1,366 matches
-
aleg un rezultat în defavoarea altuia; 2. preferința și indiferența față de anumite rezultate sunt de multe ori dimensiuni intranzitive, dar tranzitivitatea acestora este o cerință implicită a teoriei; 3. alegerile făcute de angajați nu sunt întemeiate pe evaluări probabilistice complexe așa cum postulează teoria; deciziile angajaților sunt influențate de rezultate nerelevante, contrar postulatelor modelului; 4. teoria nu face diferența între alegerile realizate în condiții de certitudine, incertitudine și risc; 5 . conceptul de instrumentalitate este ambiguu și inconsistent; 6. valența rezultatelor nu este întotdeauna
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
autodeterminării cuprinde patru "sub-teorii": teoria evaluării cognitive (cognitive evaluation theory CET), teoria integrării organice (organismic integration theory), teoria orientărilor cauzale (causality orientations theory) și teoria nevoilor primare (basic needs theory). Teoria evaluării cognitive, cea mai cunoscută dintre cele patru "mini-teorii", postulează diminuarea motivației intrinseci ca urmare a recompensei extrinseci, mai ales atunci când recompensele sunt explicit atribuite mediului extern. Oamenii au nevoia de a se simți autonomi și competenți, iar contextele sociale care favorizează sentimentele de competență și autonomie conduc la creșterea
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
creșterea motivației intrinseci. 4.4.2. Limite, critici, dezvoltări teoria evaluării cognitive Teoria autodeterminării a primit o serie de critici atât sub aspect conceptual, cât și în ceea ce privește metodologia utilizată pentru măsurarea motivației intrinseci. Cele mai controversate aspecte sunt cele care postulează diminuarea motivației extrinseci ca urmare a aplicării recompenselor financiare. Încă de la primele cercetări realizate de Deci în anul 1971, motivația intrinsecă și dinamica acesteia au fost măsurate prin persistența acțiunii (a comportamentului) după eliminarea recompenselor. Latham și Locke (Latham, 2007
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
și redimensionarea efortului ce trebuie depus pentru îndeplinirea acestora. Teoria stipulează existența a trei procese prin care obiectivele reglează performanța: direcționarea conduitei către acțiunile ce conduc la îndeplinirea obiectivelor, dozarea consumului de efort și persistența (ce implică tenacitatea) comportamentului. Teoria postulează existența a trei moderatori cheie: feedback-ul (necesar pentru urmărirea progresului), atașamentul față de obiectiv (care poate fi crescut prin auto-eficacitate și considerarea obiectivul ca important), complexitatea sarcinii și constrângerile de tip situațional. Deși autorii consideră că validitatea internă și externă
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
o contradicție conceptuală. Prima teorie afirmă manifestarea unei relații liniare negative între nivelul de dificultate al obiectivelor și expectanța privind performanța în muncă, deoarece obiectivele mai grele sunt mai dificil de atins decât cele ușoare. Contrar acestei relații, teoria expectanței postulează existența unei relații liniare pozitive între expectanța privind succesul și performanța asociată acestei expectanțe. Soluționarea acestei contradicții este posibilă din perspectiva lui Latham prin luarea în calcul a obiectivelor stabilite în cadrul grupului și nu a obiectivelor stabilite de persoane care
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
interpretarea teoriei expectanței în termenii auto-eficacității, care include toți factorii care pot influența performanța (cunoștințe, abilități, resurse existente), nu doar efortul așa cum stipulează teoria expectanței. Teoria controlului, o teorie dezvoltată după anul 1980, este întemeiată pe un model cibernetic și postulează că sursa motivației este bucla (loop) feedback-ului negativ care are rolul de a elimina discrepanțele dintre obiective și performanță, reglând astfel comportamentul. Această abordare contravine teoriei stabilirii obiectivelor care presupune crearea discrepanțelor, nu reducerea acestora în procesul de creștere
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
s-a constatat și în urma procesului de evaluare a staff-ului managerial din organizațiile brașovene. Pot fi identificate trei tipuri de limite: conceptuale, pragmatice și metodologice. Limitele conceptuale sunt date de nucleul teoretic al modelelor teoretice centrate pe nevoi. Acestea postulează existența unei ierarhii, a unei succesiuni în activarea nevoilor umane. Pentru a putea satisface factorii motivaționali (Herzberg) și/sau pentru a activa nevoile de tip superior (Maslow) organizațiile trebuie să satisfacă mai întâi factorii igienici (Herzberg) și/sau nevoile primare
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
și compoziție se păstrează relativ constante în ciuda unor largi fluctuații în mediul extern. Conceptul de stabilitate a parametrilor mediului intern a fost folosit pentru prima dată de către fiziologul francez Claude Bernard în 1857. Mai târziu el a extins acest concept postulând existența unor mecanisme compensatorii ce intră în acțiune în momentul în care acești parametri sunt dezechilibrați. Fiziologul american Walter Cannon a introdus termenul de homeostazie pentru a descrie constanța compoziției și volumului mediului intern. Funcția primară a rinichiului este de
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
