733 matches
-
discursul lui de Gaulle a avut loc înainte de mai '68, este puțin probabil să fi fost influențat de capriciile de autogestiune existente atunci sau să fi fost o campanie pentru suporteri. Se pare că era cu adevărat convins că vremea regionalismului sosise în sfârșit, iar el a propus un referendum pe această temă. Greșeala lui a fost că a relaționat acest lucru cu o reformă a senatului, care (după cum vom observa într-un capitol ulterior) era corpul politic ce reprezenta interesele
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
30 fiecare fenomen social care era tradițional trebuia chestionat și, dacă era necesar, înlocuit cu ceva nou. Acesta a fost unul dintre factorii care au dus la ceea ce sociologul Alain Touraine a numit "noi mișcări sociale", precum feminismul, ecologismul și regionalismul.31 Aceste noi mișcări, legate de schimbările din metodele economice de producție și de venirea unei societăți "post-industriale", după cum se spune, înlocuiau vechile forme de organizare socială ca partidele politice și asociațiile comerciale. Legată de aceasta, a fost afirmarea noțiunii
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
asupra propriei vieți și în mod particular asupra problemelor ca avortul, stilul de viață sexuală, sexul preși post-marital sau homosexualitatea. Unii simțeau că toate restricțiile asupra sexualității ar trebui ridicate, chiar și în privința pedofiliei.32 "Convertirea" stângii socialiste: autogestiunea și regionalismul La nivel politic, autogestiunea, cel mai bine tradusă ca participativă și/sau ca democrație directă, a devenit o temă populară în anii 1970. Acest lucru a coincis exact cu reînvierea interesului pentru regionalismul politic după o perioadă când acesta era
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
pedofiliei.32 "Convertirea" stângii socialiste: autogestiunea și regionalismul La nivel politic, autogestiunea, cel mai bine tradusă ca participativă și/sau ca democrație directă, a devenit o temă populară în anii 1970. Acest lucru a coincis exact cu reînvierea interesului pentru regionalismul politic după o perioadă când acesta era tabu datorită activităților colaboraționiste ale unor regionaliști din Bretania, Flandra și Corsica în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar chiar excluzând aceste episoade, așa cum s-a explicat în capitolul anterior, regionalismul ca
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
pentru regionalismul politic după o perioadă când acesta era tabu datorită activităților colaboraționiste ale unor regionaliști din Bretania, Flandra și Corsica în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar chiar excluzând aceste episoade, așa cum s-a explicat în capitolul anterior, regionalismul ca ideologie politică s-a situat mai mult la dreapta spectrului politic. Fiind adoptat ca un exemplu al "noilor mișcări sociale", și mulțumită generației mai tinere de regionaliști care au căzut sub influența hegemonică intelectuală a marxismului de la acea vreme
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
puternic influențate de ideologia marxistă și de tiersmondisme, au început să apară concomitent cu regionaliștii mai tradiționaliști care au rămas, din punct de vedere politic, de partea dreaptă sau cel puțin de centru. A existat, de asemenea, o "trecere la regionalism" din partea unor secțiuni ale celor de stânga. Michel Rocard, care a fondat Parti Socialiste Unifié PSU (Partidul Socialist Unit) în 1960, a îmbrățișat ideea de autogestiune, care a devenit doctrina principală a programului partidului său. Dar anii 1970 au fost
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
primul rând, în timpul perioadei lungi de luptă politică, liderii de stânga și-au prelucrat considerabil ideologia fundamentală și programul de politică, fiind influențați în mod particular de evenimentele din mai '68 și de noile curente de gândire precum autogestionarea și regionalismul conturate mai sus. Mișcările socialiste mai vechi ca SFIO și PCF fuseseră centralist-iacobine tradiționale care priveau cu suspiciune aceste tipuri de descentralizare. Noul PS al lui Mitterrand, în mod contrar, a început să le îmbrățișeze, în special pentru că PSU lui
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
al doilea rând, mai exact înainte de alegerile prezidențiale din 1981, Mitterrand și-a prezentat programul sub forma a 110 de propuneri (Les 110 Propositions du Candidat Mitterrand). Printre aceste propuneri, nu mai puțin de șase (54-59) erau dedicate descentralizării și regionalismului grupate sub titlul dramatic: Des contre-pouvoirs organisés: un état décentralisé ("Contra-puteri organizate: un stat descentralizat"). În plus, propunerea 54 a făcut câteva promisiuni regiunilor: Corsica avea să aibă un statut special (statut particulier), Țara Bascilor franceză avea să fie unită
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
