1,838 matches
-
impresionabil spectator 349. Un personaj la persoana întîi, precum Molly Bloom, ale cărei gînduri sînt redate exclusiv sub forma unui monolog interior, nu mai este un personaj-narator, ci mai degrabă un personaj- reflector. Condițiile care afectează interpretarea pasajelor aparținînd modului reflector sînt valabile și pentru monologul interior 350. Oricum, situația nu este întotdeauna atît de clară. Personajele la persoana întîi din romanele lui Beckett, Molloy, Malone Dies și The Unnamble, de exemplu, oscilează între rolul de personaj- narator și cel de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din cartea lui Booth se dedică exact acestei probleme. Este extrem de interesant în acest context faptul că Booth aplică criteriile credibilității atît personajelor-narator, cît și personajelor-reflector. Acest amestec rezultă din faptul că el nu distinge, de regulă, între narator și reflector, ci mai degrabă include ambii agenți în sensul în care folosește el termenul "narator"353. Cîțiva teoreticieni și naratologi englezi și americani folosesc, de asemenea, termenul "narator" în acest sens larg, așa cum a făcut Henry James în Prefețele sale. Booth
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vedere interioare sînt prin urmare predispuse la variații [...] în privința gradului de necreditabilitate. În general, cu cît plonjăm mai adînc, cu atît mai multă necreditabilitate vom accepta, fără a pierde din simpatie"355. În concordanță cu această teză, Booth numește personajele- reflector "naratori" și discută credibilitatea lor Emma a lui Jane Austen, Strether, Paul Morel, Pinkie (Brighton Rock) și Gregor Samsa (din Metamorfoza de Kafka). Prin ștergerea distincției dintre personajele-narator și personajele-reflector și prin aplicarea criteriului credibilității în egală măsură ambelor categorii
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cauză mulți autori moderni încalcă intenționat această convenție. De exemplu, naratorul auctorial din cartea The Prime of Miss Jean Brodie relatează des detalii arbitrare din viața tîrzie a personajelor sale, dar sare complet peste episoade importante din experiența personajelor. Un reflector nu are nici un fel de relație personală cu cititorul și prin urmare nu este responsabil în nici un fel de ceea ce este înregistrat de conștiința sa și de ceea ce nu este perceput. Fixarea și demarcarea perspectivei pot fi desigur interpretate ca
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestea sînt posibile doar în textele ficționale. Această descoperire aduce mai multe dovezi referitoare la faptul că modurile narative localizate în vecinătatea polului personajului-narator al cercului tipologic diferă în structura lingvistică și de cele care se găsesc în vecinătatea polului reflector. Începuturile narative conduse de un personaj-narator nu se disting de începuturile similare ale textelor non-ficționale; pe de altă parte, începuturile narative dominate de un personaj-reflector sînt posibile doar în textele ficționale. Harweg îl citează numai pe Thomas Mann. Se poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
stilul narativ al lui Thomas Mann nu este, în general, unul personal, ci mai degrabă are trăsături auctoriale foarte pronunțate. Atunci cînd propozițiile introductive izolate mai sus în citat sînt citite în context, devine clar imediat că personajul-narator, nu cel reflector, domină începutul povestirii. Pentru a demonstra acest lucru, începutul din opera Schwere Stunde este citat aici într-un paragraf de mare întindere: S-a ridicat de la masă, de la mica și delicata sa masă de scris, s-a ridicat ca și cum ar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în întregime în plan secundar, astfel încît persoana introdusă de pronumele personal ea poate deveni cu adevărat personajul-reflector și se poate stabili o veritabilă perspectivă internă. Cititorul percepe descrierea introductivă a peisajului prin ochii și din punctul de vedere al reflectorului, ceea ce înseamnă că el începe deja să empatizeze cu personajul-reflector, înainte de a ști cine este această persoană cu toate că acest lucru poate părea paradoxal. În consecință, situația cititorului este aici, cumva, diferită de aceea în care citea începutul textului lui Thomas
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
descrierea ei din perspectiva criticii literare. Pentru a clarifica procesul reflectorizării personajului-narator, adică tranziția de la un personaj-narator la un personaj-reflector, este necesar să rezumăm poziția narativă, care e caracteristică unui narator, și să o comparăm cu poziția prezentării, caracteristică unui reflector. În virtutea preciziei și a clarității, trăsăturile caracteristice sînt prezentate sub forma a două liste paralele. Personajul-narator Personajul-reflector Preliminarii narative: introducere și expozițiune explicite, orientată spre cititor. Început abrupt sau scurtat, presupoziție (cititorul trebuie să deducă expunerea) Început emic (Harweg) Început
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
