2,063 matches
-
punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă, își scărpină gânditor nasul roș; apoi zise repede, cu limba moale, împroșcând pe crâșmar: —De bună-samă, Petrache! Dambla, Petrache! —Părinte, strigă crâșmarul, căscând ochii; mare comedie! A venit să beie un pahar de vin... Încă l-am întrebat dacă vrea să-i dau pâne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și nici un băiet nu-i acasă; nu știu ce să fac. —Petrache! strigă popa, împroșcând; de bună-samă, Petrache, că vrei să dai de bucluc. Da, da, de bucluc! Da’ ai pus de cel bun? de cel tare? Popa își scărpină gânditor nasul roș; apoi puse mâna pe ulcică, pe când Petrache ieșea grăbit și spăriat pe ușă. Străinul horcăia în întuneric. —Ei, omule! zise popa mai liniștit, după ce sorbi un gât; ce ai? Hm! n-aude. Mare comedie! te pomenești că moare! Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aprindă luminile târgului, și se întorcea stângându-le la miezul nopții. Le stângea și cânta încet, cumpănindu-se și sprijinindu-se în scară: Foileana bobului — Pe malu Siretului Paște mânzu Iorgului... Când se suia să stângă flacăra, nasul lui mare sclipea roș în bătaia felinarului. Acasă, Dorobanțu se certa cu Huza, nevastă-sa; ba uneori ieșeau în puterea nopții trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
foarte fericiți. Dumnealui era scurt și gros, chel, cu un nas mare pornit în jos, cătră barba și mustățile cărunte; dumneaei era uscată, cu obrajii supți și cu un nas lung, care privea spre cer. Cucoana Adela avea o pisică roșă, Floricica; cuconul Vasile, un copoi mare, Osman; și când Osman lua la goană lătrând pe Floricica, care fugea de-și scotea ochii, scuipând, cu coada înfoiată cât un măturoi - dumnealor se luau la ceartă: cucoana ridica țipând ascuțit mânile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cap un compliment și-i surâse cu dulceață. În vremea aceasta, boierii întorseseră colțul stradei și ajunseseră pe Costică înaintea casei lui Mărculescu. Acolo se opriră o clipă urmându-și vorba începută încă de la birou, pe când nevestica secretarului se retrăgea roșă și grăbită de la geam. Costică se plecă și ridică de jos o piatră: un biet câne ogârjit, alb, coastele ieșite, intrase pe uliță, cu coada dintre picioare, și mușluia pe sub garduri. Era așa de umilit și așa de amărât - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în zbor vulturesc, pe întinderi fără drumuri, și melancolia amurgurilor m-a pătruns cu adânca taină a neștiutului unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea frumuseți nebănuite. Dimineața, mă trezeam când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce mă îmbrăcam. Calul mă aștepta la scară, lângă pâlcul de salcâmi care străjuia casa, palatul nostru, cum îi zicea tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările erau învăluite de aburi; ciocârlii cântau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș. Începu să scâncească răgușit, stâns: — Faceți-vă o pomană, oameni buni... M-a apucat vătămătura... Și mă ține, mă arde, nici nu mai pot merge... Să mă duceți macar până la pod la Tupilați... —Bine, măi țigane, vorbi Băieșu. Suie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate. Bătrânul Gâțu, judecătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și mai subțirică decât toate femeile și fetele care erau acolo, de față. A venit popa ș-a binecuvântat-o acolo, nu știu ce i-a făcut, și iaca, ș-acuma parc-o văd pe Anița: cu cațaveica ei cafenie, cu fustă roșă, cu barizul verde și cu ciuboțelele de cordovan cu potcoave de alamă; s-a întors dreaptă spre mulțime și a ridicat mânile. A zis așa: —Oameni buni, iertați-mă!... Au răspuns toți: „Dumnezeu să te ierte!“ Iar bătrânii au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și la stânga: nu-l cunoștea. — Da’ las’ că tot ajungem noi! zise Ștefan și, ridicându-și biciul, trecu repede înainte, ca să-și îndemne roibii. În fundul unei văi ne oprirăm deodată. Un caporal se arătă în deschizătura de dinapoi a trăsurii, roș la față și asudat. —Trăiți, domnul căpitan, drumul pe care a apucat trupa e din nou prunduit și greu, nu puteți merge pe el. A dat ordin domnu colonel să apucați tot pe drumul vechi, să ieșiți înainte, deasupra Hârlăului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
samă la vorbele mele; și-a săltat pușca în spate, a îndemnat calul cu pintenii și s-a dus prin lumina lui august, până ce s-a pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n stânga calului și străbătea prin toate desișurile mărunte. Într-un târziu, după ce dispărură cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe potecă. Venea întunecat. Îl zării tocmai când începeau a cânta tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mirat: —Cum? nu știi? boierul Enacache a pierit! L-au găsit oamenii de la câșlărie sub râpa de la Fundeni... Cine știe cum trecea pe acolo, și tocmai când trecea, a fătat malul... L-au găsit sub mal, cu cânele alături... știi, cânele cel roș... — Cum? a murit boierul? Eu nu știam nimica. — Da, a murit... Răspunsul era liniștit și lămurit, dar mi se părea că ochii neclintiți ai pădurarului mă ținteau prea îndărătnic. Nu știu, n-aș putea spune de ce, un fior, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