acest lucru va avea un impact asupra naturii reformelor. La început, partidele de dreapta s-au opus acestor reforme, acum în opoziție, și mai ales gauliștii, încă profund atașați de ideea de stat unitar centralizat (în ciuda convertirii liderului lor la regionalism în 1969). Obiecțiile au putut fi auzite și din partea partidelor de stânga, inclusiv Partidul Comunist, MRG-ul (Mișcarea Radicală de Stânga) și din partea socialiștilor precum Jean-Pierre Chevènement, liderul CERES (Centre d'études, de recherches et d'éducation socialiste Centrul pentru
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Republici, devenise tot mai autocratică având în vedere poziția importantă a președintelui în cadrul acestui sistem.10 Mai ales, Valéry Giscard d'Estaing fusese satirizat fără milă de către reviste satirice precum Le Canard Enchainé pentru presupusele lui revendicări monarhiste. Descentralizarea și regionalismul, așadar, au fost două teme destul de potrivite pentru distincția dintre opoziția de stânga și guvernul de dreapta. Un al treilea factor a fost că, spre sfârșitul anilor 1970, a existat o tendință generală în Europa în favoarea descentralizării 11 care a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a atras după sine reconsiderarea caracterului noțiunii de cetățenie, dar și al noțiunii de stat iacobin, ce fusese construit pe ideea de democrație reprezentativă având cetățeni care mențineau relația cu Adunarea Națională din Paris prin intermediul reprezentanților acestora. Antipatia iacobin-tradițională față de regionalism sau orice altă noțiune a corporatismului (corpuri intermediare între stat și societate) se baza pe ideea că aceștia discreditau înțelegerea noțiunii de cetățenie prin care cetățeanul nu deținea niciun fel de caracteristică de tipul gen, culoare sau religie, ci era
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
avut un impact radical asupra felului în care guvernul local și regional a funcționat în Franța și asupra configurației relațiilor dintre stat și autoritățile locale. Totuși, din punctul de vedere al apărătorilor înfocați ai descentralizării și, mai ales, ai unui regionalism mai pronunțat, reformele nu au ajuns destul de departe, ele fiind de fapt numai un pas important în direcția satisfacerii cererilor lor. Legea din 1982 a fost urmată de o serie de schimbări legislative care au dezvoltat prevederile de bază ale
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
culturală radicală și la o schimbare de mentalitate. Un număr de idei au câștigat influență în timpul și după evenimentele destabilizatoare din mai '68, incluzând, în special, ideea de libertate individuală și conceptul înrudit de autogestiune ca formă de organizare politică. Regionalismul a redescoperit un nou elan și s-a mutat către partidele de stânga precum PSU și, în cele din urmă, noul Partid Socialist al lui François Mitterrand. Toate aceste curente au dat roade odată cu programul de descentralizare din 1982 al
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
excesiv de centralizat și cel puțin câteva măsuri de descentralizare și regionalizare erau necesare. Totuși, în cele din urmă, au existat puține încercări de regionalizare și descentralizare politică, însă au existat căteva încercări de descentralizare administrativă.17 Trebuie să distingem între regionalismul moderat precum cel susținut de Briand și elitele politice ale celei de-a Treia Republici, și mișcarea mai radicală susținută de unele elite din aceste regiuni. Aceste grupări, destul de mici din punct de vedere numeric și probabil fără o susținere
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
flamanzi, bretoni și corsicani au acționat pe baza acestor convingeri și au devenit colaboratori ai ocupanților, germani în Bretania și italieni în Corsica.19 Câțiva dintre acești colaboratori au fost executați după război, iar activitățile lor au servit la discreditarea regionalismului politic pentru mulți ani. Acest lucru nu a însemnat sfârșitul regionalismului, care a supraviețuit în formele sale geografice, culturale și economice pentru a renaște după război. Regionalismul și regionalizarea în timpul "Trente Glorieuses" Perioada care a urmat celui de-al Doilea
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
au devenit colaboratori ai ocupanților, germani în Bretania și italieni în Corsica.19 Câțiva dintre acești colaboratori au fost executați după război, iar activitățile lor au servit la discreditarea regionalismului politic pentru mulți ani. Acest lucru nu a însemnat sfârșitul regionalismului, care a supraviețuit în formele sale geografice, culturale și economice pentru a renaște după război. Regionalismul și regionalizarea în timpul "Trente Glorieuses" Perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial a fost una de reconstrucție și reconstruire a fundamentelor
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
colaboratori au fost executați după război, iar activitățile lor au servit la discreditarea regionalismului politic pentru mulți ani. Acest lucru nu a însemnat sfârșitul regionalismului, care a supraviețuit în formele sale geografice, culturale și economice pentru a renaște după război. Regionalismul și regionalizarea în timpul "Trente Glorieuses" Perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial a fost una de reconstrucție și reconstruire a fundamentelor economice și politice ale statului-națiune francez. Expansiunea economică și creșterea statului bunăstării sociale în timpul les Trente
