988 matches
-
bătrân uscat din trunchiul care se apropiase de mine. - Krog, a gândit Krog, neputincios. - Of, of, făcu el și privi peste umăr. Cei care tocmai ieșiseră de sub apă Îmi făcură semn să urc. - Ugum ți-a dat să bei, se răsti bătrânul. Bețivul. - Bețivul?! - m-am mirat. - Te doare capul și Încă vrei să verși. Bețiv. Spunea cuvintele de parcă scuipa oasele de pasăre după ce le supsese de toată carnea. Am Înțeles ce vroia să spună. - Ieri pe vremea asta am băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
facă potecă peste munte? Ai văzut cum primăvara și toamna, apa ne ia toate potecile vechi, de nu mai știi pe unde să ajungi la locurile de vânătoare de pe munte. - Da’ când n-ai ajuns tu, Philo, la vânătoare? se răsti Scept. Începu să horcăie de furie, amestecând cuvintele din minte cu vorbe azvârlite pe gură, precum scuipatul. Când ai mai pomenit tu să te duci la vânătoare pe poteci bătute? De când am apucat eu, oamenii mergeau să ia urma vânatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
malul unei ape, mari sau mici, curgătoare sau nu, Începeau să caute acel semn. Deîndată ce-l găseau, știau Încotro s-o ia și porneau, mai departe, pe urmele noastre. Am strâns pleoapele cu putere. - Nu mai face așa, se răsti Tuni și, Într-adevăr, simții cum o apă sărată prinse a-mi curge din pleoapele crăpate. Numai că nu eram sigur dacă nu-mi ieșea chiar din ochi, așa eram de supărat. Enkim, Enkim, mi-am spus. Of, of, Enkim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sângele. Mi-am dat seama că și asta era un fel de urare. M-am apropiat de Nunatuk. Zâmbea În felul acela al ei, pe care-l deprinsese de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă. - Da’ tu cum ai vrea? se răsti bătrâna. Sunt Întregi și zdraveni, ca și tine. Ca și ucigașul ăsta mut care e tatăl lor, scrâșni ea. Am simțit cum mă trece un fior de răcoare prin măruntaie. - Îl placi pe Dupna, i-am spus bătrânei. - Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
umilesc? Îmi zâmbi din colțul gurii și iarăși mă privi În felul acela. N-am să fiu În stare să-l pricep niciodată, fir-ar să fie. Iar el, zâmbind din ce În ce mai larg: - Scept e și el om. - Scept, m-am răstit la Logon, a fost vrăjmașul de moarte al tatălui tău. Ochii Îi licăriră stins. Apoi: - De-ai ști tu, Krog, cât de mult... Începu el dar glasul i se frânse. Fără să mă mai privească, Începu să-și facă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Aici doarme copilul?! Dar ce, suntem în evul mediu? ─ Cum să fim în evul mediu, don’șoară dragă, îi răspunde cu duhul blândeții nea Mihai, se poate? Atunci mata nici n-ai veni pe la noi... Și copilul unde e? se răstește cealaltă. Aduceți copilul imediat. Avem o dispoziție judecătorească. Copilul urmează să fie transferat de urgență la Centrul de plasare nr. 24. Cine a dispus? îndrăznește Iulia. ─ Dumneata mai bine nu te băga, domnișoară. Oamenii aceștia trebuiau să predea copilul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tare că te-auzim toți! Auzi frate, cică s-o recolteze din drum! Cum vorbești așa?! Da’ ce, suntem pe câmp, la seceriș? Mata n-ai auzit de violuri, de câte se-ntâmplă, cucoană? ─ Ce-ai mă cu femeia, se răstește un alt pasager din partea opusă a microbuzului. Și pe dată călătorii de împart în două tabere, cea care apără dreptul Despinei de a fi recoltată și cea de părere că nu așa ar trebui să se exprime o femeie, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
încercau să astupe o crăpătură ce aproape traversa geamul oglinzii de sus până jos. Prinsă într-un cui, în colțul din stânga sus al oglinzii, o hârtie verzulie cu un scris lăbărțat: „Joi Adunarea Ce.O.Me la COOPERATIVĂ.“ - Ce, se răsti tânărul către oglindă, o preducea-i un hectar de pământ să ți-l dea dacă a desființat ceapeul? Da’ nici acolo nu mai face chestii de-astea. Că nu ți-a mai dat atelajele. Lu’ tata trebuia să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în băiatul ăsta tânăr, toate ni le prelucra politrucul Ștanță, de-ți venea atunci să pleci la război cu rușii, dacă venea careva să ne atace țara. Mai punea și discuri cu marșuri! Uite că n-am uitat. Celularul se răsti de câteva ori din buzunarul șorțului cizmarului: „Răspunde, boule! Te sună un fraier!“ Studie telefonul concentrat, zâmbi și-l închise. Oftă: - Am auzit că a fost o chestie... Nu le-am trăit că eram prea mic. Dar credeam că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
