6,499 matches
-
cu cap pătrat. Pocnesc pereții, zgârii furnirul, scap „Țărăncuța” înrămată de vecinul nostru, le reintroduc în cameră, în funcție de conjuncții ale astrelor, semne zodiacale, compatibilități și incompatibilități. După ce reușeam să pun la loc până și vaza chinezească cu samurai dându-și poalele peste cap în posturi războinice și mileurile de la mă-sa, primite ca dar de cununie, Carina contempla peisajul și, după momente de intensă reflecție, îmi arunca: - Nu merge, acum simt mai mult vibrațiile... - Simți o... mormăiam eu fără prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Tu ai văzut ce-anapoda suntem, aluat frământat de-a-ndoaselea? se zburlea câteodată Vlad. Noi avem fir scurt între Rai și Iad, te crăcănezi și ești în cele două deodată, te dai pe tobogan, vâjjj, între cele sfinte, și-ajungi în poala lui Michiduță, orice heruvim are sub bască niște cornițe, încă molcuțe, la noi descinde Dumnezeu ca generalul, „mătărângă ai zis, țopârlane, păi asta să-ți răsară, să-nflorească, să-ți umple ogoru’...”. Continuați, continuați... - Candrii blereduiți... - Care scot din piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se laudă un țângălete. Lansează bărcuțe din poliestiren, cu catarge din scobitori și chibrituri, în bazinul de sub zburătoare. - Mie mi-a murit moșu’, începe celălalt. Și la priveghi am avut vin fiert și plăcinte cu stafide și cu rahat și poale-n brâu și-au venit și colegii de la serviciu și-au cântat la trompetă și la acordeon. Și-a legat Laurențiu cu fir de undiță mâna mortului și stătea la geam și, când venea cineva să-l pupe, trăgea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
umărul meu, cu scrumiera înclinată destul de periculos. Ăștia se bate și în spațiu, se supravegheză unii pe alții și toți vrea să aibă mai multă putere. E clar ca bună ziua... Ce mă așteptam s-a produs, chiștoacele-mi alunecă în poale, în vreme ce scrumul mi se prelinge pe sub guler. - Ce pisici am făcut? Domnu’... mă scuzați... Și, ca să fie plăcerea și mai mare, începe să mă scuture cu șervetul, să împrăștie și mai bine pulberea. Scot rămășița aterizată în ceașcă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tu? S-a hotărât el, așa, să ne bată la tălpi, la palme? N-am fost cuminți? Am scuipat pe jos? Am dat vânturi? Cum ne bate? începe să urle. Așa zici? Bietul ucenic se ridică de pe băncuță, își strânge poalele halatului albastru și-ncepe o serie de cruci mărunte. Spune repede rugăciuni. Asta-l aprinde și mai tare pe Leonard. - Ieși dracului afară! Zboară! Piei din fața mea, du-te și-i spune starețului să se roage, că nu pot da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să se se mărească pe sine - făcu o pauză. Noi, rebelii, trebuie să știm Împotriva cui ne răzvrătim și la ce ne expunem, pentru că altminteri această răzvrătire n-ar mai avea nici un merit - arătă pistolul care i se odihnea În poală. Știu că, dacă Îmi slăbesc vigilența, Îmi veți veni de hac În cel mai cumplit mod cu putință, dar accept riscul ăsta, cu toate că mi-ar fi fost mult mai ușor să trăiesc În continuare liniștit, ascuns aici pentru totdeauna. - Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cărui tată avea vaste haciendas În Ambato, Loja și Zamora. Nunta, plină de fast, Îi atrase pe toți cei care erau „cineva” din Lima și pînă În Cartagena columbiană, iar perechea se stabili la San Agustín, o frumoasă hacienda-palat, la poalele vulcanului Cotopaxi, la o zi de mers călare de capitală. Locul părea anume ales de zei pentru ca ei să se bucure de tot ceea ce aceștia revărsaseră pe pămînt spre a le face viața mai fericită, și Închiși acolo, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Oberlus le Îngăduia să-l aibă, intră În mare și, croindu-și drum, cu apa pînă la brîu, Împiedicîndu-se și căzînd, dar străduindu-se să nu lase nici o clipă din mînă securea sau dovleacul, Înaintă foarte Încet spre sud-vest, spre poalele falezei abrupte. Curînd avea să se crape de ziuă. O oră mai tîrziu, Iguana Oberlus deschise ochii, se ridică de pe salteaua pe care dormea, În fundul peșterii, la mai puțin de doi metri de punctul-limită la care ajungea lanțul Niñei Carmen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cea leneșă, avea s-o Înghită, Într-o definitivă Îmbrățișare, transformînd-o pentru totdeauna Într-o parte a ei. Ar fi fost un final frumos după atîția ani agitați și tulburați. Niña Carmen, născută la trei mii de metri Înălțime, la poalele vulcanului Pichincha, pe coastele abrupte și sălbatice ale orașului Quito, avea să dispară definitiv, Înghițită de nisipul de pe fundul celui mai mare și mai adînc dintre oceane. Sau poate totuși ar pluti? Da, poate că, umflîndu-se, ar fi plutit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
