KorAP: Find »[drukola/base=posomorât & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...32 >

777 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

am." "Dar să te ții de intrigi, ai! Îți spun eu una, deși nu sânt mare filozof: Omul e un intrigant. Ei? Ce zici?" Da, sânt și oameni care se țin de intrigi. Eu îmi văd de treabă!" îi răspunsei posomorât. "Da? Și dacă eu îți dovedesc că nu te ții, ce-o să zici? Ce să-ți fac? Vei fi de acord, așa filozofic vorbind, să te dăm afară? Și să-ți vârâm o hârtiuță la dosar, nu de-altceva, dar

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
râu. Ei, aruncă-te în apă! Că hâr, că mâr, Bacaloglu nu știa să înoate, dar îi era rușine să spună. Nu te-arunci?" susură el imitînd-o pe fetișcană ca și când ar fi avut o limbă de șarpe și apoi tăcu posomorât. "Ei, zisei, și ce-a făcut Costaichie?" "S-a aruncat, dom' profesor, așa cum era, îmbrăcat și încălțat, era să se înece. Și aia se uita la el cum se zbate și hi-hi-hi, ha-ha-ha, râdea, închipuiți-vă, dom' profesor, uite-așa

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
facă astfel? care profesor?) Așa că m-am învoit de la Oraca să lipsesc lunea trecută și pe la ora douăsprezece eram la București pândind ieșirea copiilor într-un gang-poartă plin de părinți. Florica era și ea acolo, tăcută, cu brațele la piept, posomorâtă. Ai fi zis că după destăinuirea ei se vidase interior, sau că îmi dădea de înțeles că nu mai avea nimic să-mi spună și nici să încerc s-o întreb. Zidul pe care pot să-l pună aceste fele

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
soluție. Tata însă nu se lăsă impresionat: "Degeaba zici tu, așa a gândit o viață întreagă! Când mor, oamenii iartă pe toată lumea. Asta n-o să mă ierte nici în clipa când o s-o ia Dumnezeu."'' " Nu vorbi așa, îi spusei posomorât. Știi bine că ești vinovat !" "Eu? De ce?!" "Ai înșelat-o cu mătușa Cecilia! Și nici măcar nu v-ați ferit. Vă sărutați sub ochii ei." "Cum, se indignă el, dar era soră-sa, cum puteam eu s-o împiedic să-mi

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
departe să se lăfăie în voie printre noi concepțiile și comportările străine de universitatea noastră și pe care noi, aici, trebuie să le curmăm din rădăcină." Vocea se înăspri, deveni metalică, tonul începu să urce. Tovarășul Șuta fuma gânditor, chiar posomorât, cu tâmplele în palme. Desigur, gândeam, prezența în mijlocul nostru a acestui ins liniștit, despre care auzisem că ar fi un om drept, nu va admite să se producă aici cine știe ce excese. Eram sigură, adică știam (adică am ghicit din felul

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
a avut acces la învățămînt datorită condițiilor grele de exploatare? Tot voi veniți acum, cei înstăriți, care ați făcut averi pe căi necinstite? - orice avere e necinstită, e un furt, filozofă ștabul fără să se uite însă la nimeni, foarte posomorât, ba chiar îndîrjit, furios - și noi sîntem hotărâți să curmăm fără cruțare aceste consecințe nefaste ale trecutului. Cum învață?" mai întrebă el. "Foarte prost", strigă cineva din sală "Poftim!" mai reflectă Șuta, ca și când întrebarea s-ar fi pus, dacă nu

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
probabil că asta se petrece zilnic?!" Probabil, sau poate o dată pe săptămînă..." "Și tărăncile acelea..." Da, și țărăncile, zise Suzy. Unele stau la zeci de kilometri de spital, se întorc acasă pe jos..." "Și acasă o iau de la cap", spusei posomorât, descoperind deodată în mine o îngrijorare sumbră în fața speciei care se mutila cu bună-știință și chiar cu veselie (acum mi se părea că toate fetele acelea, așteptând să le vie rândul, erau de fapt foarte vesele, deși nu erau). Bineînțeles

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Într-adevăr, viața îi era în pericol. "Ai numărul de telefon al acelui medic?", o întrebai. Da, zise, caută în poșetă agenda mea, doctorul Mazăre." "Și un medic mai de Doamne-ajută n-ai găsit, decât pe acest doctor Fasole? spusei posomorât. Bineînțeles, pentru 30 de lei, pe care nici măcar nu-i ia el...", "I-am dat cinci sute, zise, și nu l-am ales la întîmplare!" Ieșii și mă întorsei cu telefonul. Îl vârâi în priză și făcui numărul. Medicul era

