1,085 matches
-
asta luîndu-l pe dedesubt și aruncîndu-l înapoi cu burta-n sus. Urletul animalului, tot timpul (o secundă sau două) cât s-a aflat sub mașină, a depășit orice limită a suportabilului. Câteva femei își ascunseseră fața în palme, una își proptise capul de un copac, iar bărbații strigau după mașină. Cățelul s-a târât până pe trotuar și s-a lungit pe burtă lângă gard. Nu mai scotea nici un sunet, doar căsca din când în când botul negru. Ți-a venit imediat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de toate formele, dimensiunile, culorile, scrise pe sticlă sau pe lemn, cu litere de mână, caligrafiate frumos, sau cu cele mai variate caractere de tipar. Sobari, plăpumari, croitori, "Geamuri și oglinzi", ceasornicari, "Pompe funebre" (aici era mereu câte un coșciug proptit de ușă, căptușit pe dinăuntru cu valuri de satin), câte o cheie uriașă de lemn atârnată perpendicular pe perete, și pe care scria YALE, câte un ceas de sticlă, mare ca acelea din gară, dar cu limbile pictate și cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
născuse deja pe mama în 1921 și o lăsase la Chirnogi, la văduva lui Marcos, urmărind cu degetul conturul fermecat al celor trei litere, începu să râdă și să plângă, să țipe și să se tăvălească prin praful arenei, până ce, proptindu-se în ceafă și în călcâie, își arcui spinarea atât de dramatic, încît ar fi invidiat-o și Tudorița de la Le Magnifique. Anul acela a fost și anul falimentului pentru Don Vittorio Carra, proprietarul circului. Soile a murit la mânăstirea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau mai bine zis peste pământul înțelenit, pe care nu creșteau decât scaieți, buruieni și din loc în loc albăstrele timide. Peste tot erau găuri de gărgăuni. Păianjenii de pământ care se aventuraseră mai departe de gaura lor, verzi și puternici, proptiți pe picioare musculoase de alergător, se aruncau la trecerea noastră înapoi în adăpost. Am fi vrut să ne uităm după ei, apropiindu-ne ochiul de acele văgăune misterioase, dar o fantasmă ne oprea, făcîndu-ne să ne cutremurăm: păianjenul ieșind fulgerător
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în uniforme de "mariner", grupuri în costume din secolul trecut, domnii cu mustăți nesfârșite și țilindru pe cap, doamnele în rochii lungi, cu funde mari în turnură și pălării legate sub bărbie cu panglici, militari cu sabie la brâu sau proptiți în puști cu baionetă, eleve de pension făcând gropițe în obraji, cu bucle-cîrnăciori lângă urechi, juni ofticoși cântând la violoncel. "Vorbești de bomba atomică? De distrugerea în masă? Uite ce-ți răspund. Privește acest album cu fotografii vechi, din secolul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de o zeiță din Antichitate, ci una din zilele noastre. Acum zece ani, am fost la nunta ei..." Făcu semn unui tânăr care rămăsese afară și pe care nu-l văzusem când deschisesem ușa. Tânărul intră, ne salută timid și, proptindu-și tabloul de genunchi, începu să-i desfacă sforile. Apoi a scos pânza cu care fusese acoperit și s-a dus să rezeme tabloul de jilțul Generălesei. Luchian și cu mine am împietrit. "E cu câțiva centimetri mai scundă decât
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dacă ar mai duce-o un ceas, două, până în sat, poate ne binecuvântează... Câinele se oprise la vreo zece metri, în preajma porumbiștii, așteptîndu-i. Îl purtau pe carabine. Darie le luase ranițele și le atârnase de carabina lui, pe care o proptise pieziș pe umeri. Rănitul tremura, gemând înfundat, închizînd și deschizând necontenit ochii. La răstimpuri, Zamfira îi striga: - Binecuvîntează-ne, Ivane, că te ducem acasă!... Nu te-am lăsat să mori pe marginea drumului. - Zi măcar atât, încercă Iliescu, zi Cristos! Cristos
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
d-tale, adăugă, regăsindu-și zâmbetul. Dar dacă n-o știai, ți-o spun eu: Zevedei a fost grațiat, ca toți ceilalți, în 1964. O știe toată lumea... IV Ca de obicei când vecinii ascultau programul de nouă seara, Pantelimon își propti coatele pe birou, își înfundă degetele în urechi și, cu încăpățînare, continuă lectura. De câte ori întîlnea un nume străin, îl silabisea de mai multe ori, cu glas tare. Celebrul fiziolog englez John A. Davenport... Da-ven-port. Da-ven... Dar auzise semnalul bine știut
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
