856 matches
-
scormonesc întunericul luminat ici-colo de focul tot mai slab din vatră, El nu se va arăta la porunca ta! Fiindcă nu există! Atunci de ce nu mă lasă să dorm? El ești tu! Și mai scoate-ți din cap ideile astea prostești faustico-mefistofelo-romantice! Nu mai e deloc la modă! Ai dreptate! Și frica ține tot de modă? Oh, nu! Frica o ducem cu noi din vremuri imemoriale, frica ta de acum e frica omului peșterii înconjurat de spirite rele, e frica tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
odată cu cunoștințele ei neprețuite despre persoanele faimoase din Irlanda - cunoștințe pe care Lisa, o englezoaică, nu avea cum să le posede. Dar Lisa avea un avans de kilometri în fața ei, controla deja situația cu celebritățile și părea iritată de încercările prostești ale lui Ashling de a o ajuta. O chelneriță se opri și le arătă o tavă. Oferta avea specific marocan: couscous, cârnăciori Merguez și pateuri cu carne de miel. Băutura servită era, surprinzător, votca. Nu foarte marocan, dar Lisei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
în semn de aprobare. Am crezut că te-am pierdut. —Sunt bine, insistă Ashling. Clodagh nu a început să scrie poezii, nu? spuse ea, forțându-se să zâmbească. —Clodagh! Nici pomeneală, râse Dylan, de parcă își dăduse seama dintr-odată ce presupunere prostească făcuse. Deci, dacă se apucă să scrie poezii, ar trebui să încep să îmi fac griji? Dar până atunci, nu-ți bate capul. Probabil e doar obosită și are nevoie de o pauză. Nu poți face ceva drăguț? Să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dimineață. 65tc "65" În prima zi de luni a lunii aprilie, cu o săptămână înainte de a se întoarce la Londra, Lisa a primit notificarea de pronunțare finală a divorțului. Știa ce conține plicul înainte să-l deschidă - și, oricât de prostesc părea, avea impresia că simte un aer neplăcut ieșind din acel plic, când l-a deschis. Instinctul ei era să se ascundă de el, să-l îndese sub cartea de telefoane și să-și imagineze că nici nu venise. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Sicilia, Diana din Candia, Ceres din Eleusis, Juno, Bellona, Hecate. Noi nu respingem nici unul. Dacă tu ai întâlnit o manifestare a divinității și i-ai dat un nume plin de dragoste, de ce-ar trebui eu să-l interzic? E prostesc să ne războim numai pentru că folosim cuvinte diferite. Dar ce anume însemna numele „asemenea unei adieri de vânt“ pe care el îl rostise în prima zi, o singură dată, nu spuse. Germanicus se arătă contrariat, iar preotul răspunse cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toți îl considerau stupid și inofensiv, nu avea să moară. Avea șaptesprezece ani și jumătate, iar viața îl făcea să aibă gândurile unui bătrân. Descoperi că nimic nu-i dezorienta mai mult pe spionii Liviei decât un răspuns atât de prostesc, încât devenea neșteptat. Descoperi că era potrivit să însoțească asemenea răspunsuri de un zâmbet satisfăcut, ca și cum mintea sa ar fi dat ce avea mai bun. „Va veni ziua când nu mă veți mai vedea zâmbind“, se gândea el în timp ce atrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
putuse recunoaște și care murise tânăr - încă un nod în acea rețea de înrudiri. În jurul locuinței Antoniei, spionii lui Tiberius stăteau la pândă. Singurul care-și dăduse seama era Herodes din Judaea; de aceea ducea o viață desfrânată, spunea lucruri prostești ca să înlăture neîncrederea celorlalți, se îmbăta, pierdea la joc sume enorme, pe care Antonia, maternă, le achita. — Îți cumpără încet-încet viitorul regat, îi spuse într-o zi Rhoemetalkes din Thracia. Iar Herodes, care băuse mult și părea beat de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dar de câteva luni bune el știa că, la Roma, cineva avea să-i ceară curând o audiență Împăratului. Callistus zise repede: — Arvilius a comis delapidări uriașe, din cauza lui au izbucnit revolte pe care le-a înăbușit cu o cruzime prostească, încât s-au transformat în adevărate răzmerițe. Luă altă scrisoare și adăugă: — Uite, credinciosul tău Herodes din Judaea confirmă totul. Așteptă răspunsul Împăratului cu o neliniște care-l ardea pe dinăuntru; palid de obicei, acum devenise aproape alb. Împăratul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