te face să te simți bine, ca și când ai fi frumoasă și te-ai uita într-o oglindă. Brandy e familia mea regală ad-hoc. Singurul motiv pentru care să trăiesc. Fac: — Cfoieb svns ois, și pun curcanul rece și ud în poala logopedei, țintuită de zece kilograme de carne moartă în scaunul ei de birou din piele și cu rotile. De pe coridor, mai aproape, sora Katherine țipă: — Iu-hu! — Mriuvn vvsi sjaoi aj, fac eu, și împing pe coridor logopeda și scaunul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
-i voal de bumbac. Mai aruncă un pumn de ceață, și lumea se înnegurează în spatele auriului și verdelui. — Crep georgette, zice Brandy. Aruncă un pumn de scântei, și lumea, Brandy șezând în fața mea cu coșul ei de nuiele desfăcut în poale. Amândouă singure, încuiate în biroul logopedei. Posterul cu o pisicuță de pe peretele de cărămidă. Toate astea capătă luminozitatea pală a unei raze de stea, fiecare colț ascuțit șters sau mânjit de verde și auriu, și lumina fluorescentă răzbătând în frânturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
zice: — Haideți, soldați. E timpul să halim. Cina e-o chestie pregătită dintr-o carte de bucate a P.P.L.G.-ului. E bună, dar numai Dumnezeu știe cum arată. De două ori îmi răstorn paharul pe întuneric. Îmi presar sare în poală. Ori de câte ori scot o vorbă, ai mei mă șâșâie. Mama zice: — Ai auzit ceva? A venit de afară? În șoaptă, întreb dacă-și amintesc ce zi e mâine. Doar ca să văd dacă-și aduc aminte, cu toată tensiunea asta. Nu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
E OK. Se aude un răpăit slab, sunetul ploii pe acoperișul unui cort sau pe-o decapotabilă acoperită. — O, Doamne - Brandy face un pas în spate. O, sfinte Christoase! Manus clipește și se uită printre gene la Brandy, apoi în poală. Un crac al pantalonilor lui de camuflaj devine negru, mai negru, tot mai negru până la genunchi. — Drăguț, zice Brandy, da’ tocmai s-a pișat pe el. Sari înapoi la chirurgia plastică. Sari la ziua fericită când ești vindecat. Două luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
erau tocmai o femeie din Vladia și, datorită ei, și adjutantul Popianu. K.F. purta nu aceeași rochie, ci același model de rochie, cu umerii ridicați, guler scurt, rotund, lipit de gît ca un colan, mîneci bufante și cute largi la poale. Așa cum era, strînsă pe talie și dintr-o dată lăsîndu-se ca un clopot în jos, la o palmă de podele, rochia părea regească și nu era decît o rochie de dinainte de război, aidoma rochiei cu care venise K.F. în Vladia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Domnișoara K. F. a avut un moment de neliniște, a observat asta din licărirea ochilor ei albaștri, a strîns din buzele și așa subțiri, pînă cînd au devenit tăioase ca lama unui cuțit, și-a frămîntat cîteva secunde palmele în poală și apoi i-a spus: "Vreau ca prințul să nu mai pășească niciodată, înțelegeți, niciodată în Vladia. Și mai vreau ca orice s-ar auzi despre mine în tîrg să nu fie contrazis ori comentat de dumneavoastră, domnule adjutant." Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pustiul. Cine voiește, să mi se alăture!“. Lumea se obișnuise cu tot soiul de haimanale care se vânturau de colo‑acolo, câte unul, câte doi ori urmați de alaiul cucernicilor. Unii Își lăsau catârii sau cămilele la marginea satului, la poalele muntelui ori În vreo vâlcea din apropiere, alții veneau cu escortă Înarmată (când propovăduitorii aduceau cu o adunătură de comedianți) ori năvăleau oblu pe catâri, când, fără a mai descăleca, Însăilau niscaiva solomonii. Căci, În ultimii cincisprezece ani de la moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tremurândă, iar groparii traseră de frânghia care susținea coșciugul, coborându‑l grijuliu În groapă. Sofia stătea deoparte, nemișcată. Țărâna Începu să cadă pe capac. Zgomotul era aidoma bubuiturilor Înfundate Într‑o tobă uriașă. Curând, pe locul unde fusese adâncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
