podea până a stat în două picioare. Nu e atât de ușor cum ați putea crede. Poștașul s-a dat cu un pas înapoi, fără îndoială având ceva experiență în identificarea unui potențial proiectil de vomă la distanță de-un prag de ușă. Mi-a împins o foaie s-o semnez, mi-a pus în mână plicurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
rog nu încerca să faci prea multe lucruri în această primă zi. Îmi dădeam seama că ezita dacă să îndrăznească să mă sărute sau nu. Ne-a salvat de dilema asta soneria. La ora asta nu putea să fie decât poștașul. Mark a deschis ușa lăsând-o să intre pe Lisa, care avea privirea goală și ochii roșii. —Jen, îmi pare atât de rău. Alfie a murit. Au întârziat cu înmormântarea mai mult de o săptămână pentru ca fiica lui să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de mulțumire și ținând minte zilele de naștere și de nume ale tuturor. Ascultă, am auzit următoarea genealogie ieșind pe gura mamei mele: ― E verișoara ta, Melia. E fiica lui Stathis, cumnatul Lucillei, sora unchiului Mike. Îl știi pe Stathis, poștașul, cel care-i cam Încet? Melia e al treilea copil al lui, după băieții Mike și Johnny. Ar trebui s-o știi. Melia! E verișoara ta prin alianță!) Și iată-mă acum schițându-vă toate acestea, secretând conștiincios lipici feminin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fi știut unde se duce. Își ținea privirea Îndreptată Înainte. Copiii săreau coarda pe trotuar. La o fereastră de la etajul al doilea, un bărbat rupse o bucată de hârtie, strigând: ― De acum poți să-mi trimiți corespondența la Paris, domnule poștaș! Verandele erau pline cu mobilă de sufragerie, canapele vechi și fotolii, oameni jucând șah, certându-se, arătând cu degetul și izbucnind În râs. Râd Întruna mavros ăștia. Râd și iar râd, de parcă totul e distractiv. Ce-i așa de amuzant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și Tessie Își dă seama că nu e Milton. Dar nu contează. A văzut ce era de văzut. Se ridică și pleacă. Pe strada Hurlbut, În aceeași după-amiază, Desdemona stătea Întinsă În pat. Stătuse așa de trei zile Încoace, de când poștașul Îi adusese o altă scrisoare de la Milton. Scrisoarea nu era În greacă, ci În engleză, și Lefty trebuise să i-o traducă: Dragii mei, Asta e ultima scrisoare pe care o să v-o pot trimite. (Îmi pare rău că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
calitate de cititori), doar într-o chestiune atât de personală, de intimă, erorile funcționărești nu s-ar fi putut strecura, fiindcă epistola n-a urmat traseul obișnuit, n-a avut nevoie de plic, de timbru, de ștampile. Precis nu un poștaș, ci un altfel de mesager a dus-o acolo unde era hărăzit să ajungă, printre soldăței și mașinuțe ori deasupra revistelor cu Rahan. Și ce grozav ar fi ca Mateiul mic, după ce se va lămuri cum arată viața și lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Eu oricum o să vorbesc, a declarat el. — Atunci, dă-i înainte, i-am spus, ridicându-mă de la masă. N-ai decât să faci pe pețitorul, dacă asta-ți place. Eu cobor să văd ce bunătăți ne-a mai adus astăzi poștașul. Mă supărase, și am coborât la cutia poștală numai ca să-mi mai treacă supărarea. Nu eram deloc dornic să-mi văd corespondența. Deseori trecea o săptămână, chiar și mai mult, fără măcar să mă uit dacă aveam vreo scrisoare. De obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nu mă pornesc, că nici nu știi cum trece vremea și toate se duce, și nu mai rămâne nimica... Și-acu s-o iau din loc, c-auzi cum scârțâie-n hol parchetu. Nu, nu era Niki, madam Delcă... Era poștașul, cu o scrisoare de la Tudor. Mai stai puțin, mă duc până sus după ochelari și-ți spun și dumitale ce scrie... Iote-l, că n-a apărut ! Da avu noroc Ivona, că-n loc să vie-napoi cu coada-ntre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu știi cine e. Adevărul e că nu e cineva de la noi de la firmă. Am zis asta doar așa, ca să termini cu Întrebările. E un tip din vestul Londrei, nu l-ai văzut niciodată, Îl cheamă... Îhm... Gary, și e poștaș. — Nu mă minți În față ! Știu exact cine e. Își Încrucișează brațele și-mi aruncă o privire lungă și pătrunzătoare. E Tristan de la Design, nu-i așa ? *** În clipa În care ni se termină programul la stand, Îl las pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ei Pond’s sau Rimmel. Odată spusese chiar: —Of, lucrurile de la tine sunt prea bune pentru mine, iubire. Nu sunt prea bune pentru tine, explodase Lisa. Pauline nu înțelegea furia Lisei. Tot ce știa era că detesta ziua în care poștașul îi suna la ușă și îi spunea: Încă un pachet de la fiica ta din Londra. Mai devreme sau mai târziu, urma mereu și telefonul de verificare. Asta dacă nu era vorba de un pachet cu cărți. Lisa obișnuia să îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cel puțin șapte sau opt oameni. Părea atât de ușor. Băncile le ofereau bani, cumnatele aveau grijă de copii, vecinii transformau garajele în sedii, toată lumea se mobiliza. Când cafeneaua se inunda, toată lumea se aduna pentru