743 matches
-
Prima atestare documentara a satului datează din 1774, dar totuși există dovezi ale continuității satului încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Un prim argument ar putea fi considerat diviziunea satului în funcție de Leica și anume Maluri Munteni, care aparținea județului Râmnic și Maluri Moldova, care aparținea județului Putna .O altă dovadă a vechimii satului o reprezintă existența în cimitirul de la Moldova a doua cruci ale eteriștilor, luptători greci morți în timpul revoluției de la 1821 și îngropați în gropi comune. De asemeni, în
Maluri, Vrancea () [Corola-website/Science/301881_a_303210]
-
din plasa Belciugata, județul Râmnicu Sărat, apoi din plasa Marginea de Jos, până la primul război mondial. După 1925, sătul a făcut parte din plasa Măicănești. Denumirea satului este dată de Răul Râmnicul Sărat, pe malul căruia satul este așezat. Apele Râmnicului, care până la începutul secolului al XVII-lea se varsă în râul Siret la Râmniceni, au dat naștere mai multor lacuri, dintre care amintim "Coadă Gîrlei", lângă fosta baza mecanizata. Din vechea albie a Șiretului nu au mai rămas decât un
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi, dar și bivine, căi și capre. Majoritatea tîrlelor își aveau locația în valea Râului Râmnic de la Ciorăști la Râmniceni. Potrivit vameșilor, în plasă Marginea de Jos sunt înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni, Cernatu, Breșcu, Târlugeni, Galeș, Covasna, Codlea și Prejmer din județul Brașov. Pastorii pătrundeau prin depresiunile Dumitrești, Andreiașu, Vârteșcoiu, dar și prin sud-vest
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
Pentru mai multe detalii, informații și fotografii interesante va recomandăm să citiți "Monografia satului Dolhestii Mari" scrisă de învățătorul Petru Sandovici Hatmanul Sendrea, Portarul Sucevei, cumnatul lui Ștefan cel Mare, înmormântat în Biserică din sat (? - m. 1481 în Bătălia de la Râmnic) Satul este deservit de linia de cale ferată Dolhasca - Fălticeni prin Halta Dolhestii Mari. Există câteva linii de microbuz leagă satul de Fălticeni, Dolhasca și Pașcani.
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,26%), cu o minoritate de adventiști de ziua a șaptea (1,93%). Pentru 1,8% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Valea Salciei făcea parte din plaiul Râmnic al județului Râmnicu Sărat și era formată din satele Modreni și Valea Salciei, cu o populație de 728 de locuitori. În comună funcționau o școală mixtă și o biserică, zidită între 1847 și 1851 de marele pitar Ion Popescu (construcția
Comuna Valea Salciei, Buzău () [Corola-website/Science/298647_a_299976]
-
George Genadie Bizanczy, episcop unit rutean al Muncaciului. În anul 1733 a hotărât organizarea unei conscripțiuni a populației din aproape toate regiunile Adealului, cu excepția localităților din Țara Bârsei și din suburbiul Brașovului, întrucât aceste localități erau supuse jurisdicției episcopului din Râmnic, din „"Valahia Austriacă"”. Pentru scurtă perioadă de timp (1718-1739), acea parte a Munteniei (Oltenia) a fost supusă dominației austriece. Rezultatele acestui recensământ au fost remise unei comisii imperiale. Cu scopul de a avea sediul într-o localitate situată în centrul
Inocențiu Micu-Klein () [Corola-website/Science/299592_a_300921]
-
al Sfântului Nicolae 6965 (1456-1457)", adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș însă primul document care să ateste mănăstirea este un hrisov datat 27 septembrie 1485 în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva loturi de teren în oraș (la Râmnic probabil) de la "Hijul". În lipsa altor dovezi sau izvoare scrise, presupunerile în ceea ce privește momentul întemeierii locașului de cult duc la concluzia că acesta s-ar fi întâmplat pe undeva spre mijlocul secolului XV, probabil chiar în timpul domniei lui Vlad Dracul, cum reiese
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
1900, cu intermitențe, Cuviosul Irodion Ionescu a fost stareț timp de 40 de ani în Mănăstirea Lainici. El a fost adus de la Mănăstirea Cernica și numit stareț la Lainici de către Sfântul Ierarh Calinic, imediat după numirea sa ca episcop la Râmnic. Primul Război Mondial, între 1916 și 1918, a fost nemilos față de Mănăstirea Lainici, distrugând-o complet; trupele germane au intrat cu caii chiar în biserică, făcând focul în ea și profanând-o. Până azi se mai păstrează scrijelite pe pereții
Mănăstirea Lainici () [Corola-website/Science/308752_a_310081]
-
este cel mai vechi cronograf scris în limba română. A fost realizat în anul 1620 de călugărul Mihail de la mânăstirea Bistrița la îndemnul superiorului său, episcopul Teofil de Râmnic. Manuscrisul din 1620 s-a păstrat la mânăstirea Bistrița până în 1845 când a fost achiziționat de profesorul rus Vasili Grigorovici. După moartea acestuia manuscrisul a intrat în patrimoniul Muzeului Rumianțov din Moscova, de unde a trecut în colecțiile Bibliotecii de Stat
Cronograful lui Mihail Moxa () [Corola-website/Science/308227_a_309556]
-
