1,185 matches
-
tip care poate să-și țină respirația șase minute, da’ Ăla-i nebun. Și-ar fi dorit să fie pește, ba nu, nu-și dorea asta. Începu să rîdĂ. — Zi-mi și mie bancu’, Wemedge, spuse Odgar cu vocea lui răgușită, vocea aia pe care o avea cînd era lîngă Kate. Mi-ar plăcea să fiu un pește. — Bună gluma, spuse Odgar. — Sigur că da, răspunse Nick. Nu fi de căcat, Wemedge, Îi zise Kate. — Ție ți-ar plăcea să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
un costum de scafandru, ai putea să ne faci cîte o vizită. Poți s-o aduci și pe Butstein dacă vrea să vină. Ne găsiți În fiecare joi după-amiaza. — Ce facem mîine? Întrebă Odgar și vocea Îi era din nou răgușită, vocea de lîngă Kate. — Pe dracu’, lasă mîine. Hai să vorbim de sirena mea. — Nu, am terminat cu sirena ta. — Bine, spuse Nick. PĂi, tu vorbește cu Odgar atunci. Eu o să mă gîndesc la ea. — Wemedge, ești imoral. Ești dezgustător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
stîng. Ridica și apleca țeava, o ducea la stînga, la dreapta și Înapoi În centru. Își ridica ușor călcîiul drept și tot ce era el atunci se baza pe cele două cartușe din Încărcător. — Gata, spunea, cu vocea aia joasă, răgușită, nepotrivită pentru un băiețel. — Gata, răspundea cel care trăgea ușile cuștilor. — Trage, spunea vocea răgușită și din oricare cușcă dintre cele cinci ar fi ieșit porumbelul, indiferent de unghiul pe care Îl lua În zborul jos, pe deasupra firelor de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Își ridica ușor călcîiul drept și tot ce era el atunci se baza pe cele două cartușe din Încărcător. — Gata, spunea, cu vocea aia joasă, răgușită, nepotrivită pentru un băiețel. — Gata, răspundea cel care trăgea ușile cuștilor. — Trage, spunea vocea răgușită și din oricare cușcă dintre cele cinci ar fi ieșit porumbelul, indiferent de unghiul pe care Îl lua În zborul jos, pe deasupra firelor de iarbă, Înspre gardul alb și scund, cartușul din prima țeavă Îl lovea, iar cel din a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
moartă, mai era lovită și de al doilea cartuș. BĂiatul Își desfăcea pușca și se Îndrepta către pavilion cu ochii În jos, fărĂ nici o expresie Întipărită pe chip, fărĂ să reacționeze cumva În fața aplauzelor, spunînd doar „mulțumesc“ cu vocea aia răgușită și ciudată dacă vreun profesionist Îi spunea: „Ai tras frumos, Stevie“. Își lăsa arma În rastel, apoi aștepta să vadă cum trage și taică-său, după care se duceau amîndoi la un bar În aer liber. — Papa, pot să beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de scris pe vîntul Ăla de post. — VĂ așteaptă centrala, Îl aveți pe Stevie la telefon, spuse băiatul În casă, care era de vîrsta fiului său, cu care de altfel era și prieten. — Sal’, papa, spuse Stephen cu o voce răgușită. MĂ simt bine, papa, chiar mi-e bine. De data asta reușesc. Chiar că i-am pus capac de data asta. Habar n-ai. M-am pus cu picioarele pe pămÎnt. Doctorul Simpson? A, e de treabă. Chiar am Încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și dacă îl mai iubesc, iar dacă s-ar întâmpla, aproape că aș continua să cred că e o simplă fantasmagorie. Aproape. Spre surprinderea mea, am un mesaj de la Jake. —Bună, Rebecca, se aude. Are o voce nemaipomenită, joasă și răgușită. Mai bună decât a lui Patrick, recunosc. Acesta are o voce de tenor, care nu mi s-a părut niciodată prea sexy. La începutul relației noastre, ascultam mesajele pe care mi le lăsa pe robot și-mi doream să sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma camionului care umplea centrul Botoșaniului cu claxonul său răgușit. Mai înainte de cimitir, coșciugul a fost depus în biserică. S-a făcut o slujbă, cei apropiați au plâns, soția i-a aranjat răposatului reverele costumului. Răposatul i-a dat peste degete: trebuia s-o faci când era cazul, nu acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fun. Plictisiți de ei înșiși, zăceau în bănci toropiți ori cădeau într-o veselie isterică: se ciupeau, îmbrânceau, scuipau. Fetele se machiau la nesfârșit, își făceau unghiile una alteia sau își storceau coșurile. Odată la jumătate de oră un geamăt răgușit: hai acas profu’, că murim de somn! Le-aș fi sugerat să joace lapte gros sau șotron, dar