a ajuta la curățenie: clienți, poștași, trecători nevinovați și cineva cu care eroina se certase. (Acesta era de obicei momentul în care neînțelegerea lua sfârșit.) În general, femeile care făceau să funcționeze asemenea întreprinderi reușeau să pună mâna și pe un bărbat pe drum. Dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o brută nenorocită, adăugă el Încet, de parcă i-ar fi fost rușine. — Ce-ai făcut? — Le-am spus că n-am de gînd să mă duc, că nu mă pot forța. Nu le-aș fi spus nimic despre hîrtii, dar poștașul a făcut atîta caz de ele cînd le-a adus! Maică-mea a pus prima mîna pe scrisoare. I-am zis: Acolo-i scris numele meu. Fac ce vreau cu ea... — Cum arată? Cum sună? — Le am la mine, uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
referă la mătușa Berthilda) a fost un incident nefericit. Jonathan este de acord. După aceea, Doctorul Noble consideră că și-a îndeplinit îndatoririle de dascăl și o trece pe mătușa Berthilda în categoria lucrurilor neimportante, pe care englezii, ca și poștașii, le târâie după ei. După o săptămână, Jonathan primește o scrisoare de la domnul Spavin care-l sfătuiește să nu mai aibă nici un contact cu ea, lucru pentru care el a făcut primul pas, internând-o într-un azil din penisula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
definitiv dânsu-i stăpânul acolo, nu? Marcel Crouche își scufundă nasul mare și ciupit de vărsat în paharul cu rachiu, inspirând lichidul ca și cum ar fi fost vorba despre o chestiune de viață și de moarte. Băurăm în tăcere toți trei, primarul, poștașul și cu mine. După aceea a mai venit un rând. Nimeni nu a mai zis nimic. Câteodată, primarul și cu mine ne priveam printre pahare și fiecare știa ce gândea celălalt. Dar mai știam și că niciunul din noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de aur cheile mașinilor second, dar aproape noi, și șoptind oricui se afla în trecere pe acolo: Mărci, dolari, forinți. Vorbeau ca pentru ei, abia mișcându-și buzele, cum fac bătrânii când se roagă, sau când își pierd mințile din pricina poștașilor care întârzie cu pensiile“. Întregul roman stă sub semnul iernii și al morții Majoritatea personajelor, bovarice, trăiesc din amintirile Lumii Vechi („Vine o vreme când, vrând nevrând, trăiești din amintiri!... Trecutul, pâinea noastră cea de toate zilele!“), ca „într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
confiscat trecutul și memoria, „noii“ burghezi, în frunte cu privatizatul Brândușă, sunt simboluri ale „evoluției“ și ale societății de tranziție. În începutul romanului întâlnim metafora trenului, a trenului care nu duce nicăieri, trenul Babel, sau trenul tranziției. Doar Sebastian Gheretă, poștașul, mai visează la un miracol, la o veste ieșită din comun, la „un mesaj epocal“, cum ar fi, de exemplu, cel despre sosirea lui Mesia în gara din Apud: „Sosesc vineri, ora 16. Așteptați gară. Mesia. Iar eu pierd telegrama
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
și formală. Așa credeam - că e formală. A doua zi însă mă trezesc cu un telefon de la diriginta oficiului poștal. Mă anunță că la București tot nu răspunde nimeni, dar plicul figurează în sistemul lor computerizat ca fiind predat la poștaș, și că ea va mai încerca. Uimit de atâta... normalitate, de fapt, i-am mulțumit de vreo trei ori. Între timp amicul de la București m-a anunțat că, în mod inexplicabil, a primit plicul. M-am liniștit și am aruncat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
ajuns la SFÂRȘIT. Pur și simplu trebuia să văd dacă pot s-o fac. Odată gata, am trimis manuscrisul la mai multe edituri. Asta a fost urmat de vreo două săptămâni exasperante, în care trăgeam cu ochiul printre perdele la poștaș. Mult timp nu s-a întâmplat nimic și am cam renunțat să mai sper pe măsură ce treceau săptămânile, dar apoi într-o zi a sunat telefonul. Un editor mi-a cerut să vadă și restul manuscrisului. Nu o să uit niciodată clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
citit. Ai lui erau însă săraci și nu putuseră să îl poarte la școli înalte, cu toate că maică-sa nu visa decât la asta. Și-apoi a venit războiul și mobilizarea tatălui. Abia trecuse de zece ani când o făcea pe poștașul pentru câțiva bănuți pe care i-i dădea domnul cu țăcălie și mustață răsucită, de la Poștă. Ducea pe la case scrisori și gazete și, curios din fire cum era, nici un jurnal nu scăpa neiscodit în grabă de ochii lui. Parcă vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
iarnă, de ce bătrâna Natalini trăia în odaia ei înghețată și refuza să plece la unul dintre frații stabiliți în capitală, de ce găinile nu se ouă în fiecare zi, de ce strugurii se conservă mai bine în pod, de ce fierbe vinul, de ce poștașul ajunge la poarta lor la ora patru după amiaza, de ce casa lor nu se află în zona demolabilă. Lucruri complexe devenite dintr-odată ușor de înțeles. Parcă se cufundase în apă mocirloasă și rătăcise printre unde până își consumase toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]