delicatețea lui obișnuită, povestea, în dreapta și în stânga, cum că eram subțire ca un lujer de floare ; je l’écoutais sans mot dire, numai eu știam ce știam ; ce se mai opintea madam Ana cu baierele corsetului ! îndoia piciorul, mi-l proptea de șale și împingea, și trăgea, și împingea, și trăgea... — îmi încarci sufletul cu păcate, coniță Sofica ! se văicărea. Se văicărea, cum au ele obiceiul : li se pare că dacă te vaiți arăți mai distinsă. Este drept că și doctorul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
s-ar deschide ușa și ar intra Niki ! Doctorul a găsit ce căuta : o cutie nichelată, lucitoare, iată că o deschide și începe să scoată chiurete, bisturie, pense, furculițe, solnițe, tampoane de vată, și tu te uiți disperată la ușa proptită de comoda masivă. Ți-e frig și ți-e frică ! La chiuvetă, cu mănuși glacé în mână, domnul Ialomițeanu spală cratițele de sosuri și sânge, iar deasupra capului său tremură cuibul fumuriu de păianjen. Și, deodată, domnul Ialomițeanu strigă : — Până când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și tu, îi spun. Frunzele lucioase, tari ale plopului foșnesc deasupra noastră, lovindu-se între ele, lovindu-se de marginea zidului. În fața băncii e aceeași masă de bucătărie pe care îmi sprijineam altădată cărțile și caietul - acum numai coatele. Îmi proptesc fața în pumni. Zidul zgrunțuros, alb și înalt înconjoară din toate părțile curtea, abia mai scapă din el sus, într-un colț, o bucată decolorată de cer. Zidul e proaspăt văruit, ca totdeauna, curtea de curând măturată. Totul e ordonat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În care apare tipul, pe care chiar Îl cunoaștem - nu doar pentru că e popular, ci, pentru că e din generația noastră, a terminat la liceul rival. Butoiul de bere nu se termină așa de repede cum ar vrea ospătarul, care stă proptit Într-un cot la bar și cască - și-a pus o haină pe umeri să nu Înghețe, după cum ne-a sfătuit să facem Însuși CÎrmaciul. CÎnd totuși se termină butoiul, Îl Întrebăm dacă nu are vin. Cerem patru fiole, pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cadru din acest film e următorul (filmat de mînă, probabil cel mai lung din istoria cinematografiei, durează 6 mi nute). Locotenentul ăsta major de aviație, căruia abia Îi Încap pulpele grăsane În pantalonii albaștri de tergal, stă pe un scaun, proptit cu bărbia Într-o bîtă de baseball artizanală pe care e scrijelit Democrație originală, se uită la clipul lui Roxette, Joy Ride, și face comentarii grețoase despre o posibilă Întîlnire cu anatomia cîntăreței. Toată scena se Întîmplă pe prispa micuței
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o lipitoare, o ploșniță, un parazit care-mi suge sângele. Picătură cu picătură îmi sugi liniștită sângele, îl absorbi în trupul tău. Ai să mă usuci până n-o să-mi mai rămână strop de vlagă și atunci ai să mă proptești într-un colț și ai să le spui oamenilor: „Priviți-l pe soțul meu, sărmanul George!“. Nu crezi un cuvânt din tot ce spui, așa că nu-ți mai bate gura de pomană. — Ba cred. Tu-ți închipui că oricât aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Mâinile îi alunecau pe metalul ud. Un simțământ de intensă necesitate, aproape ca dorința sexuală sau ca sentimentul datoriei, pusese stăpânire pe trupul lui, o senzație de grabă frenetică sau de spaimă pură. Repede, repede, repede, trebuie, trebuie, trebuie! Se propti cu mâinile de partea din spate a mașinii, înfigându-și tălpile printre pietrele ascuțite de pe chei, și se opinti încercând să împingă automobilul cu palmele. Simți sticla udă, stropită de noroi, a geamului din spate și își înălță fața năucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vârî sub cămașă, un cățel cald și ud leoarcă la pieptul unui băiețel cald și ud leoarcă. — Fir-ar să fie, iar a venit lipitoarea asta de preot! bombăni Brian. — De unde știi? — Uite-i bicicleta. O bicicletă de damă era proptită de gard. Brian și Gabriel împreună cu Adam și Zet se întorceau de la vizita făcută lui Alex. Locuința lor (deși nesituată în Victoria Park), nu era prea departe. Se întunecase de-a binelea și în lumina farurilor mașinii, care se îndrepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lor avusese un nume, „Como“, pe vremea când aparținuse vechiului proprietar, și cu toate că numele nu mai era folosit (întrucât Brian disprețuia asemenea pretenții și adresa casei era doar Nr. 27), dăinuia totuși ca o poreclă familiară. Stella stătea cu spatele proptit de perne și picioarele întinse, acoperite