1,060 matches
-
deținuții din închisorile de stat erau condamnați pentru consum de droguri 29. Dionysos oferea cu ambele mâini; acum, drogul este o piață disputată prin violență, o sursă de venituri pentru mafie și pentru dealeri, într-un context social marcat de precaritate și de adâncirea sărăciei în anumite segmente ale populației. Explozia socială a drogurilor nu înseamnă reînvierea fericirii dionisiace, ci slăbirea factorilor de coeziune la nivelul societății, fractură socială concomitentă cu creșterea puterii rețelelor criminale internaționale. În exuberanțele extatice, coeziunea colectivităților
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a nu provoca invidia cuiva. În prezent, principiile liberale și consumeriste de la baza societății contribuie la accentuarea imaginii negative despre noi înșine. Ceea ce alimentează frica nu mai este invidia celorlalți, ci, pe de o parte, legile anonime ale pieței și precaritatea locului de muncă, iar pe de altă parte, capacitățile noastre de a fi la înălțimea obiectivelor propuse. Suspiciunile noastre cele mai virulente nu se mai răsfrâng asupra persoanelor considerate de rea-credință, ci asupra unor mecanisme anonime care, fiind îndepărtate de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
sentimentală, viață ratată 146 Dorințe, frustrări și publicitate 149 Publicitatea prometeică 150 Extinderea domeniului publicitar 151 Iluzia atotputerniciei 154 Publicitatea-reflectare 156 Tragedia supraconsumului? 160 Lipsa, acțiunea și ceilalți 162 Sărăcie și delincvență. Violența fericirii 164 Excludere, consum și individualizare 166 Precaritate și individualism sălbatic 170 Sărăcie materială, suferință interioară 172 Suferințe și renaștere 174 Refacerea vieții 177 8. Dionysos: societate hedonistă, societate antidionisiacă 179 Sărbătoarea micilor plăceri 181 Cotidianul trăit ca joc 182 Divertisment și timp pentru sine 183 Era comunităților
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
este deosebit de stresantă pentru locuitorii din unele zone colinare și de munte, ceea ce conduce, atât la depopulări masive, cât și de periferizarea administrativă a localităților care nu sunt reședință de comună. Izolarea spațială și administrativă se asociază adesea cu lipsa/precaritatea resurselor de existență, în general, dar cu precădere, în așezările mici sau în cadrul anumitor comunități, între care și populațiile de rromi, cu atât mai mult cu cât aceștia din urmă nu dispun de proprietăți agricole și/sau forestiere, au posibilități
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
și cheltuielile efectuate în acest scop, se impune să se separe valorile respective din total. În publicația INS, Condițiile de viață ale populației din România, 2005 (cu date pentru perioada ianuarie 2003-mai 2004), nivelul și distribuția veniturilor pun în evidență precaritatea mijloacelor de existență. Astfel, 20% dintre gospodăriile din mediul rural au dispus în anul 2004 de mai puțin de 19 milioane de lei/an (sub 1,6 milioane lei/lună ceea ce înseamnă până la cel mult 53.000 de lei/zi
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
reîncarnării teatrale îi amintește regizorului de o alta mai veche: „În timpul războiului, pe peronul unei gări, așteptam cu aceeași înfiorare întoarcerea lui Ulise din Troia...” Modernul Ulise, soldat întors de pe front, dar și fantomă venită din teritoriile morții. Camera memoriei: precaritatea amintirilor, grandoarea unei „alte lumi” Soldatul din Clasa moartă, numeroșii Ulise ai vremurilor noastre ce alcătuiesc „Infanteria cenușie” din Wielopole, Wielopole nu sunt doar niște „halucinații istorice”, ci și fantome care se întorc să bântuie „camera memoriei”. Căci „Infanteria cenușie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei veritabile efracții traumatice care este însoțită de un șoc nervos sau de o destructurare temporară a conștiinței (Ladame și colab., 1995; vezi: sindrom pre-suicidar, capitolul 8). Această invadare anxioasă exprimă vulnerabilitatea psihică a unui subiect care, pentru a păstra precaritatea sentimentului său de identitate, are nevoie mereu să se sprijine pe obiecte exterioare securizante. Din această situație rezultă o incapacitate de a suporta pierderile sau separările și o dependență excesivă atât față de cei apropiați cât și față de obiectele materiale implicate
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ansamblului și de urgența soluțiilor pentru schimbarea radicală a formei. În timp ce devine tot mai evidentă nevoia de înțelegere a perspectivei globale, translatarea în protocolul cercetării a comportamentului repetitiv, imitativ și izolant al corectitudinii politice, sărăcește algoritmii globalizării, creează zone de precaritate în raport cu capacitatea de a accesa modelul explicativ al globalizării pe aliniamentele identității. În mod explicit se ajunge să se favorizeze nivelarea diversității în numele unor principii nenaturale de coerență a eligibilității competiționale, în fapt o buclă a selectivității conforme. Emergența globală