leșină. Se prăbuși pe vine, chiar în ușă, cu ochii holbați la insul care se și cocoțase pe tejgheaua unde-și întinsese mai adineauri cureaua. Stătea într-un picior, chinuindu-se să-și scoată cizma argintie. - Ce te holbezi!, se răsti insul, trăgând de cizmă, balansându-se pe tejghea. Gentimir rămăsese țintuit în ușa dinspre sălița lui cu calapoade, încălțări, tinichele cu pap, clei, smoală, perii, sfori de tot felul, cutiuțe cu ținte de lemn și, pe peretele din fund, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
istorie, nu studiază documentele, dar înjură la ce-a fost atunci. Sau face bășcălie după ureche, așa, să se dea de interesanți, de ce mai află și ei de la unul de la altul. - Nici nu-i interesează, dom-le, aproape că se răsti popa Băncilă. Ce tot îi acuzați! De parcă ar trebui ca ei să vă înțeleagă toate ticăloșiile. Lăsați copiii în pace! Viața de-acum e a lor. Noi... - Noi cu răzbunarea, nu? icni Țongu. Adică ei să ne judece, dar noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe care, din greșeală, am schimbat-o cu a dumneavoastră. La coborâre ați luat-o pe a mea, iar mie mi-a rămas a dumneavoastră. A sosit momentul să facem schimbul - Dar servieta mea e la mine, dom’le, se răsti popa Băncilă. Ce... Adineauri am deschis-o, am luat pachețelul cu mâncare. Epitrahilu era acolo. Nu plec niciodată niciodată fără el... - Știu, surâse acela. Șnițele și gogoșari. Și eu la drum tot asta mănânc. Cât despre... cârpa aia. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Băi, Vali...bodogăni Rozalia. - Mesteacăn, dragă. Uite-așa, cu pielița albă, mlădițe gingașe, să vezi ce trup am acuma... Tăcu o vreme. Tăcea și Rozalia. Îi auzea doar răsuflarea greoaie și câteva gogâlțuri repezite. Mai trăsese câteva duști. Apoi se răsti: - Auzi, Vali, nu mai sta fato singură în casă și cu televizorul deschis. Dau ăștia niște povești cu unii din ăia care zice că e peste tot, că înnebunești. Tu pe ce lume trăiești? Zice că ăia e d’ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
speriată, dragă. E-așa de frumoasă viața și tu.... Nici nu-ți dai seama ce sentiment am trăit pe viu. Nici când am citit Luceafărul prima dată nu am avut așa înfiorare. Un misticism al trăirii. Înțelegi? - Băi, fată se răsti Rozalia. Fii realistă. E teroarea de pă lume acu’, nu cu sentimente. E plină lumea de ăia, aduși de Tomnea. Dimineață ce, parcă, n-am văzut și io cum s-a suit unul în taximetru, pe locul șoferului? Unul slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ochelarii subacvatici. - Ce-i cu tine? se miră Fiona. - Dobitoc nenorocit... Cel puțin l-am lovit. - Ești nervos? întrebă din nou și se oferi să mă ajute la montarea buteliei de oxigen. E urât să lovești animalele. Nu m-am răstit la ea, așa cum aș fi vrut. Acum nu era cazul. Am plonjat cu toții. Eram parcurși din când în când de impulsuri răcoroase, de parcă apa mai rece călătorea în fâșii, strecurându-se prin blocurile compacte ale apei calde. Nu aveai timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fără să mai aștepte răspuns, intră. Frank se aplecă spre bibliotecă în încercarea de a camufla crăpătura ușii, de parcă Mitch nu avea cunoștință de buncăr și nu-l ajuta în fiecare săptămână să reînnoiască stocul de provizii. - Ce vrei? se răsti la el. Ce intri așa? - Iertați-mă, domnule, spuse caporalul. Am capturat un reporter. Vrea să vă vadă. A zis că e de la „Good Ground”. - Un reporter? Frank îl privi lung pe Mitch, asigurându-se că a înțeles bine. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
