1,241 matches
-
Blaga „Din orașele pământului/fecioare albe vor porni/cu priviri înalte către munți.” (p. 101), verbul-predicat vor porni impune substantivului-subiect fecioare cazul nominativ; substantivelor-circumstanțiale orașele și munți, prepozițiile din și către le impun cazul acuzativ, ca și, prepoziția cu substantivului-complement predicativ (element predicativ suplimentar, în terminologia curentă) priviri (înalte), iar substantivul-regent orașele impune substantivului-atribut pământului cazul genitiv. Prin aceasta substantivul se distinge de adjectiv, în flexiunea căruia cazul se înscrie, în general, în acțiunea principiului acordului, subordonându-se și din acest
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
orașele pământului/fecioare albe vor porni/cu priviri înalte către munți.” (p. 101), verbul-predicat vor porni impune substantivului-subiect fecioare cazul nominativ; substantivelor-circumstanțiale orașele și munți, prepozițiile din și către le impun cazul acuzativ, ca și, prepoziția cu substantivului-complement predicativ (element predicativ suplimentar, în terminologia curentă) priviri (înalte), iar substantivul-regent orașele impune substantivului-atribut pământului cazul genitiv. Prin aceasta substantivul se distinge de adjectiv, în flexiunea căruia cazul se înscrie, în general, în acțiunea principiului acordului, subordonându-se și din acest punct de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o relație de apoziție în care termenul-bază realizează funcția de subiect: „Pe o repede-nmiire de mici unde o așterne/Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne.”(M. Eminescu, I, p. 154) Funcția de predicat substantivul o realizează, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ, direct, printr-o relație de interdependență: „În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, P.L., p. 25), „...și-atunci piatra se chema Maria, copacul se chema Maria, te întrebam pe tine, care erai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Maria, copacul se chema Maria, te întrebam pe tine, care erai piatră sau erai copac sau erai orice altceva...” (L. Fulga, p. 376) și, indirect, ca termen secund într-o relație de apoziție în care termenul-bază este tot un nume predicativ: „El este Andrei, prietenul meu.” Când substantivul intră ca determinant într-o relație de dublă dependență în care regentul nominal (pronominal) realizează funcția de subiect, funcția de predicat este mascată de funcția complexă complement predicativ 17:„El a venit director
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenul-bază este tot un nume predicativ: „El este Andrei, prietenul meu.” Când substantivul intră ca determinant într-o relație de dublă dependență în care regentul nominal (pronominal) realizează funcția de subiect, funcția de predicat este mascată de funcția complexă complement predicativ 17:„El a venit director.”(=„El a venit și va fi director.”) Dezvoltările din planul semantic al nominativului rezultă din realizarea funcției de atribut, în interiorul relației de dependență, atribut de identificare: „Pajul Cupidon, vicleanul,/Mult e rău și alintat.” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt/ Ce nu-l mai pot pricepe”. (M. Eminescu, I, p. 175); • complement indirect: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină”. (M. Eminescu, I, p. 36); • complement predicativ; „M-aș împăca mai bine, bunăoară,/Să te socot de scândură și sfoară.” (T. Arghezi, I, p. 314); • complement corelativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (M.Eminescu, I, p. 91); • circumstanțial: „Și din liră curgeau note
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau semnalează (prepozițiile care impun diferite cazuri, interjecția), accidental (determinând forme paralele) sau redundant, opoziția cazuală. SINTAXA SUBSTANTIVULUITC "SINTAXA SUBSTANTIVULUI" În desfășurarea sintagmatică a textului lingvistic, unitatea sintactică și coerența semantică a enunțului sunt asigurate de predicație, realizată prin intonație predicativă sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opoziția cazuală. SINTAXA SUBSTANTIVULUITC "SINTAXA SUBSTANTIVULUI" În desfășurarea sintagmatică a textului lingvistic, unitatea sintactică și coerența semantică a enunțului sunt asigurate de predicație, realizată prin intonație predicativă sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opozițional: „Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț/Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă.” (Idem, I, p. 84); • atribut circumstanțial (rar): Ion, țăran, la origine, e drept, înțelegea, totuși, mai mult decât alții.; • complement predicativ: L-am lăsat un profesoraș oarecare și l-am regăsit șef cu aere de savant. În desfășurarea relației de apoziție, substantivul poate ocupa deopotrivă poziția termenului-bază: „Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege.” (M. Eminescu, I, p. 88
