1,214 matches
-
despre care se comunică ceva prin intermediul predicatului, arătînd cine face sau cine suferă acțiunea (exprimată prin verbul predicat la diateza activă, reflexivă sau pasivă), cine este caracterizat de o anumită stare, cui i se atribuie o însușire (exprimată prin numele predicativ). Remarcăm faptul că notele semantice relevate constant prin acest tip de definiție corespund unui actant (pacient) animat; or, planul lingvistic nu se suprapune celui ontic, fiind necesară, în cazul intenției de surprindere a particularităților de ansamblu ale manifestării unei realități
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în spațiul absolut, prin înălțimile astrale. Poetul folosește verbe la timpul prezent, în descriere: "urcă", "plâng", verbe la viitor și la modul conjunctiv, care semnifică dorința: "vom ședea", "să astup", verbe la imperativ, pentru adresarea directă ("nu căta"), alături de interjecția predicativă "Hai!". Tot pentru adresarea directă, folosește substantive în vocativ ("iubite"), iar pentru exprimarea intimității apelează la expresii populare: "De nu m-ai uita încalte", "Nimen-n lume n-o să știe". De o mare expresivitate sunt unele epitete: "albastra, dulce floare", "dulce
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
metafora mai curînd creează asemănarea decît o găsește și o exprimă” - scrie el, de acord cu Max Black; sau, preluînd o formulare a lui M. Beardsley, notează că „nu există metafore În dicționar, ci numai În discurs”, insistînd asupra caracterului predicativ al metaforei. CÎnd, În Invitație la bal, citim versuri precum: „Surîsul Îl porți ca pe un alpenstock”, „Arterele mi le descui ca mănușile”, „Trenul politicos a jucat fotbal”, „Afișe dinții tăi, mîinile tale articole de toaletă”, - vom remarca, după un
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de dinainte de război"; - o interpretare denominativă, fondată pe faptul că referentul se numește în acest fel: Există un Paul în echipă" (= cineva care se numește "Paul"), "Viena din Franța" (în opoziție cu orașul cu același nume din Austria); - o interpretare predicativă, care exploatează anumite proprietăți atribuite în mod general purtătorului numelui propriu (forța lui Tarzan, frumusețea lui Venus etc.): "Paul este un Tarzan", "Maria este o adevărată Venus din sat". Enunțiatorul presupune că există un referent deja identificat înainte de vorbirea sa
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
frumos; el are șase litere. Pronumele el nu reia nici referentul, nici sensul lui floare, ci cuvîntul însuși. Anafora se poate raporta și la alte categorii decît grupul nominal. Există astfel anafore care au: - un statut de adjectiv cu valoare predicativă; - un statut de verb: verbul face anaforizează "doarme" în "Paul doarme mai mult decît o face Jacques". Dar categoria substantivului este cea care oferă, cu siguranță, sistemul cel mai bogat. Anaforă, cataforă, endoforă Există astăzi tendința de a da anaforei
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
97 parțială vs totală (anaforă) 243 perfect compus 138 perfect simplu 138, 141 persoană 23, 126, 129, 149, 157 pertinență (lege a) 35 polifonie 165, 205, 212 pozitivă (fațetă) 40 pragmatică (componenta) 19, 28, 30, 60, 237 pragmatică (valoare) 20 predicativă (interpretare) 227 presupus vs afirmat 34, 250 prezent 126, 129, 137, 138, 143, 144 prim plan vs plan secund 140 procedură pragmatică 28 produs (nume de) 255, 272, 279 pronume 129, 131, 162, 221, 240, 245 prospectiv 138 proverb 66
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
judecăților de relație. Judecățile de esență sunt de trei feluri : substantivale (prin care identificăm genul din care face parte un lucru: "acesta este un creion"); atributive (prin care identificăm o însușire care aparține unui lucru: „acest creion este ascuțit") și predicative (prin care identificăm o acțiune suportată sau exercitată de un lucru: "acest creion scrie")37. Daca printre judecățile de esența primordială este cea substantivală, deoarece răspunde la întrebarea "ce este?" lucrul cu care avem de-a face, printre judecățile de
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
limbi romanice, care au pierdut genul neutru la substantive, păstrează forme de neutru, it. lo, fr. le, sp. lo, provenite din lat. illum. Franceza prezintă, la fel ca limbile germanice, obligativitatea folosirii unui subiect pe lîngă formele verbale cu valoare predicativă, deseori acest subiect fiind exprimat prin pronumele personal, care devine astfel marcă pentru persoană și număr, fără valoarea emfatică pe care o primește o aseme-nea folosire în celelalte limbi romanice, care pot avea subiect inclus. De aceea, pentru a insista
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
substantiv este uneori redundantă, atît prin desinențe, cît și prin alternanțe fonetice în rădăcină (umlaut). Adjectivul cunoaște o declinare tare, una slabă și una medie, prin raportare la alți determinanți ai substantivului, dar este invariabil dacă are funcția de nume predicativ. Limba germană are un sistem foarte bogat de timpuri compuse în cazul flexiunii verbale, uzînd de auxiliarele haben "a avea", sein "a fi" și werden "a deveni" (acesta din urmă fiind și auxiliarul pentru diateza pasivă). Există, la fel ca
