2,564 matches
-
și dor Tot privind spre Ceruri, acolo, la un nor. O sărmană umbră am devenit pe dată Cu insomnie-n suflet, și-o lacrimă... uscată. Se spune... că ”primim, doar cât putem duce” Durerea din suflet, puterea-mi distruge... Mă rezem de speranță, rugând-o să rămână Cu pâlpâierea-i slabă, mă poartă spre... lumină. Cu chip îndoliat Am simțit pământul în lacrima din mine. Mâna am întins, să-l ascund în palmă... Plină de durere îngenunchez la groapă Cerul mă mângâie
ODIHNEȘTE ÎN PACE! de DOINA THEISS în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350084_a_351413]
-
mort, încă mai pot atrage atenția și interesul fetelor, iar chelnerița era destul de drăguță și ea... Mi-am dat seama că o doresc, că vreau să am o aventură cu ea. În acel moment, a stins țigara și și-a rezemat mâna de tejghea. Avea pe deget un inel. Doi. (În urmă cu mult timp). Dora avea un serviciu ca oricare altul, era coafeză la o unitate de nivel mediu și își petrecea timpul liber rezolvând integrame și citind romane de
INELUL BLESTEMAT de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1823 din 28 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350197_a_351526]
-
spre ieșire și se luă tiptil după el. „Eu sunt șulfă bătrână și cu mine, nu ține!” Din curtea interioară o luă spre hala de finite, o ocoli și se uită cu mare băgare de seamă în cabina unei camionete rezemată de peretele sculăriei, apoi începu să se învârtească împrejurul ei nehotărât. Camioneta, rosti meșterul gânditor și prinzând un moment când Păcălici se depărtase spre capătul aleii uitându-se la ceas - acum era sigur că aștepta pe cineva - se cățără fără
ŞEDINŢA DE SPIRITISM de ION UNTARU în ediţia nr. 519 din 02 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362019_a_363348]
-
roată fără căruță Sunt roata care doar singură Se poate rostogoli, doar singură... Sunt roata care nu folosește roata cea de rezervă, rezervă, rezervă, rezervă, dezumflată în camera goală Sunt cel mai inutil obiect de pe lume roată atârnată în grindă rezemată de vechiul șotron, roata dezafectată și afectată Sunt continuă copiii mă rostogolesc, mă-nțeapă-n pironul uimirii n-am început, n-am sfârșit, sunt continuă... Sunt roata Singură, frumoasă și neobosită, Mereu în alunecare, mereu în derivă Mereu î n
SUNT ROATĂ – SUNT CINEVA DE APROAPE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 476 din 20 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362076_a_363405]
-
2012 Toate Articolele Autorului așteptări La răspântia dintre punctele cardinale sau poate doar la răscrucea viselor mele, mi-am așezat piatra de hotar ca să-mi fie taină și cântec. Acum, o străjuiesc să-i fie limpezi apele și să-mi reazem fruntea bătută prea des de furtuni. Te-am chemat și pe tine acolo, în liniștea dintre două tăceri, ca să-mi șoptești cu glasul mustind din izvoare cuvântul nerostit al florilor îndrăgostite de soare. Te-am chemat și pe tine, să
AŞTEPTĂRI de LEONID IACOB în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362086_a_363415]
-
Își afundă capul în pieptul lui și începu să plângă încetișor, pe înfundat, menghina se slăbi lăsând inima să bată în ritmul ei, regulat. Trenul scoase un șuierat prelung, apoi un altul. Celălalt călător, care până atunci dormise cu capul rezemat de fereastra compartimentului deschise ochii brusc. - Bistrița! Am ajuns, în sfârșit! Sări în sus, își luă rucsacul milităresc și ieși precipitat din compartiment. Autobuzul deja era plin cu călători, când au ajuns la peron. Cineva le făcu loc să urce
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1156 din 01 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365882_a_367211]
-