spre cititor. Început abrupt sau scurtat, presupoziție (cititorul trebuie să deducă expunerea) Început emic (Harweg) Început etic (Harweg) Naratorul este stăpînul povestirii- ea poate fi înțeleasă, ordonată și are sens Ceea ce este prezentat este ca un întreg, este înregistrat de reflector la momentul perceperii. De obicei, el nu o poate percepe ca pe un întreg, și înțelesul ei devine problematic Tendință către prescurtare în relatare, către abstractizare conceptuală și generalizare Tendință spre particularitate concretă, spre impresionism și empatie Situație narativă auctorială
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre referința la persoana a treia și cea la persoana întîi este marcată Alternarea referinței la persoana a treia cu cea la persoana întîi în redarea conștiinței nu este marcată Reflectorizarea înseamnă asumarea de către personajul-narator a atributelor particulare ale personajului reflector: propriu-zis, acest proces începe atunci cînd naratorul auctorial declară, de exemplu, că nu este familiarizat sau nu este familiarizat complet cu o anumită situație 397. Reflectorizarea naratorului nu este marcată, oricum, cîtă vreme atributele adiționale sau vizibile ale personajului-reflector nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pe Jose. În acest pasaj personajul-reflector își dezvăluie prejudecata care-l leagă de membrii familiei Sheridan. Un narator auctorial ar fi trebuit să rupă iluzia acestei prejudecăți în virtutea perspectivei externe de care dispunea. Pe de altă parte, stă în natura reflectorului să permită această subiectivitate pînă la capăt. Din cauză că naratorul reflectorizat nu are o bază existențială în povestea sa, el trebuie considerat o transformare a personajului-narator. A-l face pe naratorul auctorial să gîndească și să vorbească de parcă ar fi unul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acest model este un principiu structural foarte important în Ulise. Fischer-Seidel notează, de asemenea, că există "tranziții alunecoase între cele două segmente" și o serie de "segmente personale" nu pot fi atribuite unui anumit personaj ficțional 404. Încă o dată modul reflector pare să se fi suprapus naratorului, căruia i-au fost atribuite majoritatea segmentelor extrapersonale ale lui Fischer-Seidel. În acest fel are loc aici și reflectorizarea personajului-narator. Preludiul episodului Sirenele din Ulise poate fi privit ca un produs al personajului-narator reflectorizat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să ne străduim să izolăm aceste fenomene în text, ca să le facem accesibile interpretării. Aceste fenomene sînt importante, în primul rînd, pentru înțelegerea procesului intern de concepere și de scriere și pentru înțelegerea funcției catalizatoare, pe care un personaj-narator sau reflector și-o asumă în acest proces, în imaginația autorului. Se pare că un autor care începe să scrie o narațiune cu un personaj-narator procedează diferit în timpul conceperii narațiunii decît un autor care plănuiește să încredințeze intermedierea povestirii unui personaj-reflector. Ar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativă modernă aproape la fel de frecvent ca primul și al doilea model. Acest caz este caracterizat în sistemul meu prin faptul că aici intermedierea narațiunii nu este efectuată de un personaj-narator, ci mai degrabă de un personaj-reflector. Dacă substituim conceptul de reflector cu acela de narator din definiția lui Harweg dată celui de-al patrulea model, aceasta devine o definiție a situației narative personale, în care personajul-reflector (Harweg îl numește mereu narator) este, de fapt, "într-o relație de simultaneitate cu subiectul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poate orienta fără modelele explicative dificile ale lui Harweg. Acestea includ "situația turist-ghid" pentru situațiile narative de la începutul povestirii și "vizitator-receptor" sau modelul "infirmieră-narator" pentru restul povestirii 422. Thomas Mann utilizează aici magistral ambele modele narative, modul narator și modul reflector, precum și în multe dintre povestirile sale, cum sînt Moarte la Veneția și Schwere Stunde. Folosirea lor în Tristan poate fi ilustrată cel mai bine prin prima și a doua referință la personajul principal, scriitorul Detlev Spinell. Spinell este prezentat la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pe de altă parte, se întîlnesc în stilul indirect liber. Aspectul personal al acestei perspective duble este, de obicei, susținut mai puternic de contextul narativ decît aspectul auctorial. Din acest motiv, stilul indirect liber apare între polul naratorului și polul reflectorului pe cercul tipologic, mai aproape de situația narativă personală decît de cea auctorială. Este esențial pentru metoda criticii literare ca fenomenul stilului indirect liber să fie văzut nu într-o propoziție izolată, ci în conjuncție cu alte fenomene din aceeași categorie
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
conștiinței involuntar. Prin urmare, în timp ce eul unui roman-jurnal (Roquentin din Greața) este încă un personaj-narator, eul unui monolog interior (Gustl din Lieutnant Gustl de Schnitzler) este cel mai bine înțeles ca un personaj-reflector. Granița dintre spațiul naratorului și cel al reflectorului pe cercul tipologic se află între aceste două forme narative de partea persoanei întîi a cercului. Acestă graniță este de asemenea deschisă. "Eul" din Malone Dies de Beckett, de exemplu, este un personaj-reflector, atît timp cît monologul interior se referă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