micului dejun cu cicoare și pesmet) ca și prezentarea „modei“ din anii 1943‑1944, când se purtau pantofi cu tălpi de lemn, apărători pentru urechi și paltoane făcute din pături cazone. Și faptul că odată tata ne‑a adus, sub poala paltonului, cu mare risc, niște melasă de la fabrica lui Milisić, unde lucra ca zilier, avea pentru Enciclopedia morților o Însemnătate la fel de mare ca diversiunea militară provocată la Clinica de oftalmologie din apropiere sau ca isprava unchiului meu, Cveja Karakašević, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se afla nimeni și nici un fel de drum - un drum de țară noroios străbătut de o șaretă. Pe locul din față stătea tatăl ei. Își scosese chiar o țigară din buzunar de care‑și apropie flăcăruia chibritului, lăsând biciul În poală. Acum arunca chibritul printr‑un arc Înalt, În noroi. După care strânse brusc hățurile. Acum avu În fața ochilor grozăvia... În șaretă săriră doi bărbați. Fetița gemu În vis, după care se ridică din pat și strânse oglinjoara placată În sidef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu o privire obidită, Încerca să‑i spună ceva care se finaliza cu un teribil muget. Atunci M.O., sfâșiat de regrete, se așeza lângă ea, Îi lua mâna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi‑a dat pe lângă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngâna printre hohote de plâns. Înfrânt, se refugia În literatură. Pământul făgăduinței. (Și când Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unui palmier, spionând o pereche care era liberă să facă ce dorește, reprezenta un lucru respingător, care merită cele mai aspre mustrări. Porni înapoi pe unde venise, îndepărtându-se de râsetele și șoaptele celor doi și făcu un ocol pe la poalele dealului, pentru a nu fi nevoit să treacă prin apropierea lor. Din fericire, cănd ajunse pe creasta Punta Rofau, noaptea deja se lașase, iar pe cer își făcuseră apariția primele stele. Acesta era momentul în care orice băiat polinezian care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o groaza de nestăpânit făcea să-i tremure genunchii și îl împiedică să respire, isi păstra suficientă luciditate cât să rămână ghemuit, în așteptarea unui nou atac, să-l evite și pe acesta și să o ia la fugă spre poalele dealului, pe poteca îngustă pe care alergase de atâtea ori până atunci. Matahala îl urmă cu un nou răcnet și era surprinzător și descurajant faptul că un om atât de mare și de greu putea să alerge totuși aproape la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Lângă ei stă domnul Whittier, ținând strâns cu mâinile lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ca un vreasc. Domnul Whittier clipește din ochii lui lăptoși, acoperiți de albeață, spunând: — Ce zici, nu vrei să vii cu mine la banchetul de absolvire...? Și îngerițele roșesc. Chicotesc de bătrânelul ăsta amuzant și inofensiv. I se așează în poală, în scaunul cu rotile; coapsele lor musculoase, lucrate cu antrenorul personal, se lasă pe genunchii lui ascuțiți și osoși. Firește, într-o zi, una dintre femeile astea se va scăpa. Va spune sorei-șefe sau unui om de ordine ce minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
devin tot mai albe. Atât de albe încât până și blana pisicii pare închisă la culoare pe lângă pielea ei alb-vineție. Până când degetele alea albe, care nu mai simt nimic, se pleacă și atârnă inerte din încheietură. Cu mâna stângă în poală, Sfântul Fără-Mațe își pipăie degetul mare al mâinii drepte, îl mângâie în sus și în jos cu pumnul stâng. Pipăie protuberanțele și încheieturile degetului ca să nu le uite niciodată. Pentru când n-o să-l mai aibă. Stăm aici cu toții, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]