întâmplă numai mie? suspină ea. — E, nu-i mai băga în seamă. Sunt o adunătură de rasiști, Steff, știi doar. Mereu se iau de fetele albe. Măcar de data asta nu au reușit să-ți ia geanta. — O, excelent, se răsti Steff un pic mai veselă. Ce dracu’, acum ar trebui să fiu recunoscătoare sau ce? — Așa, bravo, așa-mi placi. Uite, ia o Silk Cut1. Brichetele au scăpărat, fetele au tras adânc în piept, în timp ce eu împingeam de ușă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sentimentului de milă. — Cred, a strigat Hugo apropiindu-se, c-o să ai nevoie de asta. A ridicat portofelul - rugându-se din tot sufletul să fie al lui Alice - pe deasupra capului persoanei din spatele ei. — Vreți să nu mai țipați, s-a răstit persoana respectivă la Hugo. Era o femeie mică de statură, cu o față supărată și cu un coș cu mâncare pentru pisici. Să știți că e periculos în spațiile restrânse. Înainte ca Hugo să poată răspunde, a simțit cum cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Uite ce e! Nu-mi pasă cât de tare îți pare ție rău. E prea târziu. Răul a fost făcut. Laura își frământa mâinile chinuită. — Dar poate că e ceva ce aș putea... — Nu poți să faci nimic, s-a răstit Hugo la ea. Decât să mă lași în pace. Pleacă. Din cabinetul doctorului Hasselblad se auzea zgomot de scaune trase. Lunga ședință luase sfârșit. Fără nici un alt cuvânt, Laura s-a ridicat și a plecat. După câteva secunde, ușa doctorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
convorbire telefonică, de prin 1975, În cadrul căreia dumneaei s-a exprimat ca o țață mahalagioaică. Declarându-i cu durere că Toma a acceptat să joace În cel mai mincinos și mai abject film, Înjurând de cruce Mișcarea Legionară, ea se răstește, replicând că fratele ei este cel mai mare actor român „iara tini sâ-i mâșțî curlu alu Toma”. (= „iar tu să-i muști lui Toma curul”). Și Îmi Închise telefonul. În anul 2000, la apariția cărții „Intelectualii și Mișcarea Legionară. Mari
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
adus aici ? l-am Întrebat. ivan tăcu, de parcă nici n-ar fi auzit Întrebarea mea. — Vrei să mă omori ? Atunci ce mai aștepți ? Ce te oprește ? omoară-mă mai repede să terminăm odată ! — regulile le fac eu, ai Înțeles ? se răsti el. — Vrei să mă torturezi mai Întâi ? Ești și sadic ? ivan a rămas tăcut. S-au scurs așa câteva clipe sau poate câteva ore. Așteptarea mi s-a părut infinit de lungă. Frigul și nevoia de a urina au Început
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
adus aici ? l-am întrebat. Ivan tăcu, de parcă nici n-ar fi auzit întrebarea mea. — Vrei să mă omori ? Atunci ce mai aștepți ? Ce te oprește ? Omoară-mă mai repede să terminăm odată ! — Regulile le fac eu, ai înțeles ? ! se răsti el. — Vrei să mă torturezi mai întâi ? Ești și sadic ? Ivan a rămas tăcut. S-au scurs așa câteva clipe sau poate câteva ore. Așteptarea mi s-a părut infinit de lungă. Frigul și nevoia de a urina au început
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
am mai văzut niciodată un pechinez atât de drăgălaș. Mulțumesc, pentru complimentul frumosului. Și nici un stăpân, de pechinez, ca mata, n-am mai văzut. După ce intrară În vestibul, bătrânul o Întrebă: de fapt, ce vrei? De ce mă Întrebi așa de răstit? Fiindcă mi se pare că vrei ceva anume de la mine. Nu vreau ceva anume de la tine. Vreau să se Întâmple ceva care să ne satisfacă, deopotrivă, pe amândoi. Nu te miri? Nu. Mă mir, eu, că nu te miri tu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ei, dând lămuriri dintre cele mai indecente. Când Felix o privi mai bine în față, văzu că n-avea decât un ochi valid. Celălalt îi era atacat violent de albeață și era pe jumătate închis de pleoapă. - Ce faci, se răsti deodată Marina la moș Costache, nu-mi dai bani de cheltuială? Doar n-o să te hrănesc cu vînt! Moș Costache se bîlbîi: - Nu-nu-nu mai ai bani? - Că mulți mi-ai dat, îi rânji bătrâna. Această familiaritate miră pe Felix, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ce e cu batista? - Mamă, te rog s-o uzi în apă rece, s-o pun la inimă. - Ești bolnav de inimă? întrebă speriat Simion, apropiindu-se. - Da.- Și eu cam sufăr de inimă, mărturisi Simion. Ce simți? Aglae se răsti la bătrân, aducând totuși batista udă lui Stănică: - Fugi de-acolo cu boala ta de inimă. Iar începi cu prostiile.Dar tu, se adresă ea ipoteticului ginere, de unde până unde, că nu te-am mai auzit? - Sunt grav bolnav. Doctorii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]