astea erau jocuri prea obositoare, intelectual și fizic, pentru ei. Ros de foame, mi-am călcat pe mândrie și, în pauza mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cotidian relativ și, parțial, nemeritat, iar ecoul lor teribil și straniu se va fi estompat și el, treptat-treptat, în plasa vulnerabilă a amintirii, putem afirma cu tărie că așa a început totul: Cu o voce subțiratecă, ciudată, surdă, de contra-tenor răgușit, ce a ales să-și exhibe oclusivele glotale, la finalul Horei staccato, înainte de bis, tocmai lângă masa de speluncă tristă, unde trei oameni serioși dovediseră, în luptă dreaptă, între opt și unsprezece halbe de bere trezită, de căciulă. Am onoaaarea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
spuneau vocile, Domniță? moare de curiozitate, aparent, Dănuț. Păi..., una era a sărăcuțului de Horus. Care zicea, textual, vă rog să mă iertați: "Băga-mi-aș scula în capul tău, de găozar prost! Neamul lui Manivelă!" Drăgălașul de el! Ailaltă, răgușită, era a ăluia, a lui Ghiță Ucigașul, lepra sadică, care spunea: "Hai sictir, hramul cui te-a-nchinat, de găină beată, taci, odată, că-ți iau gâtul!" Clar, primul era Horus al meu, fără nicio umbră de-ndoială! Iar celălalt, la fel de clar
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
antrenați, cu scopul limpede al realizării contactului intim! În coada ochiului, Fratele îl zărește pe Boss pitit, ghemuit peste coșul său, sub masă. Prea târziu! Hai, hai, hai, regulează-mă! Fă-mi felul! Trage-mi-o, handicapatule! Trompistule! țipă Lili răgușit, în pragul acuplării, răvășită și dominatoare, ca o amazoană. Ținându-și prada strâns îmbrățișată cu o mână (precum femela de călugăriță, Mantis religiosa), Gladiatoarea apucă unul dintre paharele de vin, cu mâna liberă, soarbe și înghite cu sete, repetând gestul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-o în broască. ― Bonjur, bonjur, domnul... răspunse gazda încîntată de chiriașul ei, care se purta atât de cuviincios. Dar ce ești așa de grăbit? Poftim încoace nițel, că doar n-am să te mănânc, adăugă apoi cu glas de sirenă răgușită, continuând operația de pictură facială, în vreme ce Titu, din pragul camerei lui, după ce deschisese ușa, își aruncă pălăria pe masă. Sunt singură. Jenică, sărăcuțul, s-a dus la minister... Vino, vino, n-ai frică! Jenică nu-i gelos, cu toate că mă adoră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
frică, nu mușcă, dă-i încolo de nebun! Face și el gălăgie ca să-și plătească viața! adăugă femeia, văzând că străinul trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston negru de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii țărănești înflorite. ― Eu sunt învățătorul, domnule! Titu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Consfătuirea se înmuia și se lăbărța. Zadarnic încerca Luca s-o dreagă cu "stați, măi fraților, să ne înțelegem". Vorbele oamenilor se împrăștiau și nu se loveau. Numai Marin Stan își păstrase curajul deplin și striga din când în când, răgușit, parc-ar fi vorbit singur: ― Pămîntu-i al nostru, că noi îl muncim, tot pămîntul! Cârciumarul, văzând că s-au încurcat lucrurile, își făcu treabă la tejghea, dăscălindu-și ajutorul cu mai multă vehemență. La o masă, lângă ușă, un jandarm
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dânsul în verdele cald al ochilor ei, în glasul blând și șoptit care picura cuvinte misterioase, în corpul fierbinte, cu tresăriri speriate. Desperat că ar putea-o pierde, îi aținu calea, o îmbrățișă și, scufundîndu-și privirea în ochii ei, îngînă răgușit: ― Nu se poate să pleci... așa... Îi fu rușine de ce a spus, dar ea, parc-ar fi fost un ecou al inimii ei, răspunse cu un surâs mirat, care repeta întocmai vorbele lui. Mâinile lui se încurcară în bluza ei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai poftești pe la noi, ca să nu ne uiți! făcu Victor strîngîndu-le mâna. Disecară pe interpreți amănunțit, sărind însă cu toții pe Nadina și pe Brumaru. Pe când criticau și lăudau de zor, năvăli la dânșii Gogu Ionescu, asudat de entuziasm, strălucitor și răgușit, întrebînd frenetic, cum întreba pe toată lumea: ― Ei, ce ziceți de Nadina cu Raul?... Au fost formidabili!... Au un talent fenomenal!... Dar succesul? S-a cutremurat sala și policandrul începuse să balanseze în tavan de clocotul aplauzelor... Observând încurcătura pe fețele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