reuși. Privirea mă poartă departe, gândul Își imaginează acea strălucire obsedantă a gheții, acel aer minunat și sănătos pe care Îl simt cum Încearcă să-mi pătrundă În piept și e oprit de voință, dar o voință nu conștientă, ci prostească, o placă stricată de patefon, care Îmi vâjâie În creier: „Patinajul e pierdut, trebuie să fie pierdut“. Oare cum voi reacționa la vederea gheții? Mă Înfior de pe acum. Mă doare această renunțare, mă doare adânc, Îmi rupe echilibrul sufletesc, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
întâmplase? Își amintea de Donny cum se cabrează, apoi cum cineva apare și îl calmează, un om foarte drăguț, apoi o cafea într-un local grecesc, conversație, ceva despre o barcă, apoi senzația aceea plăcută de amețeală, cu râsete aproape prostești. Apoi lanțurile. Și apa aceea groaznică. Iar acum, un bărbat privind-o atent, cu o expresie de satisfacție și curiozitate pe față. O privea murind. Dar cine e? Și de ce face asta? De ce? Corpul atârnat al femeii se mișca acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
verificat deja. Contractul a expirat și nu există indicii despre o adresă permanentă. - Și niciun semn că Weir ar fi locuit în Denver. - Modalitatea de plată? - Cash, răspunseră în același timp Ausonio și Rhyme, care adăugă: Nu va face greșeli prostești. Sub nicio formă. Pista e moartă. Dar măcar ni s-a confirmat că el e omul nostru. Rhyme le mulțumi celor două, iar Sachs le conduse până în hol. Se auzi soneria telefonului lui Rhyme. Prefixul numărului de telefon îi părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
zâmbi la rândul său, privind doar în treacăt către centura ei, unde acum avea ecusonul angajatului francez sau canadian, pe care reușise să-l sustragă cu ușurință atunci când arătase spre acea rulotă și pusese întrebarea despre casa de bilete, întrebare prostească, dar cu care își atinsese scopul de a-i distrage atenția. Prima regulă, prietene, gândi ea: niciodată să nu te pui cu cineva care se pricepe la prestidigitație. În culise, primul lucru fu să ascundă ecusonul în buzunar, întâlnindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vreau să privesc repede în altă parte. Și nici nu era prima dată când vedeam - acea sclipire de neplăcere care-i umbrea rapid fața de fiecare dată când ne certam sau când eu spuneam ceva ce lui i se părea prostesc sau jenant. Ben și-a scuturat haina jos de pe brațe, a prins-o cu o mână, iar cu cealaltă a apucat geanta de la mine. Și-a pus din nou bareta pe un umăr și a oftat îndreptându-se spre scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
scârțâitul scărilor pe drumul meu la etaj. Și nici nu era singura cale- de multe ori aveam grijă să ajung eu prima la baie și să-mi las propriile bilețele, anunțându-mi vizitele intempestive. Obiceiul a continuat ca o parte prostească a preludiului nostru vreme de câțiva ani după ce ne căsătoriserăm. Un bilet pe care scria ceva de genul „Cartea de drept matrimonial a lui Gaston IV“ sau „6:40 de la Waterloo la Haslemere“ lăsat pe perna mea îmi provoca spasme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a fost mai ciudat decât de obicei - s-a-nchis la el în cameră în loc să vină să se uite cu noi, ceilalți, la televizor, după cină, de exemplu, și n-a mai râs deloc când am făcut glume din alea prostești care-l făceau să chicotească. Sunt un pic îngrijorată din cauza lui. În ceea ce-i privește pe mama și pe tata - a devenit destul de apăsător felul în care se înțeapă unul pe altul tot mereu. Niciodată nu au fost genul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și nu mi-am putut imagina cum ar putea s-o mulțumească vreuna din ele. Și nici vreun ruj sau parfum: păreau cumva total irelevante. Și e cam la fel și cu tata - lui îi iau de obicei un cadou prostesc și amuzant, ceva de genul răhățel de câine care cântă sau un pahar de bere care râgâie când îl ridici de jos, dar simțul umorului îi e complet imprevizibil în momentul de față și nimic nu-i mai puțin amuzant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a uitat drept la mine. N-o să știu niciodată dacă făcusem vreun zgomot ușor când mă mișcasem sau dacă simțise cum ochii mei îi caută ceafa, dar reacția fusese instantanee și neașteptată; un zâmbet larg îi întinsese gura