962 matches
-
cuvinte care au fost rostite încă acum 2000 de ani: ,,Îngrijește-te de progresul tău spiritual și cele necesare traiului îți vor fi date înzecit !” Poate că niciodată n-am fost singuri, de capul nostru în acest Univers! Cap. 7 ,,Pustnicul” Ca și copil înclinat spre construcții de orice fel, mi-am concentrat energia în această direcție, pentru a-mi face și eu un viitor ca toți ceilalți. Dar, deși aș fi avut toate șansele de a mă afirma în acest
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
lume prima dată prin apostoli și apoi prin religia Creștină nou creată. Timp de exact 31 de ani, am trăit între câțiva pereți mai mult singur, ca un ,,pusnic modern”, încercând să înțeleg ce trebuie învățat în această existență. Un ,,pustnic” în mijlocul agitației ! La un moment dat văzând care este situația, că nu reușeam decât să rămân un neadaptat în fața unei realități care îmi era străină, m-am gândit chiar să mă mut la o mânăstire. Dar mi-am dat seama
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
o rupă definitiv cu trecutul. Până în zori s-a frâmântat în patul prea larg pentru el singur, fără să deslușească în ce fel s-ar putea pune în practică decizia lui radicală. (De câțiva ani, tovarășul Cameniță trăia ca un pustnic, tovarășa Cameniță, simțind că se apropie sfârșitul tinereții, sătulă și de bădărăniile soțului, pe atunci tovarășul Cameniță încă mai era Cameniță cel vechi, voise să profite de ultimele raze ale soarelui frumuseții sale și își luase lumea în cap, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
poetul se izolase în camera sa de lucru. Astupase până și soba cu cărți, se supusese unui regim sever de austeritate, a trăit până la sfârșitul zilelor fără de foc, indiferent de asprimea iernilor. Lăsa încăperea în dezordine, ducea o viață de pustnic, rămas în tovărășia plantelor și a viețuitoarelor de cameră - un șoricel, un păianjen, o broască țestoasă etc. - pe care le ocrotea cu mare grijă, parcă cu afecțiune. Alexandru Oproescu care l-a cunoscut în intimitate (V. Voiculescu în intimitate, ipostaze
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
e Papucii lui Mahmud, o povestire vrednică, de fapt, de Viețile sfinților. Participant, ca soldat, la Războiul pentru Independență, pantofarul Savu ucide, fără motiv, un turc. Chinuit după aceea de remușcări, nu-și găsește liniștea până nu se spovedește unui pustnic. Acesta îi dă drept canon să încalțe gratuit o mie de desculți. Ca urmare, Savu cutreieră tot sudul țării și întreaga Peninsulă Balcanică, cu sentimentul de a fi un nou Cain, care își ispășește crima săvârșind fapte bune, ca fratele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
ca Samuel în liniștea reculegerii sale din templu. Această precizare se adresează mai ales acelora care trăind în lume, ar dori să practice virtuțile celor din mănăstire; celor care locuiesc în palate și ar dori să ducă acolo viața de pustnic. Aceștia ar putea produce roade excelente considerate în sine, dar care nu ar aparține speciei lor, juxta genus suum, și voința lui Dumnezeu nu ar fi îndeplinită. Scopul perfecțiunii este unic. Este același pentru toți: Iubirea lui Dumnezeu, dar sunt
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat... îl căinează bătrânul cu blândețe și îl ia de mână, grijuliu, așezându-l pe laviță, lângă vatră. Te doftoricesc eu! Oamenii mă cercetează nu numai pentru suflet... Zic ei că-s mai dihai vraci decât pustnic, adaugă și râde vinovat. Pacatele mele, ți-o fi foame! spune, plesnindu-se deodată cu palma peste frunte. Lipăie cu picioarele desculțe. Îi întinde o ulcică înflorată: Lapte de capră... Altceva... Noi, "sfinții", ne ținem mai mult cu văzduh și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pus zălog coroana strămoșilor ca să poată purta războaie și să prade ținuturi străine. Bertold Îl privi zâmbitor pe fratele lui, ai cărui ochi vizionari sclipeau În semiobscuritatea Încăperii: — Tu, frate, tu ai să apuci