638 matches
-
vamală costisitoare, axată doar pe interesele sale și condusă de la Bruxelles de o administrație centralizată și de un executiv care nu era ales, ci numit, nu reprezenta un câștig clar pentru Europa sau pentru restul lumii. Rețeaua de acorduri vamale protecționiste și subvenții indirecte instituită la comanda Franței era complet În afara spiritului și instituțiilor sistemului de comerț internațional care apăruseră În deceniile de după Bretton Woods. Nu era de bun augur faptul că sistemul de guvernare al CEE, modelat după cel al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
textile franceză și britanică - sau ce mai rămăsese din ele - au fost păstrate (de dragul slujbelor pe care le asigurau În regiuni defavorizate) prin subsidii directe substanțiale (angajatorii primeau bani pentru a păstra lucrători de care nu aveau nevoie) și măsuri protecționiste Împotriva importurilor din Lumea a Treia. În RFG, guvernul de la Bonn s-a angajat să acopere 80% din salariul angajaților cu jumătate de normă din industrie. Guvernul suedez a băgat bani În șantierele navale, neprofitabile, dar politic sensibile. Reacția la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și sprijinul popular. În perioada guvernelor Thatcher, stânga britanică a traversat un deceniu zbuciumat. Nucleul militant și sindicalist al partidului vedea lumea la fel ca prim-ministrul, dar din cealaltă parte a oglinzii: Marea Britanie avea de ales Între un stat protecționist, colectivist, egalitarist și intervenționist sau piețe libere, competiție nelimitată, privatizarea resurselor și un minimum de bunuri și servicii comune. Alternativa, grație Doamnei de Fier, era din nou clară: socialism sau capitalism. Moderații tradiționali din Partidul Laburist, ca și omologii lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stat care favorizează „campionii naționali” și a asigura astfel un teren echitabil pentru competiția economică intraeuropeană, comisarul UE pentru piața internă (olandezul Frits Bolkestein) a constatat cu surprindere În iulie 2004 că Franța și Germania au revenit la măsurile „protecționiste” din anii ’70 pentru a proteja firmele locale În dificultate. Dar să nu uităm că Berlinul și Parisul, spre deosebire de comisarii nealeși de la Bruxelles, au un electorat care plătește impozite și care nu poate fi ignorat. Aceste paradoxuri ale Uniunii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dimpotrivă, de zeci de ani Comunitatea Europeană și succesoarea ei, Uniunea, Își promovează și Își apără cu succes interesele În instanțe internaționale și Împotriva competitorilor străini. Dar aceste interese au fost definite de la Început În termeni preponderent economici - mai exact, protecționiști. Miniștrii economiei și membrii comisiilor de comerț din Europa s-au luptat pe față cu Washingtonul pe tema scutirilor de impozite pentru exportatorii americani sau a restricțiilor la importul de produse europene. În cadrul unei politici mai controversate, UE a reușit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
European Communities Decalajele imense de putere de la nivel mondial se reflectă în mod direct și neintermediat în sectorul agricol. Există un decalaj pronunțat între modalitățile de a face agricultură: între agricultura ca mod de viață sau agricultura ca afacere. Politicile protecționiste creează, pe de o parte, un surplus de produse agricole în centru și foamete în țările periferice. Relația dintre valoare, prețuri și foamete („in the fact one block consumes too little food because the other consumes too much” - Charchedi Guglielmo
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
constatat că cea mai "serioasă piedică" în calea dezvoltării comerțului pașnic cu țările comuniste europene era interdicția referitoare la acordarea "Clauzei națiunii celei mai favorizate". Comitetul a declarat că "învestirea președintelui cu dreptul de a acorda sau retrage acest tratament protecționist este singurul pas esențial care ar permite guvernului să folosească mai eficient comerțul ca instrument de modelare a relațiilor noastre cu aceste țări". Comitetul a acceptat necesitatea unei distincții între această "Clauză a națiunii celei mai favorizate" și clauza acordată
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
care și politica americană de comerț exterior. Un grup de acțiune desemnat de către Nixon i-a prezentat acestuia concluziile la care ajunsese, pe 31 ianuarie 1969. În esență, raportul nu recomanda prea multe schimbări. Deși Administrația dorea liberalizarea comerțului, presiunile protecționiste interne erau foarte puternice. Creșterea inflației și sporirea balanței deficitului monetar făceau dificilă reducerea barierelor comerciale pentru importuri. Raportul admitea, totuși, că noua Administrație trebuia să facă o declarație prin care să-și expună "noua perspectivă" asupra comerțului extern. Grupul
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
aceea de consilier al președintelui în afacerile economice internaționale. La prima sa ședință în calitate de președinte al CPEI, Flanigan a arătat că intenționează să continue linia politică a lui Peterson. Nu se întrevedeau măsuri comerciale noi pentru anul în curs. Congresmenii protecționiști se raliaseră deja la Legea pentru comerțul exterior și investiții din 1972. Cunoscută sub numele Proiectul de lege Burke-Hartke, aceasta sporea șansele instituirii unui sistem vamal protecționist și autoriza dividende de import substanțiale 1476. Flanigan nu vedea de ce le-ar
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
lui Peterson. Nu se întrevedeau măsuri comerciale noi pentru anul în curs. Congresmenii protecționiști se raliaseră deja la Legea pentru comerțul exterior și investiții din 1972. Cunoscută sub numele Proiectul de lege Burke-Hartke, aceasta sporea șansele instituirii unui sistem vamal protecționist și autoriza dividende de import substanțiale 1476. Flanigan nu vedea de ce le-ar da apă la moară protecționiștilor. Și, în plus, 1972 era anul alegerilor prezidențiale și el nu-l considera ca fiind momentul cel mai potrivit pentru introducerea unor
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Legea pentru comerțul exterior și investiții din 1972. Cunoscută sub numele Proiectul de lege Burke-Hartke, aceasta sporea șansele instituirii unui sistem vamal protecționist și autoriza dividende de import substanțiale 1476. Flanigan nu vedea de ce le-ar da apă la moară protecționiștilor. Și, în plus, 1972 era anul alegerilor prezidențiale și el nu-l considera ca fiind momentul cel mai potrivit pentru introducerea unor legi noi și îndrăznețe. În 1972, CPEI avea să-și concentreze eforturile atît asupra elaborării noilor legi comerciale
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Nixon și Mills refuză să acționeze. Parcă pentru a înrăutăți situația, pe 23 martie, Peterson îl informă pe Flanigan că Departamentul Comerțului nu va lua nici o hotărîre în privința Clauzei pînă cînd președintele nu-și va fi formulat legea privind reforma protecționistă. Mai mult decît atît, discuțiile cu membrii Comitetului de Mijloace și Resurse al Camerei Reprezentanților relevau faptul că președintele Mills nu avea nici cea mai mică intenție de a susține audieri pentru Clauză sau comerțul Est-Vest înainte de a primi noile
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
a obține Clauza din partea Washingtonului, în viitorul apropiat. Wilbur Mills a refuzat cererile Casei Albe de a autoriza acordarea "Clauzei națiunii celei mai favorizate" Uniunii Sovietice. El nu voia ca această clauză să se adauge "colac peste pupăză" la măsurile protecționiste aflate în atenția Congresului 1505. Dacă Mills era insensibil la presiunile Casei Albe pentru Moscova, congresmenii aveau să fie și mai puțin receptivi la presiunile pentru Clauza României. Conștient de faptul că Ceaușescu era, probabil, dezamăgit de evenimentele recent petrecute
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]