sub mustața prostească, iar el s-a întors pe loc, redobândindu-și într-o clipă suplețea persoanei sale manageriale. Făcu spre mine o mișcare deopotrivă grațioasă și idioată - o parodiere a unui mim care alunecă pe picioare aparent invizibile pe asfaltul dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mele exagerate de om din clasa mijlocie, care se amestecau cu dorința și cu vinovăția și cu groaza, care-mi dăduseră vertijuri de anxietate în tentativele mele de a-i comunica fetei iubirea mea disperată și jalnică îmi părură brusc prostești și inutile. Da - bineînțeles că-mi plăcea de ea, și dacă ea putea accepta asta, atunci cine știe ce bucurii neașteptate mi se așterneau înainte? —Da, așa e. —Păi, asta-i bine, să știi. Nu le place la prea mulți oameni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Judy se ținea după mine de parcă se aștepta s-o iau la goană cu ceva de-al ei și m-am trezit că plec din sufragerie și urc scările spre dormitor fără să fi luat măcar o decizie. În mod prostesc, nu mă gândisem să iau cu mine vreo valiză sau un cufăr, astfel încât eram conștient că și dacă aș putea să iau câteva decizii raționale privind lucrurile de luat va trebui să trec prin calvarul de a încerca să aleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a vieții mele? am întrebat-o eu în șoaptă. (Chiar dacă ușa e închisă, iar camera Lenei e în partea cealaltă a palierului, apartamentul e așa de mic încât mereu am impresia că putem fi auziți.) Nici măcar vorbele mele de dragoste prostești n-o făcuseră să râdă de data aceasta și am simțit un mic fior de anxietate. — Ce e, draga mea? De ce ești așa tăcută? Nu ești bolnavă sau nu te doare ceva, nu? — Nu, Charlie - nu de asta. Dar îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
multe, apoi au fost anii în care ați crescut voi și vă iubeam pe amândoi atât de mult: cine-ar putea înțelege asta? Să împartă amintirile și iubirea pentru voi așa cum făceam noi? Limbajul particular de familie: cuvintele și expresiile prostești. La cine mă mai duc eu când ceva îmi amintește de voi sau de vreo ceartă de demult sau de vreo seară plicticoasă, chiar și pentru asta aveam un limbaj al nostru! Detest ce-a făcut și credeam că pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
plac culorile aprinse. — Leigh, scumpo, nu fii atât de aspră cu tine. Russell te iubește atât de mult încât te-a rugat să-ți petreci restul vieții alături de el. Nu lăsa să-ți stea în cale un lucru atât de prostesc cum e cadoul ăsta. Pun pariu că nu s-a supărat, nu-i așa? A râs, dar îți spun eu că s-a simțit jignit. — E băiat mare, Leigh. Poate să facă față unei mici încurcături cu un cadou. Amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
dragule? Oftă în sinea ei. Toată șarada asta era obositoare, dar necesară. Credeai că e cineva pe nume William. Când ai răspuns, ai spus “William”. Te mai întreb încă o dată: Cine e William? —Toby, dragule, am făcut o mică greșală prostească! Știi ce uitucă sunt câteodată. Nu cunosc pe nimeni cu numele William, îți jur. Adriana coborâ vocea și trecu de la drăgălășenia unei școlărițe la tonul seducător al unei femei sexy. Ia spune-mi, te bucuri că mă vezi? Fiindcă eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
nu se ferise cu nimic de Izzie, dar pur și simplu n-a avut curaj să-i povestească întâmplarea cu George, mai ales după ce sora ei i-a spus că va avea un copil. Părea ceva prea... prea neînsemnat, parcă. Prostesc. Atunci a intrat Kevin în bucătărie ca să-și ia o ceașcă de cafea. — Despre cine vorbiți? — Emmy s-a întâlnit aseară cu un vecin de-al nostru la piscină. George. Dar nu-mi dau seama cine e? Kevin s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
remarcat prezența.“ „A făcut-o fără să vrea, e distrat...“, mi-a replicat el; iar eu: „Cele mai crase grosolănii sunt cele așa-zis involuntare, iar grosolănia grosolăniilor e să fii distrat în prezența oamenilor.“ E, doamnă, ceva de speța prostesc numitelor uitări involuntare, ca și cum s-ar putea să uiți voluntar de ceva. Uitarea involuntară e e de obicei o grosolănie. — Și ce înseamnă asta... — Înseamnă, doamnă doña Ermelinda, că, după ce mi-a cerut iertare pentru jignirea pe care mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]