degradate complet și a înălțat zid de împrejmuire prevăzut cu creneluri și foișor de pază. "“Și văzând Grigore Voda, acolo la mănăstire, casele stricate și pustii..., s-a apucat cu cheltuiala sa și a făcut niște case minunate și un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur și deasupra râmnicului cerdacu cum se vede”". Mănăstirea Bârnova a avut multe moșii, printre care Buhaiul, Cascariu, Dumbrăvița, Puțineni (jud. Dorohoi), Bâlca, Păunești, Borșani, părți din Fierbinți și Haret (jud. Putna), Capotești, Petrești, Scânteia
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
cu creneluri și foișor de pază. "“Și văzând Grigore Voda, acolo la mănăstire, casele stricate și pustii..., s-a apucat cu cheltuiala sa și a făcut niște case minunate și un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur și deasupra râmnicului cerdacu cum se vede”". Mănăstirea Bârnova a avut multe moșii, printre care Buhaiul, Cascariu, Dumbrăvița, Puțineni (jud. Dorohoi), Bâlca, Păunești, Borșani, părți din Fierbinți și Haret (jud. Putna), Capotești, Petrești, Scânteia, Valea Satului, Belcești și Filozofu (jud. Vaslui), Iezerul de la
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
degradate complet și a înălțat zid de împrejmuire prevăzut cu creneluri și foișor de pază. "“Și văzând Grigore Vodă, acolo la mănăstire, casele stricate și pustii..., s-a apucat cu cheltuiala sa și a făcut niște case minunate și un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur și deasupra râmnicului cerdacu cum se vede”". Domnitorul a amenajat la Mănăstirea Bârnova o reședință de vară. În anul 1875, clădirea a suferit unele refaceri. În a doua jumătate a secolului al XX-lea
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
cu creneluri și foișor de pază. "“Și văzând Grigore Vodă, acolo la mănăstire, casele stricate și pustii..., s-a apucat cu cheltuiala sa și a făcut niște case minunate și un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur și deasupra râmnicului cerdacu cum se vede”". Domnitorul a amenajat la Mănăstirea Bârnova o reședință de vară. În anul 1875, clădirea a suferit unele refaceri. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, latura stângă a clădirii s-a degradat puternic. Autorii
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
când, în pădurea Sâlea, militarii germani tăiau copacii pentru a face cărbuni din ei, pe carte îi trimiteau în Germania. Populația acestor locuri a trăit în clăcășie pe moșiile boierești și mânăstirești ale neamurilor Filipeștilor, Fârtaților și ale Episcopiei de Râmnic. Majoritatea dealurilor noastre poartă numele celor care le-au stăpânit. Nomenclatura s-a păstrat intactă de-a lungul vremurilor: Zăvoianu, Găman, Hurezanu, Păltineanu, Parsâna, Ristoriu, Arnota, Stoichin, Pllopeanu. În concluzie, aceste câteva toponime sunt doar o parte din cele cunoscute
Comuna Prundeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302040_a_303369]
-
din Pietrari; în 1842 Dumitru Maharia, în vârstă de 19 ani, flăcău, fiu de preot apare că învățător aici. În anul 1838, Nicolae Murgescu, fiu de birnic, era învățător în Pietrari de Sus. În același an la Școală Normală din Râmnic frecventau cursurile Ioan Moghinescu și Nicolae Murgescu, viitori dascăli din Pietrari de Sus și respectiv Pietrari. În Pietrari de Sus, din 1843 este menționat că învățător Toma Ciocescu, de 16 ani, însurat, fiu de birnic. Aceste date au fost culese
Comuna Pietrari, Vâlcea () [Corola-website/Science/302038_a_303367]
-
Județul se învecina la nord cu județul Putna (parțial peste râul Milcov), la est cu județele Tecuci și Covurlui (cu ambele peste râul Siret), la sud-est cu județul Brăila (peste râul Buzău), iar la vest cu județul Buzău. Județul Șlam Râmnic (vechiul nume al Râmnicului-Sărat) datează din perioada organizării medievale a Țarii Românești. La început, reședință județului a fost orașul Focșanii Munteni, aflat pe malul drept al Milcovului ce-l separă de orașul care aparținea Moldovei. În 1542, cănd Imperiul Otoman
Județul Râmnicu-Sărat (interbelic) () [Corola-website/Science/302178_a_303507]
-
început, reședință județului a fost orașul Focșanii Munteni, aflat pe malul drept al Milcovului ce-l separă de orașul care aparținea Moldovei. În 1542, cănd Imperiul Otoman a anexat Brăila și zona învecinată ei, transformând-o în raia, județul Șlam Râmnic a primit restul teritoriului administrat anterior de Brăila. În 1862, odată cu efectuarea unificării politice a Țarii Românești cu Moldova, reședință județului a fost mutată la Râmnicu Sărat, deoarece era un târg mai mare situat în centrul județului, care a primit
Județul Râmnicu-Sărat (interbelic) () [Corola-website/Science/302178_a_303507]
-
Acvacultura este o nouă activitate în Canada, începând cu anul 1970. Primele documente privind piscicultura pe teritoriul românesc, datează din anul 1169 în Transilvania, 1247 în Muntenia și 1421 în Moldova și se referă la existența a numeroase iazuri și râmnice și la peștii care le populau. De asemenea, sunt numeroase referiri la pescuit și piscicultură în documentele oficiale din secolele XV-XIX pe teritoriul actual al României.