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
teologiei științei” (cum o etichetează În mod strălucit Amos Funkenstein 44), secolul al XVII-lea, cînd gînditori ca Descartes și Leibnitz au dezbătut - și au respins - ideea că Autorul acestei lumi ar fi un „mare Înșelător” (deceptor potentissimus). Critici față de precaritatea poziției lui Blumenberg au fost numeroase, și Amos Funkenstein, printre alții, a demonstrat că filozofia lui Descartes n-ar fi fost conceptibilă fără influența nominalismului medieval tîrziu, mai precis a acelui nominalism care, după opinia lui Blumenberg, constituie ultima „recădere
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În luna mai a anului 1990, la câteva luni după răsturnarea regimului comunist. Am făcut și eu parte din ea. Medicii erau aceiași din momentul evenimentelor din decembrie, puteau deci depune mărturie. Condițiile de viață erau la același nivel de precaritate. Totuși, secția de bolnavi psihic periculoși era pe trei sferturi goală. Doctorul Hrițcu, directorul stabilimentului, ne-a mărturisit că, de la 120 pe data de 20 decembrie 1989, numărul lor ajunsese la circa 40. Nici unul dintre ei nu ținea de psihiatria
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
nu prea mult; mulți; mulțumesc; mulțumire; mulțumit; murdar; neajunsuri; neavut; necesar; nedreptate; neimportant; neîmplinire; neîncredere; neîncrezut; neliniște; neplăcut; nesatisfăcător; nestrîns; nesuficient; aproape nimic; nimica; nisip; normal; noroc; nota; nul; obosit; omăt; papuci; patine; peste; pitic; plictisitor; poco poco; portofel; porție; precaritate; prieteni; a rămas; rece; repede; prea sadic; salariu; săpa; sărman; scump; scurt; secundă; sfîrșit; shot; somn; speranță; strîmb; supărare; supărat; talentat; tendința de a cîștiga; timp scurt; timpul; tot timpul; din toate; de tot; tot; trăim; umple; unghie; vesel; viață
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
instituții religioase pentru întocmirea unor copii ale manuscriselor biblice, destinate uzului personal. În același timp, se presupune că liblar-ul își petrecea foarte mult timp cu pregătirea manuscriselor biblice ce urmau să fie vândute. Oricum, activitatea profesională a liblar-ului, reflectată în precaritatea unor manuscrise biblice copiate, lasă mult de dorit; este suficient să amintim de manuscrisul IQISa 2 care conține foarte multe exemple de neglijență în pregătirea manuscriselor destinate întrebuințării particulare. Numărul foarte mare de greșeli poate fi explicat numai dacă atribuim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de a-mi ține promisiunile” (617 Ă 22 decembrie 1980). Așadar, iată fizica: trăind în prezent, Cioran suferă de obsesia propriului corp, pe care îl slujește cu pasiune și devotament. Avantajul pe care el i-l conferă ține de o precaritate din care se nasc limitele. Cioran se retrage în corpul său Ă protejat asemenea unei case, asemenea unui paradis: dintr-un simplu instrument, sau dintr-un auxiliar al existenței (așa cum ar fi de așteptat), el devine chiar ținta. Sensul existenței
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
conștiința acestei imposturi: „Un impostor conștient că-i impostor e negreșit mai înaintat în cunoaștere decât un om serios, plin de merite și dintr-o bucată” (III, 325). E aceasta felul lui Cioran de a-și asuma identitatea precară și precaritatea lumii. Și dacă am numi jocul, poltroneria, cabotinismul, impostura-extravaganță, atunci am așeza în spatele tuturora suferința, singura care salvează („Suferința e aceea care dă valoare extravaganței, răscumpărând-o. Căci fără suferință, ea nu-i decât bufonerie” Ă I, 250), sau i-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și umorul? Nu și scepticismul? Evident, umorul nu e o trăsătură dominantă, vizibilă, excesivă. Dar contradicția dintre ceva ce roade în ascuns și masca veseliei ține, până la un punct, chiar de morfologia umorului. A fi altul proiectează identitatea sub semnul precarității, dar al unei precarități care salvează. În fond, o știm, după momentul vitalist al tinereții, Cioran trăiește cu sentimentul acut că nimic nu angajează la modul absolut, căci totul e aparență. Așadar, despre umor la Cioran? Cum să nu fie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
scepticismul? Evident, umorul nu e o trăsătură dominantă, vizibilă, excesivă. Dar contradicția dintre ceva ce roade în ascuns și masca veseliei ține, până la un punct, chiar de morfologia umorului. A fi altul proiectează identitatea sub semnul precarității, dar al unei precarități care salvează. În fond, o știm, după momentul vitalist al tinereții, Cioran trăiește cu sentimentul acut că nimic nu angajează la modul absolut, căci totul e aparență. Așadar, despre umor la Cioran? Cum să nu fie posibil când, pentru Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
