1,472 matches
-
apucă să le pună în ordine pe celelalte. Acest amestec de dezordine, murdărie și rituri de spălare arată că avem de-a face într-adevăr cu o formațiune reacțională intensă, și nu cu un simplu gust pentru curățenie. În sfârșit, pulsiunile instinctive refulate se pot exprima indirect: un bărbat rigid și puritan, care-și refulează dorințele sexuale, „va manifesta un interes - chipurile - dezinteresat pentru lupta împotriva prostituției și pornografiei” (J.-L. Faure, 1973). Istorictc " Istoric" Freud utilizează pentru prima dată termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
jos chiloțelul pentru că-i era silă să-l atingă, își mustra aspru surioara dacă uita să și-l pună pe al său și-i spunea că săvârșește păcatul necurățeniei (1972). Putem evidenția, în acest caz, o formațiune reacțională intensă împotriva pulsiunilor erotice. Or, Isabelle și-a surprins în repetate rânduri părinții făcând dragoste în plină zi, ceea ce explică senzualitatea sa trezită înainte de vreme. La școală, în ciuda unui bun nivel intelectual, ea nu obține decât rezultate medii, fiind neîncetat distrasă și tulburată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
decât rezultate medii, fiind neîncetat distrasă și tulburată de nevroza de scrupul care s-a dezvoltat ca reacție la tendințele sale erotice primitive. Nu putem vorbi însă de patologie și în cazul următor, prezentat de Marc (1987), care arată că pulsiunile refuzate (aici, agresivitatea) izbucnesc din când în când intempestiv. Autorul redă mărturia unui bărbat de 30 de ani care, după 4 ani de psihanaliză, a conștientizat caracterul reacțional al inalterabilei sale amabilități: „Am descoperit, în timpul analizei, cât de tare îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu alte mecanisme de apărare și cu alte conceptetc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu alte concepte" Distincția dintre formațiunea reacțională și sublimare nu se face cu ușurință, deoarece în ambele cazuri se produce o înlocuire a unei pulsiuni primitive, inadaptate în raport cu viața în societate, printr-o conduită valorizată din punct de vedere social. Astfel, copiii cărora le place să se joace cu propriile excremente pot sublima această plăcere făcând ceramică, pictând ori frământând aluat, dar pot să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de caracter pe care este pe cale să o dobândească (Sandler, 1985/1989). Comparația cu refularea este mai simplă. Formațiunea reacțională se află în serviciul refulării, pe care o împiedică să funcționeze neîntrerupt. Printr-o modificare durabilă a personalității, prevenim reapariția pulsiunilor refulate, întrucât în acest fel se produce o contrainvestire permanentă. Alte două concepte, pe care nu i le datorăm lui Freud, ci lui Adler (ele se află la baza „psihologiei individuale”), ar putea fi puse în raport cu formațiunea reacțională: compensarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prin anumite moduri de comportament sau chiar printr-o organizare patologică a personalității”. În acest caz, vorbim despre o „cuirasă” sau „platoșă a eului”, destinată, în opinia lui Reich (1933/ 1971) „să îl apere împotriva amenințărilor lumii exterioare și a pulsiunilor interioare reprimate”. Itc "I" Identificaretc "Identificare" Definițietc "Definiție" Asimilarea inconștientă, sub efectul plăcerii libidinale și/sau al angoasei, a unui aspect, a unei proprietăți, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul, prin similitudine reală sau imaginară, la o transformare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aplică nu relațiilor de ostilitate, ci relațiilor de iubire. Acesta poate fi cazul paranoiei, atunci când proiecția excesivă a unei dorințe față de persoana iubită se răstoarnă, devenind ură. La fel se întâmplă și cu delirurile paranoice, indiferent că vorbim despre niște pulsiuni amoroase heterosexuale sau homosexuale, care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură), cu o prevalență a proiecției (Freud, 1910/1985). După cum subliniază Freud (1911/1979) în legătură cu cazul „președintelui Schreber”, atunci când apare o identificare cu agresorul, expresia „mă urăște” este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
printr-un probabil mecanism de identificare cu agresorul”. Identificare proiectivătc "Identificare proiectivă" Definițietc "Definiție" Mecanism ce constă într-o fantasmă în care subiectul își imaginează că intră parțial sau total în interiorul celuilalt, încercând astfel să se debaraseze de sentimente și pulsiuni simțite ca indezirabile și încercând în acest mod să-i facă rău celeilalte persoane, să o posede și să o controleze. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Descoperită de Klein (1946/1980) mai întâi sub aspectul ei disfuncțional, identificarea proiectivă este în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