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nou vînzător", norv. man må gjøre det selv "trebuie făcut (de unul) singur". Statutul gramatical al adjectivului germanic prezintă trei situații în funcție de perspectiva avută în vedere: 1) a acordului cu substantivul determinat, 2) a funcției de atribut sau de nume predicativ și 3) a realizării gradelor de comparație. Din punctul de vedere al acordului cu substantivul, se pot distinge trei categorii: a) limba engleză cu adjectivul invariabil, b) limba neerlandeză și limbile nordice, care cunosc o declinare tare și una slabă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nehotărît, de kein sau de adjectivul posesiv (mein, dein, sein etc.) și manifestă variație de gen doar la nominativ și la acuzativ singular (nom. kein schöner Tag, keine schöne Frau, kein schönes Frau). Dacă adjectivul are valoarea sintactică de nume predicativ, între el și substantivul determinat intervenind un verb copulativ, atunci în neerlandeză și în germană rămîne invariabil (la fel ca în engleză; germ. das Wetter ist schlecht "vremea este urîtă"), dar în limbile nordice cunoaște aceeași flexiune ca atunci cînd
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un statut unic al elementelor de relație și că este posibil ca, în vorbirea populară, nici să nu se fi folosit conjuncția coordonatoare cu această poziție. Din faptul că, din punct de vedere logic, atît atributul gramatical, cît și numele predicativ (o structură propozițională, deci) au același statut, s-a ajuns la formula poziționării subiectului pe primul loc în propoziție, căci, din simetria unor construcții precum regele poet și regele este poet, iar, apoi, regele este la palat s-a putut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ca semnificația adjectivală "bun" și semnificația adverbială "bine" să fie reunite sub aceeași formă lingvistică goed [xu:t], la fel ca în alte limbi germanice, de altfel (cf. germ. gut). Ținînd cont că în neerlandeză adjectivul cu valoare de nume predicativ este invariabil (ca în germană și în engleză), există mai multe valori pe care le poate avea goed determinabile numai prin topică: 1) atribut adjectival, cînd precedă un substantiv (Ik reserveer een tafel in een goed restaurant. "Rezerv o masă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în engleză), există mai multe valori pe care le poate avea goed determinabile numai prin topică: 1) atribut adjectival, cînd precedă un substantiv (Ik reserveer een tafel in een goed restaurant. "Rezerv o masă într-un restaurant bun"), 2) nume predicativ adjectival, cînd este după un verb copulativ (De kwaliteit is goed. "Calitatea este bună") și 3) complement de mod, cînd succedă un verb noțional (Ik voel me goed. "Mă simt bine"). Limba engleză are, pe lîngă adverbele propriu-zise, lipsite de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în consoană, iar accentul a devenit fix, pe silaba finală. În domeniul gramaticii, franceza se evidențiază ca fiind limba romanică cu flexiunea analitică cea mai dezvoltată, deoarece, prin preluarea modelului germanic de folosire obligatorie a pronumelui personal pe lîngă verbul predicativ, a renunțat la rostirea desinențelor personale, iar pronumele a devenit astfel instrument gramatical pentru marcarea persoanei și numărului. Deși desinența -s pentru plural s-a păstrat în scris, ea nu se mai pronunță și, de aceea, la 90 % dintre substantive
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latinescului ille, în limbile romanice.) 55 De altfel, germana este singura dintre limbile germanice importante care are variație de caz la articol. 56 Dacă adjectivul are funcția de atribut, forma sufixului este -(e)stere, iar, dacă are funcția de nume predicativ, este -(e)ster. 57 Dacă adjectivul este precedat de articol, forma sufixului de superlativ relativ este -aste: det billigaste kybskåpet "cel mai ieftin frigider ". 58 Aceasta este forma pentru plural preterit. 59 Har este forma de prezent a verbului att
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sintactică a planurilor enunțului. Pentru ca o reîncadrare "forte" să rămână o reîncadrare și să nu producă o reconfigurare fundamentală a textemului însuși, condiția este ca operația să nu afecteze nucleul unității textemice, care se compune, de obicei, din verbe, nume predicative și determinanți obiectuali (obiect direct, obiect indirect etc.). În schimb, elemente substituibile în cazul unei reîncadrări "forte" sunt, de regulă, subiectul (agentul) textemului și feluritele determinări circumstanțiale ale verbului. În funcție de natura componentei substituite, reîncadrarea "forte" poate fi divizată în actanțială