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intonației predicaționale. În varianta a doua, adjectivul este într-o măsură mai mare purtătorul intonației predicaționale, iar sintagma se apropie de enunțurile cu predicat analitic; adjectivul, atribut în enunțurile de tipul „Femeie nebună!” și „Frumoasă fată!” este mai aproape de nume predicativ în „Frumoasă fata!” În enunțurile cu predicația realizată prin predicat (analitic sau sintetic), adjectivul intră în relații de interdependență și în relații de dependență, în sintagme nominale și în sintagme verbale. În desfășurarea relației de interdependență, intră în structura predicatului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe la mine.”, limitativ (referențial): „De glumeț, glumeț era moș Nichifor.” (I. Creangă, p. 99) Prin intermediul relației de dublă dependență, adjectivul dezvoltă funcțiile de atribut circumstanțial: „Numai luna, rea ori bună,/ți se pare-aceeași lună” (L. Blaga, p. 195) și complement predicativ: „Să te simți neliber, mic,/ Să vezi marile-aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu, I, p. 52) III. PRONUMELEtc "III. PRONUMELE" Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenților principali ai actului lingvistic (protagoniștii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de interdependență, el realizează funcția de subiect (simplu sau multiplu): „Ei au doar stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc/Și nu cunoaștem moarte.” (M. Eminescu, I, p. 177) sau intră, ca nume predicativ, în alcătuirea predicatului analitic: „Căci tu - tu ești el.” (Ibidem, p. 41) În dezvoltarea relației de dependență, ocupă de regulă poziția de determinant, realizând toate funcțiile sintactice ale substantivului (și pronumelor nepersonale): • complement direct: „Mai aminti-mă-va un trecător
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viață de a ta.” (Ibidem, p. 142) Pronumele posesive intră în orice tip de relații sintactice. În interiorul relației de interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-au pus toate speranțele în acest drum. sau de predicat, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ: Aceștia sunt ai mei; au venit să mă vadă. Întrebuințarea ca nume predicativ a pronumelui posesiv autonom nu este curentă. În desfășurarea relației de dependență, pronumele posesive autonome ocupă de regulă poziția de determinant
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-au pus toate speranțele în acest drum. sau de predicat, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ: Aceștia sunt ai mei; au venit să mă vadă. Întrebuințarea ca nume predicativ a pronumelui posesiv autonom nu este curentă. În desfășurarea relației de dependență, pronumele posesive autonome ocupă de regulă poziția de determinant: Du alor mei această veste. (complement indirect), A fost certat de ai săi. (complement de agent), Drepturile alor mei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doi la film. Când pronumele nu se caracterizează prin trăsăturile ‘uman’ și ‘cunoscut’, distincția acuzativ-nominativ rămâne implicită în planul semantic al relației sintactice: Doi au venit. vs Doi ți-am trimis. Când pronumele de cuantificare distributivă realizează funcția de complement predicativ, distincția se fixează sintactic, prin intermediul complementului direct-regent nominal (pronominal): I-am așezat câte doi. față de S-au așezat câte doi. Pronumele de cuantificare colectivă și pronumele de cuantificare nedefinită se caracterizează prin flexiune sintetică. Opoziția cazuală se realizează prin dezinențe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprima prin pronumele de cuantificare colectivă. • circumstanțial (rar): A zburat peste două din cele trei coline., „Așa este jocul./ Îl joci în doi, în trei,/ Îl joci în câte câți vrei,/ Arde-l-ar focul!” (T. Arghezi, p. 111); • complement predicativ: „Dar piară oamenii cu toți/S-ar naște iarăși oameni.” (M.Eminescu, I, p. 177); • atribut: „Moștenirea ta și-a tot: uitarea” (M. Eminescu, IV, p. 338), Gândurile multora sunt aceleași, dar puțini au curaj să le exprime. Pronumele de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