Acvacultură () [Corola-website/Science/312513_a_313842]
-
du roumain avec leș langues de culture (le slavon, le latin, le grec). Le processus de modernisation de la langue roumaine 6. Le rôle de l‘Eglise dans la dynamique historique de la langue roumanie litteraire. Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu, Chesarie de Râmnic, Veniamin Costachi 7. Moments et personalités importantes de la litterature roumaine (I). Leș chroniqueurs (Ureche, M. Costin, I. Neculce, C. Cantacuzino), D. Cantemir 8. Moments et personalités importantes de la litterature roumaine (ÎI). “L’Ecole de Transsylvanie” (S. Micu, G. Șincai, I.
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
avea o biserică veche din lemn, cu temelie de piatră, care se afla în partea de est a cimitirului eroilor din cadrul actualului cimitir parohial. În anul 1801 boierul Tudorache Ciurea a dăruit acestei biserici două cărți: un Triod tipărit la Râmnic în anul 1731 și care fusese dăruit inițial, la 18 aprilie 1743, Bisericii "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" din Ivești, și un Penticostar tipărit la București, la 1743. Pe prima carte se afla însemnarea: "“Această sfântă carte o am cumpărat
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]
-
din momentul venirii sale la Craiova, Constantin Lecca și-a propus înființarea unei reviste similare "Bibliotecii românești" și a unei tipografii locale. Până în 1833, în Oltenia au ființat tipografii locale aflate în prejma bisericilor mânăstirești din Bistrița și probabil la Râmnic și Govora. Având ajutorul necondiționat a lui Petrache Poenaru și Grigore Otetelișanu, Lecca a făcut rost de o tipografie pe care a adus-o la Craiova. Proveniența ei nu este cunoscută, dar Barbu Theodorescu presupune că ea ar fi fost
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
începutul secolului al XVIII-lea. În acestea apar numele a doi monahi: preotul Ioan din Iași - viitorul monah Isaia și preotul Dănilă din Dejani - viitorul monah Daniil. Istoria mai consemnează faptul că episcopul Inochentie al Râmnicului a dăruit un Triod (Râmnic,1733) schitului Dejani. Mănăstirea era atunci o modestă construcție de lemn, cu temelie din piatră. Locuințele călugărilor, mici colibe din lemn, se pierdeau în ascunzișurile pădurii. Doar o cărare de munte străbătea acest loc izolat. Obștea era constituită din 5-6
Mănăstirea Dejani () [Corola-website/Science/312436_a_313765]
-
subcarpaților, aici este caracteristic etajul pădurilor de foioase. În Enciclopedia Geografică a României, pentru zona sud-estică a comunei nu sunt menționate decât pădurile de fag în amestec cu carpenul, culturi agricole și pajisti secundare, precum și vegetația de luncă în lunca Râmnicului Sărat. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Dumitrești se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,89%). Pentru 3,04% din populație, apartenența etnică nu este
Comuna Dumitrești, Vrancea () [Corola-website/Science/310939_a_312268]
-
de peste pronaos, cu foișor în consolă și coif înalt, ascuțit, imprimă edificiului o ținută monumentală. Din patrimoniul bisericii au făcut parte o serie de tipărituri valoroase, multe provenite de la sud de Carpați: Cazanii, București, 1732; două exemplare din Antologhionul de Râmnic, 1766, dintre care unul fusese cumpărat, conform însemnării „cu 20 florinți vonași, în care bani au dat dumnealui Bucur Dumitreasa, Ioana, 12 florinți, și din banii satului au fost 8 florinți vonași, pe seama bisericii neunite a satului Chețani, 17 aprilie
Biserica de lemn din Chețani () [Corola-website/Science/310136_a_311465]
-
care unul fusese cumpărat, conform însemnării „cu 20 florinți vonași, în care bani au dat dumnealui Bucur Dumitreasa, Ioana, 12 florinți, și din banii satului au fost 8 florinți vonași, pe seama bisericii neunite a satului Chețani, 17 aprilie 1803"; Psaltire, Râmnic, 1751; Octoihul de Târgoviște, 1713, inițial „a lui popa Ioan de la Petea, dascălul". După ce le-a fost luat lăcașul de cult, ortodocșii și-au construit altul, tot din lemn, care a dăinuit, în cimitirul actual, până în 1927. Biserica la care
Biserica de lemn din Chețani () [Corola-website/Science/310136_a_311465]