plapuma zăpezii așternută peste tot în jur. Să fi fost șopotul izvorului de la piciorul stâncii? Să fi fost vântul ce se zbenguia printre coroanele copacilor? Nu mi-am putut da seama. Când sunetul era gata să se stingă, am zărit, rezemată de trunchiul meu, o fecioară neasemuit de frumoasă. Era delicată copila, cu chip alb de marmură, cu părul de aur unduindu-i-se pe umeri, cu gene lungi și blonde, ce ascundeau doi ochi de culoarea toporașilor. Piciorul îi era
LEGENDA MĂRŢIŞORULUI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1517 din 25 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366017_a_367346]
-
luminat brusc și soarele a năvălit în interiorul cabinei printr-o puzderie de săgeți calde, ... XI. ION IANCU-VALE - DIN MITOLOGIA MEA (POEME) (5), de Ion Iancu Vale, publicat în Ediția nr. 907 din 25 iunie 2013. CALUL statuie a zvâcnetului calul reazemă bolta în nări și copita stemă a libertății lui sudează nervos cerul de pământ nobilă dăltuire de curaj doar fluturele roșu îl inimii bate temător în pupila uleioasă și dilatată trădându-i ancestrala teamă de zăbală NĂUCA VARĂ, CÂINE TURBAT
ION IANCU VALE [Corola-blog/BlogPost/365986_a_367315]
-
în palmele copiilor fluieră craterele noaptea pe lună iar în crânguri boncăluiesc cerbi cu coarne de mătase a venit vara în câmpie mușcată în cer parcă de un câine turbat căci aleargă desculță pe ... Citește mai mult CALULstatuie a zvâcnetuluicalul reazemă bolta în năriși copita stemă a libertății luisudează nervos cerul de pământnobilă dăltuire de curajdoar fluturele roșu îl inimiibate temătorîn pupila uleioasă și dilatatătrădându-i ancestralateamă de zăbalăNĂUCA VARĂ, CÂINE TURBATa venit vara în câmpie fecioarele sechestrează soareleîn anafoarele ochilor minciunile
ION IANCU VALE [Corola-blog/BlogPost/365986_a_367315]
-
nu avem decât o viață. Să ne bucurăm de ea! Și un zâmbet blând îi lumină chipul, iar ochii albaștri străluceau cu o exaltare infinită. Dar el părea că n-o aude. Catrina se îndreptă către fereastra deschisă și-și rezemă coatele de pervaz, contemplând natura vie, admirând acea dimineață de aprilie și simțind mireasma dulce a petuniilor din grădina apropiată. Totul era alb în juru-i, iar razele de soare îi luminau ființa, făcând-o să freamăte de plăcere. Se întoarse
FERICIREA SUPREMĂ de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 848 din 27 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/366054_a_367383]
-
convingerea, siguranța. Se smulse din locul acela de pe iarbă și zburase ca gândul, la Adrian. Un spectacol terifiant îi dăduse fiori pe șira spinării. Pe patul acela de spital, cu fața în sus, zăcea chiar ea, iar deasupra, cu capul rezemat de tâmplele ei blonde, plângea în hohote Adrian. În acea dimineață de aprilie trupul ei se furișă cu neputință din bătălia cu viața. Catrina murise. aprilie 2013 Referință Bibliografică: Fericirea supremă / Cristea Aurora : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 848
FERICIREA SUPREMĂ de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 848 din 27 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/366054_a_367383]
-
2099 din 29 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri nu știu precis câte au mai trecut sau câte mai sunt am părul albit și ochii sticlați îmi place așa cum sunt cu umerii apropiați și gâtul reazăm sub cer doar pantalonii mi-au rămas mici și privirea cât o rază nu-i bai privesc în urma anotimpurilor ce au trăit în carnea mea și acum se duc... nu pot să le mai țin în mine chiar dacă unul l-
CASA FĂRĂ TREPTE de TEODOR DUME în ediţia nr. 2099 din 29 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365315_a_366644]
-