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
al meu cu sete peste cap și cuprins îndată de o stranie exuberanță, sânt lucruri mult mai importante, beți paharul și o să le descoperiți... Paharul trebuie băut, filozofai eu mai departe surprinzând o uimire pe chipul iubitei mele și o posomorâtă neîncredere pe cel al soțului prea sensibilei doamne (da, parcă spunea el, eu îl beau, am dat peste o ființă pe care o iubesc foarte tare, dar am început să am bănuieli, și asta mă întristează, că iubirea mea nu

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
riscurile inerente... Hm! exclamai indignat, între altele datoria lui constă să-i împiedice pe alții să facă la fel, adică să-și exercite profesiunea pentru care s-au pregătit... El da, alții nu!" Nu depinde de el", zise și Matilda posomorâtă. "Și mă rog, de cine depinde?" Nu-mi răspunse. Dar îmi plăcea că îl apăra. Însemna că despărțirea lor nu fusese urâtă. Mă întinsei în fotoliu cu vagă ironie adresată mie însumi că, iată, așa contabil cum eram eu (și

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
stai închis într-un hotel, asta poate să scoată din sărite pe cel mai răbdător... "Azi putem merge? l-am întrebat. Mi-ai spus că tratativele s-au terminat." "Azi nu!", mi-a răspuns. Eram la micul dejun. Stătea foarte posomorât, nu mânca nimic. La prânz n-a coborât, s-a sculat, s-a bărbierit, s-a îmbrăcat ceremonios, apoi s-a așezat într-un fotoliu și a rămas acolo ca o stană, ore întregi. "Nu înțeleg, i-am spus, de ce

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
nici un gând de reciprocitate. Când o privii pentru ultima oară, abia atunci îi văzui ochii, privirea mare care nu se mai putea desprinde de a lui, fascinantă și fascinată, cerând protecție și în același timp dominând... Iar Petrini, în fața ei, posomorât dar parcă renăscând, oferindu-i fără șovăială acea protecție și în același timp plecîndu-se în fața ei umil, nu umilit de ea, ci parcă de conștiința că, așa cum îmi spusese mie mai înainte, puterile acestei lumi îl pot pedepsi dacă, asemeni