cu o pătură cadrilată, albastru cu alb. Adam tocmai îl așezase pe Zet pe pieptul ei, aranjându-i cu grijă poziția, chiar sub gâtul Stellei. Cățelușul își întinsese labele din față pe umerii ei, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în interiorul întunecos, încărcat de imagini. Apăruse un preot bătrân care-i spusese că și-l mai amintea pe bunicul lui. Toată lumea din Burkestown îl cunoștea pe John Robert, îi zâmbea și-i spunea: „Bună dimineața, domnule profesor“. John Robert se propti de unul din capetele bazinului, se opinti și se așeză pe o banchetă, ținându-și de astă-dată capul și umerii deasupra apei. Își șterse fața roșie, asudată și tumefiată, cu un prosop aflat alături și începu să facă exercițiile recomandate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca un pește. Dar nu-și putea aduce aminte limpede de ceea ce se întâmplase înainte. Oare împinsese într-adevăr mașina, putuse el face una ca asta? Poate își imagina numai, că-și apăsase palmele pe geamul din spate și își proptise picioarele pe pietrișul de pe chei ca să facă mașina să alunece în canal. De bună seamă era o pură fantezie, câte imagini de violență nu-i bântuiau visurile! El nu era decât o târâtoare nevolnică, iar violența lui ținea numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
naturale, ajungea direct la apă. Se dezbrăcă pe creasta stâncii, (din acel loc nu putea fi văzut din casă), împăturindu-și cu grijă toate hainele, de parcă se pregătea pentru un ritual. Se agăță de copac și se lăsă jos, apoi, proptindu-se de stâncă, dibui cu piciorul gaura care de sus era invizibilă. Acum abia de se mai putea strecura prin gaură și muchiile de piatră îi zgâriară trupul gol. Se așeză pe una din treptele mai plate care duceau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
intru? Hattie îl privi fix o clipă, apoi trase storul cu un gest violent. Tom, țopăind în fața altei ferestre, striga de zor: Nu-i vina mea! Nu eu i-am adus! Hattie trase cu furie și celălalt stor și îl propti cu o bară de lemn. Rămase locului privind în ochii pictați ai etern tânărului frate al lui Alex. Pe urmă, începu să plângă. Cu toate storurile lăsate, pajiștea se cufundă în întuneric, tocmai când George își croia drum prin grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a mașinii, plutind atât de bizar peste apele negre, răscolite, care-și spărgeau undele în ea. Undeva, în succesiunea evenimentelor sau a visului, apăreau mâinile lui, alunecând cu degetele desfăcute pe geamul ud de ploaie din spatele mașinii, și târșâitul tălpilor proptite în prundișul mobil. Parcă își amintea, foarte vag, că-și coborâse puțin palmele pe geam, ca să-și echilibreze mișcarea de pârghie. Pe urmă căzuse. Dar dacă a căzut, nu înseamnă că nu a împins mașina? Cercetă cu privirea pietrele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu un ciocan în mână. Cum poate o persoană străină să-ți fure conștiința, cum e posibil? Binele și răul pot schimba locurile între ele? Bun, acum trebuie să plec. — N-ai să pleci, așază-te aici. Părintele Bernard își propti palma în pieptul lui George și-l împinse cu forță pe canapea. De îndată ce-l atinse, se simți năpădit de un flux de putere. Se lăsă în genunchi pe canapea, apăsându-și mâinile pe umerii lui George ca să-l împiedice să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de baie. Bazinul era plin, ba chiar deborda, revărsându-se printr-o valvă. Își apăsă puternic pieptul cu mâna, străduindu-se să-și regleze respirația. Își descheie gulerul cămășii. Una dintre ușile sălii de baie se închisese pe jumătate; o propti cu un scaun, lăsând-o larg deschisă. Revăzu în minte detaliile problemei în care se angajase și a cărei soluție o repetase de atâtea ori în imaginație. Patul, unul dintre paturile inițiale ale „Camerelor“, era din oțel tubular, proiectat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din apă, trăgându-l de păr. Era limpede că John Robert pierise, că nu se mai afla acolo, că nu mai era decât altceva, ceva care lunecă din mâinile tremurânde ale preotului. Totuși, trăgând și împingând cu disperare, reuși să proptească matahala la capătul mai puțin adânc al bazinului, opus robinetelor, acolo unde se afla banca interioară, astfel încât capul căzu inert pe spate, sprijinindu-se de marginea emailată a căzii. După care, preotul se ridică și se reîntoarse în dormitor. Scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]