primită de la o mătușă, avocatul a prezentat actul de donație al acestei mătuși, act legal întocmit pe numele Dumitrache Eleonora... Aproape în permanență, cât se vorbea despre împărțeală și cote părți, doamna Eleonora își răsucea parcă și mai mult capul rezemat de umăr și exclama înfundat, atrăgând privirile celor din apropiere. Nu se înțelegea prea mult. Frânturi de cuvinte de genul „mda, să crezi tu” sau „aha, ce știți voi” și „Doamne, cum strică lăcomia sufletu’ omului”! Președintele completului de judecată
PARTAJUL de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1345 din 06 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365295_a_366624]
-
acum. Este muzica unei chemări dumnezeiești... Este cântecul unei alegeri binecuvântate. Făptura aceea Albă, cu ochii de heruvim în care joacă toate apele albastre ale Cerului, cu cântecul ei de pasăre măiastră... Cântă toată splendoarea Primăverii pământului, cu fruntea luminată rezemată de Curcubeul sfinților, cu brațele înflăcărate, care îmbrățișează nemărginirea martirilor, cu gândurile albe, celeste ale poeților în care se țese cerdacul Zilei, cu brâul de Azur al filosofilor, tivit din surâsul serafic al serii, cu brocardul ei verde, sacerdotal, podoabă
POEMUL FRUMUSEŢII de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1248 din 01 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365380_a_366709]
-
exilat în arhipelag de gheață Am răsărit ca soarele în dimineață Ne-au spart altare și albele cetăți, Am coborât din basm, cu șapte vieți Ei n-au știut că suntem mirabila sămânță Suntem țărână și lumină neînvinsă Ca cerul rezemat pe munții seculari, Ca lupii daci din codrii legendari. În vene ne mai curge un foc de zeu, În suflet, lacrima lui Dumnezeu Referință Bibliografică: Mirabila sămânță / Tamara Gorincioi : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2147, Anul VI, 16 noiembrie
MIRABILA SĂMÂNŢĂ de TAMARA GORINCIOI în ediţia nr. 2147 din 16 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365506_a_366835]
-
sun acasă că doar nu se culcă de la această oră. Când dorești să pleci și pentru câte zile? - De lunea viitoare, șapte nopți de cazare. - Așteaptă că merg să-l sun, sper să fie acasă. Doctorul Trăistaru își lăsă pipa rezemată de scrumieră și plecă la telefonul din bucătărie, să nu-și deranjeze soția din somn. Reuși să discute cu prietenul său de la munte, rezolvând problemele fiului său, inclusiv cu masa în cele șapte zile de cazare, pentru două persoane. - Așa
LA O BERE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1262 din 15 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365492_a_366821]
-
la acea vreme. Lor însă li se părea firesc, erau doar într-o excursie, într-o minunată zi de toamnă a cărei amintire, indiferent de ce se va întâmpla în viață, li se va înrădăcina adânc în suflet. Ea, s-a rezemat de un copac crescut anume pentru a sprijini drumeții obosiți. El ar fi continuat drumul neobosit, până în cele mai îndepărtate zări. Știa însă că nu îi este permis să o facă singur. S-a oprit nu departe de răsuflarea precipitată
II. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2065 din 26 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365179_a_366508]
-
Napoleon cu generalul iarnă, de unde dracului auzise el de Napoeon, nu știu, că el habar n-avea de istorie, probabil că trăsese și el cu urechea pe la gradații care aveau mai multă carte. Între timp, își luase arma și se rezema cu capul în ea, privind pe pereții bisericii la sfinții ăia care parcă erau vii și se uitau curioși la noi. A fost prăpăd, Durică și la Cotul Donului, încercam eu să-l țin treaz. Auzisem că mulți camarazi muriseră
TOBIT ÎN RETRAGERE- FRAGMENT DE ROMAN de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365205_a_366534]
-