te duci, sara? Haia nu răspunse. Tu nu știi că-i pacat să te întâlnești cu om de lege străină?... Pân-acu am tăcut, dar acum vreau să-ți cer socoteală. Și ochii lui ardeau, și gura, împresurată de părul roș, zbârlit, avea o încrețitură de răutate. — Ce vrei tu să faci? Să te duci în lume cu un ticălos care-și bate joc de Dumnezeul nostru? Ce? ești de capul tău? Aici ai să stai, ai să asculți de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca de fier roș abia pătrundeau răsuflări răgușite, pe când ochii aveau o sclipire fixă de nebunie. A doua zi dimineață Sanis, spăriat în cele din urmă, a dat fuga la doctor. Tânărul, vlăstar al neamului, subțirel, tras la obraz, cu privirile cercetătoare, intră zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tot treburi de vânătoare, pe când chestiile polițienești propriu-zise privesc orașele și anumite viclenii ale oamenilor de-acolo. În trecuta vară a acelui an 1925, venise la Prelunci domnișorul Pitu, feciorașul unuia dintre stăpâni, ca să dobândească cel dintăi trofeu de țap roș. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Cetindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise convingerea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să-i dea de știre. Rău au făcut, ținând în samă mai ales faptul că are el acuma niște năcazuri pe care nu le dorește nici dușmanilor. Chiar în aceeași zi, sub sară, i-a întâlnit pe amândoi la Izvorul Roș, aproape de Frumoasa. I-a întrebat, încercând să râdă, că ce-i cu pulpa de cal. — Ce pulpă de cal? a răspuns badea Toma. A zâmbit și Traian: Care pulpă de cal? — Socoteam că n-ați uitat domnilor, a zis supărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cad pe covoare În tristul, tăcutul salon, - Tu cântă nainte, iubito, Încet, monoton. Amurg Cu lacrimi mari de sânge Curg frunze de pe ramuri, - Și-nsîngerat, amurgul Pătrunde-ncet prin geamuri. Pe dealurile-albastre, De sânge urcă luna, De sânge pare lacul, Mai roș ca-ntotdeauna. La geam tușește-o fată În bolnavul amurg; Și s-a făcut batista Ca frunzele ce curg. Altfel Omul începuse să vorbească singur... Și totul se mișca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
mare durere a mea am avut-o cînd a fost să plec la școală. Eram încă la bunica, într-o zi de toamnă liniștită. Sub vibrația aerului copacii multicolori clipeau în lumină. În grădină se opintea în plug un bou roș, alături de altul pórumb. Din botul celui roș curgea în brazdă o spumă albă. Bolovănind ochii, animalul scotea limba, cum fac cîinii pe arșiță. Fugisem de acasă în nădejdea că mama, care lega bagajele, va pierde trenul. Plîngeam de mila boului
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cînd a fost să plec la școală. Eram încă la bunica, într-o zi de toamnă liniștită. Sub vibrația aerului copacii multicolori clipeau în lumină. În grădină se opintea în plug un bou roș, alături de altul pórumb. Din botul celui roș curgea în brazdă o spumă albă. Bolovănind ochii, animalul scotea limba, cum fac cîinii pe arșiță. Fugisem de acasă în nădejdea că mama, care lega bagajele, va pierde trenul. Plîngeam de mila boului în boziile de lîngă mal. Cu multă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
întocmea scena pentru festivități. Invitații s-au înghesuit, parte în bodega cocoțată pe un vîrf de deal, parte întro casă de la șosea. Neștiutori, eu și Ieduț ne-am adăpostit în casă. Acolo, din picioare, se căpăta un pahar cu vin roș. Vesel, cineva ne îndemnă să bem. Am luat dintr-o strachină un ou fiert, apoi am ieșit în șosea. Ori de cîte ori, pe deal, se deschidea ușa bodegii, în jos se prăvăleau niște zbierete care îți înghețau inima. Părea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
copii, un băiat mai răsărit și o fată de opt ani, care o ajutau la treabă. Gospodarului îi plăcea să mănînce bine, ziua dormea iar, cînd înnopta, pleca la slujbă. Primăvara lega la vie. Toamna mustuia ciorchinii. Atunci obrazul lui roș se făcea blajin. Mintea îi era greoaie și, neștiind să întrețină o conversație, punea doar întrebări. Rîgîia, plimbîndu-și trupul mare prin ogradă și abia aștepta să treacă cineva pe uliță ca să-l întrebe: - Da’ un’ te’ci? Adică, „unde te
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
CIP a Bibliotecii Naționale a României CLONȚEA PROCOPIE / Procopie P. Clonțea; pref. de Ștefan Avădanei Iași : Institutul European, 2006 ISBN (10)973-611-453-8; ISBN (13)978-973-611-453-3 I. Avădanei, Ștefan (pref.) 821.135.1-1 Pe coperta: John Sînger Sargent, Carnation, Lily, Lily, Roșe, 1885-6, Țațe Gallery, London Reproducerea (parțială sau totală) a prezentei cărți, fără acordul Editurii, constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed în ROMÂNIA PROCOPIE P. CLONȚEA Roze, crini, metafore Tălmăciri și adaptări Ediție bilingva INSTITUTUL EUROPEAN
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
queen I await, with feelings șo pure, Lying on the bank, where water reposes Drunk is the garden with șo many roses. Alexandru Macedonski The Rondel of the Cascading Roses Up tree tops, and on houses smiling, Down fall the roșe leaves to the ground, Or on some alley, without a sound, They cascade while gently falling. With perfume sweet the streets abound, A fragrant film the earth entangling Up tree tops, and on houses smiling, Down fall the roșe leaves
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
the roșe leaves to the ground, Or on some alley, without a sound, They cascade while gently falling. With perfume sweet the streets abound, A fragrant film the earth entangling Up tree tops, and on houses smiling, Down fall the roșe leaves to the ground. All kinds of obstacles ignoring, A torrent rush, a waterfall Their rosy cheeks they're freely sunning, But once they've finished their fall, They're back on trees, on roofs are smiling. Alexandru Macedonski The
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]