act narativ" tacit, care, desigur, nu este direcționat spre nici un ascultător sau cititor. În cîteva fragmente din Pe patul de moarte de Faulkner timpul trecut este înlocuit de prezent. Folosirea timpului prezent pentru redarea stării momentane a conștiinței accentuează modul reflector al acestui fel de prezentare a monologului eului. De asemenea, aceasta facilitează o separare clară a conținutului momentan al conștiinței de reminiscențe, pentru că timpul trecut este folosit în continuare. Aceste reminiscențe la trecut transmit, la rîndul lor, un element narativ
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
demonstrez anterior prin intermediul continuum-ului de forme învecinate polului naratorului dintre situația narativă auctorială la persoana a treia și cea la persoana întîi. Zonele de tranziție dintre referința la persoana a treia și cea la persoana întîi din vecinătatea polului reflector, care marchează împărțirea între situațiile narative personale și cele la persoana întîi, sînt de asemenea fluide. Trebuie reținut faptul că depășirea acestor granițe apare în mod special în narațiunile cu personaj inovativ, de exemplu în romanul Ulise al lui Joyce
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de tranziție dintre situația narativă personală (persoana a treia) și situația narativă la persoana întîi (monologul interior), dacă textele ar fi mai lungi și această manieră de prezentare s-ar extinde de-a lungul textului. Este decisiv faptul că modul reflector, marcat de prezența lui Bloom ca personaj-reflector pe scenă, predomină aici, adică toate procesele externe și interne prezentate trebuie interpretate ca parte a conținutului conștiinței lui Leopold Bloom. Monologul interior și situația narativă personală se întîlnesc și se îmbină fără
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
simulată a realității, 144 reducerea detaliilor, 189 referința pronominală la persoana întîi / referința pronominală la persoana a treia, 131-175, 182, 221, 252-253, 331-332 v. și alternarea referinței referință la persoana a treia, v. referință la persoana întîi și alternarea referinței reflector, personaj-reflector, 26, 57, 58, 71-72, 80, 88, 93-94, 97-99, 102-105, 125, 166, 170, 181, 188-190, 199-201, 219, 221, 223-237, 241-261, 263, 268, 270-272, 277-278, 282-283, 292, 299, 306, 310, 330-334, 337, 339, 343 lucid și pasiv, 233 personal, 228 și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tipologia mea constituită pornind de la o bază triadică pot fi împărțite în patru categorii. Una dintre acestea pretinde o reducere a celor trei elemente constitutive la opoziția persoana întîi/persoana a treia (Hamburger), căreia i se subordonează apoi opoziția narator/ reflector (W. Lockemann, A. Staffhorst). Celălalt grup pretinde reducerea celor trei elemente constitutive la opoziția narator/reflector, căreia i se subordonează apoi opoziția persoana întîi/persoana a treia (J. Anderegg, H. Kraft și alții). O a treia tabără pretinde subordonarea "persoanei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestea pretinde o reducere a celor trei elemente constitutive la opoziția persoana întîi/persoana a treia (Hamburger), căreia i se subordonează apoi opoziția narator/ reflector (W. Lockemann, A. Staffhorst). Celălalt grup pretinde reducerea celor trei elemente constitutive la opoziția narator/reflector, căreia i se subordonează apoi opoziția persoana întîi/persoana a treia (J. Anderegg, H. Kraft și alții). O a treia tabără pretinde subordonarea "persoanei" și a "modului" de către "perspectivă" (Leibfried, Füger). Cel de-al patrulea grup, în fine, sugerează abandonarea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Link dintre "un tip normal de discurs epic" și "un dicurs epic defamiliarizat dialogic" se bazează de asemenea pe modelul deviației, v. Link, Literaturwissenschaftliche Grundbegriffe, 293-304. Propriu-zis, această distincție cuprinde o serie de opoziții: narațiunea la persoana întîi/a treia, reflector/personaj narator, precum și opoziția text narativ/text comentativ a lui Anderegg. La un moment dat Link chiar echivalează "tipul normal" cu o situație narativă personală (v. 367). Ca orice "normalizare" a unui singur tip al situațiilor narative posibile, acest lucru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în mod ocazional în narațiunile în care apare o situație narativă personală din aceleași motive ca în situația narativă la persoana întîi. În situația narativă personală, funcția oglinzii poate fi de asemenea preluată de un personaj subordonat, care devine temporar reflectorul imaginii personajului principal. Vezi James, The Ambassadors, New York 1948, 6. 493 Vezi Stanzel, "Thomas Nashe: The Unfortunate Traveller", în: Der englische Roman, Düsseldorf 1969, vol. 1, 71-72. 494 Dickens, David Copperfield, 784 ș.u. 495 Misch, citat în lucrarea Logik
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]