177); • atribut: „Moștenirea ta și-a tot: uitarea” (M. Eminescu, IV, p. 338), Gândurile multora sunt aceleași, dar puțini au curaj să le exprime. Pronumele de cuantificare distributivă realizează, în mod curent, gama cea mai redusă de funcții sintactice: complement predicativ, funcție specifică: S-au așezat câte doi., complement (indirect): Le-am dat la câte doi un album., atribut: Așezarea câte doi a fost cea mai potrivită. Pronumele este incompatibil cu funcțiile de subiect, predicat, complement de agent, atribut circumstanțial. În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.” (M. Eminescu, I, p. 115) • complement: „L-am adus pe ultimul.”, „A fost lovit de primul.” • complement corelativ: „Afară de primul, toți sunt stricați,”, „S-a dus la gară cu aldoilea.” • complement predicativ: „Ea a sosit a doua.” • circumstanțial: „Din cauza celui de-al doilea, n-a mai ajuns la vreme.”, „El a plecat după al doilea (semnal).” etc. • atribut: „Am uitat culoarea celei dintâi.” În dezvoltarea relației de dependență, pronumele ordinal ocupă mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 49), complement corelativ (sociativ): Cu cine ai fost la mare? și atribut: „Izbânzile cui n-au căzut?/ Și inima cui n-a tăcut?” (L. Blaga, p. 165) Pronumele al câtelea și câte câți realizează frecvent funcția sintactică de complement predicativ: Al câtelea ai trecut linia de sosire?, Câte câți vom pleca? Poziția de regent e puțin frecventă la pronumele cine și al câtelea, facultativă, la pronumele câți și ca și obligatorie la pronumele care, când dezvoltă sens separativ și se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează funcția de subiect: „Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu, I, p. 196), „Ce noapte groasă, ce noapte grea!/A bătut în fundul lumii cineva.” (T. Arghezi, I, p.100) sau intră ca nume predicativ în structura predicatului analitic: „Altul este al tău suflet,/Alții ochii tăi acum.” (M. Eminescu, I, p. 112) În desfășurarea relației de dependență, unele pronume nehotărâte ocupă ambele poziții, de regent și de determinant (unul, altul, cine, fiecare etc.), altele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumele nehotărâte unul și altul: „Scânteie marea lină și placele ei sure/ Se mișc’ una pe alta ca pături de cristal.” (Ibidem, p. 63) • complement corelativ (sociativ): „Cu fiecare vorbește la fel.” • circumstanțial: „A sărit la fel de corect peste fiecare.” • complement predicativ: „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are...” (I. Creangă, p. 38) • atribut: „Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,/ În inima oricărui i-ascuns și trăitor.” (Ibidem, p. 64) ADJECTIVUL NEHOTĂRÎTTC "ADJECTIVUL NEHOT|R~T" Și sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plăceri.” (M. Eminescu, I, p. 60) În propozițiile pe care le marchează ca atare, ca având statut propozițional, pronumele relative intră în toate relațiile sintactice (cu excepția relației de incidență) și realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului (cu excepția funcției de complement predicativ). În dezvoltarea relației de interdependență pronumele relativ realizează funcția de subiect, indiferent de cazul în care stă: „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.” $nominativ$$, „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă, p. 38) șgenitivț
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe la casa cui ne are.” (I. Creangă, p. 38) șgenitivț, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.” (T. Arghezi, I, p. 35) șdativțș, „Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu, I, p. 115) șacuzativț sau intră ca nume predicativ în realizarea funcției de predicat: El a rămas cel ce era în vremea studenției. În desfășurarea relației de dependență, unele pronume relative pot ocupa numai poziția de determinant (cine, oricine, cel ce), altele ocupă și poziția de regent, dar relativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dependență, unele pronume relative pot ocupa numai poziția de determinant (cine, oricine, cel ce), altele ocupă și poziția de regent, dar relativ rar. Ca determinant, pronumele relative realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului, cu excepția funcțiilor de atribut circumstanțial și complement predicativ: • complement (direct, indirect, de agent): „Eu sunt acel pe care l-au visat,/ L-au căutat și-au vrut să-l născocească.” (T. Arghezi, I, p.101), „Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Din prima perspectivă, a capacității (condiționată semantic) de a-și asuma și de a îndeplini funcția sintactică specifică, se disting două clase de verbe: • verbe predicative • verbe nepredicative Sunt verbe predicative verbele care pot
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]