valori negative depinzând de poziția corpului și a capului sau poate prezenta creșteri mari pentru perioade extrem de scurte de timp (în timpul strănutului etc.). Monro, în 1783, și Kellie, în 1824, au stabilit relațiile între craniu și conținutul cerebral si au postulat că volumul endocranian intradural este constant și conținutul său reprezentat de creier și de conținutul său sanguin este incompresibil. Burrows, în 1864, a completat această teorie cu ideea schimburilor reciproce între circulația sanguină și LCS. La începutul secolului trecut Weed
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Ioan Ștefan Florian, Cristian Ionel Abrudan, Dana Mihaela Cernea, Aurel Oșlobanu, Silviu Albu () [Corola-publishinghouse/Science/92121_a_92616]
-
semnificație pozitivă sau socio-culturală, după cum rezultă din tabelul de mai jos: Tabelul 3. Ideologia, de la sensul negativ la sensul pozitiv Semnificația negativă Semnificația pozitivă Definire prin funcțiile de distorsiune și disimulare Ca în cazul tuturor reprezentărilor sociale, existența distorsiunii este postulată Ideologia = reprezentări colective eronate, "falsă conștiință", văl care maschează interesul material al celor aflați în poziții dominante. Ideologia este ceva ce poate fi demascat de oamenii care operează din poziții ale adevărului. În orice caz, dat fiind că acestea sunt
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
narațiunea „literară”, ci pentru narațiunea „generică”: 1) că pre(-)textul și textul se află într-o relație de dependență reciprocă, că textul ar fi o reprezentare a unor pre(-)texte (evenimențiale) independente de acea reprezentare, iar pre(-)textele ar fi postulate sau producte ale textului; 2) că pre(-)textul și textul sînt permutabile, fiecare jucînd, pe rînd sau simultan, rolul de cauză (dată) și efect (produs). Prefața Autorului Narațiuni găsim pretutindeni, cu funcții diverse în interacțiunea dintre oameni; de aceea, sfera
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
teleologică. Lecturi suplimentare Despre structura de bază a povestirii lucrările esențiale sînt Propp (1968) și Barthes (1977). Pentru o critică riguroasă a formalismului, vezi Jameson (1972). Mai tîrziu, Barthes s-a depărtat de analiza structurală, sedus fiind de conținut - a postulat cinci „coduri” surprinse în construcția istoriei (hermeneutic, semic, proaieretic sau acțional, referențial sau cultural, simbolic); S/Z constă într-o aplicare a codurilor la analiza unei povestiri balzaciene, Sarrasine (vezi Fowler, 1981 pentru comentarii). Chatman (1969) este un recenzent favorabil
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cămașa de pijama, iar Lizzie plecase de la școală. 4.8. De la proză la film: traducere radicală Să menționăm acum - deși pe scurt - acel gen narativ contemporan, poate cu cea mai mare semnificație culturală: narațiunea filmică. Următoarele observații sînt prezentate ca postulate pentru discuții și critici, și se limitează la o singură problemă printre multele cărora li se poate adresa: Ce implică - în special din punct de vedere lingvistic - adaptarea unui film după un roman (sau cartea filmului)?” "Comparînd narațiunile scrise și
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
enunțurilor care pot fi produse prin respectarea constrîngerilor formației discursive respective. Discursul nu mai este un simplu rezultat, un ansamblu de texte, ci un proces, o practică discursivă, legată de o practică intersemiotică, integrînd manifestări lingvistice, picturale, muzicale etc. Se postulează astfel scheme de corespondență între domenii diferite de manifestare ale spiritului uman, într-o dialectică regăsire a unei unități fragmentate de exigențele analizei. Principiile identificate mai sus se regăsesc, implicit sau explicit, în volumul Analyser les textes de communication, al
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
fapt de a intra într-un proces de comunicare verbală implică faptul că respectăm regulile jocului. Aceasta nu se face printr-un contract explicit, ci printr-un acord tacit, co-substanțial activității verbale. Este vorba de niște cunoștințe reciproc știute: fiecare postulează că partenerul său se conformează regulilor și așteaptă ca și celălalt să le respecte. Astfel de reguli nu sînt obligatorii și inconștiente ca acelea ale sintaxei sau morfologiei, ci sînt convenții tacite. Problematica în cauză a fost introdusă în anii
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
În virtutea acestei legi, clientul marelui guru indian va căuta să deducă conținutul implicit al enunțului "Visatul interzis". Am putea face o remarcă asemănătoare pentru "În această încăpere nu se fumează": cititorii anunțului deduc că le este interzis fumatul tocmai pentru că postulează faptul că afirmația îi privește și că transmite un mesaj susceptibil să le modifice situația. Orice enunțare implică faptul că este pertinentă; ceea ce determină destinatarul să caute confirmarea acestei pertinențe. Dacă un cotidian pune pe prima sa pagină " Daniel a
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
evident că ziarul L'Équipe se bazează mai mult pe cunoștințele cititorului în materie de baschet decît pe cunoștințele sale lingvistice, în timp ce Le Courrier picard face apel în mod masiv la competența lingvistică. Se poate spune că cele două articole postulează niște cititori model diferiți unul de celălalt: - cititorul model pentru articolul din Le Courrier picard este cel al unui cotidian regional, deci un public foarte eterogen al cărui numitor comun este faptul că locuiesc împreună în aceeași arie geografică; presupusa