acele timpuri. Mie mi-a prezis pustnicul de sus din pădure că voi muri tânăr. Dar că voi muri cu spada În mână, așa cum se cuvine unui cavaler, așa că nu mi pare rău! — Pustnicul a prezis și pieirea Staufenilor. Vorbea de un eșafod ridicat undeva Într-un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încăperii: — Tu, frate, tu ai să apuci acele timpuri. Mie mi-a prezis pustnicul de sus din pădure că voi muri tânăr. Dar că voi muri cu spada În mână, așa cum se cuvine unui cavaler, așa că nu mi pare rău! — Pustnicul a prezis și pieirea Staufenilor. Vorbea de un eșafod ridicat undeva Într-un oraș depărtat la marginea mării albastre, pe care se va rostogoli capul ultimului lor urmaș, suspină Bodo. Nu la malul mării, ci aici, În piața orașului nostru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pricina era sfânt, mai sfânt decât cel de la Sfântul Petru, și amărâții din satele vecine duraseră acolo din trunchiuri de brad o bisericuță și o fântână. Cu timpul, nimeni nu-și mai aducea aminte când se aciuase acolo și un pustnic. Bătrânii po vesteau că asta se Întâmplase În vara când molima cea nouă secerase multe vieți. Pe neașteptate, aripa morții se Întinsese peste ținutul muntos cu aer curat și ape limpezi, unde oamenii mureau de bătrânețe, dacă nu-i ucideau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
decât să-i ia În primire pe păcătoși. Fără să se sfiască, Îi certa pentru păcatele lor cele mari și grele și le cerea să se pocăiască cât mai era vreme. Oamenii plecau cutremurați, și mai Întăriți În convingerea că pustnicul lor este un mare sfânt, dacă nu cumva chiar un Înger al Domnului, trimis pentru a-i aduce pe calea mântuirii. Încet-Încet, cu toții voiau să se spovedească la sfântul, dar acesta nu-i primea pe toți. Unii intrau imediat În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
neîntrerupt, silindu-și calul pe cărări pe care puțini le cunoșteau, și ajunse curând la chilia prietenului ei. Nu mică Îi fu spaima când bătrânul o Întâmpină mirat, fără să știe nimic de iubitul ei. În câteva cuvinte Îi povesti pustnicului toată istoria: primise de la Bodo o scrisoare scur tă, În care el o ruga să se ostenească În mare taină până la sihăstrie, pentru că voia să-i Împărtășească ceva foarte important. Povesti și ciudata Întâmplare cu calul care aproape o răpusese
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pitic mincinos și mârșav! Ai noroc că nu sunt un bărbat, să te iau În vârful sabiei, ca să te Învăț să mai minți. Spune-mi cine te-a trimis la mine, trădătorule. Abia acum Înțelegea Adelheid cuvintele de despărțire ale pustnicului: — Copila mea, poate te vor mira vorbele pe care le auzi acum din gura unui om care crede În Domnul și În creaturile Sale. Nu te Încrede În nimeni. Ești Înconjurată de trădare și ticăloșie. Fii Înțeleaptă ca șerpii. Pândește
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Urban, ucigașii trebuie să plătească. Toată averea mea, toată influența, da, toată viața mi le dau pentru aceasta. — Consiliere, mai sunt aici și alții care doresc dreptate. Te voi duce la ei și ne vom sfătui. Îl așteptăm și pe pustnicul din Lenzkirch. Cum, vine pustnicul aici? se miră Urs. Dar nu iese niciodată din sălbăticie! — Vine. Am trimis după el, ca să ne sfătuiască și să ne dea buruieni de leac pentru domnul Bodo. știm și noi, și părintele Bernhard, și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Toată averea mea, toată influența, da, toată viața mi le dau pentru aceasta. — Consiliere, mai sunt aici și alții care doresc dreptate. Te voi duce la ei și ne vom sfătui. Îl așteptăm și pe pustnicul din Lenzkirch. Cum, vine pustnicul aici? se miră Urs. Dar nu iese niciodată din sălbăticie! — Vine. Am trimis după el, ca să ne sfătuiască și să ne dea buruieni de leac pentru domnul Bodo. știm și noi, și părintele Bernhard, și Heribert al nostru câte ceva despre