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
geografică. În câteva cazuri, precum în Corsica, această abordare de planificare de la vârf spre bază nu a implicat deloc elitele locale, sau acestea au avut doar o prezență simbolică.21 Astfel, "regionalizarea", în acest sens, a fost foarte îndepărtată de "regionalism", după cum a fost definit mai sus: ca o mobilizare ce avea în centru regiunea, elitele regionale acționând de la bază spre vârf pentru a-și apăra și promova regiunea. Istoria "regiunii" din Franța postbelică este istoria legăturii dialectice dintre regionalizare și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
după cum a fost definit mai sus: ca o mobilizare ce avea în centru regiunea, elitele regionale acționând de la bază spre vârf pentru a-și apăra și promova regiunea. Istoria "regiunii" din Franța postbelică este istoria legăturii dialectice dintre regionalizare și regionalism. Anii 1960: de la "regionalismul funcțional" la "regionalismul politic" Reacțiile cu privire la acest model de planificare și dezvoltare centralizată nu au întârziat să vină atât din interiorul regiunilor cât și din partea comentatorilor care împărtășeau cauza regională. Am menționat deja într-un capitol
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mai sus: ca o mobilizare ce avea în centru regiunea, elitele regionale acționând de la bază spre vârf pentru a-și apăra și promova regiunea. Istoria "regiunii" din Franța postbelică este istoria legăturii dialectice dintre regionalizare și regionalism. Anii 1960: de la "regionalismul funcțional" la "regionalismul politic" Reacțiile cu privire la acest model de planificare și dezvoltare centralizată nu au întârziat să vină atât din interiorul regiunilor cât și din partea comentatorilor care împărtășeau cauza regională. Am menționat deja într-un capitol anterior cartea lui Jean-François
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
o mobilizare ce avea în centru regiunea, elitele regionale acționând de la bază spre vârf pentru a-și apăra și promova regiunea. Istoria "regiunii" din Franța postbelică este istoria legăturii dialectice dintre regionalizare și regionalism. Anii 1960: de la "regionalismul funcțional" la "regionalismul politic" Reacțiile cu privire la acest model de planificare și dezvoltare centralizată nu au întârziat să vină atât din interiorul regiunilor cât și din partea comentatorilor care împărtășeau cauza regională. Am menționat deja într-un capitol anterior cartea lui Jean-François Gravier, Paris et
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în ciuda acestor limite, regiunea se ridica treptat ca nivel-cheie al luării deciziilor în anumite sectoare politice, în special în planificarea și dezvoltarea economică, chiar dacă deciziile erau încă luate de prefectul regional în numele guvernului central, un exemplu bun de regionalizare contrară regionalismului! Am observat deja într-un capitol anterior cum, în 1969, de Gaulle a ținut un referendum care ar fi putut schimba în mod dramatic statutul regiunilor franceze, dar care a eșuat din motive care nu au avut legătură cu însăși
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de descentralizare din 1982. Poziția regiunii în cadrul reformelor de descentralizare din 1982 În capitolul trei am atins pe scurt problema potrivit căreia socialiștii s-au convins de necesitatea descentralizării în anii 1960. Aici vom examina mai amănunțit trecerea acestora la regionalism. În timpul anilor 1960 și 1970, socialismul francez și-a dezvoltat propria teorie regională în contextul unui conflict social și ideologic. Aflîndu-se în opoziție pentru o perioadă lungă de timp (1958-1981), stânga și-a dat seama că problema regională reprezenta un
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a rămas fidelă idealului iacobin al statului unitar centralizat pe care l-a văzut ca esențial în atingerea obiectivelor egalității și justiției pe întreg teritoriul Franței. În plus, încă din secolul al XIX-lea, stânga a suspectat ideologia politică a regionalismului pe care a asociat-o cu partidele de dreapta iar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu extrema dreaptă. Dar acum, drept rezultat al acestei remedieri a propriei ideologii politice, a început să-și modifice fostele idei iacobine și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a fost un apărător înflăcărat al "decolonizării" regiunilor.36 În cele din urmă, trebuie menționat și numele lui Gaston Defferre, primar al orașului Marsilia și ministru al Internelor și Descentralizării în timpul primului guvern Mitterrand, care a avut propriul tip de regionalism (de fapt un fel de regionalism "metropolitan" premergător) și care a încheiat contracte cu mișcările federaliste franceze. Ar trebui să se observe că, așa cum existau mai multe tipuri de regionalism în cadrul mișcărilor regionaliste, tot așa existau mai multe tipuri de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]