controlul de sine” și recunoaște că, dacă în tinerețe îi plăcea să insulte oamenii, acum, de fiecare dată când o face, are „vii remușcări”. Dar remușcarea, cum o spusese cu multă vreme înainte, e mai degrabă o limită, semnul unei precarități. „Napoleon a pierdut treizeci de mii de oameni în bătălia de la Wagram, fără să aibă nici o remușcare. Numai o proastă dispoziție. ș...ț Remușcarea e doar a celor ce nu făptuiesc, ce nu pot făptui. Remușcarea le ține loc de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-o acoladă, existența sa. Acuzat și blamat pentru poziția eroică din tinerețe, când Cioran își asumase o misiune (de nu va fi făcut și ea parte dintr-o strategie de construire de sine împotriva propriului sine, deja intuit în precaritatea sa), el este apreciat pentru nihilismul pe care-l transformă în profesie, pentru abandonul devenit cauză și pe care, pentru moment, îl abjură. Cum îi privește cu invidie sau măcar cu melancolie pe toți cei care își hrănesc existența cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
intră timorare și chiar poltronerie” (I, 168). Timorare și poltronerie sunt atribute definitorii pentru Cioran. Oricum, așa cum vom vedea, cucerirea Indiferenței ar însemna nu numai renunțarea la nume, ci și la scris. Prins în malaxorul propriei identități care excelează în precaritate, Cioran notează: „Nu pot să scriu decât sub imperiul pasiunii; dar eu fug de pasiuni. Îndârjirea cu care aspir la Indiferență mă condamnă la sterilitate” (I, 75). Într-adevăr, a nu fi preocupat de sine are această consecință care-l
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o pot privi în față, am separat-o de baza ei, am ajuns eu însumi să nu mai am pe ce să mă sprijin sau de ce să mă agăț” (I, 76). Dar, temelie a ființei fiind, el este și semnul precarității: trupul este pentru Cioran o prezență de care nu se poate nicicum detașa, iar bolile, pe care, îngrijindu-le, parcă le protejează, îl obligă să rămână mereu treaz. Așa încât, înainte de orice altceva, boala e conștiință a bolii. De aceea, să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însuși, una singură nu este numită în mod explicit: boala propriei țări. Așa cum suferă din cauza stomacului, a creierului sau a sângelui, Cioran suferă de boala țării sale. Și nu este deloc un bolnav închipuit. Așa încât, explicațiile pentru violenta denunțare a precarității neamului său trebuie căutate nu în ideologie, cum s-a făcut adesea, nu în pasiunile revanșarde ale unei iubiri înșelate sau dezamăgite, cauză posibilă, dar nu suficientă, nici măcar în frustrările unui sine orgolios, care se simte închis în limitele propriei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară"(1968), "Imnuri către amurg" (1970), este condiția poetului, a precarității existenței lui în realitatea prozaică 2. Trimiteri se pot face și la M. Eminescu: "De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și." Gheorghe Grigurcu îl consideră macedonskian. Se poate vorbi de o asimilare a poeților citați, de afinități cu un anume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
costumele și pietrișul de un alb strălucitor pe care era construit spațiul de joc. Totul era un discurs scenic despre om "O, cât de minunat sună acest cuvânt!" -, despre omul atât de puternic în fragilitatea lui, atât de indestructibil în precaritatea existenței sale. Totul avea lentoarea cu care curg, în afara oricărei dinamici aparente, viețile celor mai multora dintre noi, totul era așteptarea unei salvări care nu va veni niciodată. Un spectacol de tinerețe dar care purta întreaga magnificență a unui talent
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
domenii ale cunoașterii, cât și modalitățile de investigație proprii fiecăruia dintre acestea, Comte extinde modelul cercetării științifice asupra filozofiei, care are alte rigori și alte criterii de excelență. Este o greșeală pe care Dilthey o evită, cu toate că și el deplânge precaritatea metafizicii tradiționale. Dar nu o deplânge pentru rezultatele ei în sine pe care să le socotească depășite de o istorie aflată în continuu progres, precum Comte -, ci pentru rezultatele ei în raport cu exigențele pe care ea singură și le fixează. De
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
oferă acestuia din urmă, așa cum am arătat, un suport material, datele necesare pentru susținerea istoricizării și, implicit, a relativizării cunoașterii. Relativismul ne ajută și în altă privință: el ne face să depășim orgoliile unor sisteme considerate infailibile și să înțelegem precaritatea cunoașterii noastre. E aici o mică răzbunare a istorismului la adresa lui Hegel, care crease el însuși premisele istorismului relativist, fără a păși pe calea acestuia (vezi I, 2A). Astfel dincolo de promovarea unei discontinuități a conținuturilor -, istorismul relativist ne va apărea în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]