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Un zgomot surd, aidoma unei păduri pe timp de furtună, Îi tăie vorba. Starețul se apropie neliniștit de fereastră, privind prin geamul Îngust. Curtea, galeriile, ferestrele mânăstirii erau pline de călugări care priveau uluiți spectacolul neobișnuit ce li se Înfățișa: pustnicul de sus, din Lenzkirch, călare pe un măgar scund, trecea printre ei, fără a Întoarce capul nici În stânga, nici În dreapta. Cu bărbia proptită În piept, cu barba albă și lungă, la fel ca pletele neîngrijite fluturând În boarea ușoară a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toți izbucnirile de mânie ale fratelui meu. Ceea ce nu face lucrurile mai simple... Părintelui Bernhard Îi plăcea să vorbească și se pregătea să mai povestească un timp despre Întrevederea lui cu tânărul duce. — știm cine a răpit-o, Îl Întrerupse pustnicul cu voce aspră. Rămâne să aflăm unde a dus-o. Apoi... — Apoi ne va ajuta domnul Conrad s-o eliberăm, rezumă tatăl lui Bodo. Dar până atunci să nu vindem pielea ursului din pădure. Părinte, se Întoarse el spre eremitul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să mai cad prostește În capcană, acum că știu despre ce e vorba. Îngăduiți-mi să mă duc. știu să citesc urmele prin păduri. În tinerețea mea am urmărit și hăituit vânatul nu numai o dată. — Lăsați-l să meargă, spuse pustnicul. Omul are un gând bun și e cinstit și de Încredere. Cu ce mai află el, cu ce mai bănuim noi, vom dibui până la urmă, cu ajutorul Domnului, ascunzătoarea unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care le așternu peste răni, după care le legă strâns cu o pânză curată. Apoi Îi turnă pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lângă ușă și-i spuse: — Jupâne, sunt al dumitale. Hai să facem câțiva pași prin galerie. Trecură pe lângă ușa bibliotecii și pe lângă bolniță, În fața căreia stăteau privind curioși câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind: — Ceea ce vreau să vă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unui fiu pe care-l iubești nemăsurat. Pentru Bodo, pentru care speram o viață liniștită, un cămin fericit și o meserie care să-i placă. și, la urma urmelor, și pentru mine, care mi-aș fi dorit să rămân un pustnic fără nume, așa cum am jurat odinioară. N-a fost să fie. Deși Întristat peste măsură, Îmi voi călca jurământul de tăcere. Dumnezeu mi-e martor că o fac doar pentru Bodo și pentru a-i netezi drumul pe care și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
odinioară. N-a fost să fie. Deși Întristat peste măsură, Îmi voi călca jurământul de tăcere. Dumnezeu mi-e martor că o fac doar pentru Bodo și pentru a-i netezi drumul pe care și l-a ales. și nădăjduiesc, pustnicul se Înclină În fața unei mici statuete a Maicii Domnului cu Pruncul În brațe, nădăjduiesc că Sfânta Fecioară va pune o vorbă bună pentru mine În fața Tronului Ceresc, ca să-mi fie iertat acest păcat. Îl socotesc mai mic decât pe acela
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
este de a face bine celorlalți și de aceea amărăciunea sperjurului mi-e Îndulcită de nădejdea de a-l ajuta pe Bodo, pe care-l cunosc de când s-a născut. Urs făcu ochii mari și vru să Întrebe ceva, dar pustnicul Îi puse mâna pe umăr și continuă: — Poate Îți amintești prietene, de vremea dinaintea Împlinirii secolului. Eram amândoi mai tineri, desigur. Ca neguțător care călătorește mult, nu-ți puteau scăpa Întâmplările de la Curtea regelui franc, cel care a răposat de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bogăția și gloria, dacă ți piezi sufletul? Aici sunt mai aproape de Dumnezeu. și de Bodo, pe care, Într-un fel, Îl consider copilul meu. Nu-mi pot Închipui ceva mai bun decât să-mi aștept În sihăstrie sfârșitul zilelor. Ca pustnic al cărui nume nimeni nu-l cunoaște.... XIII Zilele care au urmat au fost pentru Adelheid o agonie dureroasă. Eglord nu mai apăru. Singurătatea Îi era tul burată doar de slujitorul mut cu fața Împietrită, care-i aducea o tavă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]