jumătate îmbrățișați. După o tăcere de câteva secunde, în vreme ce Tanța se ascundea sub plapumă până-n bărbie cu ochii plini de spaimă, Titu Herdelea se apropie de ușă în vârful picioarelor, făcîndu-i semn cu degetul să nu se miște, și întrebă răgușit: ― Cine-i? ― Eu, eu... Nu te deranja deloc!... Numai o secundă... Îmi dai voie? răspunse din antreu o voce. De emoție, Titu nici nu o recunoscu. Tanța însă, scuturând desperată din cap, șopti către tânărul care o privea uluit: ― Jenică
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și buimăcit, întoarse repede capul și strânse umerii, așteptând lovitura. Apoi cu cât depărtarea potolea uruitul automobilului, cu atât se îngroșa și se umfla vuietul îngrămădirii de țărani în mijlocul uliței din care se ridică întocmai ca o poruncă un glas răgușit: ― Mama voastră de ciocoi! Capitolul VIII FLĂCĂRI 1 Ziua următoare, miercuri, înainte de amiazi, Platamonu sosi la Lespezi cu cabrioleta, aducând și pe avocatul Olimp Stavrat, pe care-l găzduia la Gliganu. ― Iacă, ajungem cu bine, domnule avocat! zise arendașul, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-l ca o flacără arzătoare. Se stăpânea și stăpânirea mai mult îl durea. Apoi, când prefectul a pomenit despre domnii automobiliști, Petre a izbucnit, aproape fără voia lui, parc-ar fi vrut să-mpiedice o nedreptate, cu o voce aspră, răgușită și cu o văpaie în ochi: ― Numai cucoana e de vină, domnule prefect, c-a venit aci, peste noi, să ne zgândăre necazurile! Intervenția și mai cu seamă înfățișarea lui pătimașă păru tuturor atât de insolentă, că provocă indignare. Miron
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe tălică, n-ai grijă, nea Cristache!... Ne-om socoti după cuviință, numai să-ți vie rîndul! Că de-acu n-om mai zăbovi cu răfuielile, fii pe pace! Oamenii dimprejur, care râdeau, care bombăneau. Cârciumarul păli și bâigui foarte răgușit: ― Da cu mine ce-aveți, măi Petrică băiete, că doar... Petre îl împinse la o parte, fără răspuns, zicând către Toader Strîmbu: ― Bine că veniși, că tocmai eram să plecăm, să nu te mai așteptăm, că uite, soarele e sus
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai zbătu câteva clipe, apoi țipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca niște aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și să-l dea la ciocoii ei... Dar eu îi omor pe toți... care-mi pică în drum îi dau cu toporul... să nu mai rămâie picior de ciocoi, să le piară vița și sămînța! Învârtea toporul deasupra capului... Glasul răgușit avea izbucniri de trâmbiță spartă: ― Destul am răbdat și-am suferit... Acu vreau să mă răcoresc!... Trebuie să beau sânge de ciocoi, altfel îmi ard bojocii! Se repezi cu toporul la ferestrele conacului. Geamurile și cercevelele se risipiră țăndări, pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sufletul flăcăului răsărise întîi numai bucurie, ca și când ar fi regăsit ceva ce căuta în zadar. În clipa următoare, îi căzu vălul de pe ochi. Disprețul privirilor ei îi sfredelea inima și i-o otrăvea. Se simțea înșelat și pălmuit. Izbucni deodată răgușit: ― Uite drăcoaica asta cum ne batjocorește! Își aminti numai atunci că și-a luat barda. O învîrti deasupra capului, sări pe pat și izbi cu toată puterea. Zgomotul sticlei zdrobite păru o tânguire prelungă și înțepătoare. Cioburile împroșcau din locul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să pătrundă în comună. Baloleanu păli. Avea impresia că a căzut într-o capcană îngrozitoare. Administratorul de plasă a avut dreptate că țăranii sunt bine organizați și în stare să înfrunte chiar armata. ― Ei, domnule maior? Acuma? întrebă perplex și răgușit. Maiorul Tănăsescu avea scăpărări furioase în ochi. Răspunse războinic: ― Domnule prefect, avem noi ac de cojocul tîlharilor! Dădu ordine. Trupele își reluară înaintarea. Urcîndu-se în trăsură, Baloleanu, parc-ar fi încercat suprema supapă de siguranță, mai întrebă o dată pe Tănăsescu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]