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sens de bază e supus anumitor deformări. În asemenea cazuri, nu mai putem vorbi despre o simplă reîncadrare, ci despre o reconfigurare a textemelor. Reconfigurarea se manifestă, de obicei, sub forma unor transformări care afectează însuși nucleul textemului (verbul, numele predicativ și/sau complementele necircumstanțiale), ceea ce face ca procedeele respective să poată fi clasificate pe bază gramaticală. Totuși, dat fiind specificul abordării integraliste, ne întrebăm dacă nu cumva putem găsi și un criteriu semantic de clasificare a transformărilor în cauză. 3
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
lexico-sintactice în procedee de focalizare locală: lexicalizarea categoriei vide pro, dublarea clitică, dublarea pronominală, dativul și acuzativul posesiv obligatoriu, unele sintagme posesive, reflexivul inerent, exprimarea pronumelui reciproc, emfatizarea prin pronume de întărire, determinarea prin demonstrativ, cuantificarea totalizatoare, introducerea unui nume predicativ expletiv. Adesea, procesele de focalizare se întrepătrund cu cele de tematizare 9. Interferența dintre mecanismele discursive ale focalizării/tematizării, pe de o parte, și trăsăturile structurale ale românei, pe de altă parte, indică tendința limbii actuale de gramaticalizare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
exclamativă apare doar la pronumele ce21, nu și la celelalte pronume interogative. Preferința uzului pentru interogativul ce are mai multe explicații: ce cunoaște atât realizări pronominale, cât și adjectivale; cu cele două realizări poate ocupa numeroase poziții sintactice (subiect, nume predicativ, complement direct, complement prepozițional, atribut, circumstanțial) și poate avea trăsătura semantică inerentă +/-animat; se poate combina cu un număr mare de prepoziții; are formă unică; generează întrebări parțiale deschise, fără a constrânge vorbitorul la răspunsuri foarte precise; intră în relație
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
că:: trebuie s-o ia de la capăt (IVLRA) acolo numai [acolo] te vedeam (IVLRA) Numai [așa] înțelegem că gândirea asupra naturii intelectuale a omului are loc în istoria aristotelismului. ("Idei în dialog") * un grup verbal, având drept centru un verb predicativ sau un verb la formă nepredicativă: Abia acolo, în flacăra care [nu purifică] numai ci și distruge, se naște poezia (Ana Blandiana, Calitatea de martor) Dumnezeul relevat de episodul rugului aprins nu este Unul lui Parmenide, adică acel tip de
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
de cunoașterea a ceea ce este binele, înțelegem că este vorba de o căutare unificată, nu doar a ceea ce se consideră că este bine, ci a ceea ce este cu adevărat bine. Prin contrast, atitudinea pasională urmărește preeminența socială și onoarea. Adjectivul predicativ organizator devine „onorabil” sau „convenție”. Și în fine, atitudinile apetitive, cele mai lipsite de valoare, caută doar satisfacerea materială a dorințelor corpului, lucru posibil prin mijloace bănești. * Prin extrapolarea localului la universal, Platon va generaliza principiul oikeiopragiei la nivelul cetății
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de Istorie și Limbă al Universității din Cernăuți, care a apărut în 1924, cu publicarea a o parte din lucrarea - disertație de doctorat, o monografie aparținând lui Leca Morariu, binecunoscut bucovinenilor. Institutul care și-a asumat răspunderea publicării Morfologia verbului predicativ român, realizată la Cluj, dar publicată la Cernăuți, avea directoratul format din: președinte: Ion I. Nistor, prof. universitar, membru al Academiei Române; secretar: Vasile Grecu, prof. univ. Cernăuți; membri: Romul Cândea, Leca Morariu, Alexie Procopovici, prof. la Universitatea din Cernăuți; Membrii
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
ai Institutului: domnii profesori Toader Balan, Nicolae Grămadă, Grigore Nandriș, Simion Reli. Cărțile și publicațiile trimise Institutului trebuiau semnate și discutate în Buletinul institutului. În 1924, în cele peste 600 de pagini ale Buletinului, în afară de Leca Morariu, cu morfologia verbului predicativ român au mai contribuit la discuții cu materiale proprii: Nicolae Iorga, Vasile Grecu, Gr. Nandriș, Oreste Luția, E. Herzog și V. Gherasim, Al. Bocănețu, N. Grămadă, Ion I. Nistor. Toate lucrările au importanța lor, dar lucrarea „Românii Transnistreni” aparținând prof.
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
i se încredințează o catedră la Liceul „Aron Pumnul”. Susținător al cercetășiei, în anul următor are prilejul să-și lărgească orizontul însoțind o delegație românească într-o croazieră până în Anglia. După ce își susține, în 1921, teza de doctorat Morfologia verbului predicativ român, elaborată sub îndrumarea lui Sextil Pușcariu, ocupă Catedra de literatură română modernă și folclor a Universității din Cernăuți. Ceva mai tîrziu, în 1924, profesorul universitar M. se înscria la conservatorul cernăuțean pentru a-și perfecționa interpretarea la instrumentul preferat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288240_a_289569]