au permis să rămână în încăpere și să comunice cu mine”. Meltzer (1975/1984) distinge diverse forme de patologii, în funcție de faptul dacă ele privesc mai mult latura de identificare sau latura proiectivă. În primul caz prevalează depunerea în interiorul propriu a pulsiunilor distructive, așa cum se întâmplă în isteria de conversie, ipohondrie, maladiile psihosomatice, chiar și în psihoza maniaco-depresivă (Rosenfeld, 1960/1976). În al doilea caz, atunci când dominantă este latura proiectivă, ceea ce primează este trimis în exterior, dar (în opinia lui Meltzer) se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
derealizare, ce senzații îi dă faptul de a zbura ca o pasăre. Prin urmare, mecanismul identificării proiective prezintă numeroase variante, nefiind deloc convenabil să-l restrângem la câmpul psihozei, scopul lui fiind ca, dincolo de diversele simptome, să apere eul împotriva pulsiunilor distructive (Steiner, 1996). Putem totuși observa că, în cazul unei „confesiuni psihotice”, subiectul se debarasează masiv de părțile sale agresive și libidinale, aruncând, am putea spune, „copilul cu tot cu apa din scăldătoare” și primind înapoi, în dezordine, tot ce a vrut
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că trebuie „să considerăm lucrurile în sfera abstractului, în contextul unor generalități aflate la distanță de propria persoană”. „Se produce, explică Rausch de Traubenberg și Boizou (1976), o substituire prin cunoaștere, logică și obiectivitate a tot ce este emoție și pulsiune.” Toate aceste definiții se suprapun parțial, până la cele din DSM III-R (1987/1989), care prezintă intelectualizarea ca pe „un mecanism prin care persoana realizează judecăți exagerat de abstracte pentru a evita unele sentimente deranjante”, și din DSM-IV (1994/1996), care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud (1936/1993) are o optică oarecum diferită de aceea adoptată de autorii citați mai sus. Este de acord cu aceștia în privința definiției date intelectualizării, dacă avem în vedere că ea vede în acest mecanism „o încercare de a domina pulsiunile prin asocierea lor cu idei pe care le putem manevra în mod inconștient”. Ea consacră acestei apărări mai multe pagini în partea a IV-a a cărții sale, secțiune axată pe pubertate și apărările declanșate de teama față de pulsiuni prea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
domina pulsiunile prin asocierea lor cu idei pe care le putem manevra în mod inconștient”. Ea consacră acestei apărări mai multe pagini în partea a IV-a a cărții sale, secțiune axată pe pubertate și apărările declanșate de teama față de pulsiuni prea puternice, dar o omite din listele mecanismelor de apărare ce marchează începutul și sfârșitul lucrării. Pentru A. Freud, intelectualizarea este o apărare specifică adolescenței. Adolescenții, remarcă ea, își transformă cu ușurință problemele personale în probleme mondiale (în Sandler et
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parentale. Era totuși un expozeu îngrijit, cu o introducere frumoasă, trei părți și o concluzie” (Frischer, 1977). Putem cita aici și exemplul unei alte femei analizate: Milena îi vorbește analistului ei despre erotism uretral și anal, despre castrare și despre pulsiunea morții și, după o interpretare mai brutală, ea revine în ziua următoare spunând: „Ceea ce mi-ați zis ieri este din Melanie Klein, p. 428, editura Payot!”. Și-a petrecut oare toată noaptea citind-o pe Melanie Klein, se întreabă psihanalistul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
realmente greu pe umerii ofițerului, se exprimă prin greutatea acestei piramide resimțite fizic de subiect în timpul visului. De aici rezultă că în procesul de introiecție, severitatea amiralului-supraeu a mers mână în mână cu construirea ofițerului-eu care încearcă să-și reprime pulsiunile, de unde suferința psihică exprimată prin această strivire între dorințe și interdicții și necesitatea - ce se face rapid resimțită - de a se elibera de această introiecție oarecum stânjenitoare. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Am
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismului. Această legătură cu identificarea este la originea a numeroase confuzii (A. Freud, în Sandler, 1985/1989). Pornind de la procesul de clivaj și de la modurile de apărare primară care sunt introiecția și proiecția, refularea va putea lupta și ea împotriva pulsiunilor distructive. Cu alte cuvinte, mecanismul introiecției este o verigă esențială în construirea și evaluarea eului în strânsă legătură cu modelul apărării prin interiorizare. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" „Maladiile introiecției” sunt provocate de carențe sau excese în utilizarea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Am luat acest produs deoarece voiam să fiu sigur că mă distrug într-adevăr pe dinăuntru”, spune un toxicoman care evocă ultima sa tentativă de suicid prin ingestia de permanganat de potasiu, echivalent ca efect cu soda caustică (Chartier, 1993). Pulsiunea de moarte atacă aici de la rădăcină activitatea de încorporare. Distincția între introiecția în eu și introiecția în supraeu (Heimann, 1952/1980) permite detectarea diferitelor patologii introiective. Un copil care ar recurge fără discriminare la introiecție ar rămâne, în opinia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unei persoane sau a unui lucru ce trimite mai întâi de toate la atingerea sexuală (1912-1913/1993). De unde și acest comentariu al lui Fenichel (1945/1953): „Interdicția de a atinge, ca prototip al mecanismului izolării, poate fi dirijată împotriva oricărei pulsiuni instinctuale. Nu există pulsiuni interzise, fie ele de natură senzuală, agresivă sau tandră, al căror scop să nu presupună contactul cu obiectul”. Istorictc "Istoric" Primul sens, care definește izolarea ca separare a unei reprezentări de afectul aferent ei, apare în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unui lucru ce trimite mai întâi de toate la atingerea sexuală (1912-1913/1993). De unde și acest comentariu al lui Fenichel (1945/1953): „Interdicția de a atinge, ca prototip al mecanismului izolării, poate fi dirijată împotriva oricărei pulsiuni instinctuale. Nu există pulsiuni interzise, fie ele de natură senzuală, agresivă sau tandră, al căror scop să nu presupună contactul cu obiectul”. Istorictc "Istoric" Primul sens, care definește izolarea ca separare a unei reprezentări de afectul aferent ei, apare în 1894, în studiul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
au demonstrat că „mecanismele de apărare nevrotice, precum refuzul, refularea și izolarea, nu explică în mod adecvat fenomenul alexitimiei”. După Nemiah și Sifneos, „la pacientul obsesional se observă o abundență a fantasmelor endogene care indică existența și natura afectelor și pulsiunilor izolate subiacente”. „Altfel spus, indivizii nevrozați ajung să refuleze ori să se apere în diferite moduri împotriva sentimentelor și fantasmelor asociate conflictului psihologic”, în timp ce „personalitățile alexitimice par a avea o lacună în posibilitățile lor de a sesiza propriile sentimente interioare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
gânduri pe care nu le poți da la o parte” (Raimbault, 1975/1991). Înțelegem astfel de ce Press (1995) a afirmat că „reprimarea conținuturilor conștiente menținute ca atare și imobilizate în eu este o amăgire”. Posibilitatea de a înlătura din minte pulsiunile despre care subiectul știe că sunt condamnabile și cărora le rezistă este și ea foarte aleatorie. Freud (1937a/1987) recunoaște că „îmblânzirea” pulsiunilor nu merge în mod cert până la a le face să dispară, astfel încât să nu se mai poată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
conștiente menținute ca atare și imobilizate în eu este o amăgire”. Posibilitatea de a înlătura din minte pulsiunile despre care subiectul știe că sunt condamnabile și cărora le rezistă este și ea foarte aleatorie. Freud (1937a/1987) recunoaște că „îmblânzirea” pulsiunilor nu merge în mod cert până la a le face să dispară, astfel încât să nu se mai poată vorbi de ele niciodată. Istorictc "Istoric" Freud vorbește încă din 1895 despre tendința de a evita să te gândești la lucrurile neplăcute, etichetând
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lipsește și din majoritatea studiilor consacrate mecanismelor de apărare. Totuși, între 1955 și 1980, mai mulți autori anglo-saxoni au manifestat interes pentru acest mecanism. Vaillant (1977) îl definește ca fiind „decizia conștientă sau semiconștientă de a întârzia atenția acordată unei pulsiuni conștiente sau unui conflict”. Werman (1985), care citează definiția de mai sus, dă referințele acestor lucrări și întocmește el însuși un studiu detaliat dedicat înlăturării. În sfârșit, DSM-IV (1994/1996) include înlăturarea la rubrica apărărilor de nivel ridicat. Exempletc "Exemple
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
comparabil cu cuplul refulare/contrainvestire, care funcționează ca o asociere a două mecanisme de apărare inconștiente. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Teoretic, între înlăturare și refulare nu există nici o legătură. Atunci când acționează refularea, pulsiunile excluse din conștiință sunt respinse în inconștient și nu pot fi activate, în timp ce în cazul înlăturării, ele sunt puse pur și simplu „în așteptare” în preconștient, fiind deci ușor de rememorat. După cum scrie Vaillant (în Werman, 1985), „se spune în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și cenzura conștientă, care corespunde înlăturării). Asemenea modalități defensive „figurează printre cele mai puțin economice”, aparenta lor eficiență fiind însoțită de un mare consum de energie. Această constatare merge în aceeași direcție cu distincția operată de Parat (1991) în privința înlăturării pulsiunilor conștiente pe care persoana le condamnă. Reprimarea traducerii în act a anumitor pulsiuni erotice sau agresive se dovedește a fi „de neocolit”, dar reprimarea trebuie să se limiteze la modul de acțiune. În schimb, pentru echilibrul persoanei, activitatea psihică trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]