considerabil, dăduse colțul îndreptându-se către stația autobuzului 73. Au trecut două tramvaie pe care le-ar fi putut lua. A așteptat însă. Nu avea de ce să fugă. Dl. Constantin s-a întors gâfâind. A fost surprins să-l găsească rezemat de stâlpul stației: - De ce te-ai oprit aici? - Am abonament la tramvai. - Hai cu mașina! - Nu am bani de bilet; am doar abonament... - Îți plătesc eu biletul. - N-aș vrea să vă bag la cheltuieli. - Hai totuși! L-a urmat
VII. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365164_a_366493]
-
sărea din piatră în piatră în vreme ce dl. Constantin gâfâia în urmă trăgându-și sufletul și pantofii din noroi. Privirile-i aprinse încercau să extermine ființa ce se afla înainte. Pe măsură ce înaintau însă către punctul terminus drumul devenea practicabil. Un bărbat, rezemat în coate de gard privea calm, mascându-și curiozitatea. Dl. Constantin avea, în sfârșit, cui împărtăși năduful: - Bună ziua, mă numesc Constantin. - Nedelcu mă numesc, bună ziua. - Sunt profesor la liceul unde învață băiatul ăsta. - Am și eu un băiat la școala
VII. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365164_a_366493]
-
durerii? A revenit la locul de tabără dar nu a apucat să se așeze. - Îmi arăți și mie locurile care te-au încântat atât de mult? - Desigur, cu cea mai mare plăcere... Obosită în cele din urmă Erica s-a rezemat de un copac. S-a aplecat asupra ei să o sărute. Și-a ferit capul. Acesta a fost începutul. Peste câțiva ani același gest se va repeta, marcând sfârșitul. În acești ani, datorită Ericăi ajunsese să înțeleagă minunea de a
X. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365172_a_366501]
-
lui era din ce în ce mai searbădă. Trecuse de-a doua tinerețe, iar iubirile pe care le avusese l-au convins că cele mai frumoase iubiri tot în vise rămân. Într-o după -amiază după ce s-a plimbat prin grădina casei s-a rezemat de statuia albă de marmură și a adormit. Când s-a trezit a privit mirat statuia albă cu chip de femeie. A mângâiat-o încercând să descopere ființa din vis. Dar ea a rămas încremenită. Visul de la statuie nu-i
STATUIA de RADU LIVIU DAN în ediţia nr. 1039 din 04 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364840_a_366169]
-
ai să te oprești și vei face cu noi un zid la fel ca cel care se află în tine. El va semnifica trecutul tău, păcatele și moartea ta. De acum încolo el va fi casa ta și vei trăi rezemată de el. Așa vei fii mereu cu noi, ... Citește mai mult VIAȚA CA UN ZIDDESILVIA KAȚZFemeia a început să alerge înebunită și privea din când în când înapoi. Știa că o urmeau gândurile ei nefirești care o duseră pe drumul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/364790_a_366119]
-
ai să te oprești și vei face cu noi un zid la fel ca cel care se află în tine. El va semnifica trecutul tău, păcatele și moartea ta. De acum încolo el va fi casa ta și vei trăi rezemată de el. Așa vei fii mereu cu noi, ... XVIII. GAZDA MEA COCA, de Silvia Katz, publicat în Ediția nr. 333 din 29 noiembrie 2011. GAZDA MEA COCA DE SILVIA KAȚZ-IANĂȘI 1. Aveam o prietenă bună care lucra într-un orași
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/364790_a_366119]
-
aplecat și a sărutat-o pe ureche. Ea a răspuns înclinându-și puțin capul, zicând totodată: “Andrei, mă enervezi!”. Ca și când i-ar fi șoptit “Andrei, te iubesc!”... Apoi a întins mâna și l-a cuprins pe după mijloc, ca o liană, rezemându-și capul pe umărul lui. El a încrucișat mâna peste a ei și i-a cuprins posesiv mijlocul, sărutând-o pe păr. Când a auzit: “Andrei, mă enervezi!”, Maria Mireanu a tresărit. Parcă și timbrul vocii o răscolise un pic
FRAGMENT DIN ROMANUL VERA DE IOANA STUPARU de IOANA STUPARU în ediţia nr. 989 din 15 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364977_a_366306]