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
presupusa sa competență enciclopedică este redusă la maxim, dar nu anulată; probabil că majoritatea cititorilor nu cunosc mai bine Ailly-sur-Noye (adică nu pot să situeze geografic localitatea) decît Esclainvillers, dar ziaristul s-a simțit îndreptățit să nu expliciteze referentul Ailly, postulînd astfel că cititorul picard model cunoaște satele din regiune, dar nu cunoaște cătunele; - despre cititorul model al ziarului L'Équipe se presupune a fi interesat de campionatul de baschet, ale cărui întîmplări le urmărește atent. În acest mod, cotidianul sportiv
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
o sarcină pentru care G.W.F. Hegel (1770-1831), în răspăr față de Kant, s-a simțit îndatorat. „Pentru noi - spune el - trebuie să fie o preocupare serioasă aceea de a cunoaște planul Providenței, mijloacele și manifestările ei în istorie”3. Postulând evoluția istoriei universale către o conștiință a libertății 4, Hegel omologhează istorist teza paulinică după care politica ecclesiei se rezumă la o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că adevărul (sinonim cu divinul) cuprinde dialectic în esența
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
astfel a unor enunțuri indecidabile într-un sistem axiomatic deductiv și necontradictoriu îi demonstrează incompletitudinea 1. Cea de-a doua teoremă a lui Gödel afirmă imposibilitatea demonstrării noncontradicției unui sistem clasic prin mijloacele sale interne finite (pe care Hilbert le postulase). Alături de teorema Löwenheim-Skolem din teoria modelelor, Gödel a reușit să pună în evidență nu doar limitele metodei axiomatice, ci și limitele monismului metodologic, trădat de idealul utopic al totalizării formale și al autofundării cunoașterii științifice după niște reguli logice, universale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o descriere a lucrării Providenței din perspectiva rațiunii discursive, transferată în tărâmul autocunoașterii infinite. Este o poziție care dizolvă „gnostic” tensiunea așteptării liturgice a vieții eshatologice 1. Hegel nu fixează ierarhii stricte ale moralei (cum este cazul lui Aristotel), ci postulează - într-un fel apropiat de filozofii politici scoțieni din secolul al XVIII-lea - o convergență transversală a multitudinii de scopuri specifice umanității. Caracterul arbitrar al acestor proiecte individuale este unificat într-o traiectorie benignă, guvernată de marea Idee a istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fenomenologică a personajelor substanțiale - de care îl desparte, totuși, o doză „letală” de schematism convențional. Este, așadar, substanța pandantul filosofic al „fluxului de autenticitate”? Dacă încercările de definire filosofică a substanței, deși numeroase, rămân oarecum neclare și lipsite de originalitate - postulând, în principiu, existența unui substrat ultim, unificator al dimensiunilor spațiale și temporale, al structurii și materiei, al fondului și formei -, autenticitatea camilpetresciană este, în chip explicit, substanța în actul manifestării sale - dinamismul de natură intuitivă al integrării datului (a faptelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
endotelială subtilă, care este inevitabilă la vârstnici, este însoțită de activarea celulelor endoteliale de către citokine și activarea coagulării. Așa cum s-a menționat, la vârstnici există niveluri crescute pentru anumiți factori de coagulare sau creșterea frecvenței unor mutații. Recent a fost postulat rolul în hemostază al microparticulelor derivate din celule (fragmente de membrană) în cursul proceselor de activare celulară și/sau apoptoză, care devin locul de asamblare pentru diverse molecule procoagulante și cărăuși ai factorului tisular, cel mai important promotor al generării
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Viviana Aursulesei, Lucian Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/91951_a_92446]
-
înainte de Caragiale, îi prilejuiseră lui Creangă scrierea incomparabilelor sale Dănilă Prepeleac și Povestea lui Stan Pățitul. Ușurința ,,silogismului’’ pe care se sprijină întreg edificiul nuvelistic poate părea dezarmantă la prima vedere. Cel mai mult este luat în considerare răspânditul loc comun postulat de literatura populară pe teme religios-apocrife, potrivit căruia raporturile existențiale între om și diavol sunt dominate de o ambiguitate structurală ce are ca scop să favorizeze trecerea atributelor psihico morale de la un personaj la celălalt. De aici decurge atât posibilitatea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
atât în ființa ei încât este imposibil a mai distinge care anume din ,,vocile’’ celor două ,,regnuri’’ vorbește. Mai extins decât cele anterioare, cel de-al treilea și ultimul episod în care Negoiță încearcă a-și valorifica ,,darul’’ de ,,vrăjitor’’, postulează în chip concluziv ,,silogismul’’ ideatico fantastic al nuvelei. Protagonistă este însăși fiica lui 70 vodă, iar înscenarea este magistrală. ,,Studiul’’ consacrat nevindecabilei stări de ,,pandalie’’ prin care trece apriga domniță beneficiază de inegalabila artă epic-descriptivă a scriitorului. Instructiv este a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]