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

bârfesc între ei, nu pot dovedi nimic. Zic și ei: „Uite, cică, asta-i Nastasia Filippovna aceea“ și gata; nu mai au nimic ce să spună! Pentru că chiar nu este nimic de zis. — Asta-i într-adevăr așa, confirmă Rogojin posomorât și încruntat. Și Zaliojev mi-a spus tot așa atunci. În ziua aceea, prințe, eram îmbrăcat cu scurteica tatei, veche de trei ani, și, pe Nevski Prospekt, tocmai treceam în fugă pe trotuarul celălalt de pe Nevski Prospect, când - ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sănătos. Nimeni, stimate Gavrila Ardalionovici, nu te ține, nimeni nu te împinge cu forța în capcană, dacă în toată povestea asta vezi o capcană. — Vreau, rosti cu jumătate de glas, dar ferm Ganea, plecându-și privirile în pământ și tăcând posomorât. Generalul era satisfăcut. Se enervase, dar acum se vedea că se căia pentru că mersese prea departe. Brusc, se răsuci spre prinț și parcă pe fața lui se putu citi gândul alarmant că prințul a fost aici și a auzit totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bine așa, Ganea, mai ales că, pe de o parte, afacerea e încheiată, mormăi Ptițân și, trăgându-se deoparte, se așeză la masă, scoase din buzunar o hârtie scrisă cu creionul și începu s-o studieze cu atenție. Ganea stătea posomorât și aștepta cu neliniște încă o scenă de familie. Nici nu se gândea să se scuze față de prinț. — Dacă totul s-a încheiat, atunci Ivan Petrovici are, desigur, dreptate, spuse Nina Alexandrovna. Nu te mai încrunta, te rog, și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de altul ca să intre; luat în parte, nici unul dintre ei nu ar fi avut suficient curaj, așa că se îmbărbătau reciproc. Până și Rogojin pășea cu băgare de seamă în fruntea cetei, însă avea o anumită intenție și de aceea părea posomorât și îngrijorat până la iritare. Ceilalți alcătuiau doar corul sau, mai bine zis, banda care avea menirea să-l sprijine. Pe lângă Lebedev, mai era aici și crețul Zaliojev, care își aruncase blana în antreu și intrase degajat, cu aere de fante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
absolut surprinzător. Sokolovici, acum mi-am adus aminte, locuiește în altă clădire și acum chiar mi se pare că e plecat la Moscova. Da, am greșit puțin, dar... nu-i nimic. Un singur lucru vreau să-l știu, observă prințul posomorât, trebuie să încetez cu totul a spera în ajutorul dumneavoastră și să mă duc singur? — Să încetați a spera? În ajutorul meu? Singur? De unde și până unde, când această vizită reprezintă pentru mine un pas capital, de care depinde atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și mai inutile pentru dânsa. Și acum era parcă isterizată, se agita, râdea febril, bolnăvicios, mai ales la obiecțiile ridicate de Toțki, care era alarmat. Ochii ei negri începură să scânteieze, pe obrajii palizi se arătară două pete roșii. Expresia posomorâtă și dezgustată de pe chipurile câtorva musafiri îi ațâța, poate, și mai mult această dorință zeflemitoare; poate, îi plăcuseră tocmai cinismul și cruzimea ideii. Alți oaspeți erau convinși că ea urmărea de fapt un anume gând ascuns. De altfel, începură să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
târziu, prințul avea să țină minte că își spusese: „Probabil, chiar asta e casa.“ Cu o curiozitate neobișnuită se apropie ca să-și verifice ipoteza; simțea că, cine știe de ce, îi va fi foarte neplăcut dacă a ghicit. Casa era mare, posomorâtă, cu parter și două etaje, fără nici un fel de arhitectură, de culoare verde-murdar. Unele case de acest fel, de altminteri foarte puține, clădite la sfârșitul secolului trecut, se păstraseră chiar pe aceste străzi ale Petersburgului (oraș în care totul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu mă mărit cu tine?“ „Ți-am spus că mă înec.“ „Cred că m-ai omorî înainte de asta...“ Așa a spus și a căzut pe gânduri. Apoi s-a supărat și a ieșit. Peste un ceas se întoarce la mine, posomorâtă. „Mă mărit cu tine, zice, Parfion Semionâci, și nu pentru că mi-e frică de tine, ci pentru că mi-e indiferent cum o să mă prăpădesc. Nu s-ar putea doar să fie pe undeva mai bine? Șezi, zice, acum o să ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
minte, nu mai era conștient decât de faptul că ea șade acum în fața lui, că o privește și îi era aproape indiferentă tema discuției din momentul acela. În sfârșit, de sus coborî pe terasă Ivan Feodorovici: pleca undeva și arăta posomorât, îngrijorat și hotărât. — A, Lev Nikolaevici, tu... Unde te duci? îl întrebă el, cu toate că Lev Nikolaevici nici nu se gândea să se urnească din loc. Hai, vreau să-ți zic o vorbă. La revedere, spuse Aglaia și îi întinse prințului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
răposatul Grigori Semionovici Burmistrov; el, ca să zic așa, te frigea la inimă. Și mai întâi își punea ochelarii, deschidea un cărțoi străvechi cu scoarțele din piele și-ți săreau în ochi barba lui căruntă, cele două medalii pentru donații. Începea posomorât și aspru, în fața lui se înclinau generalii și doamnele leșinau, pe când ăsta încheie pomenind de gustări! E ceva nemaipomenit! Ascultându-l pe general, Ptițân zâmbea și părea că are de gând să-și ia pălăria, însă parcă nu se putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că are de gând să-și ia pălăria, însă parcă nu se putea hotărî sau își uita mereu intenția. Încă înainte ca toți să se fi ridicat de la masă, Ganea încetase brusc să bea și împinsese din fața lui paharul; ceva posomorât trecu pe chipul lui. După ce toată lumea se ridică de la masă, el se apropie de Rogojin și se așeză lângă el. S-ar fi putut crede că sunt în relațiile cele mai amicale. Rogojin, care la început se pregătise și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
rând și aș fi putut ieși din casă; dar strada a ajuns până la urmă să mă îndârjească într-atât, că stăteam zile întregi ferecat, deși puteam ieși ca toată lumea. Nu puteam suferi mulțimea care umbla de colo-colo, agitată, veșnic îngrijorată, posomorâtă și temătoare, care forfotea împrejurul meu pe trotuare. La ce bun veșnica lor tristețe, veșnica lor îngrijorare și agitație; la ce bun veșnica lor răutate posacă (pentru că sunt răi, răi, răi!)? Cine-i de vină că ei sunt nefericiți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
probabil că veștile erau proaste, ca de obicei. Fața acestui domn, care părea să aibă vrei douăzeci și opt de ani, smeadă și uscată, încadrată de favoriți negri, cu bărbia rasă oglindă, mi s-a părut destul de cuviincioasă și chiar plăcută; era posomorâtă, cu privirea posomorâtă, dar cu o nuanță bolnăvicioasă de mândrie care se irita cu prea multă ușurință. Când am intrat, a avut loc o scenă ciudată. Sunt oameni care, în susceptibilitatea lor supărăcioasă, găsesc o desfătare extraordinară și mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]